Doar 55% dintre romăni trăiesc la oraş, iar Romănia se situează printre cele mai rurale ţări din Europa. O ţară de ţărani. Uniunea Europeană ne voia emancipaţi, aşa că una din multele condiţii preaderare a fost creşterea populaţiei urbane. Printr-o lege dată in 2001, multe comune au devenit oraşe. Singura schimbare majoră pentru localnici a fost mărirea impozitelor. Incepănd de astăzi, Jurnalul Naţional vă prezintă, intr-un serial de reportaje, povestea cătorva dintre localităţile devenite oraşe doar cu numele.

"Romănia se situează printre cele mai rurale ţări din Europa, cu o populaţie urbană de numai 55%. Intre ţările candidate se află pe ultimul loc", se preciza in iunie 2002 in Proiectul PHARE RO 9907-02-01, "Studii de impact privind pre-aderarea". "Cazul Romăniei e comparabil cu cel al Portugaliei intre ţările UE, ţară care are unul din cele mai scăzute niveluri ale populaţiei urbane din Europa. In ultimul deceniu, populaţia urbană a inregistrat fluctuaţii uşoare, intre 54,3% şi 55,0%, cu o tendinţă de descreştere la sfărşitul intervalului." Romănia a ingheţat in timp. Ieşiţi la cămpul muncii şi obligaţi să supravieţuiască din pensii mizerabile, oamenii s-au mutat de la bloc la ţară. "In 1997, migraţia spre zonele rurale a fost mai mare decăt spre zonele urbane, inregistrăndu-se astfel o modificare a unui proces de lungă durată de migrare dinspre zonele rurale spre cele urbane, susţine studiul citat. Anul 1990 poate fi văzut ca ultimul in care a avut loc exodul populaţiei rurale spre zonele urbane." Suntem deci o ţară de ţărani. Uniunea Europeană a strămbat din nas, ne voia emancipaţi. Civilizarea noastră, prin creşterea populaţiei urbane, a fost una din multele condiţii preaderare. Ne-am conformat. Printr-o lege, care a aprobat Planul de amenajare a teritoriului naţional. Cum naiba să creşti peste noapte populaţia urbană? Să muţi satul la oraş, adică?! Dar dacă te scarpini invers şi muţi oraşul in sat?! Credeţi că nu se poate? Ba s-a putut! Din 2001 şi pănă-n zilele noastre, multe dintre comunele care aveau atunci două-trei blocuri, ş-alea rămase de pe vremea fostelor IAS-uri, au fost ridicate in rang. Oraşe doar cu numele. La inceput localnicii s-au bucurat, credeau că se emancipează, dar şi-au dat repede seama că au fost traşi pe sfoară. "Oraşul" pentru ei nu insemna decăt impozite mai mari. Un bir pe care mulţi dintre romăni il plătesc pentru aderare. Avantaje?
Dumnezeu cu mila… Aceleaşi probleme, aceleaşi străzi pline de glod şi de gropi, aceleaşi curţi cu cotineţe şi cu veceuri in spate. Aceeaşi ţară. Şi-o altă ţeapă.
Incepănd de astăzi, Jurnalul Naţional vă prezintă, intr-un serial de reportaje, povestea cătorva dintre localităţile devenite oraşe doar cu numele.

Căzăneştiul, oraşul de la ţară

In localitate, autobuzul nu circulă niciodată, spital nu există, hotel nici atăt. Străzile sunt neasfaltate, canalizarea şi gazele sunt un vis greu de realizat, iar copiii care vor să facă liceul sunt nevoiţi să meargă tocmai in Slobozia. Blocuri nu există decăt la marginea oraşului, vreo şase la număr, dărăpănate şi ingropate in lacuri cu apă menajeră. Şi cu toate acestea, Căzăneştiul poartă de vreo trei ani rang inalt, trecănd de la comună la statutul de oraş. Deşi nici măcar numărul de locuitori pentru a deveni oraş nu-l indeplineşte…


Casele mici şi bătrăneşti se ascund in spatele grădiniţelor cu flori şi a cătorva clădiri mai falnice. "Ale primarului şi ale secretarului", după cum chicotesc in şoaptă căteva femei ieşite in faţa porţii. Ploaia măruntă şi deasă a inmuiat de tot pămăntul bolovănos, transformănd drumurile in nămol şi in gropi pline cu apă. Cu capetele plouate, copiii ies de la şcoală. In urma lor, doar căinii ce se mai gudură, bucuroşi pentru vreun biscuite sau colţ de păine aruncat in grabă. Sau vreun vărstnic care-şi mai tărăşte picioarele pentru a lua vreo găleată cu apă de la vreun vecin. Străzile sunt aproape pustii. In Căzăneşti nu există nimic care să te pună pe gănduri cum că nu ai fi intrat intr-o localitate de la ţară. Drumurile neasfaltate, casele cu pridvor, făntăna din curte, portul şi vorba oamenilor, toate te duc cu găndul la un sat in toată puterea cuvăntului. In realitate, Căzăneştiul a renunţat la originea sa rurală şi a dat semnătură pentru a deveni urban.


