x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Romania, manga

0
Autor: Carmen Anghel Loreta Popa 05 Iun 2006 - 00:00
Romania, manga


Unde beau romanii? La carciuma. In gari, in au-togari, pe drum. Oriunde ii trimite viata. De ce beau romanii? De plicti-seala. De lehamite. Ca sa mearga treaba. Ca sa uite de taxe. De necazuri. De bucurie. Pentru ca le place sa puna tara la cale. La Sfantu Gheorghe, in Delta, viata se duce dupa... toane. Toane pierdute, toane prinse. La carciuma "Toana pierduta".

La toana pierduta

Stiti harta Romaniei? De la Bratul Sfantu Gheorghe mai faci un pas si cazi in mare! Luni pleaca vaporul Expres din Tulcea. Cu el, ajungi la Sfantu Gheorghe cam in trei ore.

Padurea, stuful, cate un pelican pe ici pe colo, o caprioara ratacita aproape de mal, curioasa poate sa vada ce tulbura linistea locurilor.

Pe vapor, incet-incet, galagia de la plecare se transforma in murmur. Calatorii se obisnuiesc cu peisajul. Se asaza pe banci si incep sa se uite intr-un punct fix. Desfac, din cand in cand, cate o cutie de bere. Dupa vreo doua ore, cosurile de pe punte sunt pline. Iar oamenii devin din ce in ce mai rosii la fata.

Vaporul face vreo trei opriri si mai desarta din povara. Oameni, sacose, genti. Cu de-ale gurii. Pachete trimise de cei din oras pentru cei de la capatul lumii. Unii mai trimit si cate un plic cu bani. Capatul lumii, dar si acolo viata se duce contra cost.

Dupa mai bine de trei ore ajungem la Sfantu. Nerabdatori plecam in cautarea Toanei pierdute, locul unde se pierde vremea si se pune tara la cale.

CALATORIA. Pe vapor o cutie cu bere e bine venita
FRESCA. Pe vremuri, productia de peste era mare
IN ZORI. Toana pierduta este deschisa nonstop
ASTEPTARE. Vine, nu vine? Cine? Toana!
LA PESCUIT. Dimineata, si... oamenii pleaca dupa scrumbie

FOAMEA. Foamea isi face de cap. Infiorati la gandul unei ciorbite fierbinti ne indreptam spre localul cu coloane albe. "Mancare? Nuuu, ne pare rau! Aici, in Sfantu, nu se poate manca decat la localnici. Sau poate la complexul turistic, dar nu a inceput sezonul. Daca vorbiti cu oamenii, mancati. Daca nu"... Speriat de privirile noastre disperate si flamande, un pusti ne arata cu degetul un bloc la parterul caruia descoperim ALIMENTARA. Printre castraveti, ulei de par, salam, detergent 3 in 1 am descoperit si cateva bluzite ultimul racnet in materie de fluturasi aplicati si cateva perechi de saboti perfect integrati in peisaj. Uraaaa! Mancare! In frigider aveau trei suluri de salam. De trei feluri!Facem un picnic in parculetul din centrul localitatii. In centru - intre Primarie, Politie, Posta si Caminul Cultural. Aruncam resturile la cosurile de gunoi, ce "importocaliesc" perimetrul in care se gasesc institutiile oficiale. In rest, natura sa se descurce cum poate cu gunoiul, biodegradabil sau nu!

Satui de acum, ne regasim sprinteneala. In holul Caminului Cultural, mai multe randunici isi fac vizite la cele patru cuiburi. Pe tavan atarna marturie coditele balonaselor frumos colorate care au infrumusetat nunta vreunui cuplu de tineri din Sfantu.

Cateva barci aluneca usor pe Dunare, plasele se arunca de la o barca la alta, pescarii vorbesc repede, comenzi scurte, pestele sare in barci, veselie, cineva ingana o melodie, dar doar asa sa tina ritmul, zambete pe toate fetele. Victorie! Mult peste! Productie nemaivazuta!... Stati! E o fresca de pe vremea intrecerilor socialiste, care a supravietuit renovarii caminului.

CARCIUMA. Doua mese lungi, din lemn, cu banci de-o parte si de alta. Alte doua masute patratoase. Acestea sunt afara, pe terasa inconjurata din doua parti de gard si un perete al chioscului din lemn, sticla si tabla, care este carciuma "La Toana pierduta". Locul este inconjurat de gard din lemn. Este si o toaleta, care iti aduce aminte cam pe unde poate ajunge uneori viata. Chioscul-carciuma si terasa sunt asezate strategic. Cu fata catre micutul canal-port - locul in care se leagana vreo 20 de barci. Gata sa se lanseze pe Dunare pentru a vana scrumbia. E sezon.

