x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1907-2007 Un secol de flamanzi - Rascoala inseamna: Balcescu, presedinte

0
Autor: Andreea Tudorica Vladimir Ioan 29 Ian 2007 - 00:00
1907-2007 Un secol de flamanzi - Rascoala inseamna: Balcescu, presedinte


La o suta de ani de la rascoala tara-nilor, in comuna Vlasinesti au ramas franturi din povestile parintilor, o poza si doua-trei pagini in manuale-le de istorie. A disparut conacul, a disparut grajdul, au disparut chiaburii. Acum, copii nu stiu cine-i Basescu, Balcescu, ce-i Rascoala si la ce foloseste ea ...

Sprijinit intr-un toiag cocosat si noduros, batranul patrunde in biroul primarului lipind usa de perete. Si-a luat grijile si cei 80 de ani batuti pe muchie in carca si a plecat cu jalba la primar tocmai din satu’ al vecin. Isi indreapta ochelarii betegi pe nas, ca doua lupe bifocale, ii masoara agitat pe toti cei din camera si cu o voce gajaita striga: "Domn primar, mie sa-mi dati pamantul!".

"Da, bre, vino maine cu actele si le punem la dosar", ii raspunde primarul, un tanar inconjurat de dosare cu diverse probleme, intinse care-ncotro pe birou, si de patru femei care tot trebaluiesc prin birou, iesindu-le numai nasul din hartii. Batranul pleaca, iar usa scartaie in urma lui. "Vedeti? Ce rascoala, ce 1907... Aici, in Vlasinesti, e in fiecare zi o rascoala, o revolutie...", zambeste complice in coltul gurii. Cu o suta de ani in urma, exact pe locul unde se afla acum biroul primarului, un cal pursange, crescut si antrenat pentru curse, rumega in liniste, iar pe locul unde tanti Florica, asezata pe un scaun subred, completeaza niste hartii ale satenilor, o iapa de rasa buna statea sa fete. Aici era grajdul unuia dintre chiaburii de pe aceste meleaguri. Practic, din grajd nu a mai ramas nimic. Iar cladirea actuala a primariei este un fel de chicineta, construita mai tarziu, unde 12 angajati se inghesuie in patru camarute.

Copilul si 1907. Satul Sarbi. Dupa Ungureni. Inainte de Miron Costin. Din Vlasinesti ajungi dupa cum te taie capu’. Mai multe carari se desprind din drumul principal si o iau la sanatoasa, ciopartind un camp de sute de hectare catre o asezare omeneasca, intinsa pe o colina. De departe pare un catun ca un batran insingurat in munti, care-si asteapta nepotii in fiecare vara sa vina de la oras. Nepotii de azi ai celor din Sarbi sunt raspanditi prin tara sau prin toata Europa. De-ntors se-ntorc atunci cand pot, destul de rar, sau poate niciodata. "Aici n-a fost 1907, aici a fost 1906. De aici a inceput de fapt marea rascoala, sa stiti si dumneavoastra, ca sunteti de la Bucuresti si poate nu stiti", ne intampina un batran care-si face de lucru prin poiata. Pasarile zburatacesc in jurul lui, in timp ce agita intr-o mana o matura improvizata din cateva surcele. Dincolo de gard, dincolo de scoala, langa terenul de fotbal, Cristi, o "gogoasa" de copil, se pregateste impreuna cu colegii sai pentru ora de Educatie fizica. Ne cuprinde cu ohii sai verzi, cu gene lungi in tot universul lui de 13 ani, desi o face cu retinere. Il intrebam ce stie, ce a invatat la scoala despre rascoala taranilor din 1907. "Mai nimic. Ce mi-o mai spus tata." Furci, mosie, mosieri, tarani, nemultumiri, arenda mare = rascoala. Algortimul e simplu. Au ramas elementele esentiale, crema, inima informatiilor. Ce a considerat de prisos a eliminat cu usurinta. Asa cum ne-a scuipat si pe noi din universul sau imediat ce ne-a lasat la casa matusii Ileana, fiica "centenarului" Solomonescu.
Andreea Tudorica/Jurnalul National
Caruta-i de baza. In calul care trage caruta-i nadejdea cand vine vorba despre treburile gospodaresti

