x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Urbanizare pe "neve"

0
Autor: Ionela Gavriliu 29 Noi 2007 - 00:00
Urbanizare pe


ORAŞE DOAR CU NUMELE
Incălzire cu lemne, fără apă curentă, fără canalizare. Cănd a fost declarat oraş in 2004, comuna Miercurea Sibiului nu indeplinea cele mai multe condiţii legale pentru a justifica transformarea. Oraşul cu un singur bloc e oraş doar cu numele.




ORAŞE DOAR CU NUMELE
Incălzire cu lemne, fără apă curentă, fără canalizare. Cănd a fost declarat oraş in 2004, comuna Miercurea Sibiului nu indeplinea cele mai multe condiţii legale pentru a justifica transformarea. Oraşul cu un singur bloc e oraş doar cu numele.


La intrare in Miercurea Sibiului te intămpină o pancartă ce nu te lămureşte dacă localitatea in care ai intrat e sat sau oraş. Casele săseşti, cu faţade arătoase, nu se deosebesc de cele din comunele prin care ai trecut pănă să ajungi la destinaţie. Două busturi ale unor personalităţi locale şi clădirea Primăriei au un aer ceva mai citadin. Incertitudinea se risipeşte in momentul in care citeşti pe o plăcuţă albastră "Primăria Oraşului Miercurea Sibiului". Cuvăntul "oraş" a fost aplicat cu un plasture peste locul unde trebuie că a fost scris pănă nu demult - "comună".


GLORIA MIERCURII. Cum te abaţi de la Drumul European E68 poţi să spui adio asfaltului. Doar o buclă netedă de beton de căteva sute de metri sparge monotonia uliţelor cu pietriş. In piaţa centrală, in care primarul se laudă că s-a turnat filmul "Ion", pavajul e denivelat ca spinarea costelivă a unui cal, iar apa de ploaie a săpat şănţuleţe hotărăte.

Măndria primului gospodar al oraşului, aflat la al doilea mandat, este că a reuşit să redea Miercurii intr-o zi de mai gloria pe care, zice-se, a avut-o dintotdeauna. "Există un sentiment ca oamenii să-şi ridice localitatea la un rang mai inalt. Miercurea are un trecut istoric mare", spune primarul Ioan Pavel. "La trecutu-i mare, mare viitor", şi-a şoptit in barbă in 2004 primarul. Chiar dacă oraşul nu are spital, canalizare, apă curentă şi oamenii se ocupă, in procent considerabil, cu agricultura, voia acestuia de a face din Miercurea Sibiului oraş a fost implinită. "La declarare erau indeplinite condiţiile: aveam trei cămine culturale, aveam liceu (n.r. - care a retrogradat la grup şcolar). Ce-i drept am mai tras de populaţie un pic, nu sunt chiar 5.000, cum cere legea, dar mulţi vin aici vara, aşa că depăşim...", explică acesta. Ca să ne convingă, primarul ne spune că oraşul are industrie infloritoare, iar pentru cărcotaşi mesajul lui este că "un oraş işi forţează, domnule, dezvoltarea": există proiect pentru canalizare, pentru apă curentă, pentru asfaltare. Abia acum. In locul cabinetului medical ca de ţară, primarul vrea să facă un spital in lege. De curănd a inceput chiar construcţia unui supermarket. Impozitele au crescut din 2004 ca Făt-Frumos, de nu mai ştiu oamenii de unde să tragă de pensii şi salarii pentru a plăti paguba de a fi ajuns orăşean.

Aşadar, cui foloseşte trecerea de la comună la oraş, domnule primar? "Păi, noi, cei din Primărie, am resimţit foarte bine trecerea. Ne-au crescut salariile... Dar repet: nu am făcut decăt să redau gloria Miercurii."


WILD, WILD WEST. Cum ieşi din Primărie, realitatea ţine cu tot dinadinsul să-l contrazică pe edil la tot pasul. Pe o uliţă, la nici două minute de Primărie, ne iese in cale un bărbat cu pălărie de cowboy şi cizme de cauciuc: echipament de orăşean, ne explică, pentru a face faţă "asfaltului". "Aici e ca in filmele alea cu cowboy. Aici e oraşul dispărut", ne lămureşte nea Gheorghe, fan al westernurilor in timp ce face loc unei căruţe ce trece hurducăind. In oraş sunt inregistrate, conform datelor de la Primărie, in jur de 150 de căruţe. "Iată canalizarea!", arată bărbatul cu un gest larg al braţului şanţul băltind de pe margine. "Gaz? Ce vorbiţi? Doar dacă, mă scuzaţi, mănănci fasole ai parte de aşa ceva aici. Plăteşti ca la oraş şi nu ai parte de nici un serviciu", spune prinzănd culoare in obraz.

