x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Avocatii" taranilor care s-au rasculat

0
Autor: Ilarion Tiu Florin Mihai 09 Feb 2007 - 00:00

Evenimentele din primavara anului 1907 au atras atentia intelectualilor epocii. Spre deosebire de politicie-ni, majoritatea "oamenilor invatati" ai timpului a observat complexitatea "chestiunii tara-nesti", care nu isi avea cauzele in masurile unui guvern sau altul din ultimul deceniu, ci in istoria zbuciumata a Romaniei.

FOLCLOR. Monografistii sociologului Dimitrie Gusti n mijlocul taranilor n anii ’30

Evenimentele din primavara anului 1907 au atras atentia intelectualilor epocii. Spre deosebire de politicieni, majoritatea "oamenilor invatati" ai timpului a observat complexitatea "chestiunii taranesti", care nu isi avea cauzele in masurile unui guvern sau altul din ultimul deceniu, ci in istoria zbuciumata a Romaniei.

Primele reactii ale intelectualilor fata de evenimente au venit prin intermediul presei, foarte active in "dezbaterea de idei" a epocii. La inceputul secolului in Romania aparusera "curentele" poporanist si samanatorist, care isi expuneau ideile prin publicatii literare "la moda" printre intelectualii epocii.

"RASCOALA" STUDENTILOR BUCURESTENI
Majoritatea studentilor erau fii de tarani si cunostea greutatile parintilor. Sub indrumarea mentorului lor Nicolae Iorga (foto), studentii bucuresteni si-au manifestat solidaritatea cu motivele pentru care s-au rasculat taranii in primavara lui 1907. La 4 si 11 martie au fost organizate doua intruniri la sala Dacia, prilej cu care au fost pronuntate discursuri "inflacarate" impotriva guvernantilor conservatori. Au luat cuvantul profesori universitari, precum: Nicolae Iorga, Ion Cantacuzino, Dimitrie Voinov, George Proca si V. Sion. La intrunire au fost prezenti delegati ai studentilor ieseni si ai "Societatii fii de tarani". La finalul dezbaterilor a fost adoptata o motiune, citita de poetul Dimitrie Anghel si trimisa imediat guvernului Cantacuzino. Se cerea: inchirierea pamanturilor direct de obstile satesti, schimbarea legii invoielilor agricole si introducerea votului universal direct si secret. Refuzul autoritatilor de a lua in seama memoriul a determinat studentimea sa treaca la proteste prin pietele principale ale Capitalei. Manifestarile au capatat forme violente, multi contestatari fiind arestati.

IORGA. Prima reactie fata de rascoala a avut-o Nicolae Iorga, profesor la catedra de Istorie universala a Universitatii din Bucuresti. Era printre fondatorii samanatorismului (alaturi de A.C. Cuza), ale carui idei le prezenta in revista Neamul Romanesc, aparuta in 1906. In epoca, Iorga era considerat de "cercurile politice" un "reactionar", deoarece propunea reformarea radicala a societatii (de la votul universal pana la improprietarirea taranilor pe loturile marilor mosieri).

Atitudinea lui Nicolae Iorga fata de revolta taraneasca a venit in momentul "de cumpana" al evenimentelor, dupa reprimarea rasculatilor care au atacat orasul Botosani. Pe pagina intai a publicatiei Neamul Romanesc apare la 8 aprilie articolul de fond "Dumnezeu sa-i ierte", o critica atat la adresa "sistemului", cat si a taranilor care s-au dedat la "rele".

"Dumnezeu sa-i ierte pe cei patru tarani romani impuscati in orasul romanesc Botosani de oastea romaneasca in ziua de 5 martie 1907, exclama istoricul. Sa-i ierte Dumnezeu pentru cata munca de robi au muncit, pentru ce trai de dobitoace nenorocite au dus, pntru cata inselare au suferit, pentru cata jignire au indurat, sa-i ierte pentru viata lor de suferinte, sa-i ierte pentru clipa de desperare cand s-au ridicat varsand pe strade, nu sange omenesc, ci rachiul cu care erau otraviti.

Sa-i ierte Dumnezeu pe ostasii care, de frica poruncii, au impuscat pe fratii lor, cel mai greu pacat ce poate impovara o inima omeneasca.

Si sa nu ierte Dumnezeu pe strainul fara inima care a stors vlaga o suta de ani si astazi vrea si sangele, pe stricatorii pamantului, pe risipitorii gospodariilor, pe pangaritorii femeilor; sa nu ierte Dumnezeu pe ciocoimea obraznica si proasta, care n-a stiut si nu stie a-si intelege, iubi, apara si macar cruta pe cei de o lege si un neam cu dansii; pe hazii politiciani mancati de pofte si nevolnicii; sa nu ierte Dumnezeu pe carmuitorii neghiobi sau vanduti inaintea carora, cufundati in orgii budgetare, fumaga acum acest sange nevinovat.

