x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bătut de miliţie pentru căţiva dinţi din aur

0
Autor: Adriana Oprea-Popescu 17 Iul 2007 - 00:00
Bătut de miliţie pentru căţiva dinţi din aur


Născut in Macedonia, strămutat in Cadrilater, refugiat apoi intr-o comună buzoiană şi dezproprietărit de comunişti, Ciuleanu Vasile a luat de patru ori viaţa de la capăt. Insă o singură dată a plăns inima lui de romăn macedonean.


La 102 ani - "Prima dată trebuie să ingrijeşti animalele, apoi pe tine. Sau creşti copii…, dă-le intăi copiilor, şi pe urmă mănănci şi tu"

Născut in Macedonia, strămutat in Cadrilater, refugiat apoi intr-o comună buzoiană şi dezproprietărit de comunişti, Ciuleanu Vasile a luat de patru ori viaţa de la capăt. Insă o singură dată a plăns inima lui de romăn macedonean.


Avusese casă, o moară, căţiva angajaţi. N-a mai rămas cu nimic. Dar număra totuşi o avere: doi copii acasă, o meserie la stat din care-şi hrănea familia şi bătrănul tată. Cinci dinţi de aur in gură. Partidul i-a vrut şi pe ăia. Cu ei a măncat singura porţie de umilinţă din viaţa lui.

ARESTAREA. "Am avut şi io nişte dinţi de aur, cine ştie cine-o fi măncat borş, că io am aur. Io nu mă puteam folosi de ei de foame (n.r. - răde) şi ei căutau aur la mine, imi anchetau copiii. Cănd eu eram la lucru, veneau aici (n.r. - acasă) şi intrebau «unde ai aurul?». Tata işi bătea joc de ei: «ce să fac cu aurul? Aurul meu sunt copiii! Lucrează». Tata era un muncitor vrednic, n-a ştiut de bărfă… Şi veneam eu acasă şi-mi spunea «Iar a venit ăla». Era unul, Dălga, venea şi la mine la lucru. Poliţia, Ministerul de Interne. Dom’le, atăta nedreptate… Din reclamaţiile pe care le-a făcut cineva, nu ştiu cine, m-au luat la «Ştefan cel Mare» acolo, la Ministerul de Interne. In ziua aia fusesem in schimbul de noapte la ITB, eram şef de brigadă auto la Chirigiu. Mecanic auto. Mă imbrăcasem in pijamale să mă culc şi au venit şi m-au luat. Cum vă vorbesc dumneavoastră, aşa le-am vorbit şi lor. Prima anchetă… Vedeţi, aicea e curios: ei mă intreba, eu răspundeam, dar nu scria nimeni nimic. Probabil aveau bandă ascunsă (n.r. - priveşte reportofonul), probabil… Al doilea anchetator, tot aşa mai blănd… Din trei in trei ore schimbau anchetatorii. Io stăteam in picioare, ei pe scaun. Eram obosit, lucrasem noaptea."

BĂTAIA. "Şi, la al treilea anchetator, domnişoară, eram intr-un birou liber, scaune multe, se făcuse ora trei, ăla stătea intr-un scaun dintr’ăsta, care se balansează, io in faţa lui , mă intreba - ii răspundeam. Şi zice: «Da’ dinţii ăia de unde-i ai?». Vrea să afle ce dentist mi i-a pus, ca să-l ia şi p’ăla probabil. Eu am minţit. Ii făcusem in Bucureşti dinţii, erau proaspeţi, şi i-am spus că la Turtucaia - care era a bulgarilor, să se ducă el acolo să afle, unul Marcovici, dentist de acolo, mi i-a făcut. Dar el avea toată gura! Cănd vorbea, şi limba-i strălucea galben de la reflexia dinţilor. Şi ăla era macedonean, precis! Avea un accent... Macedonenii din Grecia au accent romănesc curat, cei din Albania şi din Bulgaria au accent spurcat, că-i combinat cu limba aia. Şi ăsta vorbea romăneşte: «Di undi ai dinţii aia?», adică: «ăia». «Hopa», am luat io curaj, «dacă-i romăn, dă-l in mă’sa», zic in găndul meu, «n-o să mă părdească. Acum ştie că sunt macedonean». Ii spun: «dom’ne maior, mă intrebaţi de cinci dinţi?». Aveam punte. «Dumneavoastră vă străluceşte şi limba din reflexia dinţilor». M-am incordat, că am văzut că accentul este macedoromăn, zic «măi, no, mă dau dracu’, n-o să dea in mine». L-am văzut cum se balansează, ca un boxeor. Cănd mi-a dat un pumn, m-a prins cu gura deschisă, mi-a rupt măseaua şi mi-a prins placa in gură. Am căzut jos, KO. Cănd m-am sculat, era sănge aici (n.r. - arată gura), dar mă durea aici (n.r. - arată inima). Dar nu mai era nimeni lăngă mine. Plecase. M-a trăntit jos şi m-a lăsat acolo, ca pe un căine."

