x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară"

0
Autor: Lavinia Betea 16 Noi 2007 - 00:00


Singurii care au protestat impotriva arestării muncitorilor au fost trei studenţi de la Silvicultură. Despre duminica de 22 noiembrie 1987 işi aminteşte Lucian Silaghi, director al Teatrului de Stat din Oradea.



"Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară"

La o săptămănă după revoltă, in faţa cantinei din complexul studenţesc, Cătălin Bia şi-a inceput protestul. I s-au alăturat colegii Lucian Silaghi şi Horia Şerban de la Silvicultură. Despre duminica de 22 noiembrie 1987 şi urmările ei, am convorbit cu dl Lucian Silaghi, actualmente director al Teatrului de Stat din Oradea.

  • Jurnalul Naţional: Domnule Lucian Silaghi, cum a fost acea duminică?

Lucian Silaghi: A fost un moment de răscruce şi la propriu şi la figurat, pentru că stăteam chiar la intersecţie de drumuri in Complexul Studenţesc Memorandumului. Eu puteam s-o iau la stănga spre căminul 5, unde un alt coleg şi bun prieten mă aştepta. Dar, ajuns in faţa cantinei, l-am văzut pe bunul meu prieten Cătălin Bia cu o pancartă pe care scrisese "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!".

"O să-i execute..."

  • Ce se zvonea atunci in Braşov despre răzvrătiţii arestaţi?

Se discuta chiar in mediile universitare la modul: "Mă, o să-i impuşte! O să-i execute!". Acum poate să ţi se pară exagerat, in dictatură, insă, scenariul era plauzibil! Discutam intre noi, eram in anul IV, in grupa 3401 la Silvicultură, prieteni de nădejde. N-aş vrea să transform relatarea intr-o poveste elitistă, dar nouă ne păsa. Ne deranja faptul
de-a fi contemporani cu acest regim inuman şi fără perspectivă.

  • V-aţi vorbit cum să faceţi protestul?

Nu. Cătălin, ca rezultat al frămăntărilor şi discuţiilor noastre de o săptămănă, a inţeles să protesteze in acest fel. Fără să ne spună! A fost o secundă cănd mi-am zis aşa: "Poţi să te faci că nu-l vezi pe Cătălin". Dar problema s-a pus fulgerător in următorii termeni: "Ce le voi spune copiilor mei peste ani dacă nu-l bag in seamă pe Cătălin?".
M-am apropiat de el şi l-am bătut pe umăr...

  • Un gest....

Normal. "Te-ai găndit bine?", l-am intrebat. Mi-a zis că da. şi m-am aşezat lăngă el, in stănga lui.

20 de minute

  • Doi studenţi cu o inimaginabilă pancartă după ce "colectivele de oameni ai muncii" condamnaseră "huliganismul" duminicii precedente!

După vreo 10 minute, din cantină a ieşit un alt bun prieten şi coleg, Horică Şerban, actualmente in Canada, care s-a aşezat lăngă noi. Deci am fost trei! Interesant că am putut sta 20 de minute! De-o săptămănă, complexul era plin cu patrule de miliţieni. Şi am fost văzuţi de sutele de studenţi care veneau la masă.

  • Dar nu se aşezau lăngă dvs.!

Nu, dar nu pot să le reproşez nimic, pentru că... Să vă relatez ce
s-a intămplat ulterior. La un moment dat a venit o patrulă: un subofiţer cu caschetă, insoţit de doi soldaţi care făceau armata la Miliţie. Şeful ei a pus măna pe tocul de la pistol, l-a desfăcut şi a zis: "Vă rog să mă urmaţi şi nu incercaţi să fugiţi, pentru că o să fac uz de armă!". Şi ne-au dus in garajul rectoratului, situat la vreo 30 de metri de cantină. Din acel moment, noi n-am mai ştiut ce se intămplă afară. Am aflat peste circa un an că afară au inceput să se adune colegii noştri.

Ancheta

  • Unde v-au dus?