In vecii vecilor, cat va mai dainui suflarea romaneasca pe acest pamant, sa nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii si facatorii de rele."

In perioada comunista, acest articol al lui Nicolae Iorga a fost "piatra de temelie" pentru istoriografia "antiburgheza". Insa nu toate pasajele textului au fost reproduse si "dezbatute" de "istoricii oficiali", care s-au limitat numai la acelea in care erau criticati "clasa politica" si "ciocoii".

XENOPOL. In momentele "fierbinti" ale razmeritei, istoricul A.D. Xenopol nu acorda "circumstante atenuante" pentru politicieni sau arendasi, publicand la 25 martie in Romanul literar o critica aspra asupra "sistemului": "Taranul roman a fost in toate vremurile exploatat, mai ales de arendasi, care nu urmaresc alt scop decat a se imbogati cu orice pret si cat se poate de repede. De la 1900, chiriile pamanturilor, mai ales in Moldova de sus, s-au indoit si cateodata s-au intreit. Taranii sunt siliti prin datoriile istovitoare ce sunt nevoiti a face pentru a se hrani ei si dobitoacele lor, sa ajunga un fel de paria al arendasilor si al marilor proprietari".

PESIMISMUL LUI VLAHUTA
Unii intelectuali considerau ca "problema" era mai degraba regele decat politicienii. Printre acestia un loc "de frunte" l-a avut Alexandru Vlahuta (foto), care criticase aspru festivitatile "exorbitante" organizate de guvern cu ocazia Jubileului (50 de ani de la urcarea pe Tron a lui Carol I) din 1906. Intr-o scrisoare catre Ion Luca Caragiale referitoare la rascoala, Vlahuta opina: "Credinta mea e ca nu ne desteptam nici de data asta. Cu toate tunurile care s-au tras! Se pare ca doctorii curanti au tot interesul de a lungi boala pacientului, caci doar din boala lui traiesc ei. Ce-ar mai insemna cutare barbat de stat, cutare ministru de ieri si de azi... In tara pe care o vrei? Si cine sa o faca? Regele? Ci cine, zau".

CARAGIALE. Cea mai "dura" pozitie a epocii a avut-o dramaturgul Ion Luca Caragiale. Aflat la Berlin in momentul evenimentelor, s-a informat despre rascoala din presa europeana si din corespondenta cu prietenii din tara. Nu ia partea taranilor furiosi care au ars conace si au distrus hambarele de provizii, insa "face praf" clasa politica, incapabila sa asigure un nivel de trai minim pentru "talpa tarii".

Scrierile sale critice apar in ziarul vienez Die Zeit (Timpul), sub semnatura "Un patriot roman", republicate mai apoi in brosura "1907 din primavara pana in toamna". "Niciun om cuminte nu poate da dreptate deplina taranilor, scrie Caragiale. Pretentiile lor, cand, foarte rar, pe ici pe colo, si le formulau, erau exorbitante si imposibil de sastifacut; iar furia de element orb cu care, fara a sti in genere ce vor, s-au pornit sa prapadeasca orice statornicie de drepturi, si faptele la care s-au dedat, in pornirea lor vulcanica, sunt de adevar vrednice de toata osanda. Dar iarasi, orice om cuminte peste putinta sa nu gandeasca... Bine, asa de surda nu se ridica un popor tam-nisam, fara sa aiba catusi de putin vreun cuvant, macar ca, luat de scurt fiecare din gramada, n-ar putea spune lamurit pentru ce a pornit asa val-vartej la pierzare... De unde sa vie concentrarea, solidaritatea?... de unde acea comunitate vasta a unui fond parca logic pentru savarsirea unei astfel de nebunesti actiuni in masa?... Cand arde un lucru, arde nu numai fiindca s-a aprins cine stie cum, ci si fiindca, in felul lui, era un lucru ce se putea aprinde. Cati taciuni nu poti arunca pe un morman de nisip?... iar la o magazie plina cu iarba de pusca, o scanteie de nimic, d-abia sa-ti para bezna, prea destul...

Trebuia stins focul. Mai incape vorba?... Numai nebunii se joaca cu asta... Cand e foc, e foc; s-a ispravit! Trebuie biruit cat se poate mai degraba cu mijloacele de care dispunem, bune, rele... Trebuia stins... Sa facem acuma o cercetare sumara asupra sinistrului, pentru a stabili, pe cat posibil, responsabilitatile. Sa vedem..."