GHILOTINA. "Nu poţi să-i urăşti… Prin multe am trecut, dar bătaie… Ca să dau in cineva sau să mă lovească cineva… M-am sculat, nu puteam să inchid gura, că nenorocita de placă se rupsese de ţinea gura deschisă. Am pus măna, mecanică!, şi am rupt nenorocita de placă pe lăngă canin, cu o piesă de 2 lei din metal, găsită in buzunar. Apoi am pus capul jos, aşa, ca să adorm, că lucrasem de noapte şi nu mă culcasem. Şi mă pomenesc cu un tănăr că mă trage de păr, să mă facă atent. N-a vorbit, probabil ca să nu mă sperie (n.r. - zămbeşte). M-am sculat in picioare şi zic «gata», toţi mă ameninţau că seara mă bagă la ghilotină şi le ziceam «să dea Dumnezeu să ajung acolo, să scap de voi şi voi de mine!». Te saturi. Şi ţi se urăşte şi viaţa, om serios, muncitor, să vii şi să-ţi baţi joc de el! Nu rezistă omul, domnişoară! Ăsta tănărul era cu doi gelaţi după el, unul dintre ei mă tot ameninţa «n-aveţi vreo oaie de jupuit?». Aveau nişte pete roşii pe cămaşă, de vopsea sau de sănge, cine ştie? Cel tănăr, doctor, mă intreabă: «cum staţi cu inima?». «Cum să stau? Sunt sănătos, dacă n-am murit. Da’ ce importantţă are?». «Păi, diseară ajungeţi la ghilotină!», zice. I-a luat p’ăia doi şi au plecat".

LA GRĂMADĂ. "Am avut noroc, că băieţii mei erau fotbalişti amăndoi. Cel mare era la tineret, la «Dinamo» ş-ăsta micu’ la «Dinamo 6». Şi, prin prietenii lui, au aflat că eu sunt arestat. Şoferu’ il cunoştea p’ăla mare, s-a dus la ei… Cel mic era prieten, coleg de fotbal, aşa se zice?… coleg de echipă cu fiul colonelului Căndea, comandantul Miliţiei Capitalei. Ş-ăla s-a dus la ta’su: «tată, uite, tata lu’ Colo e arestat şi uite-aşa, aşa,…» Eu nu-l cunoşteam, copiii se cunoşteau, dar noi n-aveam nici o treabă. Şi vine la uşa arestului colonelul Căndea. Io venisem inapoi la primul anchetator. Stăteam rezemat, scrisese ăla trei pagini jumate fără să-şi noteze nimic in faţa mea (ş-atunci, acasă, am zis «mă, au operat cu maşinile ălea, cu aparatele lor»). Tot atuncea mi-am dat seama că mai există şi doi veri de-ai mei arestaţi. A venit unul in birou cu un teanc de buletine şi mi-a zis «ia unu’ de-aici, de unde vrei». Eram prost, eu să mă bag să-i deranjez grămada? L-am luat pe primul. Cănd il desfac, văd că era al unui văr de-al meu - il scoteam noi, verii, din iarnă, avea trei copii, nevasta bolnavă de cancer, ii dădeam bani să ţină alea 30 de oi pe care le avea. Să-şi ţină şi el familia. Zic «p’ăsta tot pentru aur l-aţi luat, dom’le? Păcat de ţara asta!». Da’ cu ce ură am spus asta! «Păcat de ţara asta! Dacă şi p’ăsta l-aţi luat pentru aur, apoi… Păi, p’ăsta il scoteam noi din iarnă». Mi-a luat buletinul, s-a dus inapoi şi după el imediat intră colonelul Căndea."

SALVATORUL. "Mare, cu palton pe el, un om foarte serios. Cei doi i-au zis «să trăiţi domnule colonel», c-acolo nu se vorbeşte cu tovarăşe. Domnule. «Unde-i prietenul meu, Ciuleanu?». Unul dintre anchetatori zice «uitaţi-l, dănsul e». «Ce faci măi, Ciuleanu?». Am tăcut din gură. Zic: băi, ăsta mă bate diseară, nu se poate. «Cum mă, nu mă cunoşti?». «Nu vă cunosc, domnule colonel». «Cum, mă, n-am făcut armata impreună?». «Domnule colonel, imi pare foarte rău, da’ eu n-am făcut armata». N-am minţit cu nimic. Zice «bine, lasă că te aranjez eu». Hopa, gata, la ghilotină, m-am găndit eu. Eram pui mic. Colonelul il ia pe anchetatorul meu, pleacă afară şi, după zece minute se intoarce ăsta: «bine, domnule Ciuleanu, de ce nu l-ai recunoscut pe domnul colonel?». Zic «cheamă-l, domnule, inapoi, că am minţit. Copiii noştri se cunosc, dar noi personal nu ne-am văzut niciodată». Domnule, am scăpat. Dar ura asta mi-a rămas pe piept, aici. Murdar lucru. Nu e bine! Mulţi oameni nevinovaţi…"

