x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Repetent încă din clasa întâi

0
Autor: Sorin Anghel 04 Aug 2009 - 00:00
Repetent încă din clasa întâi
Vezi galeria foto


E vară afară, e Soare iară. Nu suntem la mare! Ci în Oltenia, de la Roşiori de Vede spre Piteşti. Fugi de căldură, dar nu cauţi doar un loc cu umbră deasă, ci şi o cârciumă la şosea, ca să poţi mânca.



După ce ţi s-au lungit ochii şi nu ai găsit nimic, ajungi la Balaci. Nu Ilie Balaci, ci comuna Balaci. Într-o intersecţie unde dai peste un poliţist amabil şi dubios. Dubios pentru că e amabil. Îl întrebi unde poţi mânca ceva şi te sfătuieşte prieteneşte să mergi la primul magazin care îţi iese în cale şi să cumperi nişte salam, câteva roşii, "altfel nu vă potoliţi foamea pe aici"! Nasol! Dar mai sus, spre Piteşti, nu găsim nimic? "Acolo nu mai este judeţul meu şi nu am voie să vă îndrum. Vă pot da informaţii doar despre judeţul Teleorman", spune omul legii, în vreme ce un coleg de-al său, probabil cu grad mai mare din moment ce stătea într-o Dacia 1.300 roşie şi avea mai multe zorzoane pe umeri, începe să urle: "Fă-le, mă, vânt să circule, că Poliţia Română nu e birou de informare turistică!". Domnilor, acum dacă tot aţi pomenit de treaba asta, faceţi un gest frumos pentru Elena Udrea, promovaţi turismul românesc şi spuneţi-ne cum ajungem la Siliştea Gumeşti. Amândoi ne indică cu mâna, prin gesturi fulgerătoate şi cu figuri încruntate, care trădau nişte minţi cretine, să o luăm la dreapta. Superiorul, îmbrăcat cu ceva fosforescent pe el, care însă nu-i maschează burtoaca, ne oferă şi un bonus. Păşeşte spre centrul intersecţiei şi respectă legea exact ca la manual. Acum se foloseşte nu doar de gesturi ample, ca de balerin, ci şi de fluierul din dotare. Aflându-ne într-o intersecţie, normal, trebuie să respectăm semnele făcute de poliţist şi, cu foamea-n gât, o virăm spre Siliştea Gumeşti. Până acolo mai găseşti Mănăstirea "Sfântul Pantelimon", acolo unde este cazare gratuită. Dar noi vrem mâncare. Şi cu bani dacă trebuie. Locul arată cam ciudat. O fostă unitate militară de infanterişti a fost transformată în lăcaş de cult.

LA RĂSCRUCE DE DRUMURI
Îi dăm înainte şi intrăm în sat. Drumul trece pe lângă o gârlă şi raţele ce se bucură de apă le visezi deja ca o mâncare de varză de anul acesta, peste care a pus mamaia câteva roşii tăiate felii mari şi le-a băgat la copt cu totul în cuptorul din curte. Îţi plouă în gură, dar tot mort de foame eşti. Ai ajuns fără să realizezi în centrul satului. Chiar acolo unde a trăit marele nuvelist Marin Preda, om fără de care Siliştea Gumeşti ar fi fost o localitate oarecare. Iarăşi eşti într-o intersecţie. Ai în faţă două indicatoare. Pe o placă albă, curată, scrie că la dreapta este Centrul Cultural "Marin Preda". Pe o altă placă, un pic mai jos, dar ruginită şi cam greu de observat, scrie că la stânga este Casa Memorială "Marin Preda".

Dacă rămâi la răscrucea de drumuri poţi să te urci în microbuzul care te duce direct la Bucureşti.

BRACONIERII DE BROAŞTE

Rămâi pe loc, dar pentru a căuta ceva de mâncare. Din şosea, oferta pare tentantă, ceea ce te face să te gândeşti că piaţa concurenţială de la Siliştea Gumeşti este într-o continuă dezvoltare. Te duci prima oară pe stânga, acolo unde îţi fac cu ochiul scaunele noi, cu picioare lucioase. După primii doi paşi făcuţi înăuntru eşti aruncat afară de un miros apropiat de cel al toaletelor de la gară. Peste drum e mult mai bine. Cârciuma are şi un magazin de unde poţi cumpăra ceva că să mănânci. Ajungi la vorba poliţistului. Salam şi roşii! Te gândeşti că vei mânca într-un colţ al barului, fără să deranjezi pe nimeni. Vise, taică, vise! Vreo două mese lungi sunt ocupate de câţiva localnici care discută aprins.

Muzica e dată la maxim, dar nu se aude decât discuţia dintre unu' cu o pălărie mare cât un cazan şi un tânăr dornic de senzaţii tari cu "Săniuţă". Au fost să prindă broaşte, dar unul dintre camarazii lor s-a îmbătat şi le-a scăpat pe toate în apă. Totul numai în urlete!