In garajul rectoratului, ne-au legitimat, a apărut rapid prorectorul, aşa, cu o voce plăngăreaţă. "Măi băieţi, ce mi-aţi făcut?" şi, după vreo 20 de minute, au venit vreo şapte echipaje de luptători USLA.

  • Pentru trei studenţi?

Nu... Intre timp se adunaseră căteva zeci de studenţi, in special de la Silvicultură, colegi de-ai noştri, cerănd punerea noastră in libertate imediat: "Scoateţi-i afară!" - strigau ei. Şi i-au impins pe studenţi cu scuturi şi cu bastoane cu impulsuri electrice in căminul 5. Noi am fost duşi in faţa generalului Nuţă, cel care a murit imediat după revoluţia de la Timişoara, care ne-a luat: "Băi, ce s-a intămplat cu voi? S-a umflat mălaiul in voi?".

  • V-au bătut?

Singurul moment cănd s-a folosit forţa: cănd am fost urcaţi in maşinile ARO. Cănd ne-au băgat in maşină ne-au injurat bine şi am simţit şi un baston, aşa, in coaste... De-a lungul anchetei au fost căteva momente psihologice!

  • Căt a durat?

Ancheta a durat de pe la 2 pănă seara la 9, cam aşa. Am fost preluat de un anume colonel Faur, dar asta cu numele e o practică. "De ce am făcut asta? Pentru că eram preocupaţi de soarta muncitorilor. Păi nu spune Partidul Comunist Romăn că e un stat al muncitorilor şi al ţăranilor?! Credeţi că oamenii ăia au ieşit de prea bine?" Am spus tot timpul: "Suntem preocupaţi de soarta muncitorilor, nu vrem să se intămple ceva cu muncitorii, pentru că nu sunt vinovaţi".

  • Şi se limitau la atăt?

Erau momente cănd mai intrau nişte zdrahoni, luau căte un bulan şi il flexau, aşa, semnificativ. Pe la inceputul anchetei se auzeau nişte urlete sinistre de la căinii-lup din curtea Inspectoratului de Miliţie. Şi imi spune la un moment dat Faur: "Căinii ăştia trebuie să-şi merite hrana!". Sau, după anchetă, ne-au adunat, stăteam pe scaune şi intră un tip subţire, o figură de ţigan bătăuş: "Capetele pe birou!". "Aici, pe biroul ăsta să-mi pun capul?", zic eu. "Da, domnule, vrei să dormi in cur?!"

  • Căt v-au ţinut?

Luni am fost duşi la ora 11:00, dacă ţin bine minte, la sediul rectoratului. Ni s-a comunicat verdictul: exmatriculare pe perioadă nedeterminată.

  • Pentru ce motiv?

Abateri grave de la disciplina universitară. Am fost intrebaţi in faţa Senatului, acolo, dacă aveam ceva de declarat. Nu, n-aveam absolut nimic!

  • Dar in faţa studenţilor, ca pe muncitori in faţa "colectivului", nu v-au adus?

Nu! In faţa studenţilor, la o zi sau două, a venit adjuncta de atunci a ministrului Invăţămăntului, care a incercat să le spună: "Dvs. trebuie să aveţi o altă atitudine". Colegii s-au ţinut tare şi fiecare in parte, pe un ton foarte politicos, intreba: "Cu ce au greşit colegii noştri, pentru că de fapt au vrut să se solidarizeze cu nişte muncitori?! Că nu e impotriva moralei socialiste".

  • Ce-aţi făcut după exmatriculare?

Seara ne-au dus la gară şi, sub escorta miliţiei (tot timpul, interfaţa a fost miliţia!), ne-au dus acasă, la părinţi. Taţii noştri aveau din punct de vedere profesional, şi nu numai, zic eu, nişte poziţii inatacabile. Cătălin Bia era clujean, iar tatăl lui era un reputat profesor de rezistenţă la Facultatea de Construcţii din Cluj. Tatăl lui Horică Şerban, răposatul domn Şerban, era medic, iar tatăl meu, inginer silvic la Inspectoratul Silvic Oradea. Am fost intămpinaţi de comandanţii Miliţiei şi ai Securităţii, care ne-au recomandat să ne angajăm căt de repede. Horică s-a angajat ca strungar la o uzină din Oradea, eu - muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă. Iar Cătălin Bia a lucrat la drumuri forestiere, după căte ştiu eu. Şi am lucrat timp de doi ani, pănă la 1 octombrie 1989, cănd, la cerere, am fost reinmatriculaţi.