Batranul Solomonescu. La cei 103 ani ai sai isi petrece fiecare zi intins pe patul ingust din camaruta mica si decrepita, incalzita din casa fiicei sale. Ii invadam spatiul destul de brutal. Sta sprijinit de un perete, inconjurat de un rosu violent, ce contrasteaza puternic cu paloarea din obrajii sai uscati. Rasufla greu, se ineaca. Patrundem stingheri in spatiul sau, dar ne dam seama ca in universul unui batran e mult mai greu sa patrunzi decat o faci in cel al unui copil de 13 ani. Daca tanarul te poate scuipa din mintea lui atunci cand pofteste, batranul nu mai are puterea, desi are vointa, sa te pastreze. Luptator in ambele razboaie mondiale, fiu al unor parinti care si-au cerut drepturile in 1906 pe mosiile chiaburilor, "tata" a 55 de copii, nepoti si stranepoti, a uitat de tot. Nu-si aminteste nici din cele traite, nici din cele povestite. Are o singura dorinta: sa-si intalneasca in Rai sotia moarta acum 35 de ani. Alta femeie n-a iubit si a plans-o toata viata.

Cum a inceput. Ca in toata zona fostului judet Dorohoi, rascoala a ajuns si la Sarbi. Ba mai mult, se zice ca aici a fost flama, inceputul, chiar din 1906. Localnicii trecuti de prima tinerete se mandresc cu asta si isi umplu piepturile cand se apuca sa-ti insire pe o ata nevazuta boabe ale istoriei satului Sarbi. Cu multi ani in urma, unul dintre participantii la revolta, Nicolae Gh. Apostol, din comuna Avrameni, povestea: "Catre 1900 era aproape imposibil sa lucrezi la boieri, pentru ca nu puteai sa indeplinesti tot ce ne aruncau acestia pe umeri. In comuna noastra, Sarbi, se afla invatatorul Ion Trufin, care s-a gandit impreuna cu un alt invatator, din comuna Avrameni, ca si taranii ar putea lua pamant in arenda". Mosia Sarbi apartinea Epitropiei Sfantul Spiridon si se arenda marilor arendasi. Arendasul mosiei, Kalman Fisher, s-a impotrivit sa-i aiba coasociati pe tarani, iar nemultumirile lor au atins apogeul la 21 iulie 1906, cand au intrat cu forta cu plugurile pe mosie. Presa vremii relata despre evenimentele de la Sarbi: "Satenii erau in numar de 400, se observa ca multi dintre ei erau foarte abatuti si se stransesera din mai multe sate din imprejurimile acelei comune. La mici distante se aflau in mare numar jandarmii calari si pedestri" - ziarul Dimineata. In cele din urma, taranii au reusit sa obtina ceea ce au vrut, adica sa arendeze si ei pamanturile mosiei la aceleasi preturi precum Fisher, iar revolta de la Sarbi a fost considerata ca preludiu pentru marea rascoala de la 1907. Desi judetul Dorohoi "fierbea" in continuare, conflictele nu au luat amploare precum cele din sudul judetului Botosani.
Vlad Dumitrescu/Jurnalul National
D’ale copilAriei. Copiii stiu ce s-a intamplat la 1907 doar din povestile parintilor si ale bunicilor

Ce s-a ales. Cam asa pot fi rezumate evenimentele de la Vlasinesti si Sarbi. Ce a mai ramas? Invatatorul Trufin, in memoria satenilor mai varstnici, o poza si doua-trei pagini scrise in manualele de istorie. Si acelea alternative, in manuale la fel de alternative. Despre invatatorul Trufin gurile rele spun azi ca ar fi profitat din plin de revolta taranilor, pentru ca ulterior a fost ales senator in trei legislaturi. Ce a disparut? A disparut conacul, a disparut grajdul, au disparut alte acareturi, au disparut chiaburii. Ce e nou? Copiii care-l cred pe Balcescu presedintele Romaniei, o fabrica de prelucrare a branzeturilor pusa la punct potrivit cerintelor UE de un stranepot al lui Slomonescu care colecteaza lapte din gospodariile taranilor, scolile, dispensare, camine culturale si numeroase cereri de revendicari. Cam multe, zice primarul din Vlasinesti. Urmasii familiilor Tronciu si Stoianovici solicita retrocedarea a sute de hectare pe raza comunei. Terenul pe care se afla gradinita din comuna ar trebuie sa fie retrocedat tot urmasilor lui Tronciu, dar mostenitorii au fost de acord sa renunte la acest teren.

