x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O idee apărută cu zece ani prea devreme

0
Autor: Irina Munteanu 30 Iul 2009 - 00:00
O idee apărută cu zece ani prea devreme Dan Marinescu/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


În 1938, Ştefan Odobleja, un medic militar din Mehedinţi, publica "La Psychologie Consonantiste", lucrare în care arată importanţa "legăturii reversibile" (conexiunea inversă) în funcţionarea sistemelor vii. Peste 10 ani, americanul Norbert Wiener scoate pe piaţă o carte în care vorbeşte despre aceeaşi conexiune inversă şi devine cunoscut în lumea întreagă drept întemeietorul ciberneticii. Ştefan Odobleja se stinge aproape neştiut în 1978, iar Academia Română îi recunoaşte meritele post-mortem şi îl face membru de onoare.



În curtea unei case de pe o stradă liniştită din Drobeta Turnu-Severin, în parfumul unor mere prea coapte de căldura lui iulie, l-am ascultat pe Ştefan Odobleja, un om de 62 de ani, micuţ şi vioi, vorbind despre tatăl său. Deşi au trecut 31 de ani de la dispariţia părintelui, fiul îşi aminteşte la fel de bine ciudăţeniile lui, dar şi impresionanta lui capacitate de a cerceta şi asimila lucruri noi.

"Tata a fost medic militar; la un moment dat, a ajuns la garnizoana de la Lugoj şi acolo având liniştea necesară a avut timp să scrie în franceză "La Psychologie Consonantiste". A tipărit-o pe cheltuiala lui şi a difuzat-o prin librăria Maloine de la Paris. Deşi nu a ieşit niciodată din ţară, tata cunoştea şapte limbi străine. Avea metoda lui proprie de a învăţa o limbă străină. Mai întâi memora dicţionarul. Zicea că gramatica vine apoi de la sine. Cică e foarte uşor să faci asta", spune cu admiraţie domnul Odobleja. Dumitru Constantin-Dulcan, autorul "Inteligenţei materiei", l-a cunoscut pe Ştefan Odobleja în 1978. El îl descrie astfel în lucrarea "Somnul raţiunii": "Era mic de statură, îndesat, animat de o forţă aspră, ce se degaja din întreaga sa figură. Avea o privire scrutătoare, în care se citea încleştarea voinţei ţăranului român hotărât să câştige bătălia cu soarta, conştiinţa dreptăţii şi revolta de a nu fi înţeles". Fiul savantului îşi aminteşte cum tatăl său îi dedica ore în şir, timp în care îi cânta la vioară sau îi citea din Gogol, Dostoievski, Tolstoi, dar şi din Mark Twain.

IMPORTANŢA DESCOPERIRII

Constantin Bălăceanu-Stolnici, unul dintre pionierii români ai neurociberneticii, care l-a întâlnit pe Ştefan Odobleja prin anii '70, ne-a explicat însemnătatea "Psihologiei consonantiste": "Odobleja, în lucrarea lui, a avut câteva idei fundamentale ale ciberneticii, printre care cea mai importantă a fost aceea de feedback. Feedback-ul era de mult intuit de către neurofiziologi, chiar şi Danielopol la noi a intuit foarte bine încă din anii '20 în sistemul nervos vegetativ, circuitele acestea cibernetice. Meritul lui Odobleja este foarte mare. Este acela de a fi introdus în psihologie principiul conexiunii inverse a sistemelor circulare. Şi de a fi creat o teorie, teoria consonantistă a psihologiei. El spunea despre cartea lui că este doar un rezumat şi că vrea să scrie un tratat în mai multe volume. «Psihologia consonantistă» este şi rămâne un lucru extrem de interesant, care însă nu a găsit ecou foarte mare în literatura străină".

