1907-2007: Demagogie comunistă prin reforma agrară

După 23 august 1944, comuniştii romani, instruiţi la Moscova, au propus o nouă reformă agrară. Activiştii de partid le spuneau ţăranilor că vor deveni pe vecie "adevăraţii" stăpani ai pămanturilor.

Veniţi la putere cu ajutorul Armatei Roşii sovietice, in 1944, comuniştii romani au folosit toate parghiile propagandei pentru a se face cunoscuţi. Cu toate că mesajul marxist se adresa muncitorilor, activiştii PCR şi-au adaptat propaganda la realităţile Romaniei, "preocupandu-se" de situaţia ţărănimii. Ei au "omis" să amintească insă că in URSS funcţiona incă din anii `30 agricultura colectivizată, susţinand necesitatea rezolvării "problemei ţărăneşti" prin exproprierea "moşierilor". Tactica, impusă de la Moscova, nu era nouă, fiind sursă de credibilitate şi pentru bolşevici in anii instalării puterii lor, cand şi-auinceput guvernarea cu "Decretul asupra păcii" şi "Decretul asupra pămantului", date de Lenin. După primul război mondial, in Rusia sovietică avusese loc cea mai insemnată reformă agrară din Europa, prin cuantumul exproprierii şi a improprietăririlor.Insă după caţiva ani ţăranii au fost deposedaţi de pămanturile obţinute de la bolşevici şi transformaţi in "proletarii agricoli" din colhozuri. Scenariul se pregătea şi pentru Romania.

"AVOCAŢII" ŢĂRANILOR. "Problema ţărănească" a fost prezentă in programele politice ale comuniştilor incă din primele luni de activitate postbelică. Astfel, in Platforma de constituire a Frontului Naţional Democrat (organizaţie dominată de PCR) de la 24 septembrie 1944 se specifica la punctul al treilea că un guvern al acestei formaţiuni va milita pentru "satisfacerea celei mai arzătoare cerinţe a ţărănimii romane, şi anume infăptuirea unei largi reforme agrare prin exproprierea marii proprietăţi agrare de la 50 de hectare in sus şi improprietărirea pe aceste terenuri a ţăranilor fără pămant sau cu pămant puţin". Punctul programatic era purtat mai departe in teritoriu de ziarul Scanteia, care in paginile sale susţinea că reforma agrară era o verigă in "lupta pentru democratizarea ţării". Despre colectivizarea agriculturii scriau doar gazetele de partid ale naţional-ţărăniştilor şi liberalilor, atrăgand atenţia că PCR făcea promisiuni de reformă doar din oportunism. Comuniştii au evitat să răspundă direct acestor afirmaţii. Ei i-au acuzat insă pe oponenţii lor că incercau să distragă atenţia ţăranilor de la proiectele PCR, in dorinţa de a perpetua "clasa moşierească".

Pentru a da credibilitate demersurilor lor, comuniştii au cerut in noiembrie 1944 infiinţarea unei comisii care să studieze reforma agrară. In timp ce partidele "istorice" se arătau preocupate de soarta războiului, comuniştii "atingeau" problemele sensibile ale locuitorilor majoritari, cu "priză" la electorat. Liberalii şi ţărăniştii nu erau de acord să se discute atunci reforma agrară, zicand că va fi o "temă" importantă abia după război. Prin Romulus Zăroni (subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor), PCR şi-a impus poziţia in guvern, fiind organizată comisia de studiu a reformei agrare. Partidul Naţional-Ţărănesc a luat "de bună" iniţiativa PCR, venind cu mai multe variante, uneori cu prevederi mai radicale decat ale comuniştilor. Insă in ianuarie 1945, conducerea FND a hotărat să pună capăt "jocului de-a democraţia", acuzandu-i pe ţărănişti că tergiversau lucrările comisiei. La 29 ianuarie 1945, in Scanteia a fost publicat programul de guvernare al FND, care prevedea şi reforma agrară. Comuniştii propuneau confiscarea terenurilor agricole ale "criminalilor de război" şi ale proprietarilor care posedau peste 50 ha. Improprietărirea era prevăzută să se facă cu despăgubire către stat, in zece rate anuale.

IN FOLOSUL "CELOR MULŢI". Comuniştii s-au folosit de "cauza" reformei agrare pe toate "fronturile politice". Pe langă discreditarea PNŢ, liderii de partid au inceput să-l compromită şi pe adversarul lor principal, primul-ministru Nicolae Rădescu. Astfel că, după publicarea programului de guvernare al FND, PCR, prin "Frontul Plugarilor", i-a incurajat pe ţărani să ocupe abuziv loturile mai mari de 50 ha. Oficial, liderii Frontului susţineau insă că guvernul Rădescu aruncă ţara in haos prin incapacitatea de a asigura ordinea.