Ca să poţi mânca în linişte, ai nevoie de căşti pentru avion. Aşa că îţi iei salamul şi roşiile în braţe şi te muţi afară, pe iarbă, la umbra unui plop.

Desertul vine cu căruţa. "Peeeepeeeeniiii! Vindeeeem peeepeeeni!", strigă o femeie în capot. Lângă ea e un ţigan burtos care mână calul cu mândreţe mare. Tractorist cu muşchi! Sigur are acasă o maşină germană. Cumperi o lubeniţă şi faci abuz de cuţitul vânzătorului ca să o şi tai, altfel n-ai cum să o mănânci. După un prânz pe marginea drumului şi câteva secvenţe din Moromeţii secolului al XXI-lea, porneşti prin sat, în căutarea unor poveşti despre Marin Preda.

"A fost om mare, altfel nu ajungea aşa departe. Noi ne mândrim cu el. Toată Siliştea i-a citit cărţile"

Subiectul Centrul Cultural "Marin Preda" este rezolvat imediat. E vorba despre şcoala din sat, dotată cu termopane albe! E pustiu. E vacanţă, e normal. Faci stânga-mprejur şi porneşti în direcţia opusă, spre Casa Memorială. O descoperi după câteva sute de metri. Arată rău de tot. În curte e plin de bălării, iar clădirea parcă stă să cadă. Peste drum, doi bătrâni stau pe banca de la poartă. "De casa asta se ocupă Marin a lu' Usturoi, care şade în capu' satului. Mergeţi la el acasă, că e om harnic, o să vă primească!" Pe drum, un pensionar cu o şapcă roşie, de la PSD, pe cap te ia tare. "Pe cine căutaţi, mă? Ce e cu voi pe aici?" Mergem la Marin a lu' Usturoi. "Mai aveţi niţel şi ajungeţi. Şade în capu' satului. La prima o iei în dreapta şi el are casa pe stânga. Să vorbeşti mai tare cu el, că nu prea aude bine", spune localnicul, care se oferă să fie ghid. Încalecă iute pe bicicletă şi pedalează agale. Te duce până şi la gârla în care s-a scăldat Marin Preda. "Era altfel atunci. Venea şi făcea baie vara, când era cald. Vă duc oriunde vreţi voi. Marin Preda fost om mare, altfel nu ajungea aşa departe. Noi ne mândrim cu el. Toată Siliştea i-a citit cărţile", sunt cuvintele ghidului, care este mare fan Ion Iliescu. Explică şi de ce. "Acum se fură ca în codru. Ăştia care sunt acum la putere nu se mai satură de vile şi merţane. D-abia aştept să vină toamna, să-l dăm jos pe hoţu' ăsta. Cu Iliescu a fost mult mai bine. Ne-a scos la pensie la 55 de ani. Dacă nu mă pensionam atunci şi acum munceam ca un sclav pentru alţii. Aşa e acum în România. Unii trag cu cârca de dimineaţa până seara, iar alţii dau din gură şi să îmbogăţesc", dă din gură săteanul. E fericit pentru că aproape toate liniile din sat au fost asfaltate. Nu e singurul din Siliştea Gumeşti care vorbeşte despre Marin Preda. Pe marginea şanţului, câteva babe stau la bârfă. "Cum să nu-l cunoaştem dacă e de la noi din sat? A fost un proiect bun", spune una dintre ele. Alta o potoleşte repede. "Taci, bre, din gură, că vorbeşti anapoda. O să râdă lumea de noi." Oamenii au şi o supărare. "Au turnat asfalt prin tot satul şi ne-am gândit că o să se schimbe ceva şi la noi. Dar ne-am înşelat. Dacă tot s-au apucat de treabă, trebuiau să meargă până la capăt şi să facă ceva şi din casa lui Marin Preda, care arată jalnic. Ar putea să facă acolo un muzeu, să amenajeze frumos şi să vină lumea în vizită, să se mai schimbe ceva şi la noi în sat. Eu n-am nici un interes acolo, că am prăvălia departe. Nu mă pricopsesc cu nimic, dar mă doare sufletul când văd că un astfel de patrimoniu nu este exploatat", vorbeşte bărbatul care serveşte la una dintre bodegile satului. A făcut facultatea la Bucureşti şi s-a întors acasă în speranţa că va ajunge să trăiască bine deschizându-şi o afacere. Ca să supravieţuiască trebuie să vândă pe datorie şi să pună preţuri mai mici decât cârciumarii din centru.

