x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Adevăratele lichele miros schimbarea timpului

1
Autor: Razvan Barbulescu 15 Aug 2009 - 00:00
Adevăratele lichele miros schimbarea timpului Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


Fauna din rubrica Jurnalului Naţional “Moravuri, caractere, specimene” – exemplare puternice cum sunt ţoapa, mitocanul, manelistul, piţipoanca, beizadeaua etc. – îşi află cumva sorgintea în personajele scriitorului Teodor Mazilu. Mazilu a alcătuit primul “bestiar” despre lichele, bădărani, cotangii, aroganţi, ghiftuiţi, îmbogăţiţi, derbedeiul şi alţii într-un volumaş de buzunar “Pâinea la loc fix”.

Nu e nimic nou sub soare. Caragiale i-a avut pe ai lui, Mazilu pe ai noştri. Alte generaţii, aceleaşi apucături. Lumea pare că se schimbă, dar, dincolo de "păcatele subtile" şi "abisurile sufleteşti", rămân fleacurile fiecărei zile, mai durabile, mai rezistente, mai trainice ca betonul...

"Adevăratele lichele sunt cele care ştiu să se adapteze, nu se pierd în fleacuri, miros schimbările", observa scriitorul prin 1970, convins că ipocrizia şi toate celelalte progresează o dată cu vremurile. Mai târziu, cu puţini ani înaintea evenimentelor din '89 (scriitorul a murit în 1980), portretele sale n-au mai revăzut lumina tiparului, fiindcă descopereai în ele licheaua de partid sau înalta secătură administrativă. Cât despre beizadele sau piţipoance, ce să mai vorbim, primele erau odrasle de nomenclaturişti, celelalte, amantele lor.

Maneliştii încă nu apăruseră, deşi folclorul mahalagesc făcea furori pe la nunţi şi botezuri, cu voci binecunoscute azi. Despre personajul lui Mazilu, George Pruteanu scria că "homo mazilianus e licheaua care şi-a pierdut cu totul conştiinţa propriului lichelism". Evoluţia lichelei contemporane îi dă dreptate.

BĂDĂRANUL LUI ŞI AL NOSTRU
Copil amărât, născut undeva, dincolo de bariera Rahovei, Mazilu a ajuns un mare dramaturg, Val Condurache îl socotea "unul dintre cei mai mari dramaturgi români din toate timpurile" şi-l alătura lui Caragiale şi Eugen Ionesco. A fost iubit şi "tradus" cu inteligenţă de regizorul Lucian Pintilie şi formidabilul actor Octavian Cotescu, despre ultimul, "confuzia" mergând atât de departe, încât nu ştiai cine a fost primul, actorul sau dramaturgul. Se intuiau, se completau, se desăvârşeau împreună. Un fel de Ilf şi Petrov, deşi unul îl interpreta pe celălalt.

Noi vorbim acum de acel Mazilu care, scria Fănuş Neagu în "A doua carte cu prieteni", "nutrea convingerea că prostia putea fi scoasă la mezat pe toate tarabele, lucru care nu se întâmplă nicăieri".

"Ghiftuitul", de pildă, este personajul cel mai realizat azi. E timpul lui, săltat definitiv pe "culmea civilizaţiei şi progresului" din capitalismul carpatin. Cea mai mare parte din personajele lui Mazilu sunt de peste tot, dar îl simţi mai ales dâmboviţean, după talente şi abilităţi: escrocul, idiotul, meschinul, stupidul, derbedeul, bădăranul, arogantul... Referirile toponimice sunt rare şi nesemnificative - Gabroveniul, Gara de Nord, Restaurantul Berlin, Giuleştiul, Mogoşoaia. Mai importante sunt cele ce ţin de o topografie personală: coada, şedinţa, băile, grădina de vară, CEC-ul.

