La oras - In Dolhasca e f. frumos

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL JOB. Desi par ca n-au nici o destinatie, totusi, acesti oameni au una. Se face naveta la Pascani. Si la Falticeni. Unde au locurile de munca

Stimati ascultatori si neascultatori, ne aflam astazi in orasul Dolhasca, acolo unde, toata lumea poate sa confirme, a vazut lumina diminetii, a copilarit, a haulit si s-a dus la scoala Alexandru Arsinel, omul. Actorul. Totul. Cum ajungi in Dolhasca, oricine iti spune, din primele secunde, de domnul Arsinel...

... "care are casa mai incolo putin, cum mergi pe strada asta, a patra casa pe dreapta".
In Dolhasca au fost si aici rascoale si nasol de tot, dar treaba asta astazi e clar uitata; cetatenii din Dolhasca (sa-i numim dolhascieni) au altele pe cap. O fi fost nasol si atunci, dar dolhascienii au altele pe cap, nu stau ei in drum de rascoala. Stam de vorba cu un... aaa... interlocutor, pe care-l intrebam despre orasul Dolhasca, in demersul nostru de a afla cat mai multe despre cum a fost, cum e si, mai ales, cum va fi orasul mai incolo cu cativa ani, cand noi vom imbatrani si vor veni aici copiii nostri si copiii copiilor nostri. Cat si toate neamurile noastre.

ASA SI PE DINCOLO. Deci, in primul rand, una dintre probleme "ar fi, domnita, ca, uite, primarita asta se tot lauda c-a facut aia si aia la oameni, iar oamenii sunt de acord c-a facut. A facut pe dracu’, aia a facut". Iata un dolhascian entuziast. Ne place.

Daca s-a schimbat ceva dupa revolutie. "Sigur ca s-a schimbat. Primarita zice c-a bagat cablu, si asa zicem si noi. Chiar aveam nevoie de cablu, toata lumea are nevoie de cablu. N-avem gaze in apartamente, facem ciorba cu butelia, dar bine c-avem cablu. Sigur, avem nevoie si de cablu, nimeni nu zice. Cine n-are nevoie de cablu?" Da, chiar, cine n-are nevoie de cablu ala este ca magarul din poveste, sa nu zica nimeni ca n-are nevoie de cablu, pentru ca minte.

Altceva, de exemplu. Adica alte probleme. Cu ce probleme se mai confrunta, stimate domnule interlocutor, dolhascienii. De exemplu, daca il doare capul pe om, are si el un spital, ceva, sa se duca, sa se faca bine? "Pai, uite, de exemplu, sa va spun, spital-spital chiar nu are. Ar fi o obraznicie sa ceara localnicii nostri chiar spital. Da’ ce, n-avem spital la Falticeni, n-avem spital la Suceava? Avem chiar si la Pascani spital. Noi, aici, in Dolhasca, avem si noi spitalul nostru care este un dispensar. Avem chiar si medic de familie. Daca ne-ntreaba cineva «ai, ma, medic de familie?», noi zicem imediat «daaa, avem medic de familie, cum sa nu»."

BARBATUL CA MOASA. Omul sta in strada si ne priveste cu un soi de curiozitate mascata. Nu vrea sa i se vada curiozitatea pe fata, dar i se. Ar vrea sa stie mai multe despre noi, dar nu ne intreaba nimic. Prefera sa dea din el. Dar cum, chiar asa, nu aveti spital? Pai, si daca-mi vine sa nasc, unde nasc? "Pai, nasti acasa, cu barbata-tu. Te tine barbata-tu si tu nasti, e foarte simplu. In Dolhasca e suficient sa fii moasa, ca daca esti moasa e ca si cum ai fi medic ginecolog." Uau. Supertare. Incet, dar sigur se trece la persoana a doua singular. "Stii, ca in locul spitalului s-au facut pompe funebre. E mai sigur, nu mai ai batai de cap." Da, asa e bine. Noua ni se pare o-chei pompe funebre in loc de spital. "Te doare ceva, in loc sa te duci la spital, te duci sa-ti comanzi direct un cosciug. In definitiv, cine are nevoie de un om bolnav? Mai bine unul mort; nu-ti cere nici aspirina, nici mancare, nici cablu nu-ti cere."