În schimb, Norbert Wiener, care în cartea sa, "Cybernetics: Or the Control and Communication in the Animal and the Machine", apărută tot la Paris, în 1948, vorbeşte de asemenea despre conexiunea inversă, sau feedback, este considerat şi celebrat în lumea întreagă drept întemeietor al ciberneticii. "Wiener a fost un matematician de prim ordin, care a fost însărcinat de armata americană în timpul războiului să creeze un sistem automat care să regleze tirul artileriei pe avioane. Atunci, el a descoperit mecanismul acesta al feedback-ului, a construit maşina, maşina a funcţionat şi după război a scris o carte "Cybernetics", care, în fond, se referă la acest lucru fundamental: că în sistemele vii ca şi în unele sisteme construite de om reglarea se poate face automat printr-un principiu fundamental, acela al conexiunii inverse. El a pornit de la nişte cercetări aplicative de matematică şi a formulat teoria feedback-ului, teoria oscilaţiilor în feedback. Descoperirea lui Odobleja se referea la un mecanism psihologic, fără să facă extrapolări. Winer a descoperit un model matematic, l-a transformat într-un model tehnic şi a extrapolat în biologie. Şi de acolo a venit generalizarea. Edmond Nicolau şi cu mine l-am luat şi l-am aplicat la sistemul nervos, în neurologie, în neurofiziologie, după aceea în psihologie, într-o carte pe care am numit-o «Conştienţa din punct de vedere cibernetic»", spune Constantin Bălăceanu-Stolnici.

LINIA VIEŢII
De Ştefan Odobleja amintesc, prin numele ce îl poartă, două licee - unul în Turnu-Severin, celălalt în Bucureşti, o stradă - cea pe care a locuit savantul şi unde stă acum fiul său, Spitalul Militar de Urgenţă din Craiova. Dar şi satul în care s-a născut, în 1902, numit până în 1968 Valea Hoţului, şi devenit prin lege adoptată de Parlament în 2004 "Ştefan Odobleja". Elev la Liceul "Traian" din Drobeta Turnu-Severin, Odobleja era pasionat de lectură şi studiu; el mărturisea mai târziu că împrumuta de la biblioteca şcolii "şi câte 30 de cărţi deodată", pe care le devora în "liniştea patriarhală" a satului natal. În 1922 devine student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, ca bursier al institutului medico-militar. În 1928 susţine teza de doctorat cu titlul "Accidentele de automobil", lucrare pe care o elaborase la Institutul Medico-Legal "Mina Minovici". Îşi începe cariera ca medic militar şi ajunge la mai multe garnizoane din ţară: Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Lipcani, Dorohoi, Turda, Târgovişte, Cernavodă, Bucureşti, Dej. În acelaşi timp, publică diverse lucrări în revistele medicale de specialitate ale vremii: "Procedeu practic pentru a împiedica aburirea oglinzilor laringoscopice" (1928), "Un nou semn în pleurezie" (1929), "Aplicaţiile gravitaţiunii în terapeutică" (1929), "Celulita" (1929), "Atitudinile corpului şi secreţia sudorală" (1930), "Fonoscopia" (1934). Când vine războiul, ajunge ca medic militar pe front şi devine şef al unei ambulanţe. În 1946 se pensionează.

UN NONCONFORMIST
Drumul spre satul lui Odobleja trece prin dealurile înalte de pe care se vede, lângă Dunăre, oraşul Turnu Severin, dealuri pe care, spune domnul Odobleja, trăia haiduca Pruica ce dansa la hore cu o căldare de vin pe cap. Nonconformist ca ea, savantul îi uimea şi el pe sătenii din Valea Hoţului cu obiceiurile sale, considerate de unii ciudăţenii. "La vremea în care el a ieşit la pensie şi s-a retras în sat, în 1946, ţăranii erau obişnuiţi să poarte şi vara căciulă pe cap. Pentru ei, să îl vadă pe taică-meu în slip, făcând plajă, era ceva ieşit din comun. Avea în intenţie să facă şi un bazin de înot pentru ţărani, dar nu a reuşit să îşi ducă proiectul la capăt", spune fiul savantului. Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-l aminteşte drept "un om simplu, modest, un bătrânel care semăna mai mult cu un bunicuţ, solitar, a dus o viaţă singuratică. Din păcate, avea aspectul unui om sărac, ceea ce nu merita. Intrase într-un con de umbră, pentru că îmbătrânise şi pentru că autorităţile l-au lăsat în mizerie cu o pensie de medic militar din care trăia într-o căsuţă destul de modestă."