La 6 martie 1945, generalul Nicolae Rădescu a părăsit conducerea guvernului la "presiunea străzii" organizată de PCR. Noul guvern condus de Petru Groza avea ca prim obiectiv votarea legii reformei agrare. A doua zi după numire, Consiliul de Miniştri s-a intalnit in prima şedinţă de lucru pentru a dezbate tocmai "problema" improprietăririi ţăranilor. Deja schiţa acesteia fusese prezentată public in programul de guvernare din ianuarie. Vizaţi de expropriere erau in primul rand cei consideraţi "criminali de război" şi posesorii unor domenii mai mari de 50 ha. Petru Groza susţinea că legea era "In stransă legătură cu liniştea la sate, cu reintoarcerea la normal in materie de producţie agricolă".

Proiectul de lege a fost finalizat in scurt timp, fiind desemnat să se ocupe de redactare un grup de "ingineri agronomi democraţi". In realitate, liniile legii erau trasate de la Moscova. După 1945, in partea administrată de URSS din Germania (viitoare RDG) a fost adoptată aproape identică, inclusiv in formulări. Singura diferenţă a fost că in Germania de Est a fost fixată o limită de expropriere de 100 ha.

La 12 martie 1945, proiectul a fost depus la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, responsabil fiind Romulus Zăroni. Au fost făcute unele mici modificări, dezbaterile avand loc la 13, 19 şi 20 martie. Comuniştii s-au preocupat şi de aspectele constituţionale ale legii, pentru a nu călca in picioare in nici un fel "democraţia". Natura exproprierii legiferate in martie 1945 incălca Constituţia din 1923, insă ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, a propus modificarea legii fundamentale.

EXPROPRIERE PĂNĂ LA 50 DE HECTARE. Incă din primele articole, guvernul comunist a expus scopul pur propagandistic şi electoral al legii, respectiv "mărirea suprafeţelor arabile ale gospodăriilor ţărăneşti existente care au mai puţin de 5 ha". Această categorie a inclus un număr insemnat de familii. După reforma din 1921, ţăranul roman trecuse prin mai multe crize financiare, dublate de lispsa utilajelor mecanizate, astfel că se inglobase in mari datorii către bănci. Singura soluţie a fost vinzarea pămantului.

Dintre cei care urmau să fie expropriaţi, in capul listei au fost etnicii germani, consideraţi nişte paria ai societăţii in contextul războiului antinazist. Ei erau urmaţi de cei consideraţi criminali de război şi responsabili pentru dezastrul ţării. Această categorie nu era identificată de vreo lege, infiinţandu-se ulterior "tribunalele poporului", care au activat pană in 1946. Erau incluşi apoi cei care in ultima perioadă nu-şi lucraseră pămantul sau care erau plecaţi din ţară. La ultimul punct se specifica faptul că posesorii unor terenuri mai mari de 50 ha vor fi şi ei expropriaţi. Această categorie era cea maiinsemnată. Nu erau specificate foarte clar tipurile de exproprieri şi cazuri particulare, astfel că foarte curand s-a ajuns la procese in justiţie şi conflicte de interese.

Spre deosebire de reforma din 1921, marii proprietari au fost deposedaţi in 1945 de utilajele şi maşinile agricole. Programele PCR preconizau infiinţarea unor staţii de maşini agricole, unde ţăranii urmau să inchirieze la "preţuri cinstite" utilajele necesare unei agriculturi performante. insă prin această prevedere foştii proprietari de maşini agricole au ajuns in situaţia să inchirieze bunurile ce le aparţinuseră cu ceva timp in urmă. Pe langă maşini au fostimpărţite şi animalele de tracţiune, proporţional cu intinderea lotului expropriat. Toate aceste bunuri au trecut fără despăgubire in proprietatea statului, care le redistribuia ţăranilor improprietăriţi.

Pentru a evita făramiţarea terenurilor primite la reforma agrară, legea din martie 1945 a specificat că loturile primite nu puteau fi vandute, datein arendă sau ipotecate. Comuniştii susţineau că ţăranii aveau de această dată alte condiţii decat după reforma agrară din 1921, deoarece se infiinţaseră staţiile de maşini agricole. In realitate insă, maşinile agricole erau puţine in agricultura romanească inainte de război, limitandu-se, in general, la batoze. Terenurile puteau fi instrăinate numai cu avizul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor.

Legea reformei agrare a fost publicată in Monitorul Oficial la 23 martie 1945. Conform prevederilor sale, procesul de expropriere şi improprietărire trebuia să se facă imediat. In termen de zece zile, primarii localităţilor aveau datoria să-i convoace in adunare generală pe toţi ţăranii care urmau să primească pămant. Dintre aceştia se alcătuia un comitet local de improprietărire compus din cinci-şapte membri. La nivel superior exista un comitet de plasă, care se subordona Comisiei centrale pentru reformă agrară.

Deşii in Romania guvernul Groza funcţiona intr-un cadru multipartid, reforma agrară a fost apanajul exclusiv al partidului comunist. Acesta, prin intermediul "Frontului Plugarilor" a preluat conducerea majorităţii comisiilor locale de improprietărire. In unele cazuri, chiar dacă membrii lor făcuseră parte din "partidele istorice", se legitimau drept reprezentanţi ai "Frontului Plugarilor". Mai mult, dacă se iveau neinţelegeri, medierea era făcută de organizaţiile locale comuniste şi ale Frontului. Astfel că, intr-un stat incă democratic, partidul comunist controla aplicarea celei mai importante legi, cea a reformei agrare.

