Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intocmai ca-n Evul Mediu, cănd leproşii erau scoşi la porţile oraşului, curajoşii braşoveni care au avut curajul de a-şi cere drepturile au fost condamnaţi penal la locul de muncă şi alungaţi din "cetatea industriei". Li s-a spus că făcuseră de răs citadela şi nu mai aveau dreptul să o revadă. In oraşele de penitenţă şi domiciliu obligatoriu au fost primiţi cu răceală şi ostilitate.
Preţul curajului de a infrunta regimul
La 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane Braşov au avut curajul să-şi ceară drepturile. S-au ales cu condamnări penale executate la locul de muncă. Intocmai ca in Evul Mediu, cănd leproşii erau scoşi afară pe porţile oraşului, curajoşii tineri au fost alungaţi din "cetatea industriei". Li s-a spus că făcuseră de răs Braşovul şi că nu merită să il mai revadă vreodată. In oraşele unde li se stabilise domiciliu obligatoriu au fost primiţi cu răceală şi ostilitate.
Ancheta dură, procesul-spectacol ţinut in faţa colegilor chiar la Clubul Intreprinderii de Autocamioane Braşov (IAB), condamnarea la locul de muncă, deportarea din Braşov şi domiciliul obligatoriu, ruperea de familie, statutul de personaje dubioase in ochii noilor colegi, stima de sine şi psihicul zdruncinate - toate acestea le-au resimţit din plin muncitorii braşoveni. Soţiile şi copiii, fără să fi fost implicate in iureşul evenimentelor, au pătimit la răndu-le. Cadrele de conducere de la IAB au fost destituite din funcţii şi mutate la alte intreprinderi din ţară. Din căte arată faptele, toţi cei care au avut cu evenimentele o legătură căt de mică au fost imprăştiaţi din zonă, intenţia clară a autorităţilor fiind să ii ţină căt mai departe de Braşov.
PRAF IN OCHI. Despre ancheta ce a urmat "obrăzniciei" de a sfida regimul Ceauşescu nu putem şti astăzi mai mult decăt işi aminteşte această categorie de victime in viaţă ale comunismului, de care nici o autoritate a statului şi nici un "investigator-inchizitor" contemporan pare a nu mai vrea să ştie. Des invocatul Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), teoretic deţinător al cheilor de acces către multe dintre misterele trecutului regim, oferă spre studiu un singur dosar conţinănd aproape 150 de file. Doar atăt despre cel de-al doilea mare protest colectiv impotriva regimului comunist de la Bucureşti după revolta minerilor din 1977, şi ultimul dintre cele Europa de Est inainte de colapsurile lui 1989.
Dosarul e "subţire" nu doar la propriu: nimic despre anchete, nici o vorbă despre identitatea şi faptele anchetatorilor. Nici măcar vreunul dintre planurile de măsuri ce reprezentau sistemul obişnuit de lucru al Securităţii, cu "linia" pe care urmau să se inscrie destinele oamenilor "puşi sub lupa" teribilei instituţii. Unde au dispărut urmele anchetelor care-au condus la condamnări şi deportări? Nimeni nu se arată dornic să-şi asume responsabilitatea răspunsurilor. Jumătate dintre filele dosarului ce-l putem consulta sunt tabele-sinteză care arată ce s-a intămplat cu persoanele implicate in evenimente, cealaltă jumătate cuprinde sentinţa procesului şi referatul de terminare a urmăririi penale - "piese" ce spun in linii mari cam acelaşi lucru. Parte din acestea figurează ca anexe intr-o lucrare apărută in 2002 la o mare editură ieşeană, piatră de temelie in cariera unor istorici-politicieni de mai mare vizibilitate in spaţiul public decăt eroii despre care au scris.
CE SE SPUNE. Intre 15 noiembrie şi 2 decembrie 1987, autorităţile au operat mai multe arestări preventive, iar dintre cei supuşi cercetărilor, 61 au fost judecaţi, ceilalţi primind alte sancţiuni. Ancheta propriu-zisă s-a derulat in viteză. La 3 decembrie Judecătoria Braşov, reprezentată la proces de completul de judecată format din Ştefan Pană, preşedinte, judecătorul Dumitru Comşa, procurorul Ştefan Roman a pronunţat sentinţa. Mulţi dintre muncitorii anchetaţi in 1987 erau pe atunci foarte tineri şi cu o singură excepţie, fără antecedente penale.
Unii dintre ei au fost transferaţi la Inspectoratul General al Miliţiei din Bucureşti, iar anchetatorii au fost aduşi de la direcţii judeţene din ţară, astfel incăt să nu poată fi recunoscuţi ulterior. Astăzi ştim din mărturiile muncitorilor braşoveni că o echipă de anchetă era formată in general din cinci persoane, dintre care două sau trei erau ofiţeri superiori. "Din discuţiile pe care le purtau intre ei mi-am dat seama că nu erau din Bucureşti", şi-a amintit Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 noiembrie 1987", nefericitul episod al anchetei. Astfel că, in lipsa documentelor - concludente - produse instituţional, in cazul cănd oricare dintre muncitori ar recunoaşte pe stradă sau pe ecranul televizorului vreunul dintre anchetatori in postura de prosper om de afaceri sau de respectabil politician şi ar avea curajul să-l deconspire ca torţionar, se expune riscului de a fi dat in judecată pentru calomnie. Astfel că pentru metodele brutale aplicate in anchetă, cine să mai dea socoteală? Ceea ce poţi afla este "istorie orală".
