x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A pus asfalt la mama-n sat

1
Autor: Sorin Anghel 03 Aug 2009 - 00:00

Plecat de mic din satul său, Salcia – Tele­orman, Zaharia Stancu şi-a câştigat respectul veşnic din partea celor ce locuiesc acum în localitatea din Câmpia Dunării. Sătenii spun că Stancu a fost cel care, prin anii ’70, "a pus o vorbă bună la Bucureşti ca să ne facă şi nouă asfalt".



Literatura românească este plină de intrigă. Asta e societatea noastră. Şi poate că din acest motiv şi ăsta e motivul pentru care ne place să fim români. Despre Zaharia Stancu, cel mai limpede lucru este că s-a născut la Salcia, un sat pe care singur l-a pus pe asfalt. Semn că "Desculţ", cel mai tradus roman românesc din toate timpurile, nu i-a marcat doar cariera, ci şi sufletul.


DESCULŢ PE ASFALT
Văzut pe hartă, judeţul Teleorman seamănă cu o pânză de păianjen. Şosele în stânga şi în dreapta, legături de nicăieri către niciunde. Co­mu­na Salcia e undeva în Câmpia Dunării, acolo unde vara nici dacă umbli desculţ nu scapi de dogoare. Pe şoseaua ce leagă Turnul Măgurele de Roşiori de Vede te întâlneşti cu un indicator ce te trimite în localitatea natală a celui ce a fost Zaharia Stancu.

În sat e mândrie mare când vine vorba de numele scriitorului despre care localnicii spun că i se datorează şoseaua ce trece acum prin localitate. "Ei erau o familie amărâtă, nu aveau pământ foarte mult, numai vreo două pogoane", explică un cetăţean mân­dru nevoie mare că cineva stă de vorbă cu el pe teme literare. Probabil că e sătul să discute des­pre lubeniţă, arşiţă şi treierat. "Nu mai are rude pe aici. Anul trecut a murit şi ăla al lu' Mitroi, dar puteţi sta de vorbă cu oricine de aici, că toa­te lumea din sat îl cunoaşte pe Zaharia Stancu", vine altul şi completează.

Vorbeşte repede. E oltean 100%. Iar vorbele sale sunt 100% garantate! Îi lucesc ochii în cap de la băutură şi se enervează când îi spui că scriitorul despre care vorbim a murit acum 35 de ani şi e greu ca el, un tractorist care a făcut armata muncind la Casa Poporului, să-l cunoască pe Zaharia Stancu. "Mă, cum să nu-l cunosc dacă el a turnat asfaltul ăsta pe care umblă lumea din sat acum? Toţi îi suntem recunoscători pentru ce a făcut la Salcia!", explică localnicul, care are şi completări. E genul de om cu care poţi să te urci în tren şi să mergi cu el de la Bucureşti până la Satu Mare şi nu te plictiseşti. La orice discuţie el trebuie să aibă ultimul cuvânt, trebuie să tragă concluzia de fiecare dată. Iar după fiecare pahar pe care-l toarnă iute pe gât trebuie să mai ceară unul. Şi are orgoliu de oltean, pentru că nu-ţi dă voie să-l cinsteşti. "Stai, mă, potolit, că am putere. Dacă nu era arşiţa asta acum eram pe câmp, munceam. Dar n-am ce să fac, stau în sat, să mă răcoresc." Cu nişte tărie! Se enervează şi se uită strâmb la tine. "Păi, ce vrei, mă, să beau dacă berea am terminat-o?" Apă, băuturi răcoritoare... "Ce, mă? D-alea bea numai preşcolarii...", şi mai toarnă fulgerător încă un păhărel.

