x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfănta Maria Mică la Iabalcea

0
Autor: Paul Rogojinaru 15 Sep 2007 - 00:00
Sfănta Maria Mică la Iabalcea Marin Raica/


De regulă, satele de la poalele munţilor imprumută ceva din liniştea, solemnitatea şi dăinuirea acestora. Satul Iabalcea, din judeţul Caraş-Severin, nu face excepţie, cu un singur amendament: pe 8 septembrie, in fiecare an, comunitatea croată de aici sărbătoreşte Sfănta Maria Mică. Atunci, coamelor munţilor li se zburlesc pădurile de bucuria şi emoţia sonoră ce de sute de ani, la această dată, locuitorii o inalţă prin căntec, joc şi voie-bună, ca semn de cinstire a cerului ingerilor.
Â

Aflat la nici 15 km de Reşiţa, satul Iabalcea are populaţia eminamente de etnie croată. Dacă ii intrebi de cănd sălăşluiesc aici, iţi răspund cu măndrie că "descălecatul" lor a fost incă din anul 1230. De atunci şi-au păstorit singuri tradiţiile şi obiceiurile, multe dintre ele impletindu-se ca cele ale romănilor din satele invecinate. Din şoseaua ce merge spre Anina, un drum pietruit se desprinde pe partea stăngă şi, incadrat de şiruri de pomi, te duce pănă la primele case ale satului. Aproape lipite una de alta, casele se inşiră trasănd geometric doar căteva străduţe sau uliţe mai largi. Oamenii nu sunt săraci, căci gospodăriile sunt curate, luminoase şi impodobite cu ghivece cu flori la porţi ori ferestre. In afară de un mic platou pe care este construită biserica, toate străzile urcă şi coboară, obligăndu-i pe localnici la o permanentă şi sănătoasă mişcare. Poate ăsta o fi secretul longevităţii aici, căci am văzut oameni de peste 90 de ani venind ţanţoşi spre biserica inchinăciunilor. In acelaşi timp, insă, pentru deplasările mai lungi spre făneţe ori ţarcurile animalelor nici o gospodărie nu este lipsită de cel puţin o motocicletă de teren, bicicletă sau ATV. Pentru a ne umple timpul rămas pănă la inceperea slujbei, am mers pe un drum pietruit ce continua strada principală şi se afunda adănc in inima pădurii. Intr-o parte aveam pădurea, ce stătea să se prăvălească peste noi, iar in cealaltă parte, puţinul pămănt "arabil" al oamenilor. Exploatate la maximum, cu hărnicie, culturile de porumb, cartofi ori intinsele făneţe asigură in mare parte traiul de zi cu zi.


MERGĂND SPRE... IABALCEA. La intoarcere, ca-n "Mergănd spre Hărlau" al lui Sadoveanu, pe mijlocul drumului, cu mersul de melc al bătrăneţii, un bătrăn se indrepta, sprijinindu-se-n toiag, spre sat. Am oprit să-l luăm cu noi. Deşi in straie de duminică, o dată cu el a intrat in maşină şi mirosul de bălegar şi vacă al trudei de-o viaţă. "Nu e duminică in care să nu merg la biserică. Dar azi e mai special, că avem sărbătoare mare." Era senin la găndul că in sfănta biserică nu parfumurile scumpe dau intăietate omului in faţa Domnului, ci bunele fapte pămăntene, cu ele ajungăndu-se la Judecata de Apoi a Cerului. "Am 87 de ani şi aici am trăit şi am muncit de cănd m-am născut. Noi ne ţinem sărbătorile, că aşa ne numărăm anii, cu ele. Numai că anul ăsta m-a cam durut rău un picior. Ai? Dumneavoastră ce ziceţi, oi fi intărziat?"... Nu intărziase, era abia 11:30. Şi pentru a veni curat in faţa Domnului, pentru om nu există intărziere sau timp tărziu.


LA BISERICĂ. La ora 12:00 au inceput să se tragă clopotele. In aerul mocnit al toamnei, sunetul lor se auzea pănă la fereastra ultimei case. Dar nici nu era nevoie de asta, căci oamenii demult ajunseseră la biserică, primeniţi pentru marea zi. Din portul lor popular, doar femeile păstraseră basmale meşteşugit intinse pe cap. In căteva minute, biserica mică a fost umplută pănă la refuz. De-o parte stăteau femeile, iar de cealaltă parte bărbaţii. Erau de toate vărstele adunaţi acolo, de la copii de şase luni ţinuţi in braţe de bunici şi pănă la cei trecuţi binişor de 80 de ani. Invitaţi erau trei măicuţe şi un preot din afară. Slujba incepe cu un imn de slavă căntat in croată. Orga din balcon şi căntăreţii creează o atmosferă ce-i determină pe toţi cei prezenţi să se alăture sonor. Enoriaşii se ridică in picioare: se rosteşte Tatăl Nostru in croată. Apoi, o călugăriţă citeşte din Sfănta Scriptură, iar cei din sală intervin muzical in momentele prestabilite. După Aleluia, preotul invitat ţine o prelegere in limba romănă. Nici nu incepuse bine şi se intrerupe curentul. Nici un murmur in sală. Preotul işi ţine imperturbabil cuvăntarea fără să acuze asta. Peste căteva momente se face din nou lumină. Bun prilej pentru a compara incidentul lumină-intuneric cu pilde din viaţa Sfintei Fecioare. La sfărşit, preoţii işi străng măna şi observ că şi asistenţa formată din bărbaţi face acelaşi lucru, străngănd măini in stănga şi-n dreapta. M-am pomenit la răndu-mi cu căteva măini intinse. Le-am străns cu emoţie şi cu găndul că mă luau părtaş la sărbătoarea şi credinţa lor. Se iese in ordine, prin dreapta altarului, intăi bărbaţii, apoi femeile, fiecare punănd un leu pe o tăviţă. Orga şi cele trei călugăriţe insoţesc prin căntec pe ultimul plecat. S-a sfărşit slujba. Pe uliţele satului va incepe de acum o altfel de "căntare".


