x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Căutându-i pe Olguţa, pe Monica şi pe Dănuţ

0
Autor: Cristinel C. Popa 22 Iul 2009 - 00:00
Căutându-i pe Olguţa, pe Monica şi pe Dănuţ Arhiva Muzeului Literaturii Române/
Vezi galeria foto


Medeleni este satul de poveste al lui Teodoreanu, "leagănul" îndrăgitelor sale personaje, Olguţa, Dănuţ şi Monica. Şi locul în care Ionel şi-a petrecut câteva vacanţe de vară. Medeleniul de atunci nu-l mai afli însă decât în poveştile bătrânilor satului. Vechiul conac boieresc zace astăzi în părăsire, cu sticle goale de cognac în geam şi găuri în acoperiş.



"La Medeleni" este fără doar şi poate cel mai cunoscut roman al lui Ionel Teodoreanu. Iar locul care l-a inspirit şi i-a dat numele este un sat de pe malul Prutului, împărţit între România şi Republica Moldova. Medeleniul românesc este parte a comunei Golăieşti din judeţul Iaşi. O mână de case, un loc patriarhal, care nu mai păstrează nimic din epoca de aur a boierimii de odinioară. Doar o umbră de conac.

POVEŞTI VECHI, POVEŞTI NOI
"La Medeleni, cel mai însemnat eveniment nu era nici toamna, atât de blândă că zarzării înfloriră a doua oară, nici sosirea lui Herr Direktor... Cel mai important eveniment era nuvela pe care o scria Dănuţ", scria Teodoreanu în carte.

Astăzi, la Medeleni, cea mai de seamă veste este că nepotul lui Teodoreanu de la Bucureşti va încerca să repare conacul şi, o dată cu acesta, şi drumul comunal. Şi că Rodica nu mai este îndrăgostită de Vasile a lui Amarandei - familia Amarandei a fost pomenită de Ionel Teodoreanu în roman. Iar lui Vasile Boz dihorul i-a omorât 30 de pui.

Am păşit în lumea Medelenilor, Delenilor şi a Teodorenilor ghidaţi de fraţii Boz, de aproape 80 de ani, care stau peste drum de fosta casă boierească. "Da, dom'le , aici venea Teodoreanu când era copchil. Tat-su, dom' Deleanu cum îi în roman, era administratorul moşiei unuia Costescu, aşa-i zicea lu' boeru' cela", spune bătrânul Zaharia Boz. Îl întreb de copiii de şcoala din sat, dacă vin cu clasa să vadă conacul. "D-apoi de unde, dacă nu-s copchii". Patru-cinci copii la 35 de familii, o mână de case, atât a mai rămas din vestitul Medeleni.

DE LA BALURI LA PRAZNICE DE MORTĂCIUNE
Însă nici conacul nu-i de vizitat. Înăuntru se ţin acum materiale de-ale noii bisericii. Câteva zeci de sticle de cognac stau goale înghesuite în geamul de la intrare. "Dacă moare cineva şi dacă plouă, tragem înăuntru, facem câte o prăznuire aici, unde cândva se făceau baluri. Astă iarnă a fost ultima petrecere de mortăciune. Era vreme rea şi omul nu avea unde găzdui invitaţii la masă. Şi am făcut aici, o chemat toată lumea, s-au pus trei rânduri de mese în cea mai bună cameră. Dincolo ninge, plouă, că o ruginit platforma, dar primarul totdeauna a zis că de unde bani să întreţină?", spune Boz.

Conacul este din cărămidă, acoperit cu tablă. Contorul de curent din faţă s-a oprit la o cifră. Este plin de pânze de păianjeni. Burlanele au ruginit. Nu avem cheie să intrăm - e la episcopul Vasile - aşa că moş Zaharia numără în gând camerele: "Are patru camere şi cu acelea două de afară care nu mai sunt, şase. Acolo a fost beciul şi bucătăria. A avut cerdac sus, cum e la Teatrul Naţional, băgau maşina la subsol". Scările au fost refăcute, dar sunt şi acum geamuri sparte.
Nevasta lui Vasile Boz, fratele lui Zaharia, spune că un perete dinăuntru "o chicat".

Casa are şi un număr - 33. Şi o plăcuţă care ne anunţă că-i şcoală. "O fo' şcoală, prin '67. Geamul mare lateral este înfundat pentru că a fost cancelaria acolo", explică Boz. Bătrânul spune că s-au distrus multe: "Aici a fost beciul. Acolo era uşa de la bucătărie, dar au fost distruse de comunişti şi astupate. Eu am apucat şi alte vremuri, am simţit atmosfera de petrecere de aici".