"La vremuri noi, chiaburi noi!". O liniste ametitoare iti infunda urechile, apoi totul se sparge brusc si categoric la fiecare potcoava de cal legat la caruta ce calca asfaltul, la fiecare hurducatura a carutei, la strigatul de salut al vecinului Tache catre vecinul Ionica, la clopotelul ce rasuna in micuta scoala. Drumul asfaltat ce traverseaza satul Sarbi e un fel de granita. Dincolo de granita, in inima satului, lucrurile sunt simple, simplificate. Labirintul potecilor intortocheate si innoroite, pe care nu demult colbul se ridica de un metru, batute la picior de mii de ori si stiute numai de sateni, te introduce intr-o lume de mister, ca intr-o casa cu multe cotloane. Dintr-o curte behaie o oaie, din alta se aude sunet de topor ce frange lemnul. Carutele se intorc de la moara pline de saci cu grau macinat, altele gem de bidoane pline cu lapte ce trebuie dus la fabrica din satul vecin. "Caruta-i de baza la noi aicea", ne zice un batran din caruta trasa de cal. In spatele ei, altele doua. Si tot asa. "Daca n-ai caruta, nu te descurci, n-ai cum. Ce sa faci? Cu ce sa mergi? Ai nevoie-ncolo, incoace. Asta e. Bani de altceva, de unde... Iar calu’ e cal... Bland, face ce-i zici..." "Da’ cu 1907 cum ramane?" "Cu 1907? Ha, ha... Asta a fost acu’... (sta un pic pe ganduri si zambeste in barba, in timp ce i se vad doar trei dinti in gura) ha, o suta de ani... Aia a fost atunci, asta e azi... La vremuri noi... ha, ha... chiaburi noi." Rade, isi potriveste caciula pe cap, da bice calului si pleaca.

Jgheabul cu zer. Pe la asfintit, o cisterna plina cu zer adus de la fabrica de branzeturi din satul Miron Costin se varsa zilnic intr-un jgheab aflat in mijlocul satului. In cateva minute, vestea zboara din gura-n gura, iar ulitele incep sa geama de oameni care cu bidoane, care cu galeti. "Pentru porci, maica, il luam. Ca asa, cum ne vedeti, ne hranim noi porcii. Asta le dam sa manance. Si noi caram, batranii, ca tinerii-s plecati la oras", striga catre noi o mogaldeata, o batranica de vreo 65 de ani, garbovita, care taraie dupa ea doua bidoane de cinci litri pline cu zer. In spatele ei, un batra-nel urca drumu’ cu doua galeti. In jurul jgheabului cu zer s-a aglomerat, iar in doua-trei ore se goleste. Intr-o caruta, tata si fiu urca mai multe butoaie cu zer. "Avem porci mai multi. Trebuie sa le dam mai mult de mancare." Nea Vasile, un batran adus de spate, la vreo 70 de ani, mai baga cateodata cana in galeata cu zer, il fierbe si-l bea ca pe ceai. Ca... de unde ceai? Daramite lapte...

Satul mangaiat de lumina moale a soarelui-apune prinde contur. Un contur animat de oameni care dau de mancare animalelor din ograda, de gainile, gastele si ratele iesite cu zecile pe ulite, de vacile intoarse de la pascut, de fumul ce iese pe cosurile caselor, de mirosul de mamaliga calda ce pluteste discret.
Nea Cretu
Vladimir Ioan/Jurnalul National
Batranetea, haine grele. La 97 de ani, nea Cretu a uitat ce i-a povestit tatal sau despre revolta taranilor
Tu cine esti? Directorul de la scoala. Ma cunosti… Cine!? De la scoala! Directorul! Aaa! Da’ voi? De la ziar! Am venit cu rascoala! Care rascoala? Aia de la 1907!!! Nu mai tin minte. Da’ tu cine esti? Directorul de la scoala! Aaaa, da’ domnu’ director… Uit… Uit mereu… Nu mai stiu nici ce am facut de dimineata… Ar vrea sa ne spuna cate ceva, ce a aflat acum peste o jumatate de secol de la tatal lui. Am vrea si noi, 97 de ani sunt o mina de aur. Nu poate. Si ii e rusine. De noi, de el. Mai ales de el, pentru ca deja a si uitat cine suntem. Plange. Rade, plange iar. Lacrimile coboara prin ridurile intortocheate. Ridica toporul deasupra capului si mai taie o cracuta. Lacrimile i se zvanta pana sa iesim din ograda.
Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   sarbi,   rascoala

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de