Prin lege, etnicii germani şi cei consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării sau "colaboraţionişti" erau deposedaţi complet de proprietăţile rurale. Dacă in privinţa etnicilor germani "partidele istorice" şi comuniştii s-au inţeles, nu acelaşi lucru se poate spune despre cealaltă categorie. PNŢ şi PNL au militat pentru restrangerea categoriilor de "vinovaţi" sau "colaboraţionişti", deoarece mulţi dintre membrii lor puteau fi astfel numiţi. In perioada 1945-1946 au funcţionat "tribunale ale poporului" care i-au clasificat pe "vinovaţii de dezastru",insă de multe ori sentinţele au fost subiective. Mulţi proprietari care-şi vedeau avutul ameninţat s-au apropiat de partidul comunist, scăpand de confiscarea averii.

Pe de altă parte, domeniile confiscate acestei categorii de expropriaţi nu au intrat in fondul de improprietărire. in urma sentinţelor "tribunalelor poporului", acestea au intrat la Ministerul de Justiţie, care abia in ianuarie 1948 le-a trecut la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. De acolo, loturile de pămant au ajuns in mică măsură in fondurile de improprietărire, intrand direct in gospodăriile colective.

Cei cu peste 50 de hectare au fost victime ale multor nereguli atat din partea statului, cat şi a ţăranilor. Aceştia din urmă au intrat inainte de martie 1945 pe unele loturi, fără ca proprietarii să-şi poată delimita şi alege proprietăţile pe care le păstrează. Ulterior au urmat procese intre ţărani şi proprietari, in vara anului 1947 existand peste 2.000 de asemenea litigiiin justiţie. Faţă de reforma din 1921 au existat mult mai puţine cazuri in care marii proprietari au putut mitui autorităţile pentru a scăpa de expropriere. După venirea la putere a guvernului Groza, comuniştii nu s-au mai arătat incantaţi de mobilizarea ţăranilor in vederea ocupărilor abuzive de terenuri. Deoarece se legiferase Legea reformei agrare, liderii comunişti susţineau că sătenii se puteau constitui "democratic" in comitete de reformă legale. In perioada 1945-1948, guvernul a dat mai multe circulare prin care anunţa că va pedepsi orice fel de intrare ilegală pe proprietăţile mai mari de 50 ha.

IMPROPRIETARIRE. Guvernul Groza s-a grabit si le acorde titluri taranilor inca din primele luni dupa reforma

ABUZURI. Graba cu care s-a aplicat reforma agrară a creat condiţiile "ideale" pentru abuzuri in distribuţia loturilor expropriate. De multe ori, in comisiile locale au intrat ţărani care nu aveau dreptul să primească pămant in baza legii din martie 1945. Apoi, şefii acestora şi-au distribuit loturile cele mai fertile. Păgubiţii acestui sistem au fost cei de pe front sau văduvele de război, despre care legea spunea că aveau intaietate in primirea de pămant.

In martie 1948, guvernul a afirmat că reforma agrară s-a incheiat. Fuseseră expropriaţi 155.823 de proprietari. In realitate, la sfarşitul anilor `50, in unele judeţe incă se mai distribuiau titluri de proprietate, in vreme ce colectivizarea era in plină desfăşurare. Totuşi, la nivel global reforma agrară din 1945 s-a aplicat rapid, respectand previziunile guvernului, spre deosebire de reforma din 1921 ce nu se incheiase pană la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Beneficiarii reformei agrare din 1945 au fost comuniştii. Prin această lege, PCR a acumulat un capital insemnat de imagine in randul ţăranilor săraci şi nu numai. După "lichidarea" opoziţiei politice, ţăranii vor fi obligaţi să renunţe la proprietăţile lor, o dată cu inceperea colectivizării agriculturii in 1949.

REGELE A SCĂPAT DE EXPROPRIERE

Printre prevederile curioase ale reformei agrare a fost exceptarea exproprierii Domeniilor Regale şi ale Bisericii, păsuire neexistentă la reforma din 1921. Casa Regală era cel mai mare proprietar funciar al Romaniei, posedand 151.740 ha teren arabil. Domeniile silvice ale Coroanei se intindeau in 20 de judeţe. Aceste loturi erau cultivate prin invoieli agricole cu ţăranii. Pe respectivele proprietăţi existau ferme de animale şi intreprinderi de prelucrare a lemnului. Şi Biserica poseda loturi insemnate, fiind protejată de asemenea. Comuniştii au recurs la o astfel de strategie pentru a conserva relaţiile cu instituţiile tradiţionale ale statului. Aveau nevoie de o imagine bună şi de linişte din partea acestora, cel puţin pană la preluarea fraielor puterii. Spre exemplu, in primăvara anului 1945, exista o stare de incertitudine privind soarta pămanturilor arabile, se intarziase mult campania de insămanţări. Atunci, guvernul Groza a făcut apel la Biserică să-i indrume pe ţărani in predicile duminicale să cultive pămantul.