Discuţia s-a dus tare departe de Zaharia Stancu şi trebuie să-l întorci pe om pe drumul care îţi place ţie. Olteanul din faţa ta nu e prost şi nici nu are capul mare! Simte că s-ar putea să-l abandonezi dacă mai discuţi mult despre băutură, politică sau Gina Pistol, "care e tot de-a noastră, din Teleorman", şi dansează după cum îi cânţi tu. Îşi aminteşte rapid despre ce a făcut Zaharia Stancu pentru Salcia. "După al doilea război mondial, el a prins funcţie mare la Bucureşti. Mă, Zaharia Stancu a fost om mare, să ştii! Prin '70 se făceau drumurile prin toată ţara. Cum era atunci, comuniştii... Zaharia Stancu a intervenit acolo sus şi imediat ne-au pus şi nouă asfalt. Ţine minte ce-ţi zic, notează cu atenţie, că e vorbă mare. Când ies în sat şi merg pe şoseaua asta mă gândesc la Zaharia Stancu. Nu l-am văzut în viaţa mea, nici n-aveam cum, dar eu, aşa cum mă vezi acum, spun că noi toţi ăştia din Salcia, la fel ca şi ăia din Băneasa şi din Tudor Vlădimirescu, că toţi suntem în aceeaşi comună, ţinem de Salcia, avem două mari datorii pe lumea asta. Să-i facem pomenire veşnică şi să-i citim cărţile", sunt cuvintele apăsate ale unui simplu tractorist din Salcia. A citit romanul "Desculţ" şi e tare mândru de lucrul acesta. "A fost tradusă cartea aia şi în limba japoneză. Îţi dai seama că şi la Tokyo s-a auzit de noi?" Punct.
ŞEF PESTE SCRIITORI
Provenind dintr-o familie chinuită, ca multe altele din Salcia, Zaharia Stancu a avut mo­mente în viaţă când a trebuit să abandoneze şcoala ca să muncească. Primii ani de şcoală i-a făcut la Roşiori de Vede, dar la 13 ani a fost nevoit să se rupă de învăţământ. Se spune că a lucrat până în 1919, atunci când şi-a reluat studiile. Pauza de 4 ani poate fi pusă şi pe sea­ma primului război mondial. De altfel, Zaha­ria Stancu a avut de suferit şi cu ocazia celui de-al doilea război mondial, atunci când a fost închis. În 1946 a devenit directorul Tea­trului Naţional, post pe care l-a ocupat timp de mai bine de 20 de ani. A fost membru al Academiei Române şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. A câştigat Premiul de Stat pentru literatură, iar în 1971 a primit Premiul Gotfried von Herder din partea gu­vernului austriac. În prezent, la Salcia - Teleorman, undeva pe o linie de lângă Primărie, se găseşte Casa Memorială Zaharia Stancu. Clădirea portocalie, cu ferestre de termopan, serveşte şi drept bibliotecă comunală.


BÂRFE DIN SAT
În comuna Salcia, numărul celor care au citit "Desculţ" este neaşteptat de mare. "Nu era, dom'le, chiar aşa cum zicea el, că boierul îi punea pe ţărani să muncească pământul şi le dădea numai un sfert din recoltă. Cred că astea le-a băgat el, aşa, ca să dea bine, poate chiar să se pună bine cu ăştia de la Bucureşti, care erau la putere", este de părere unul dintre sătenii care umblă acum în gumari peste asfaltul despre care în toată localitatea se vorbeşte că i se datorează lui Zaharia Stancu. "Am vorbit şi eu cu bătrânii mei şi mi-au zis că era exact invers. Adică ei luau trei sferturi şi numai un sfert mergea la boier. A zis în carte că ţăranii umblau în urma trenului, ca să adune boabele de grâu ce cădeau din vagoane. Şi ce dacă? Asta e vreo ruşine? Şi eu acum, dacă trece o maşină d-asta mare şi curge din ea grâu, adun boabele, le bag în buzunar şi când ajung acasă le arunc pe bătătură, la păsări", completează localnicul.
Citeşte mai multe despre:   Zaharia Stancu,   salcia,   redescoperirea româniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de