Aici este centrul vietii din Sfantu Gheorghe. Buricul pamantului: "La Toana pierduta". Aici vin pescarii si isi pun rand la pescuit. Apoi, partenerii de barca se asaza la una dintre mesele de la carciuma, isi pun in fata o sticla cu bere de doi litri si un pahar. Un pahar eu, un pahar tu. O sticla de bere costa 50-60.000 de lei. Un kilogram de scrumbie la fel. Daca ai noroc si prinzi mai mult de cateva scrumbii, poti sa iei si a doua sticla de bere. Daca nu, poate iti face cineva cinste, cineva care a avut mai mult noroc. Uneori, norocul se pierde tocmai din cauza sticlei de bere. Nu poti sa lasi berea neterminata. Asa ca uiti ca ti-a venit randul sa pleci pe Dunare. Si lasi pe altul in locul tau. O toana pierduta. Cateva kilograme de scrumbie. Si... cateva sticle de bere. Totul se leaga. Toana de bere si berea de toana. Ai pierdut toana - randul - mai iei o bere. Carciuma este deschisa nonstop. Iar scrumbia nu fuge din Dunare.

Era a treia oara cand intram la Toana pierduta. Aceleasi figuri, din ce in ce mai vesele. Povestesc diverse, dar parca fara spor. Le mai da subiecte de discutie televizorul spanzurat intr-un colt al chioscului-carciuma. In rest... viata se scurge la fel pe aici. Intram sfiosi in altarul pescarilor. "Buna ziua!, Buna ziua!" Ne indreptam spre bar. Luam o bere. La sticla de doi litri, ca sa fim in ton cu obiceiurile Toanei. Eram doi barbati si doua femei. Ne asezam noi, fetele, pe un colt de banca, pe care mai stateau vreo trei pescari. Domnul de langa mine se trage ceva mai incolo: "Saru’mana. Poftiti!". Se uita la televizor. E doctorul acela 9595 si cu o femeie care nu stie ce sa faca cu viata ei, cu viata celorlalti, nu stie... Cei cinci pescari isi rup gaturile pe dupa spatele colegilor mei, sa nu piarda vreo faza din poveste. "Ce proasta esti!" Barbatii nu erau de acord cu gandirea femeii de la televizor. Ale lor erau acasa sau vindeau la cele doua magazinase si trei carciumi. Pescarul care imi facuse loc aluneca usor spre mine ca un peste in Dunare. Raman pe loc si in secunda urmatoare: "Pfiiii, da’ si parfum doamna! Si parfum!" Cine, eu!? Ma uit in ochii lui, ii zambesc si ma ridic usurel. Berea noastra tocmai se ducea spre masa pe care o alesesem sa fie afara.

Fotoreporterul se plimba de colo-colo, vaneaza mutre, gesturi. Pescarii nu se sinchisesc de noi. Ei au ceva treaba: sa termine berea inainte sa le vina toana, ca sa nu o piarda si pe asta. Am adastat vreo doua ore pe la carciuma, dar nici o barca nu s-a hotarat sa plece pe mare. Cateva toane pierdute nici nu mai contau. Pe la 19:30 hotaram ca e cazul sa mergem acasa. Nu de tot, doar cat sa mancam scrumbia la gratar promisa de gazda.

HAZ DE NECAZ "Un om al Deltei statea tolanit la soare. Trece pe langa el un american care ii spune: «Ce faci, omule? De ce stai aici degeaba?» «Dar ce sa fac?» Sa muncesti, sa pescuiesti!», «Pai, am pescuit! Am ce manca!" «Pai, de ce nu pescuiesti mai mult, ca sa vinzi?» «De ce sa vand?" «Ca sa faci bani?» «Ce sa fac cu banii?» «Sa-i pui la banca, sa ai mai multi!» «Pai, ce imi trebuie mie bani multi la banca?» «Pai, sa ai multi bani astfel incat la batranete sa stai la soare si sa huzuresti.» «Pai acum, ce fac?!"