Zaharia Boz îşi aminteşte şi altele: "Ce copaci frumoşi erau aici! Aduşi de boieri din străinătate. Comuniştii au lăsat totul în paragină, tocmai ca să nu se vadă cum erau boierii. A fost doar un pas până la a distruge conacul, pentru că la un moment dat au venit unii să care de aici cărămizi. Dar oamenii au sărit atunci să apere clădirea". Acum al cui e terenul conacului?

"E al unuia Ion Moraru, acesta a luat o parte şi de la Anton şi de la Grădinariu, care a fost vizitiul boierului şi a avut casa aproape de conac, acum dispărută. A rămas doar locul".

SPERANŢE
Turiştii vin şi pleacă dezamăgiţi de la conac. Zaharia Boz ne spune că acum un an au venit de trei ori şi rudele lui Teodoreanu. Nepotul, cu nevasta şi altă femeie, altădată. "Prima dată a venit cu părintele, Preasfinţitul Calinic. La două-trei săptămâni apare iar nepotul. L-am întrebat. «Ce sunteţi dumneavoastră?» El a zâmbit şi a spus: «Eu sunt nepotul Teodorenilor. Vreau să fac aici ceva». A spus că bunica lor găseşte actele toate, dar era nefericit că nu va mai putea vopsi la fel salonul de petrecere al conacului. Cu multe culori. Spunea: «Domnule, eu nu pot să-mi dau seama, colorile au fost foarte multe»", povesteşte Boz.

Cică rudele vor să amenajeze conacul ca punct muzeistic. Dacă nu, ca pension pentru bătrâni. Moş Zaharia ne mai spune că terenul pentru noua biserică a fost dat de nepotul lui Teodoreanu: "Că bunelul lui Teodoreanu avea pământ aici, şi pădure, şi l-a moştenit".

TEODORENII VĂZUŢI DE SĂTENI
În aşteptarea unor vremuri mai bune pentru vechiul conac şi cătunul lor, localnicii deapănă amintiri despre vremurile de demult, când Teodoreanu venea aici. Poveşti în care este greu să distingi între realitate şi ficţiune. "Se făcea baie, că nu era dig, venea şi Ionel. Era cu prietenii lui de la conac, dar se mai întâlnea şi cu ceilalţi copii din sat. Lumea zice că omul era prietenos, pentru că era deştept", spune Zaharia, care completează: "Dacă nu era tatăl lui Teodoreanu administrator de moşie sau ce era, nu mai era satul. Nu puteau să umble după oameni la lucru şi aşa le-a dat locuri de casă".




Bătrânul satului, Neculai Negru, de 96 de ani, care a fost poştaş, îşi aminteşte şi el de vremea Teodorenilor. "Pe atunci, pe lângă conac mai era o clădire aici, în fund, erau coşarele de porumb. Un bunel al meu, Petrache, era vizitiu la Ionel Teodoreanu, mâna caii. Mi-aduc aminte când veneau Teodorenii şi, uneori, se dădeau serbări. Veneau căluşei de aceia, cu zurgălăi la picioare, cred că Teodoreanu îi aducea, îmi aduc aminte ca-n vis cum jucau frumos".

Iar ceea ce nu-şi mai aminteşte bătrânul povesteşte fiul lui, care le-a auzit, cu ani în urmă, de la tatăl său: "Aveau cârciumă Teodorenii, era singura din Medeleni, iar crâşma avea aşa, o inscripţie, ca o firmă sus, că mi-a spus tata: «baba be deşertarea pungii, iaca ia, repausul muncii». Tatăl lui Ionel Teodoreanu venea şi aducea miere de albine, dădea la oameni când făta o vacă, să se lege toarta. Venea la fiecare sătean tatăl lui Teodoreanu, era un om bun".

SURSĂ DE INSPIRAŢIE
Moşia Medeleni - unde Ionel Teodoreanu şi-a petrecut câteva vacanţe de vară în calitate de musafir - apare prima dată în scrierile acestuia în volumul "Uliţa copilăriei" (1922), în povestirea "Vacanţa cea mare": "Amy, sunt la Medeleni... Auzi tu ce plin şi ce învolt sună: Medeleni! Te-ntrebi: E numele firesc al unui clopot florentin? Al unui şipot de munte? Al unei cantilena? ... În amurg, când se întorc cirezile de la păşune, tălăngile destramă un vaier plângător, prin care lămuresc, silabă cu silabă: Medeleni... Medeleni... Medeleni...