Vreţi să ştiţi ce-a făcut cu aurul atunci bătrănul macedoromăn? Dinţii din aur cu care a măncat bătaie i-a ascuns in buzunarul pantalonilor şi i-a văndut după o vreme. Celălalt aur, cel veritabil, are grijă acum de el. Sunt băieţii lui…

Aşteptare

In 1996, l-au anunţat că statul romăn ii restituie averea confiscată de comunişti. "Ne-am repezit bucuroşi la Buzău să o revendicăm. Am găsit moara, presa de ulei - nu, amăndouă motoarele Diesel aruncate, anexele pierdute, casele făcute praf. Casa mea cu trei camere scăpase, pentru că se mutase atunci in ea miliţianul. Moara avea două etaje, trei valţuri de grău, un bar de porumb, două prese - uluitor şi fabrică de ulei. In curtea morii aveam 100.000 de cărămizi arse, ca să fac clădire nouă. Şi-au făcut comuniştii un cămin cultural al primăriei din ele…". Trei ani s-a judecat cu statul romăn. A căpătat doar clădirea morii, fără anexe. Curtea goală, fără grajduri, fără magazii. A acceptat oferta statului de gura nepoţilor, dar, după ce a semnat pe acte de primire, a tăiat apoi cu o linie iscălitura. Casa, după ce a recuperat-o, a şi văndut-o. Fuseseră patru proprietari, el, tatăl, un unchi şi un văr, şi fiecare avusese un apartament a căte trei camere. Bătrănului i-a revenit din toată afacerea tot "mai mult decăt nimic": 1.500 de euro.

Mai are incă de recuperat din averea pierdută. Cele 64 de hectare de pămănt pe care tatăl lui le-a avut in Cadrilater. Despăgubirile sunt stipulate prin Legea 8/1998 privind compensarea cetăţenilor romăni ale căror bunuri au trecut in proprietatea statului bulgar, in urma Tratatului semnat in 1940 intre cele două ţări. "In 1998 au depus dosarul cu acte, cu tot ce trebuie şi-n 2000 mi-a venit estimarea - două miliarde 139 de milioane de lei", spune bătrănul. Ar trebui ca statul romăn să-i achite aceşti bani. Ba mai mult decăt atăt, că s-a făcut o recalculare cu indicele inflaţiei şi suma s-a dublat. Insă autorităţile ii spun lui Ciuleanu Vasile că trebuie să-şi aştepte răndul, "sunt alţii mai inaintea mea, nu poate să-mi plătească acuma", explică bătrănul. El poate să aştepte, are răbdare… La 1 ianuarie a implinit 102 ani.

Oamenii nedresaţi şi animale

Citeşte ziarele in fiecare zi. "Imi trece timpul", spune el. Citeşte ziarele cu un singur ochi, căci are dioptrii diferite. Iar lumea despre care scriu gazetele i se pare strămbă. "Omul devine sălbatic dacă nu este ingrijit şi nu este ajutorat, spune bătrănul. Dacă nu e dresat. Ca un animal…, il dresezi să meargă la păşunat, la ora de… vine la muls oaia, vine primăvara, trebuie să o tunzi, că altfel crapă de căldură. Oaia e invăţată: cănd vine la tuns, nici nu mişcă. O tunzi, stă liniştită şi pe urmă e aerisită, săraca. Aşa şi cu omul, omul trebuie pregătit ca şi un animal. Dar n-are cine acuma. Acuma, cănd animalele, că aşa ii consider eu p’ăştia care dorm in Parlament, animalele nu se găndesc de unde au plecat. Au uitat repede. Şi asta distruge omenirea! Cum să conduci ţara in halul ăsta, să te cerţi toată ziua? (n.r. - răde). Nu le dau dreptate ziariştilor? Ba le dau, că ei sunt cei care caută să-i impingă de la spate."