Două vecine blestemă cu glas domol praful gros de pe drum pe care ploaia abia ce l-a potolit. Tanti Maria, imbrăcată cu o bluză pufoasă albastră şi cu batic muştar, se uită chiorăş cănd o intreb dacă este orăşeancă. "Ce orăşeni? Aicea e sat, nu alta. Acolo in capu’ satului e o fermă de animale şi fiecare dintre noi are grădină şi animale in bătătură. O făbricuţă de rame de lemn sau aşa ceva mai spală ruşinea «oraşului». Pe uliţa noastră au pus un praf din ăla ca să asfalteze după. L-au lăsat luni in şir să se spulbere şi asfalt n-au mai pus. In satul ăsta, ca să ai apă in casă, canalizare, iţi faci pe cont propriu", spune tanti Maria.


ORÃ...ŞENII DE LA BLOC. Pe deasupra acoperişurilor de ţiglă se ridică statura de patru etaje a unui bloc. E singurul locuit, localnicii zic că ar mai fi rămas unul de pe urma CAP-ului, dar a fost cumpărat şi nu mai stau oameni acolo. Aşadar blocul de pe Strada Corneliu Medrea (n.r. - sculptor) a rămas ca un ultim argument al metamorfozei comunei in oraş. La colţul clădirii, ce emană lumină roz din pereţii casei scării de culoarea bomboanelor, o intălnim pe Mariana. Tunsă scurt, muncită, cu un lighean de plastic in mănă, femeia ia din apa de ploaie strănsă la jgheaburile clădirii. "Cu apa asta spălăm, că e mai bună. Mă pun acuma să şterg incălţările copiilor, că ne innămolim aicea, nu glumă. Restul apei - de la făntănă", o spune ca pe un adevăr ireductibil, arătănd spre făntăna cu gărduleţ din spatele clădirii.

Strada cu un nume "sofisticat", după cum zice Mariana, neştiind dacă acest Medrea a fost scriitor sau domnitor, e una circulată. Printre gardurile din plasă de sărmă, cărarea nămoloasă de aproape doi metri lăţime ii pune la incercare pe bicicliştii curajoşi.

Cele 12 familii care locuiesc in blocul flancat de grămezi de lemne tăiate sunt dovada vie a struţo-cămilei care a devenit Miercurea Sibiului. Dacă spun cuiva de la ţară că stau la bloc, locatarii din fosta clădire a CAP-ului ar putea stărni invidii. Insă acest bloc e doar un patrulater de beton, feliat in mai multe camere, fără apă, fără veceu in casă, fără gaze. In jurul blocului cu muşcate in geam locatarii au fost nevoiţi să-şi facă o gospodărie de ţară: au veceuri de lemn săpate la căţiva metri de făntănă, au curţi cu orătănii, coteţe de porc mirositoare, căţeluşi, nutreţ pentru animale, magazii; sărme de intins rufele chiar pe marginea "stadionului" orăşenesc - un cămp inzestrat cu două porţi. "Unii au purceluşi, alţii n-au. asta e blocul nostru", rezumă situaţia Gigel, un băiat cam bolnav, care spune in fiecare zi că e ziua lui.


i Cum ieşim la drumul european, dăm peste nea Ion şi nea Nicolae, oameni gospodari care descarcă butuci de lemn dintr-un camion pentru iarnă. "Oraş ziceţi... Şi inainte, şi acuma tot un drac. Ba parcă e mai rău, că s-au urcat la cer impozitele...", se plănge nea Nicu sprijinit de prelata camionului. Dar nu au fost să voteze la referendum cănd s-a decis trecerea Miercurii Sibiului de la statutul de comună la cel de oraş? "Aaaa, am fost, parcă am fost... Nu, aia era deja serbarea de oraş, nu mai ştiu dacă a fost...", se consultă cei doi prieteni. Nea Ion, roşu in obraji şi cu şorţ pe piept, e supărat pe faptul că a venit iarna şi lemnele sunt din ce in ce mai scumpe pentru pensia lui şi a soţiei la un loc, adică 6 milioane bătuţi pe muchie. "Imi trebuie două luni şi jumătate in care să nu mănănc, să nu iau medicamente, ca să am de un camion de lemne. Mai am o văcuţă, nişte găini să mă descurc, altfel...", spune zămbind cu ruşine fostul brutar.
Pe una din uliţele de lăngă cimitirul oraşului se zăresc pe inserat nişte vaci. E ora la care văcarul aduce animalele. Presăraţi la răspăntii, căţiva săteni işi aşteaptă animalele bălţate. "Nieeee", răsună vocea văcarului pe deasupra huruitului de tir. Un sas bătrăn cu şorţ bleumarin e bucuros că are cui se plănge căt timp stă şi aşteaptă cireada, că primarul nu face nimic in Miercurea. "Halal viaţă de oraş", ne face cu ochiul, după care se pierde pe drumul şerpuit de lăngă fostul spital, mănăndu-şi Joiana.
Citeşte mai multe despre:   oras,   recurs la românia,   miercurea,   miercurea sibiului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de