Şi-mi pare că ascult în glasurile-acestea clopotele deniilor păgâne, prin care ogoarele, pădurile şi apele jelesc pe nimfa sau zeiţa Medeleni", îi scria unei prietene Sonia - personajul principal feminin al povestirii. Moşia apare şi în volumul "În casa bunicilor" (1933): "Aşa începe o vacanţă de vară a copilăriei, c-un iulie la Medeleni. (...) Copilul de la Medeleni e tuns chilug şi-i îmbrăcat de vară cu o bluză rusească. (...) E singur, fără de părinţi şi fraţi, numai cu Moşu Puiu. A venit la Medeleni c-un automobil înalt şi roş, cocoţat pe patru roţi umflate", scria Teodoreanu.


Ionel cel cu păr buclat, de culoarea castanelor sălbatice
Ionel Teodoreanu, pe numele adevărat Ion Hypolit Teodoreanu, s-a născut la Iaşi, la 6 ianuarie 1897. Tatăl, Osvald Teodoreanu, era un avocat reputat, iar mama, Sofia, profesoară de pian la Conservator. Şi bunicii erau oameni importanţi. Alexandru Teodoreanu era un cunoscut magistrat, decan al Baroului avocaţilor şi chiar fost primar al Iaşului. Iar Gavriil Muzicescu, bunicul din partea mamei, era compozitor, fost conducător al corului metropolitan. Ionel a avut doi fraţi: unul mai mare - Alexandru, viitorul scriitor Păstorel Teodoreanu, şi unul mai mic - Laurenţiu (Puiu), mort în Primul Război Mondial, pe frontul francez, unde a luptat ca aviator înrolat voluntar. În 1904 Ionel este înscris la şcoala primară germană Pitar-Moş din Bucureşti, la iniţiativa unchiului său, Laurenţiu Teodoreanu (Herr Direktor din romanul "La Medeleni"), care îl şi găzduieşte.

După primii doi ani, revine la Iaşi unde termină cursurile şcolii primare. Urmează gimnaziul şi liceul la "Gheorghe Lazăr" în Capitală, Liceul Internat şi Liceul Naţional din Iaşi, fără a avea rezultate şcolare prea bune. "Cel mijlociu, cu păr buclat de culoarea castanelor sălbatice, şi obraji de măicuţă, fură ţigări din biroul tatei, întârzie dimineaţa la şcoală, are note proaste la matematică, ştiinţe naturale, chimie, germană şi religie, e îngândurat ca o salcie ninsă, tăcut ca o oglindă din pod, şi nu face nimic: nici la şcoală, nici acasă", îşi făcea Ionel autoportretul în volumul "În casa bunicilor". A fost nepotul preferat al bunicilor din partea tatălui, în compania cărora îşi petrece mult timp.

Între 1916-1918 este încorporat, dar nu ajunge pe front. În 1918 se îndrăgosteşte de Maria-Ştefana Lupaşcu - Lily -, fiica juristului şi diplomatului Ştefan Lupaşcu. Pentru că părinţii Ştefanei au hotărât ca logodna celor doi să se prelungească până când pretendentul îşi termină studiile universitare, Ionel a promovat toate examenele Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi într-un singur an (1919), în trei sesiuni consecutive. Un an mai târziu a obţinut Diploma de licenţiat în Drept. La 15 februarie 1920 s-a căsătorit cu Lily şi au avut doi băieţi gemeni - Ştefan şi Osvald.

Debutul publicistic al lui Teodoreanu s-a produs în 1919, în revista "Însemnări ieşene". În 1923 îi apare primul volum de proză, "Uliţa copilăriei". În 1925-1927 publică volumele din trilogia "La Medeleni", bucurându-se de un mare succes. În 1930 este numit director al Teatrului Naţional din Iaşi. Conştiinciozitatea exemplară şi pasiunea nedezminţită, dublate de o remarcabilă competenţă au caracterizat "directoratul" său. Numai că în 1933 renunţă pentru a se dedica avocaturii şi scrisului. În acelaşi an se mută la Bucureşti, la cererea tatălui care voia să-l lanseze ca avocat şi acolo. Şi reuşeşte. În 1937 tatăl său moare.

Un an mai târziu Ionel îşi aduce familia la Bucureşti. Continuă să publice romane, printre care "Fata din Zlataust" (1931), "Lorelei" (1935), "În casa bunicilor" (1938), "Pravale-Baba" (1939), "Tudor Ceaur Alcaz" (patru volume), "Masa umbrelor". Instalarea regimului comunist îl "condamnă" pe Teodoreanu la marginalizare profesională, socială şi editorială. În 1952 îi moare şi mama. Doi ani mai târziu, pe 3 februarie, Teodoreanu se stinge brusc, în sărăcie şi uitare. Ieşise prin nămeţi cât gardul ca să meargă la tribunal. Numai că procesele s-au amânat.
A făcut infarct într-un magazin, pe drumul spre casă.
Citeşte mai multe despre:   zaharia,   medeleni,   teodoreanu,   redescoperirea româniei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de