Din cauza bolii de care suferea - cancer, Ştefan Odobleja nu a mai ajuns să participe la al IV-lea Congres internaţional de Cibernetică de la Amsterdam, care a avut loc în august 1978. Comunicarea sa, pregătită în limba engleză - "Diversity and unity in cybernetics", a fost citită la Congres de Stelian Bajureanu. Ştefan Odobleja s-a stins în septembrie 1978.

În urma sa au rămas 10 metri liniari de manuscrise, aflate acum la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Mehedinţi, manuscrise care au fost şi microfilmate, ca o măsură de siguranţă, dar pe care în prezent nu le cercetează nimeni. Fiul savantului doreşte să reediteze cartea tatălui său "Pagini inedite"; el a înfiinţat Fundaţia Culturală "Ştefan Odobleja", cu scopul de a promova operele părintelui său, dar şi de a-i păstra imaginea: "Au existat o mulţime de legende despre tatăl meu. S-a zis că îşi scria ideile pe hârtie de sac şi că era atât de sărac, încât umbla în opinci, ceea ce nu era adevărat, doar când ieşise la pensie primise 17.000 lei, care erau bani în 1946".

Ştefan Odobleja a fost înmormântat în Cimitirul Ortodox din Drobeta Turnu-Severin; astăzi e greu să îi găseşti mormântul pentru că monumentul funerar din bronz, alcătuit dintr-o elipsă - "feedback-ul", un cub - "viaţa spirituală" şi o sferă - "viaţa materială", a fost furat. Fiul îşi doreşte să mute rămăşiţele tatălui său în Cimitirul Eroilor, unde a primit un loc de veci încă de acum patru ani.

UN GENIU NĂSCUT ÎNTR-O LUME NEPREGĂTITĂ
Citind povestea vieţii şi operei lui Ştefan Odobleja nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi fost destinul său, dacă n-ar fi venit pe lume într-un sat de lângă Dunăre şi dacă istoria nu l-ar fi izolat, dacă s-ar fi născut, aşa ca Norbert Wiener, într-o limbă de circulaţie universală şi într-o ţară puternic dezvoltată tehnologic. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici crede că "Psihologia consonantistă" nu a avut rezonanţa cuvenită din cauza epocii la care a apărut. "Nu s-a intuit importanţa. A apărut prea devreme. A apărut cu zece ani prea devreme. Wiener când a enunţat-o, a enunţat-o în 1949, dar a venit şi cu nişte realizări practice care permiteau nişte investiţii. A fost un interes major economic. Modelul lui Odobleja, aşa cum l-a făcut el, nu deschidea un orizont tehnologic. Deschidea doar orizonturi academice de înţelegere a modului de funcţionare a sistemului psihic uman.

El a fost un precursor, pentru că a apărut cu zece ani înainte cu teoria aceasta a mecanismelor circulare în funcţionarea sistemului psihic uman. Asta este contribuţia lui majoră. Viaţa astăzi nu mai poate fi înţeleasă fără feedback-uri. Odobleja este exemplul unui om care a făcut o descoperire interesantă, generatoare de orizonturi noi, atât în domeniul teoretic, cât şi în domeniul aplicativ, dar care a rămas necunoscut pentru că nu a fost susţinut de societatea academică românească, care nu îl cunoştea, şi n-a fost susţinut de mediile de informare, care nu au publicat nimic despre el." Dumitru Constantin-Dulcan crede că "istoria lui Ştefan Odobleja ca precursor al ciberneticii este aceea a omului de geniu născut într-o lume nepregătită să-l recepteze".