  • In 1987, cu toate riscurile, dvs., trei studenţi, aţi protestat: "Muncitorii nu trebuie să moară!". După 1990 insă, muncitorii au redevenit victime fără solidaritate din partea intelectualilor. Trăiesc un al doilea pericol de moarte, aş zice...

Absolut! Li se intămplă o a doua moarte acum. In anul 1990, noi ar fi trebuit să facem nişte reforme radicale in economia romănească. Or, toţi premierii au promis că vor veni cu nişte reforme necesare, dar nu le-au făcut din considerente populiste. Ca să nu-şi piardă susţinerea electorală. Victime ale incompetenţei clasei politice romăneşti sunt şi muncitorii de la Steagul Roşu. De două ori victime - ale clasei politice de dinainte de 1989, dar şi ale celei de-acum.

Conformismul universitarilor

In 1987, rectorul Universităţii Braşov, conf. univ. dr Filofteia Negruţiu, a semnat ordinul de exmatriculare a celor trei studenţi de la Facultatea
de Silvicultură, care s-au solidarizat cu muncitorii. După 20 de ani rememorează cele intămplate astfel:
"După ce am fost anunţată că cei trei studenţi sunt pe scările cantinei studenţeşti, am ajuns acolo, dar intre timp ei fuseseră ridicaţi. A fost prezent acolo domnul prorector Dogaru, care era responsabil cu activitatea studenţilor. A trebuit să anunţăm Ministerul Invăţămăntului şi a doua zi a venit la Braşov adjuncta ministrului, doamna Viorica Nicolau, care a zis că ce-au făcut cei trei studenţi nu este compatibil cu viaţa de student şi că urmează să fie exmatriculaţi. Decanul Facultăţii de Silvicultură, profesorul Victor Stănescu, a făcut propunerea ordinului de exmatriculare. Am semnat. Nu se putea pune problema să refuz semnarea acestuia. M-ar fi destituit imediat şi poate că mă condamnau şi pe mine.
Am aflat că Bia, care era fiu de cadru didactic universitar, a fost văzut de studenţii noştri săpănd şanţuri pentru poziţionarea firelor de telefonie. De căte ori m-am dus la minister am căutat-o pe doamna Viorica Nicolau şi i-am cerut reinmatricularea studenţilor noştri. Doamna Nicolau mi-a spus să fac revenire la ordinul de exmatriculare şi şi-a asumat rolul de a-l convinge pe ministrul Invăţămăntului de atunci, Teoreanu, să accepte. Au fost reinmatriculaţi in septembrie 1989.
S-au făcut presiuni mari pentru exmatricularea studenţilor şi de la Comitetul Judeţean de Partid, direct prin doamna Cebuc, secretara cu propaganda. M-a şi muştruluit că n-am grijă de studenţi.
Decizia de exmatriculare a fost luată fără consultarea Consiliului Profesoral sau a Biroului Senatului. Aşa ni s-a impus. Din partea Securităţii a fost un ofiţer superior de la Bucureşti, nu-i mai ţin minte numele, care a cerut să fiu destituită. Dar n-a fost să fie aşa.
Mi-a fost greu să iau decizia de excludere, pentru că erau studenţi fruntaşi.
La 23 noiembrie a fost convocată o şedinţă de către Decanatul Facultăţii de Silvicultură, unde au fost aduşi cei trei studenţi. Au fost prezenţi decanul facultăţii, domnul Victor Stănescu, doamna Viorica Nicolau, secretarul de partid al facultăţii, domnul Leahu şi alţii. Eu n-am participat. Mă găndesc că poate aş fi intervenit, dar nu ştiu dacă aş fi făcut-o, pentru că eram şi membră a Marii Adunări Naţionale.
A mai fost incă un grup de studenţi seralişti din Zărneşti, care a avut de suferit. Mi-aduc aminte că am fost sunată intr-o dimineaţă de conferenţiarul Gătej, care mi-a spus că pereţii corpului T al Universităţii erau plini de inscripţii impotriva lui Ceauşescu. Eu i-am spus să incuie uşile şi să scrie: «In această zi nu se ţin cursuri. Corpul T este in reparaţii». Am informat Comitetul Judeţean de Partid şi in scurt timp au fost prinşi autorii inscrisurilor. Era inaintea Crăciunului, tot in 1987.
Nu-mi aduc aminte de alţi studenţi exmatriculaţi. Nu ţin minte decăt numele de Brumă Ioan.
Astăzi accept actul studenţilor protestatari. Poate că şi atunci, in sufletul meu eram de acord cu ei. Erau nemulţumiri mari la nivelul societăţii".