Obiceiurile sunt ale bucureşteanului, Mitică al lui Caragiale, cu bere, căldură mare, trăncăneli, bârfe. Deşi limbajul în care se exprima bădăranul lui Mazilu e parfum pe lângă grosolănia mitocanului din 2009. În rest, ni se pare mai interesant pentru cititor (ca şi pentru scriitor, despre care librăresele şi bibliotecarele contemporane nici n-au auzit) să-l lăsăm pe autor să-şi tăvălească eroii, extrăgând câteva pastile din volumul satiric "Pâinea la loc fix", cărora le vom păstra titlurile.




GHIFTUITUL
"E de o lăcomie feroce... Ar vrea o vilă cu şapte camere, să aibă pentru stupiditatea lui greoaie un spaţiu mai larg... Să aibă unde se târî, să aibă unde-şi face siesta... Să aibă unde să se ţesale. Nu se poate scărpina decât într-o cameră largă, cu vedere la mare. O cameră pentru sughiţ. Una pentru scărpinat, alta pentru râgâit. În ciuda primitivismului atroce şi teluric - mereu caută să adune câte ceva. Şi adună. Cum face, nu ştiu. Dar adună... Ca acei şobolani care-şi fac continuu provizii până ce mor din pricina abuzului de prevedere.

Adună orice. De la stofe la icoane ţărăneşti. De la ciorapi de damă - el, care n-a iubit niciodată femeia - până la tablouri şi obiecte de artă -, el, care nu poate deosebi un stâlp de o carte. El nu trăieşte, se aprovizionează. Pentru el, lumea este o piaţă. Universul întreg este un magazin... Vrea să-şi cumpere şi probleme metafizice: i s-a făcut lehamite să mănânce bine şi să nu mediteze în schimb la sensul vieţii... Dacă ar avea bani destui, ar cumpăra şi un apus de soare, aşa, ca să-l aibă acolo, să fie numai al lui."

AROGANŢA
"El crede că totul îi este permis... Arogantul e convins de superioritatea lui fizică, intelectuală, administrativă... Îşi pipăie încontinuu pieptul ca să fie convins că totul e în regulă, îşi controlează ideile, tăria morală, puterea masculină, ca nu cumva să se petreacă în secret vreo eroziune... După ce a terminat bilanţul, devine şi mai arogant, tropăie cu şi mai multă convingere."

OAIA EXIGENTĂ
"A apărut, acum, mai recent, o altă vieţuitoare bizară, pe care aş numi-o, fără şovăire, oaia exigentă. Scăpată ca prin minune din ghearele lupului, oaia s-a apucat de cultură. Şi se părea că, de fapt, cultura e mai aproape de condiţia ei.

Oaia - se ştie - poate fi simbolul nevinovăţiei, dar al inteligenţei n-a fost nici în cele mai negre timpuri... Ignorantă şi prostuţă, oaia e totuşi exigentă... Chiar şi atunci când paşte, mocneşte planuri mari... De bucurie că n-a mâncat-o lupul, vrea o artă mare. Ea acasă se hrăneşte cu iarbă verde şi muzică uşoară, dar cum părăseşte ţarcul ţipă după Bach... Ea iubeşte tot ce-o plictiseşte. Dacă ar fi după ea ar paşte tot timpul iarbă şi texte de revistă - cu toate astea se plictiseşte de ceea ce paşte... Şi ce-o plictiseşte pe ea recomandă altora cu multă căldură."

MORTUL CU PARALE MULTE
"El este omul care a reuşit în viaţă, de aceea se uită la noi, cei fără zeci de mii de lei la ciorap, cu o imensă superioritate. A reuşit în viaţă fiindcă poate să cumpere orice. Crede că falimentul moral poatre fi recompensat de un dever bun. «Pe femei, eu le cumpăr cu amintiri cu tot»... Pe toţi cei care nu sunt şmecheri îi priveşte cu compătimire, ca pe nişte infirmi... El confundă viaţa cu chefurile pe care le face, cu tangourile pe care le cere lăutarilor, cu femeile pe care le cumpără, cu mobilele pe care le înghesuie alandala în încăpere, el crede că toate astea se numesc viaţă...




