Sa va fie ziua buna, Dom’ Profesor de dramba!

"Luam vaca rosie la intoarcere?", ma intreaba Mircea Florian. "Pe vremuri era un autobuz Skoda rosu, care facea drumul Mangalia - Vama Veche. Vaca rosie, asa era poreclit. Mai era si-un TV albastru. Da’ nu stiu daca aluia ii zicea cineva vitelul albastru."

Ajung in Vama Veche exact la fix. Da’ nu dupa ceas. Sau mai exact nu dupa unul din acelea de se tin la mana stanga (asta daca n-ai facut armata la telecomunicatii) si pe care am renuntat sa le mai port. De o luna ceasul meu rupt din vara asta zgarcita nu mai arata orele. Cam pe unde era unu il vad pe Mircea Bodolan pasind agale peste sinele de tren de la Costinesti. Pe la cifra doi, nu-mi striga niciodata de Emilian Onciu si Octavian Bud (dar eu tot stiu!), chiar daca la trei cineva mi-a furat gutuia din geam. Sper ca e Nica Zaharia. In orice caz, la patru renunt sa caut hotul, pentru ca nu mai stiu incotro se afla apusul. Nu-i numic, imi zice Marius Batu. Ducu Bertzi aproba tacut. Ma mir. El care voia intruna alt si alt decor...

Ca tot zice c-a pasit intr-un nou cincinal, Alexandru Andries il trimite la razboi pe Ion, ca sa nu-i manance cascavalul de la telejurnal. E doar o presupunere. Ce-o zice Miruna, nimerita asa, tam-nesam, intre el si Mircea Vintila. Nu de alta, da’ e deja sase. Adica, sase ca vine! Alifantis, Nicu. Ca la biblioteca Sadoveanu, ca-i aproape de Piata Romana. Sapte ursitoare imi fac semn ca trece Florin Chilian. Poarta o esarfa. Bine ca nu l-a vazut Mircea Baniciu. Oricum, el trece pe acolo la opt.

NOUA. Da, noua, noua tuturor Victor Socaciu ne aduce o caruta cu flori. Da’ o lasa la mine la poarta. Ma duc sa vad ce-i cu ea. "Actorul a iesit pe strada", aud pe cineva in urma mea. "Cred ca ma confundati", ii zic, dar Vasile Seicaru nu se lasa. Mi-ar face placere sa mai stam de vorba, dar e aproape unsprezece si ma asteapta Doru Stanculescu sa mergem in Sambala. Facem un ocol si pe la doispe le luam cu noi pe Magda Puscas si Tatiana Stepa.

Toate bune, doar ca nu stiu ce sa ma fac cu Dinu Olarasu. Imi zice sa-l sun ba dupa doua, ba dupa trei, ba dupa patru!

Dar parca spuneam ca am ajuns la fix in Vama Veche. Adica asta inseamna ca a venit Mircea Florian cu trenul de Satu-Mare - Costinesti, via Düsseldorf. "Da’ acolo nu cant. In orice caz, nu cu vorbe. Oricum nu m-ar intelege nimeni si parca ce am eu de grait in folk altfel decat in limba romana nici nu merge. In Germania fac altceva. Scriu muzica simfonica, muzica de film si sunt cantat. Aici, cand vin, ma cant singur. Asta e!" Zambeste asa cum mi-l aduc aminte din poza alb-negru de pe coperta unui album. Sau poate doar mi se pare. Dau sa-l intreb ceva, dar ma opreste. Ne asezam pe o banca. Copacii din spatele nostru ne feresc de luna curioasa. Dincolo, lumea. "Mai bine hai sa te-nvat sa canti la dramba", zice si scoate din cutia unui blockflöte doua instrumente metalice. Par atat de nesemnificative. Dar ce minuni a facut pe scena de cu seara cu ele. Imi intinde unul. In cateva vorbe, da’ alea potrivite, imi explica ce si cum. "Ia-te dupa mine!", ma indeamna. Cantam. El mai bine, eu mai prost. Cativa italieni in trecere se opresc sa ne asculte. O duduie cu pareri ne intinde o hartie de cincizeci. Noi zambim unul la altul si cantam mai departe. Ne facem ca nu ne pasa. Mircea Florian sta pe o banca in parc si canta pentru sufletul lui intors acasa. Dincolo, lumea.

PUNTI
"Pe mine m-a fascinat intotdeauna ideea de pod, de punte. Am incercat mereu sa arunc catre lume astfel de punti. Ce alt mijloc ar fi pentru asta decat un joc de copii, sincer si curat" - Mircea Florian

DE ACASA
"Folclorul inseamna pentru mine, pe langa identitate, ceea ce orice om normal ar trebui sa simta, si resurse. Poate ce catam noi azi peste ani devine folclor. Dezbracati de noi, ramanem muzica" - Mircea Florian