Declaraţie la Securitate

In ziua arestării, studentul Cătălin Bia a dat următoarea declaraţie:
"Subsemnatul, Bia Cătălin, student in anul IV la Facultatea de Silvicultură din Braşov, am reşedinţa in complexul studenţesc Memorandumului, cămin 1, camera 21, necăsătorit, fără antecedente penale, membru ASC, declar următoarele:
In dimineaţa zilei de 22.11.1987 am confecţionat in camera de cămin un afiş de dimensiunea 50/100 cm,
pe care am scris cu cerneală, folosindu-mă de un creion acoperit cu pănză, următoarele cuvinte: «Muncitorii arestaţi
nu trebuie să moară!».
Acest afiş l-am confecţionat din proprie iniţiativă in jurul orelor 12, singur, fără a fi văzut de ceilalţi colegi de cameră, care erau plecaţi.
După confecţionarea afişului, in jurul orelor 12:30, am părăsit camera şi am mers in faţa cantinei Complexului şi am stat cu el in aşa fel incăt să fiu văzut şi de alte persoane.
Afişul a fost văzut de ceilalţi studenţi, care m-au sfătuit să-mi văd de treabă, deoarece nu era bine ceea ce fac. Eu nu am ascultat sfaturile lor şi am stat in acel loc pănă au venit organele de ordine.
Am procedat in modul arătat mai sus pentru a face cunoscut persoanelor care vedeau afişul că doream ca muncitorii despre care auzisem că sunt arestaţi să nu fie omorăţi sau condamnaţi pentru ce au făcut in ziua de 15.11.1987.
Eu nu am discutat nu nimeni ceea ce aveam de gănd să fac.
In legătură cu colegii mei de an Şerban Horia şi Silaghi Lucian, ambii din Oradea, care au fost găsiţi de organele de ordine lăngă mine, arăt că nu a existat o inţelegere prealabilă şi că ei, după ce m-au văzut cu afişul, s-au aşezat lăngă mine pe o bancă.
Arăt că după evenimentele de la 15.11.1987 am ascultat discuţii intre studenţi la cursuri şi cămin, ocazie cu care s-au comentat cele intămplate, considerăndu-se că nu a fost bine ce s-a intămplat.
Nici eu nu sunt de acord că au fost distruse bunuri materiale.
Altceva nu mai am de declarat şi semnez nesilit de nimeni".

Puşi "sub lupă"