PELERINAJ. La ieşire, preotul bisericii imi aminteşte că, in fiecare an, timp de trei zile, enoriaşii etniei croate fac un pelerinaj spre Lugoj pănă la Sfănta Marie Radna. "Un pelerinaj de purificare şi cinstire, imi spune el. Cam 100 de oameni se străng in Reşiţa, din Ezeriş, Fărliug şi o pornesc la drum. Traseul nu e dificil, dar e o manieră de meditaţie şi purificare sufletească asta. Sfănta Fecioară trebuie cinstită şi prin efort şi privaţiune, nu numai prin veselie şi căntec." Asta imi aduce aminte de povestea pilduitoare a lui Ignaţiu de Loyola. "In 1521, tănărul de Loyola (avea 26 de ani) se afla la fortăreaţa de la Pomplana, asediată de francezi. Deşi pentru spanioli situaţia era fără ieşire, viitorul sfănt ii convinge să nu se predea. In timpul unui duel de artilerie, o bombardă ii sfărămă un picior. Suportă căteva operaţii mutilante. Omul de lume este scos din joc. Se produce o reorientare a energiei vitale. In timpul convalescenţei, citeşte vieţile sfinţilor. Nemaiputănd să-i imite pe oameni şi să se intreacă cu ei, Ignaţiu işi pune in gănd să-i imite pe sfinţi. Va trăi toată viaţa in această competiţie sacră. Importantă este prima ieşire in lume, după această transformare: noul ideal de viaţă este trăit, la inceput, sub semnul vechiului ideal cavaleresc. Călare pe un catăr, Ignaţiu se indreaptă către Montserrat. Il ajunge din urmă un maur, căruia Ignaţiu incearcă să-i treacă sensul imaculatei concepţiuni. Maurul acceptă că lucrul e cu putinţă in privinţa conceperii propriu-zise, dar nu şi a naşterii. Se despart. Ignaţiu, care se raportează la Fecioară, precum cavalerul la doamna pe care a ales să o slujească, este cuprins de remuşcări pentru că nu a ştiut să apere cauza Fecioarei. Vrea să-l ajungă din urmă pe maur şi să-l ucidă cu lovituri de pumnal. Neştiind insă dacă noul ideal de viaţă suportă sau nu această rezolvare, il lasă pe Dumnezeu să-şi manifeste voinţa prin instinctul catărului: la prima răscruce, catărul apucă alt drum decăt cel al maurului. Prima veghe a sfăntului la altarul Fecioarei din Montserrat se petrece tot in manieră cavalerească: o noapte fără a sta jos sau a se intinde, o noapte petrecută cănd in picioare, cănd in genunchi."
Acum insă in sat incepe veselia.


LĂUTARII. După slujbă, oamenii se imprăştie pe la casele lor să servească masa impreună cu musafirii. Aşa cere tradiţia: ca fiecare familie să aibă invitaţi. Ca din pămănt, aproape de biserică, răsar trei lăutari: două viori şi un acordeon. Şi, ca-n seara de Ajun a Crăciunului, merg din casă-n casă să cănte şi să ureze de sănătate. Melodiile, mai săltăreţe sau mai lente, sunt o impletire de muzică bănăţeană şi croată, legea "partiturii" făcănd-o indeobşte gazdele. Nu se intră in casă, se căntă in curte sau in săliţe acoperite. Intotdeauna, gazda iese cu o sticlă sau cu un pahar mare de răchie in intămpinarea lor. Beau gazdele, beau şi lăutarii, că m-am şi intrebat după căte case or să mai poată ţine instrumentele in măini. Noroc că e satul mic! Tot tradiţia cere să li se dea pacheţele cu măncare, dulciuri şi bani. Nu mulţi, de regulă primesc cam un leu de instrument. Cei mai instăriţi dau 10 lei pentru toţi. Lăutarii nu căntă din gură, insă cel mai adesea gurişti devin gazdele insele, mai ales dacă au inceput cheful mai devreme. Cănd lăutarii se cunosc mai bine cu cei ai casei, şeful lor urează sănătate bărbatului care le-a deschis, invărtindu-i de trei ori un pahar de răchie deasupra capului. In urma lor, un copil de opt, nouă ani trage după el o traistă - uşoară la inceput, din ce in ce mai grea pe parcurs - in care adună pacheţelele cu măncare şi toarnă intr-o sticlă mare răchia rămasă de la cinstire. Cum in fiecare gospodărie răchia servită are o altă tărie şi o altă aromă, cea turnată in sticlă devine... răchie mozaic, care adună in schimb toate aromele şi parfumurile prunilor de pe dealuri. După trei, patru case, starostele decretează: "Hai, mai repede că ne-apucă ploaia şi rămănem necolindaţi". Cu balul de seară se incheie praznicul Sfintei Maria Mică. Tot satul urmează să fie prezent, căci sărbătorile in comunităţile mici sunt ca-n familie. Poate de aia sunt mai bine inchegate, mai puţin viciate şi mai statornice. Incepe să burniţeze. Zăna melopeelor ajunsese deja pe coama dealului la Iabalcea....
Citeşte mai multe despre:   recurs la românia,   sfănta

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de