Numele adevărat era Călăraşu

Marin Preda a fentat şcoala în primul an, motivul fiind acela că "mai aveam încă nevoie de a fi ocrotit, înainte de a mi se da drumul în lume", după cum spunea chiar scriitorul. Învăţătorul Ionel Teodoreanu, cel care îl înscrisese din oficiu în clasa I-a, a fost nevoit să-l declare repetent. Nimic spectaculos la acea vreme, din moment ce acelaşi traseu îl avuse şi tatăl său, Tudor Călăraşu, care nu a mers nici el la şcoală în primul an. Numele adevărat al lui Marin Preda este Marin T. Călăraşu, care anul următor a mers la şcoală, dorinţa tatălui său fiind aceea ca fiul său să treacă pe acolo numai până când va învăţa să citească şi să se iscălească. Marin Preda chiar aminteşte în "Viaţa ca o pradă". "Nu se ştie ce aş fi ajuns în viaţă dacă jocul întâmplării, al cărei erou eram, s-ar fi destrămat şi aş fi arătat în ochii învăţătorului aşa cum eram şi nu cum, prin nu ştiu ce mister, credea el că sunt. Adică dintre cei buni."

Profesorul Burcea I. Dobre l-a idolatrizat şi i-a dedicat o lucrare în anul 2006
Profesorul Burcea I. Dobre i-a dedicat în 2006 scriitorului născut la Siliştea Gumeşti o lucrare intitulată "Marin Predea şi universul Moromeţilor - adevăr, ficţiune, mit". Ce au cei doi în comun? Amândoi sunt născuţi în acelaşi sat. Academicianul Eugen Simion chiar povesteşte în prefaţa cărţii cum Marin Preda asculta cu mare atenţie vorbele spuse de mama lui Burcea I. Dobre. "Nu-mi amintesc exact unde şi când l-am cunoscut, în orice caz, demult, pe când Preda trăia şi-i plăcea să stea de vorbă cu «siliştenii» lui. Am mers într-o zi la Videle şi, după ce Marin Preda s-a întâlnit cu profesorii şi elevii din localitate, am fost invitaţi de profesorul Burcea la el acasă, unde se afla şi mama lui, bătrâna ţărancă din Siliştea. De acum a descoperit-o, Preda n-a mai avut ochi pentru nimeni. Sta de vorbă cu ea, calm, serios, vădit interesat de ce află, din când în când izbucnea în râs. Celebrul lui râs, râs rupt, în tonalităţi schimbătoare, râs eliberator şi, de pot spune, râs bucuros... La urmă, când să plecăm, a îmbrăţişat-o cu o imensă tandreţe. Aveam în faţă un alt Preda, altul decât cel pe care îl desenau adversarii lui. Nu mai era severul, întunecatul, «scârbosul» Preda, omul imprevizibil cu care nu poţi comunica... Imagine, în fond, falsă, totalmente falsă. Preda pe care-l vedeam aici, în micul oraş din Câmpia Dunării, era complet sentimentalizat, plin de gentileţe, volubil, foarte atent în conversaţia lui cu o bătrână ţărancă venită din satul ei să-şi vadă băiatul şi nepoţii. «Ce-aţi discutat, domnule Preda, atâta vreme cu bătrâna silişteancă?» - îmi amintesc că l-am întrebat. «Ei, mon cher, ce să discut? D-ale noastre, mă interesează ce se petrece în satul românesc. N-am mai fost de mult la Siliştea...»", scrie Eugen Simion.

Toţi sunt Moromeţi acum
Dacă vrei să dai peste personajele din "Moromeţii", localnicii îţi spun că nu mai trăieşte nimeni acum. "Dar noi toţi siliştenii suntem Moromeţii, pentru că Marin Preda e de-al nostru", încearcă să filozofeze una dintre femeile cu care te întâlneşti prin Siliştea Gumeşti. Cel mai tare, pe oameni îi doare că autorităţile judeţene nu fac nimic pentru ca la Casa Memorială Marin Preda să fie amenajat un muzeu, care ar putea atrage turişti către localitatea natală a scriitorului.

"Cultura e o formă de viaţă prin care o colectivitate umană îşi exprimă forţa creatoare"

"Cine nu ştie ce e păcatul nu înseamnă că e un sfânt, ci un neputincios: nu-l săvârşeşte fiindcă nu e în stare, nu fiindcă are credinţa puternică"

"Te desparţi de mai multe ori până te desparţi, iar când e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii, despre care nu bănuieşti ce întindere are în fiinţa ta şi cât de adânc este ea împletită cu bucuria de a trăi, bucurie care până atunci crezuseşi că e autonomă şi nu poate fi alungată de nimic"

"Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, să n-o faci şi acela să nu ştie."

Marin Preda

"Femeia este ca un izvor. Ai să spui: ei, ce e un izvor? Nimic, îl vezi numai când ţi-e sete, şi pe urmă, după ce bei, treci pe lângă el"

"Mai bine un sfârşit cu groază decât o groază fără de sfârşit"

"Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă"

"Un om nu e ceea ce cred alţii despre el că este. Ba chiar câteodată e cu totul altceva"

Marin Preda

Citeşte mai multe despre:   marin preda,   redescoperirea româniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de