După 1989, cănd trecutul comunist a devenit obiect de studiu dar şi "vacă de muls" pentru numeroşi veleitari, Dănuţ Iacob şi-a dat seama că asupra tuturor s-au aplicat aceleaşi metode pentru aflarea "adevărului" ca in anii 1950: bătăi, infometare, privare de somn mai multe nopţi la rănd. Daniel Anghel, alt muncitor braşovean care a trecut prin calvarul interogatoriilor, şi-a amintit că in timpul anchetei a fost supus unor abuzuri greu de imaginat astăzi, care in final te făceau să declari orice.
PROCES-SPECTACOL. Abuzurilor fizice li s-au adăugat celelalte, mai subtile, de ordin psihic. Intocmai ca in anii 1950, epoca "demascărilor" in public, completul Judecătoriei Braşov s-a deplasat la Clubul Intreprinderii de Autocamioane, locul din care plecase revolta, iar sala a fost umplută de colegii celor 61 de acuzaţi. Măsura avea ca scop accentuarea valorii de exemplu a pedepsei.
După 1964, in Romănia nu mai existau deţinuţi politici, astfel că orice protest impotriva regimului era lesne devalorizat şi redus la dimensiunile unui scandal ceva mai mare, provocat de persoane turbulente, de preferat in stare de ebrietate. "Regretabil - se scria şi in referatul de incheiere a urmăririi penale - este că unele elemente certate cu legea, indisciplinate, anarhice, ignorănd cele mai elementare reguli de conduită s-au dedat la săvărşirea unor fapte reprobabile, prin care au tulburat in mod grav ordinea şi disciplina la locurile de muncă, producănd totodată acte de dezordine şi distrugeri de bunuri cu consecinţe deosebite la sediile administrative ale Consiliilor popular judeţean şi municipal Braşov." Răzvrătiţii au fost trataţi asemenea infractorilor de rănd şi judecaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Pentru a minimiza importanţa revoltei muncitoreşti intr-o ţară unde totul se făcea in folosul "clasei muncitoare", la proces nu s-a spus nici un moment că muncitorii ar fi protestat contra regimului. Proferarea de expesii obscene, ameninţări adresate unor cetăţeni paşnici, acte grave de violenţă, dezordine, distrugere a unor bunuri, lovire a unor persoane - comise in incinta intreprinderii, pe stradă şi in cele două clădiri din centrul municipiului Braşov - , acestea au fost acuzele puse pe seama protestatarilor.
După 20 de ani de la evenimente, muncitorii ce s-au revoltat demn şi curajos impotriva unui regim detestat de intreaga populaţie nu atribuie gestului lor semnificaţii sofisticate, nu pretind că i-au contestat "natura criminală" ori că protestul lor a fost precedat de cine ştie ce revelaţii de natură ideologică. Astfel de idei au fost promovate in restul ţărilor comuniste de intelectuali, care s-au alăturat protestelor muncitoreşti. La Braşov, doar căţiva studenţi au avut curajul să-şi declare public solidaritatea cu muncitorii. După 20 de ani, Dănuţ Iacob reţine in memorie ca pe o umilinţă şi o mare nedreptate faptul că a fost condamnat pentru acte de huliganism.
| EROI. Pentru curajul de a contesta regimul comunist, muncitorii braşoveni au fost deportaţi departe de casă şi de familii. Astăzi sunt măndri de gestul lor, deşi au suferit bătăi groaznice |
FAMILII DESTRÃ...MATE. Soţiile au fost obligate să-i urmeze sau să divorţeze. Pentru a nu mai avea o casă unde să se poată intoarce, li s-au repartizat locuinţe in localităţile unde fuseseră exilaţi. Unii dintre ei le-au refuzat, preferănd să domicilieze la căminele de nefamilişti ale intreprinderilor unde lucrau, in aşteptarea unei ocazii de a se intoarce in oraşul de sub Tămpa. Orice părăsire a noului domiciliu al localităţii trebuia anunţată in prealabil "organelor" de Miliţie. Unii au fost trimişi la intreprinderi aflate in apropierea localităţii de baştină. De pildă, Constantin Cocan, născut la Galaţi, şi-a ispăşit condamnarea la Intreprinderea Port Bazinul Nou din oraşul dunărean. Mihai Macovei, născut intr-un sat aflat la 30 de kilometri de Botoşani, a fost trimis la Intreprinderea de Maşini Unelte Grele pentru Deformări Plastice din Dorohoi (judeţul Botoşani). Insă, pentru a merge să-şi viziteze părinţii, trebuia să ceară voie de la Miliţie.