Maestrul kung-fu

Revenim la toana ghiftuiti si insetati - scrumbia a fost buna, dar ici ca am lins sare de pe peretii salinei - si ne este o sete de am putea sa bem apa din Dunare. Doamne fereste! Pe usa unui magazin vazusem mai devreme ca apa se bea numai fiarta si racita, pentru ca este purtatoare de aviara! Atunci am inteles noi de ce lumea prefera sa bea bere si alte licori din acestea. Pai, cine are timp sa fiarba apa?

Cand intram pe poarta Toanei, stelele sunt de mult pe cer. La Toana, televizorul isi vede de treaba lui, dar oamenii nu prea il mai baga in seama. Se povesteste despre aviara. Este mai multa lume. Vreo douazeci-douazeci si cinci de pescari. Se lumineaza la fata cand ne vad. Eram de-ai casei de acum. Doamna de la bar ne spune sa stam linistiti. Cat vrem. La Toana e deschis nonstop.

Ne asezam tot afara. Oraseni disperati de betoane, preferam sa ne manance tantarii - care au ora fixa de atac - de la 21:00 incolo pana se plictisesc, decat sa stam intr-un spatiu inchis. Ne asezam langa doi barbati - unul mai inalt, cu trasaturi rusesti, celalalt mai scund, cu trasaturi - nu ne dam seama. Amandoi sunt foarte zambareti si se indeamna la bere. "Hai, bea tu paharul asta! Hai, bea-l, ca si mie mi-e sete!" Cel inalt si mai blonziu are o sapca pe cap. Din cand in cand ii da cate un bobarnac si se intuneca la fata. Cand intunecarea trece, ne hotaram sa ne dam nestiutori.

"Buna seara... Mai plecati la ora asta la pescuit?" Era vreo 22:30. "Cum sa nu?" Toata noaptea se pescuieste!, ne raspunde cel scund. Oamenii intelesesera ce e cu noi pe acolo. Povestea incepe sa curga, amara, fara ca noi sa mai putem opri ceva din tristetea care pusese stapanire pe privirea celui blonziu.

"Stiti harta Romaniei? De la Sfantu Gheorghe mai faci un pas si cazi in mare! Pescuiesc in fiecare zi, dar nu prea merge." "Pai, si din ce traiti? Vad ca se dezvolta turismul pe aici!" "Ce turism, domnule?! Ce turisti? Eu abia prind patru-cinci scrumbii, abia am ce duce acasa, din ce sa mai tin si turistii??!" Turismul nu e bun pentru Mihai, asa il cheama pe blonziu. Din ce traiesc? Acum, ca-i vara, din scrumbii, din ce o mai veni. Iar nevestele lor, cei care au neveste - pentru ca scundul ne spune raspicat ca el este celibatar! - , lucreaza la ai mai avuti - cameriste, femei de serviciu. Tot e bine, vine un ban!

"E greu aici - continua Mihai. Acum e vara, altfel merge. E bine ca la noi nu au fost inundatii, nu a fost aviara. Ne apara Sfantul Gheorghe!" Povestirile lui Mihai sunt acompaniate de aprobarile tovarasului cel scund. "Da’ sa vedeti iarna!" Iarna sunt doar ei, Dunarea, Marea si Vantul. "Sa vedeti cand trimite rusul iarna. Sa vedeti cand deschide Ivan frigiderul! Sa vedeti numai ce este aici! Urla cainii in mahala!"

Acum vin toti. E vara, e frumos, e romantic. Dar iarna nu-i intreaba nimeni nici de sanatate, nici de foame: "Doamne fereste sa fie vorba de vreo boala, ca noi suntem aici izolati!". La capatul lumii. Unde, daca nu esti atent, cazi in mare. Mihai a uitat sa mai bea din paharul cu bere. Prietenul sau se lasa pagubas si nu mai respecta obiceiul - o sticla, doi oameni, un pahar. Se duce si mai cere un pahar la bar. "Daca e asa greu, de ce ramaneti aici?" "Pai, unde sa ne ducem?", se mira cel scund. "Eu am stat la frati-miu un timp, la Tulcea. Stateam in casa - in apartament de bloc - ca o cusca de caine. Fumam trei pachete de tigari pe zi si numaram trenurile care treceau prin gara. Venea un marfar, apoi un personal. Venea, pleca. Venea. Pleca. Pana intr-o zi, cand nu am mai suportat sa stau inchis si nici sa numar trenurile si m-am intors aici! Ce sa mai fac acolo!?" Iar Mihai ne spune si el: "Sunt singur acum. Ex-consoarta nu a vrut sa mai traiasca cu mine".