Entuziasmul localnicului nostru mai are putin si ajunge pe culmile bucuriei. Despre locurile de munca in Dolhasca il intrebam in continuare. "Da, cum sa nu. Avem locuri de munca in Dolhasca. Nimeni nu poate sa spuna ca nu avem locuri de munca in Dolhasca. Uite, vezi matale mai incolo putin? Acolo e o brutarie particulara. Are cinci sau chiar zece angajati. Pai, nu e bine? Noi nu avem somaj in Dolhasca. La noi, in Dolhasca, rata somajului e de cinci la suta. Li s-a terminat la toti somajul si asta inseamna ca nu mai avem someri. Pai, nu?" Pai, da. Logic. "Deci, cablu avem? Avem cablu. Cosciuge avem? Avem si cosciuge. Apa avem? Cica la primarita noastra ca ne baga apa sapta-luna viitoare. Asteptam, sa vedem ce ne mai face primarita noua." Dintre toti dolhascienii, l-am nimerit pe cel mai optimist. Asa ne place noua, ca si noi suntem la fel si e bine sa ai o gandire pozitiva. Toata lumea spune la fel. Daca vrei sa-ti mearga bine, sa faci bine sa ai o gandire pozitiva. Ne luam gud-bai de la localnicul nostru care ne-a pus in tema atat cu putinele probleme ale Dolhascai, cat si, mult mai important, cu aspectele bune, pozitive ale micului oras prin care au trecut taranii de la 1907, despre care nimeni nu mai stie nimic (si ce, poti sa-i spui ceva, nu poti sa-i spui nimic).

Daca vrei sa te duci la cinematograf in Dolhasca, poti s-o faci. In sensul ca poti sa intri pe-acolo pe unde scrie "cinematograf", dar, sigur, asta nu inseamna necesarmente ca daca scrie "cinematograf" tu chiar acolo intri. Calatorule, ai grija! In Dolhasca, pe unde scrie "cinematograf" vezi ca intri intr-o biblioteca scolara. Atentie sporita, da?

Marin Raica/JURNALUL NATIONAL HAGI. Numele baiatului din imagine este Hagi, lucru foarte usor explicabil, pentru ca pe taica-su il cheama Gica

HAGI. GICA HAGI. In gara la Dolhasca stam, bem o cafea la pahar de unica folosinta. "E frig afara/ Bezna ne-nconjoara" (ma rog, nu e bezna, dar asa suna melodia aia mai veche a lui Timpuri Noi). Acesta este un bar. Acest bar este un bar care este de vanzare, daca vrei sa cumperi un bar. Daca nu, nu. Deci in gara la bar in Dolhasca lucrurile stau dupa cum urmeaza: trei mese cu mesenii lor si mai tarziu mai vin inca niste meseni si sunt mai multi meseni la tot atatea mese. Ceea ce. Ceea ce face atmosfera irespirabila. Este si foarte cald, o soba dintr-aia mare da caldura cat pentru un bloc intreg. "La o masa/ Mai retrasa" sade un copil care bea dintr-un pahar tot de. Tot de unica folosinta vreau sa zic. In acel pahar se odihneste un suc culoare roz. "Cum te cheama pe tine, mai, baiatule?" "Hagi." "Da? Si pe mine Nadia Comaneci." O tanti fericita c-a vazut-o pe Nadia in persoana se intoarce inspre mine si-mi zambeste stirb: "Da? Sunteti chiar Nadia Comanici?". "Ei, nu, glumeam si eu, ca intre sportivi." Dezmagita tanti.

Auzi, cica la el, Hagi. "Daca pe tine te cheama Hagi, pe taica-tu cum il cheama? Gica?" Glumesc, desigur. "Da." E frumos asa, pe tata sa-l cheme Gica si pe fiu sa-l cheme Hagi. Hagi e in clasa a patra si are doispe ani. Asta stiu ca nu e bine, pentru ca trebuia sa aiba mai putini ani intr-a patra, dar treaba e ca l-a dat mai tarziu la scoala, intelegi?

Plecand, lasam in urma noastra o Dolhasca ninsa. Cat si o parere regretabila de rau. Sau nu. O regretabila parere de rau. La revedere, Dolhasca. Te pup, fata.