URMÃRIŢI ŞI PRIGONIŢI. Daniel Anghel, condamnat la doi ani inchisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă, şi-a ispăşit pedeapsa la Intreprinderea de Supape şi Bolţuri Topoloveni (judeţul Argeş). Şi-a amintit că in fiecare săptămănă din cei doi ani căt a durat deportarea avea obligaţia să se prezinte la Miliţie şi să facă un raport. Nu se putea deplasa in alt oraş decăt dacă adresa o cerere, in care trebuia să precizeze unde merge şi care este scopul deplasării. Nu anunţa intotdeauna, iar la intoarcere "cineva" il aştepta şi ii cerea socoteală. Astfel a reuşit să străngă mai multe sancţiuni pentru comportament necorespunzător. Consideră o nedreptate faptul că muncitorii braşoveni au fost excluşi de la amnistia din ianuarie 1988, dată cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de viaţă ai lui Nicolae Ceauşescu. In aceleaşi imprejurări a fost condamnat şi Vasile Anghel, fratele său, mutat la Intreprinderea de Utilaj Alimentar Slatina. La auzul ştirii despre graţiere, cei doi fraţi s-au prezentat imediat la Braşov şi au dat probă de lucru la IAR Ghimbav, pe care au promovat-o. In ziua cănd urma să li se intocmească formele de angajare, securistul intreprinderii i-a chemat in birou, spunăndu-le că au făcut de ruşine Braşovul şi că nu au ce căuta inapoi. Un echipaj de Miliţie i-a dus inapoi in localităţile unde fuseseră deportaţi.
PROSCRIŞII. Noii colegi i-au privit adesea cu suspiciune, povestesc astăzi muncitorii. Ofiţerii de Securitate s-au străduit să ii discrediteze pe căt posibil. Iosif Farcaş işi aminteşte că mai multe luni n-a vorbit nimeni cu el, fără ca la momentul respectiv să inţeleagă prea bine de ce. Ulterior a aflat că noilor colegi li se spusese că e inflitrat de Securitate pentru a-i urmări. Cineva de la Miliţie il "vizita" in fiecare sămbătă la fabrică, ceea ce alimenta şi mai mult suspiciunile. Mihai Macovei, deportat la Dorohoi, susţine că aceeaşi metodă a fost aplicată şi in cazul său: in noul colectiv, despre el se ştia că este informator al Securităţii. Despre ceea ce făcuseră la Braşov nu aveau voie să vorbească.
Pentru cei care au plătit atăt de scump curajul de a se opune de unii singuri unui regim urăt de toată lumea, căderea comunismului ar fi trebuit să vină ca o izbăvire. Dar in loc de stimă şi admiraţie, libertatea şi democraţia le-au adus un nou şir de umilinţe.
Directori pedepsiţiPrincipiul conform căruia "partidul are intotdeauna dreptate", valabil din vremea lui Lenin, a funcţionat şi de această dată. Mun-citorii care protestaseră impotriva reţinerilor din salariu au fost acuzaţi de huliganism şi au avut de suferit pentru refuzul de a se lăsa umiliţi in continuare. "Cadrele de conducere" au fost sancţionate la răndul lor, pentru că "nu s-au implicat in cunoaşterea şi aplanarea stării de spirit negative create ca urmare a aplicării de penalizări nejustificate la retribuţie" şi pentru că nu au acţionat pentru a impiedica "elementele huliganice" să se deplaseze spre centrul oraşului şi pentru că au participat la şedinţa in care "s-a hotărăt in mod abuziv şi ilegal egalizarea retribuţiilor personalului muncitor din diferitre secţii". Au fost sancţionate 15 persoane, incepănd cu Manole Sechi, directorul general al Centralei Industriale pentru Autovehicule de Transport Braşov şi terminănd cu Vasile Luca, şeful biroului plan-dezvoltare al Centralei. Au mai fost destituiţi directorul general al Intreprinderii de Autocamioane, directorul tehnic, directorul comercial, directorul administrativ adjunct, contabilul-şef şi alţii. Ion Anghel, director tehnic in timpul evenimentelor, a fost condamnat doi ani cu suspendare, iar Vasile Luca, şeful biroului plan-dezvoltare al Centralei, un an şi opt luni. Restul au fost demişi şi mutaţi la alte intreprinderi din ţară.
Sommerauer vs Ristea PriboiCondamnări la trei ani inchisoare au primit Aurică Geneti, Florin Mutihac, Gheorghe Duduc şi Werner Sommerauer. Din dosarul CNSAS, primii trei, muncitori la I.A.B., i-au instigat pe ceilalţi să inceteze lucrul şi odată ajunşi in sediul partidului, "au produs cele mai grave acte de distrugere". Werner Sommerauer, era instalator la Liceul Sanitar Braşov. S-a alăturat protestatarilor intălniţi pe stradă. După 1990, l-a identificat pe unul dintre anchetatori in persoana lui Ristea Priboi, fost deputat PSD in judeţul Vrancea. Acesta din urmă l-a dat in judecată pentru calomnie, solicitănd daune morale de 15 miliarde de lei. Sommerauer a fost absolvit la capătul unui proces lung şi controversat.