Academia de Cibernetică de la Lugoj
Fiul savantului Ştefan Odobleja are 62 de ani şi este inginer silvic. El a participat la evenimentele organizate cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea părintelui său, în 2002, dar şi la simpozionul având drept temă "cibernetica generalizată", în 1982, la Lugoj. Deşi înaintea simpozionului organizat de Iosif Constantin Drăgan a fost somat de un colonel de securitate să nu participe, domnul Odobleja a decis să nu se lase intimidat: "M-am gândit atunci: «Dacă îl trădez şi pe tata, atunci ce fel de om mai sunt pe pământ?»". În decembrie 1982, la Lugoj s-a înfiinţat Academia de Cibernetică "Ştefan Odobleja", o asociaţie întemeiată cu scopul "de a promova o mai bună cunoaştere a ciberneticii generale".
5089-98081-768w1076.jpg

Poezii

Medicul militar scria şi poezii, în clipele de răgaz în care vorbea însă tot despre preocupările sale ştiinţifice. În "Totalitarism" spune: "Ce greşită fu părerea/ Ce nu poate să mai ţie/ Că gândirea s-ar produce/ Printr-un fir de sonerie!// Chiar şi encefalograful/ Ne arată-n mod precis/ Că gândirea nu se face/ Într-un punct strict circumscris". În "Gândire şi telepatie" îşi exprimă credinţa în telepatie: "Că gândirea se propagă/ La distanţe mari e-un fapt/ Care-a fost ştiinţificeşte/ Clar şi bine demonstrat.// O dovadă că gândirea/ Se propagă-n undă fină/ Ca şi unda hertziană/ Ca şi raza de lumină// Când se-mprăştie în aer/ Liber, fără de oprire/ De ce-n creier vrem cu sila/ S-o forţăm s-o ia pe fire?// Dacă-n cap ar fi pe fire/ Tot pe fir ar fi şi-afară/ Că n-ar mai avea gândirea/ De pe fire cum să sară,// N-ar putea să zboare gândul/ Kilometri peste-o mie/ Dacă-n fire-ar sta gândirea, precum unii ne învaţă,/ Atunci televiziunea s-ar propaga tot pe aţă...".

"Psihologia consonantistă"
Prin termenul "consonantist", Odobleja desemnează tendinţa specifică diferitelor tipuri de sisteme către o stare de organizare internă şi către una de echilibrare cu mediul înconjurător. El a făcut o descriere a funcţiilor psihologice folosind o schemă generală a unui sistem cibernetic, unde organele de simţ, care primesc informaţii din mediu, reprezintă intrările, iar muşchii sunt consideraţi ieşirile. "Psihicul este un sistem constituit din multiple elemente dinamice reversibile asociate", arăta Odobleja. Conexiunea inversă era numită de el "cerc vicios", "legătura reversibilă".

În "Psihologia consonatistă", savantul spunea: "Afectivitatea este un cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viaţa. Cunoaşterea este un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivităţii şi, prin intermediul acesteia, vieţii". În aceeaşi lucrare, Odobleja se arată preocupat de problema creaţiei: "Marile invenţii au fost făcute de savanţi care erau în acelaşi timp erudiţi. Cu simple incursiuni nu se poate reuşi mare lucru. Trebuie atacat pe un front larg. Numai într-o asemenea manieră se va putea produce o străpungere mai importantă în frontul inamic al necunoscutului... Nu pierde timpul pentru a descoperi praful de puşcă sau ceea ce este cunoscut". El dă şi sfaturi de viaţă cititorului său: "Să speri întotdeauna. Să nu descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă recompense, renunţă să te mai gândeşti la aceasta: trăieşte în viitor... Răspunde durerilor, suferinţelor, persecuţiilor, aux deboirs, dublând elanul creator... Criticilor, nedreptăţilor, atacurilor, răspunde prin intelect".
Citeşte mai multe despre:   redescoperirea româniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de