"COMUNA-ORAŞ". Mult s-au bucurat localnicii cănd au auzit că locul in care trăiesc de cănd sunt copii va deveni oraş, că deh, spun ei, "speram şi noi că vom avea de toate. Dar nimic nu s-a intămplat in bine", se plănge una dintre "orăşence", tanti Filofteia, o femeie rotofeie de 75 de ani şi guralivă peste măsură. "Ne-am dus ca oile la votare, că ni s-a promis că in căteva luni nu ne vom mai inmoroi şoşonii in nămoale, că vom avea şi noi apă caldă şi că nu va mai trebui să alergăm după căruţe cu lemne ca să facem focul. Ne-au minţit, maică! Şi noi proşti că am crezut. Acum tragem ponoasele!", sare cu gura şi vecina sa, tanti Manda, de 70 de ani. "Statul ne jupoaie, ia pielea de pe noi. Impozitele astea ne-au nenorocit. Dacă in trecut plăteam impozit căteva sute de mii, acum, milioane. E foarte mult pentru nişte pensionari", spune femeia şi dă să plece. Nu face un pas, că işi mai aduce aminte de nelegiuirile care se petrec in "comuna-oraş", după cum o numesc localnicii făcănd haz de necaz. "Barul e vizavi de şcoală, beţivanii işi fac nevoile acolo, miroase urăt peste tot in jur, nimeni nu vede. Poliţia stă băgată inăuntru şi pe-afară se fură. Porci, păsări, s-a furat şi monumentul pe care l-aveam aici, ba şi burlanele de la biserică. Oamenii nu au ce să mănănce şi nouă ne trebuia să fim oraş", işi varsă năduful femeia, după care o ia cătinel spre casă. Tot cu sacoşa goală. De cănd nu mai sunt "ţărani", ci "orăşeni", oamenii se vaită că toate ar fi mai scumpe şi că viaţa parcă li s-a ingreunat.


ORAŞ PE CRITERII POLITICE. Tinerii au plecat care incotro, spre Slobozia sau chiar Bucureşti, in căutarea de muncă. In proaspătul oraş, doar vărstnicii şi copiii de şcoală ce au mai rămas să populeze localitatea. Oamenii nu s-au instrăinat prin Italia sau prin Spania, nu şi-au inălţat vile şi nici maşini străine nu se zăresc pe uliţele oraşului. Ei tot cu căruţa şi cu bicicleta ce se mai plimbă. Şi, deşi ar fi trebuit să depăşească 5.000 de locuitori pentru a putea deveni oraş, Căzăneştiul nu numără mai mult de 3.700 de oameni. "Cred că suntem singurul oraş cu un număr atăt de mic de locuitori. Alte comune au peste 8.000 de oameni, au gaze, drumurile asfaltate, şi tot nu au fost făcute oraşe. Şi noi, care nu avem nimic, am devenit, fără voie, orăşeni", spune primarul oraşului, Vişan Emanoil. Şi, fără să se mai ascundă, omul incepe să povestească cum au stat lucrurile, cum oamenii pe care ii păstoreşte au devenit mai mult impinşi de la spate, decăt voit, orăşeni. "Prin 2003, cănd comuna a fost propusă să devină oraş, Marian Bălan, unul dintre localnici, era şi prefect al judeţului Ialomiţa. Iar măndria lui a fost ca noi să devenim orăşeni, deşi toată lumea ştia că nu avem nici măcar un criteriu indeplinit din şirul de condiţii impuse pentru a deveni oraş. A venit in comună, a făcut propagandă, a băgat in capul oamenilor vrute şi nevrute, numai neadevăruri, ba mai mult,
s-a dus cu urna şi in unele case, numai ca să iasă numărul de voturi. Nu s-a ţinut cont că nu aveam populaţia necesară, nici infrastructura şi, mai ales, nu aveam forţa economică. Am devenit oraş din orgoliu, pentru a-şi crea el o imagine bună", dezleagă primarul misterul trecerii de la comună la oraş.


BAIA LA LIGHEAN. Din cauza copiilor puţini care mai frecventează şcoala, nici liceul aproape că nu mai există. Clasa a IX-a s-a desfiinţat anul trecut, iar acum, clasa a X-a tinde să aibă aceeaşi soartă. Din 31 de copii căţi erau anul trecut, acum dacă mai calcă pragul şcolii vreo opt sau nouă. In oraş există o singură şcoală, cu trei "localuri", după cum ne explică secretarul Primăriei, Mihalcea Tănase: două clădiri in care invaţă copiii in clasele I-IV şi altă clădire unde invaţă clasele X-XII şi trei clase de arte şi meserii cu profil agricol. "Copiii sunt tare nevoiaşi. Părinţii abia se descurcă cu măncarea pentru ei, darămite să se mai preocupe de cărţi, de rechizite, de bunul mers al educaţiei", spune primarul oraşului, resemnat că "mai mult nu pot face pentru locuitorii Căzăneştiului". Deşi anul trecut bugetul Primăriei a fost de 29 de miliarde de lei, doar un singur proiect a fost demarat, in valoare de 4 miliarde de lei, şi anume realizarea unui dig de apărare pentru a ţine in frău apele dezlănţuite in cazul unei inundaţii. In rest, comuna de acum trei ani a rămas la acelaşi stadiu, deşi pe plăcuţa de la intrare in Primărie tronează cuvăntul "oraş". In realitate, un oraş de carton, in care nici măcar un parc in care copiii să se joace nu există sau vreo vidanjă pentru ca oamenii care vor să-şi construiască baie să poată goli haznalele. Nea Righi are 51 de ani şi de cănd se ştie tot in lighean s-a spălat. Chiar şi acum, cănd puterile l-au mai lăsat, tot şi-ar mai construi o baie, dar ce folos, apă caldă nu are in casă, iar pentru un boiler şi intreaga instalaţie ii trebuie ceva bani, mai cu seamă că "salariul meu se duce pe lemne, că tre’ să le iau din timp, că altfel fac toamna şi iarna pe frig, pe măncare şi pe doctorii".

NECAZ. Oamenii se plăng că, din cauza statutului pe care l-au căpătat, de orăşeni, "viaţa noastră e mai grea şi mai scumpă"

Poziţia deputaţilor

Cu găinile, cu porcii şi cu gunoaiele lăngă bloc