După exmatriculare, studenţii au fost trimişi la "munca de jos" in oraşele natale. Securitatea judeţeană i-a luat imediat "in obiectiv". Din planul de măsuri intocmit de Securitatea de la Cluj in dosarul de urmărire informativă (DUI) deschis pentru Cătălin Bia - botezat "obiectivul Bazil" - ne putem imagina metodele şi dispozitivele puse in mişcare.
Printre acestea, sub coordonarea lt. col. Eugen Velea, se prevăd acţiuni precum:
"In scopul documentării obiectivului «Bazil», se va solicita fi-larea acestuia pe momente operative: in DUI «Bazil» vom selecţiona surse cu posibilităţi informative pe lăngă obiectiv şi membrii săi de familie pentru a obţine date de interes operativ privind acţiunea «Ghimbav 87», intenţiile şi preocupările prezente ale acestuia şi a familie sale, realizarea unei influenţe pozitive asupra lor. Informatorul «Mircea» din legătură cu lt. maj. Deji Pavel, care este coleg de facultate cu fratele obiectivului şi in relaţie de prietenie cu acesta, va furniza la inceput o notă informativă in legătură cu cei doi pentru a stabili posibilităţile sale informative, care, in funcţie de rezultatele obţinute, va fi dirijat in mod diversificat pentru a obţine date de interes operativ in legătură cu cazul «Ghimbav 87» şi preocupările prezente ale lui «Bazil». (Termenul este 5 decembrie 1987, iar responsabilul lt.maj. Deji P.); Lt. col. Lemnaru Emil, care se cunoaşte bine cu tatăl celor trei tineri, să organizeze o intălnire «intămplătoare» cu acesta pe stradă, pentru a sonda dacă are frămăntări, dacă se confiază cu problemele pe care le are in familie, ce gănduri in perspectivă are fiul său eliminat de la Braşov, să-i atragă in mod subtil atenţia să fie in permanenţă cu ochii pe el, să-i analizeze bine anturajul, să-i pretindă să nu lipsească de acasă, mai ales noaptea, şi să-l ferească de anturajuri dubioase, dacă are proble-me deosebite, să-l caute pe ofiţer. (Termenul acţiunii de care răspunde Lemnaru este 13 decembrie 1987)".

Bălci politic, ieri, la Poalele Tămpei

Obişnuiţi să nu piardă nici un prilej de a-şi face campanie, oamenii politici au "cinstit" curajul şi demnitatea muncitorilor braşoveni care s-au revoltat impotriva regimului comunist la 15 noiembrie 1987 incercănd să confişte in folosul propriu manifestarea şi onorurile cuvenite curajoşilor din urmă cu două decenii. Conform programului, "Asociaţia 15 noiembrie 1987" i-a invitat la manifestările dedicate implinirii a 20 de ani de la revoltă pe preşedintele Romăniei, Traian Băsescu, primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi pe preşedinţii tuturor partidelor politice. Au dat curs invitaţiei lansate de organizatori doar preşedintele Romăniei, Traian Băsescu, Theodor Stolojan, preşedintele Partidului Liberal Democrat, şi George Becali, preşedintele Partidului Noua Generaţie. In timp ce Traian Băsescu se afla in Aula Universităţii Transilvania, Ioan Mănzală, unul dintre fanii preşedintelui Băsescu, fost secretar PCR cu propaganda al oraşului Codlea, desfăşura in curtea Universităţii un circ ieftin. Mănzală a dorit să-i acuze in gura mare pe liberalii braşoveni de diverse fraude, pentru a-i face pe plac preşedintelui statului, el fiind membru PD al organizaţiei din Suceava. In a doua parte a conferinţei de ieri, Gigi Becali a protestat zgomotos, in stilu-i caracteristic, pe motiv că Traian Băsescu le-ar fi "impus" organizatorilor să nu permită nici unui preşedinte de partid să vorbească in deschiderea lucrărilor, aşa cum ar fi fost stabilit iniţial. In curte, oamenii PNG-ului au imprăştiat manifeste din limuzinele parcate pe străduţele laterale şi au ţinut discursuri electorale. Incheierea circului de ieri a aparţinut preşedintelui Băsescu: vizibil bine dispus, acesta a cerut scuze, "in numele poporului romăn", pentru reprimarea manifestaţiei de la Braşov de fosta Securitate.

  • Libiu Mateescu

Citiţi şi:

• Braşov ’87 - Au strigat primii: "Jos Ceauşescu!"
• Braşov ’87 - Expulzaţii
• Braşov ’87 - Lui Ceauşescu nu-i păsa de muncitori
• Braşov ’87 - Eroii de la Braşov şi "societatea civilă"

Citeşte mai multe despre:   brasov,   s-au,   recurs la românia,   fata,   catalin,   să-i,   studenţi,   ne-au,   exmatriculare,   silvicultură,   arestaţi,   silvicultur,   aresta

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de