Le-am rascolit viata si toate amintirile. Dar dintre toate umbrele si tristetile iese la suprafata si ceva mai luminos. "Stiti, eu am facut kung-fu. Am luat si o medalie de aur, prin ’76, la olandezi. Atunci l-am batut pe ungur. Cu un an inainte ma facuse el pe mine. Atunci i-am zis: Bai, Csibi, te fac! Si l-am facut! Misa, m-ai facut!" Acum nu mai face sport de performanta. Are peste 40 de ani. Dar si-a invatat cei doi baieti. "Acum mai fac asa, pentru mine." Si iar da un bobarnac sepcii de pe cap. Misa e un fel de vedeta locala deci.

Berea din pahare a ramas la acelasi nivel. Parca a devenit si mai amara. Dupa ce ne-au povestit cate ceva, cei doi pescari se retrag iarasi in lumea lor. Asteapta toana. Poate o pierd. Poate se duc. Dupa cum le-or fi toanele...

Ceilalti pescari, de la celelalte mese, sunt mai veseli. Au tras putin cu urechea, dar nu au vrut sa-si scormoneasca in vieti. Prefera sa cante: "Marina, Marina, Marinaaaaaa....". Mai scapa si o injuratura, dar se feresc. Ne respecta: "Ce femei, ma! Se vede ca sunt straine!".

Ne luam la revedere, parasim Toana. Ne raspund veseli la salut.

Aveam sa ne reintalnim a doua zi, pe la 6:30. Venisera atunci sau ramasesera peste noapte sa-si astepte toana. Cine stie. Dar s-au bucurat ca ne-au vazut si ne-au urat drum bun. Sus paharul! Era dimineata, in afara de bere, unii mai incercau si ceva tarie. Sa alunge umezeala si frigul din oase. Apoi, cativa s-au hotarat sa plece cu barca dupa scrumbie.

Ne urcam pe vapor. Acelasi ritual. Incantare la primele valuri. Moleseala. Soare fierbinte. Cosurile care se umplu cu sticle si cutii de bere. In plus - sacosele care venisera cu paine cu o zi inainte acum erau pline cu peste. Pentru domnii de la oras.

Nu toate toanele fusesera pierdute.

DE CE?
Unde? Cand? Cum? Ce? De ce? De ce beau romanii? Care dintre romani?

Acasa, la scoala, pe strada, in fata blocului, pe marginea soselei. La carciuma. In cluburi. In vacanta sau la serviciu. In gari, in autogari, pe drum. Oriunde ii trimite viata. Oriunde ii alunga necazurile. De ce beau romanii? De plictiseala. De lehamite. Ca sa mearga treaba. Ca sa uite de taxe. De necazuri. De bucurie. Pentru ca le place. Pentru ca au ocazii. Iar daca nu au, le gasesc. Pentru ca stiu sa savureze o sueta in fata unei halbe cu bere. Ore in sir. Sau, de ce nu, in fata unei cafele. Veseli sau tristi, romanilor le place sa puna tara la cale.

Va propunem o serie de reportaje savuroase despre o altfel de Romanie: "Romania manga".

LA SCRUMBIA SARATA
In lumea pescarilor din Sfantu Gheorghe se intra doar purtat pe valuri. Gazda noastra, domnul Stefan, se ocupase cu o mica afacere de turism in aceasta zona, dar si-a pierdut din clienti in urma gripei aviare, care anul trecut a facut ravagii in Delta. Totusi, la Sfantu Gheorghe nu s-a descoperit virusul H5N1. "Locuri pentru turisti se gasesc destule acum, iar preturile variaza intre 50 si 60 RON pe noapte. Cred ca anul acesta vor ramane la fel." Nea Stefan nu este din Delta, a cumparat terenul si casuta modesta cu o suma ce acum pare derizorie, caci preturile au crescut de zeci de ori de atunci. Ne spune ca terenurile au preturi intre 50 si 60 de euro pe metru patrat. Aflasem peste zi de la oameni din localitate ca "nu demult, o casa amarata s-a vandut cu un miliard de lei vechi. A venit cumparatorul, a pus geanta cu bani pe masa si a luat casa instantaneu".
Citeşte mai multe despre:   gheorghe,   căteva,   viata,   bere,   sfantu,   sfantu gheorghe,   toana

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de