PRINCIPII

"Prima dată trebuie să ingrijeşti animalele, apoi pe tine. Sau, creşti copii…, dă-le intăi copiilor, te uiţi cum mănăncă ei şi pe urmă mănănci şi tu. Nu există! Mama mea să pună lingura in măncare pănă nu măncam noi? Ferit-ar! Sau tata să se scoale dimineaţa să ia ceaiul sau gustarea pănă nu erau vitele ingrijite? Nu există. Nu dai, n-ai! Pe timpurile noastre, părinţii erau teribili. Iar dacă părintele nu era bun, nici copii nu erau buni!"

FILOZOFIE

"Noi suntem o ţară mică, nu depinde de noi. Să vă intre in cap la toată lumea: marile puteri coordonează tot globul. Afacerile, capitalurile. Unde-i banu’ e şi puterea. Mă uit la politică… Ce fraieră e şi lumea asta, se inşeală! Trebuie să asculte de marea putere. N-ascultă… Nu stai sluj (n.r. - răde), nu mănănci păine. Scurt pe doi. Şi cei care luptă să-i dărăme pe cei puternici tot pentru asta luptă, să căştige, să fie la putere."

Ciuleanu Vasile

Viaţa ca o fugă

S-a născut acum 102 ani in Macedonia, in comuna Livezile, de lăngă Salonic. "Comună romănească pură, susţine astăzi bătrănul, n-avea nici un grec buletin de-acolo, nici un turc, nici un bulgar. Comuna există şi acum, e satu’ntreg acolo, dar eu nu m-am mai intors niciodată."

AL DOILEA POPAS. După primul război mondial autorităţile greceşti au reluat administrarea ţinuturilor in care trăiau romănii megleniţi şi au pornit prigoana impotriva lor. In 1925, autorităţile de la Bucureşti decid colonizarea macedoromănilor in Dobrogea Nouă - Cadrilater. Un an mai tărziu, părinţii lui Ciuleanu Vasile au venit in comuna Tătar, din Durostor, cu 1.400 de oi. Au primit de la autorităţile romăne zece hectare de pămănt. "Dar, cum au plecat turcii de acolo, tata a mai cumpărat cinci hectare de la ăla, patru de ăla… A făcut 64 de hectare. In 1939, cănd s-a simţit că nu merg bine treburile, că vine războiul, am hotărăt să plecăm din Cadrilater". In 1940, Romănia ceda Cadrilaterul Bulgariei.

AL TREILEA POPAS. S-au refugiat la Buzău, unde au cumpărat intăi o moară mică… "Eu aveam drag de tehnică, ş-acum visez noaptea motoare. Era o moară cu pietre. Am luat un motor de 160 de CP, am mers apoi intr-o comună din Constanţa, am găsit o moară modernă ş-am copiat de acolo." Pe lăngă moară au făcut şi o presă de ulei. "Aveam legături cu domnul Voinea Dumitrescu, mare industriaş de la Obor. Ne-a dat maşini, plătibile in zece ani, le-am achitat in doi. Şi am făcut o moară la Costeştii de Buzău. Aici erau părinţii şi trei fraţi: mezinii lu’ tata şi un văr de-al meu. Mulţi. Mi-am cumpărat şi eu o moară, separat. Pe lăngă o moară mică, de mălai, am cumpărat un bar de grău, la Stălpu, la 8 kilometri.

La 38 de ani, după ce s-a pus pe picioare, s-a insurat şi a făcut doi băieţi. N-a făcut şi războiul, era prea bătrăn pentru incorporare şi prea pragmatic ca să se sacrifice pe altarul patriei. "Pentru cine să lupt, domnişoară? Pentru politicieni? Ei vor, nu noi…"

NAŢIONALIZAREA. Nu i-a plăcut politica. "Aveam meserie, spune el, mă ocupam de motoare, de moară. Şi-n ’48 mi-au dat un şut undeva, mi-au luat tot, casa, afacerile… Şase luni n-am avut voie să ne angajăm nicăieri. Am cumpărat zece oi eu, tata - 20 de oi. Am mai adunat de la oameni ş-am făcut o stănă. Am luat viaţa de la căpăt, că acolo, in Macedonia, tot cu oieritul ne ocupasem."

In cele din urmă a reuşit să se angajeze la Uzina Electrică din Săhăteni (Buzău), iar din 1950, o dată cu infiinţarea Cooperativei Tehnice a Morăritului, s-a transferat aici. Cinci ani mai tărziu a venit in Bucureşti. A cumpărat terenul, a făcut casă şi s-a mutat cu toată familia. S-a angajat la Drumuri şi Poduri, mecanic, şi a ieşit la pensie in 1970. "Eu n-am simţit comunismul, eu am muncit", spune bătrănul.

Citeşte mai multe despre:   luat,   un secol de flamanzi,   cănd,   domnule,   tata,   moara,   bătrănul,   moar

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de