Când cineva i-a replicat gloriosului cuceritor că-i de fapt un modest cadavru, cuceritorul s-a grăbit să demonstreze în plină stradă că încă n-a dat ortul popii. «Sunt mai viu ca oricând. Am o sută douăzeci de mii de lei în rezervă şi trei femei care mă adoră. Am două maşini şi doi prieteni care ar muri fără mine»."

TICĂLOSUL ANONIM
"El are chiar modestia ticăloşiei lui. El nu râvneşte la cununi de lauri. El nu caută să se evidenţieze cu orice preţ. El duce o viaţă ascetă, de sihastru. Nu apare în lume decât dacă are de făcut o măgărie... El n-are curajul ticăloşiei lui. Nu vrea să-şi ia nici un risc. De aceea, el lucrează numai prin scrisori anonime... Trimite scrisori anonime în dreapta şi stânga... Cum cineva nu-i place, cum inventează pe seama bietului om tot felul de ticăloşii. Chiar dacă omul nu păţeşte nimic, tot e mulţumit că l-a pus pe drumuri, l-a tracasat, l-a necăjit...

Desigur, o dată cu anonimatul, i-a crescut şi curajul. Cu cât e mai anonim, cu atât e mai curajos... Ştiindu-se la adăpost, sfidează întreaga lume."

BĂDĂRANUL BINECRESCUT
"Toată ziua nu face decât să demonstreze că el e delicat în comparaţie cu bădărănia altora. Dacă cineva îi cere un ajutor, individul nostru binecrescut îl respinge graţios tot sub mantia delicateţei... Nu oferă nimănui nici un buchet de flori fiindcă el, în marea lui sensibilitate, ar fi dorit să ofere trei buchete... Aşa că, din gingăşie pentru tine, preferă să nu ofere nici unul.

Nu-ţi oferă nici măcar un pahar cu apă fiindcă el, în marea lui generozitate, ar fi dorit să-ţi ofere un automobil. Cum n-are atâţia bani câtă sensibilitate are, preferă să te lase să-ţi crape buzele de sete... Din pricina delicateţei individul nostru nici nu munceşte... Familia îi înţelege gingăşia şi delicatul nostru trăieşte vesel pe spinarea altora. Aşa că, pentru individul nostru, delicateţea e o afacere grasă..."

DERBEDEUL GRAŢIOS
"Graţia nu există numai în balet, graţia există, din nefericire, şi-n găinării. Sunt unii care comit găinăriile grosolane, delapidează cu stângăcie, sparg geamurile în localurile publice fără nici un farmec personal. Pur şi simplu, le sparg şi atâta tot. Ei, bine, el are graţie... toate găinăriile lui au o mişcare suplă, graţioasă... Trece uşor peste tot, peste toate problemele, ca raţa prin apă. Chiar dacă, poate, comparaţia cu raţa nu este măgulitoare, are însă meritul istoric de a fi adevărată. Trece uşor de la o idee la alta, de la o femeie la alta... Schimbă mereu sentimentele şi locurile de muncă. El spune că e un individ «care caută». Caută mereu ceva nou, până se speteşte."


"În clipele bune, Mazilu şi cu mine am trăit cu picioarele sub masă, ca şi cum le-am fi ţinut sub boltă de tejghea. Fără să ne sinchisim de ipocrizia lumii, am avut curajul vinului bun şi al coniacului franţuzesc... Mazilu a fost fericit numai când juca fotbal (juca pătimaş şi prost) şi când povestea despre femei. O corrida şi o femeie de azur. Bâiguieli nesăţioase sau poveşti orientale. Ninsori în pahare de cristal. Şi Mogoşoaia. La nesfârşit Mogoşoaia."
Fănuş Neagu, "A doua carte cu prieteni"

"...cu cât un om are mai multe idei, cu atât este mai prost; omul cu adevărat inteligent este gol (să nu vă sperie acest cuvânt, să nu-l confundaţi cu abisul!), este eliberat de idei dinainte stabilite, automatisme, principii bune sau rele"
(Din cartea de interviuri "Sub semnul întrebării" de Adrian Păunescu )


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de