KOGALNICEANU (fiul)
Un personaj "controversat" in perioada evenimentelor a fost Vasile M. Kogalniceanu (foto), fiul lui Mihail Kogalniceanu. Inca din anii 1880 se aratase un "avocat" al taranimii sarace, atitudine pentru care unele cercuri politice ale epocii il considerau "de stanga". In 1906 a tiparit brosura "Catre sateni", cu accente "revolutionare", fapt pentru care a intrat in "atentia" autoritatilor. In timpul rascoalei din 1907, Vasile M. Kogalniceanu a aparut ca personaj "dubios", fiind acuzat ca facea "turism" prin zonele de conflict, instigand la ridicarea maselor. Tocmai de aceea a fost arestat si inchis la Giurgiu, fiind eliberat in august 1907, cu prilejul amnistiei generale date de regele Carol I. Rolul lui a ramas destul de indefinit in epoca.

CRITICA. "Cum au izbucnit primele flacari, guvernul conservator (sub barba caruia pe-ndelete, inca din vara anului trecut 1906, pe vremea Expozitiei jubiliare, se organizase miscarea maselor taranesti) s-a declarat cu toata candoarea incapabil sa tina piept elementului dezlantuit. Regele, fireste, adand ingrijat si banuind, cu drept cuvant, El care-si cunoaste bine oamenii, ca liberalii nu erau atat de ignoranti in privinta evenimentelor, a facut apel la patriotismul sefului lor. Acesta a primit zdrobitoarea sarcina a puterii numai cu conditia ca factiunea conservatoare si majoritatile ei sa-i promita consursul fara nici o rezerva; iar conservatorii, rusinati si ingroziti de mostenirea ce lasau, s-au plecat invoielii. Au urmat, in Camere, duioase scene teatrale... In publicitatea romaneasca, foarte inclinata, la ocaziuni mari, catra nota sentimentala, astfel de exibitiuni se numesc scene «inaltatoare». Toata lumea a plans, ministri de azi, ministri de ieri, deputati, senatori, publicisti, reporteri si tribune publice; si-n fata lumii acesteia atat de emotionate, doi mari intre marii fruntasi, un conservator si un liberal, s-au strans in brate cu efuziune si s-au sarutat solemn, spaland cu lacrimi fierbinti tot trecutul - care, ce-i drept, cam avea nevoie de spalat: in caldura luptelor de pana ieri a celor doua factiuni, primul nu numea pe al doilea decat «tradator de neam», iar acesta pe acela «fiul lui Belzebut». Rascoalele faceau deci o minune: tradatorul de neam de pana ieri se preschimba in salvatorul patriei, iar fiului lui Belzebut ii crescusera peste noapte aripi de heruvim."

OLIGARHIE. "Intre masa poporului si clasele stapanitoare este (cine ar putea tagadui?) o prapastie de interese si sentimente, pe care aceste clase n-au stiut-o umplea incetul cu incetul, ba chiar si-au dat toata osteneala s-o sape cat mai adanc. Solidarizarea celor doua factiuni, adversare la cutite pana ieri, trebuia fireste sa fie considerata de poporul intreg ca o ultima opinteala a politicienilor pentru pastrarea privilegiilor oligarhiei."

Ca si in cazul articolului "Dumnezeu sa-i ierte" al lui Nicolae Iorga, brosura lui Caragiale a fost exploatata de istoriografia comunista trunchiat, fara sa faca referiri la opiniile sale despre lipsa de organizare si scopurile nedefinite ale rasculatilor.

INTELECTUALII SATELOR
EDUCATIE. Analfabetismul din mediul rural ii preocupa pe invatatori
Un aspect foarte controversat al rascoalei este implicarea "intelectualilor satelor" in evenimente. Desi erau slujbasi ai statului, invatatorii si preotii i-au sustinut pe protestatari, uneori chiar i-au organizat. Din cauza "deturnarii" rolului intelectualilor satului, noul ministru liberal al Educatiei si Cultelor, Spiru Haret, a trimis circulare disperate prin care solicita ca subordonatii sai sa contribuie la "linistirea apelor in lumea satului".
Pentru ca taranii erau in mare parte analfabeti, invatatorii redactau memoriile catre autoritatile locale. Uneori ei scriau din proprie initiativa manifeste socotite "incendiare". Stan Crudu, invatator in comuna Babaita, judetul Vlasca, se adresa astfel oficialitatilor, in numele consatenilor sai: "Obstea tarii romanesti, taranimea, cea care pana acum a fost injugata, sa traiasca, caci mainile ei au facut bogatiile, iar nu ciocoii. Jos ciocoii! Sus taranul roman!". Stan Crudu a fost arestat pentru declaratiile sale. Inchis la Giurgiu, deja un loc de detentie de temut pentru protestatarii din 1907, a fost torturat prin "afumare cu ardei pisat".
Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   s-au,   iorga,   dumnezeu,   să-i,   ţăranilor,   Nicolae Iorga,   ierte

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de