x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lăngă Iorga, in ultima zi

0
Autor: Razvan Mihailescu 16 Mai 2007 - 00:00
Lăngă Iorga, in ultima zi Marin Raica/


Eugenia Georgescu e o mănă de om. Cănd iţi vorbeşte te priveşte pănă-n albul ochilor. Inainte de a răspunde face pauze lungi, ca un om cumpătat, care calculează de zece ori şi taie o singură dată. Degetele sale lungi şi subţiri alunecă pe fotografiile ingălbenite in timp ce povesteşte.

 Era un om extraordinar şi l-au omorăt ca pe un căine

Eugenia Georgescu e o mănă de om. Cănd iţi vorbeşte te priveşte pănă-n albul ochilor. Inainte de a răspunde face pauze lungi, ca un om cumpătat, care calculează de zece ori şi taie o singură dată. Degetele sale lungi şi subţiri alunecă pe fotografiile ingălbenite in timp ce povesteşte.

Sunt pozele unei tinereţi indepărtate pe care şi-o aminteşte cu greu. "Trebuie să-mi lăsaţi un răgaz. Sunt lucruri la care nu m-am mai găndit de mult. Parcă vorbesc despre viaţa altcuiva." Ne-a primit in sufrageria nepotului său, bucuroasă de oaspeţi, ca şi cum ar fi aşteptat cu nerăbdare un ascultător. Şi-a trăit viaţa printre cărţi şi documente. Toate evenimentele majore in care Romănia a fost implicată in ultimul secol au ajuns la ea ca prin surdină. In biblioteci vremea trece altfel. A avut o meserie frumoasă, pe care a iubit-o. S-a născut in Basarabia, pe dealurile Orheiului, in comuna Oneşcani, in anul 1906. La 1 martie a implinit 101 ani. Tatăl ei a fost preot de sat, ea a absolvit Liceul Eparhial din Chişinău şi la inceput a vrut să se facă profesoară.

IORGA. Mai tărziu a reuşit să intre la Facultatea de Istorie din Bucureşti. A fost eleva lui Nicolae Iorga. "Era un profesor foarte bun. Mi se părea diferit de toţi ceilalţi. Avea vocaţie, stil, anvergură. Niciodată nu se intămpla să nu ştie ceva sau să uite vreun amănunt. Era impecabil. Noi discutam foarte mult cu el pe teme istorice. Era superior tuturor celorlalte cadre universitare. In plus, imi amintesc că Iorga se implica in absolut tot ceea ce se intămpla in acea perioadă in ţară. Era cu adevărat pasionant să te afli in preajma lui."


BIBLIOTECI. S-a angajat la Institutul Naţional de Studii Sud-Est Europene, care avea sediul pe Şoseaua Bonaparte, imediat după ce şi-a incheiat studiile. A primit o locuinţă de serviciu in clădirea instituţiei. Urma să lucreze sub comanda lui Nicolae Iorga timp de un deceniu. Ea traducea documente redactate in limba rusă şi adunate din marile biblioteci ale lumii: "Era a doua mea limbă. Toate textele pe care le primeam aveau legătură cu istoria Romăniei. Era o muncă foarte interesantă, care mi-a plăcut intotdeauna. A fost preocuparea vieţii mele". Iorga ii alegea pe studenţii cei mai buni incă din facultate. "M-a selectat şi pe mine." Profesia a plimbat-o şi prin străinătate: "Am mers după diferite cărţi sau manuscrise de care aveam nevoie pănă in Italia, Franţa sau Turcia".

ASASINAT. S-a aflat lăngă marele istoric in ultima zi din viaţa lui. La data de 27 octombrie 1940, cănd Nicolae Iorga a fost ridicat din vila sa din Sinaia de comando-ul de legionari care avea să-l asasineze, Eugenia Georgescu se găsea acolo. Nu a bănuit absolut nimic: "Am văzut că au venit să-l ia de acasă". Era ora cinci după-amiaza, iar Iorga stătea la masa lui de lucru. "I s-a spus că s-a intămplat ceva important la Bucureşti. L-au urcat intr-o maşină şi… dus a fost." Istoricul a fost mai apoi impuşcat in cap, pe marginea unui drum. Asasinii l-au tăvălit in noroi şi l-au batjocorit. Odioasa faptă s-a petrecut la Strejnic, lăngă Ploieşti. In dimineaţa zilei următoare a fost găsit in şanţ de nişte localnici. Vestea morţii profesorului a devastat-o pe soţia lui, Catinca. Eugenia Georgescu, o apropiată a familiei, a incercat să o consoleze in lunile care au urmat. "Făceam plimbări lungi impreună. Era o femeie foarte cumsecade. Legionarii i-au lăsat in pace pe ceilalţi membri ai familiei după ce l-au ucis pe Nicolae Iorga. Catinca suferea foarte mult. Şi eu la fel. Fusese un om extraordinar, pe care il omorăseră ca pe un căine. Eram foarte tristă. Mergeam la Vălenii de Munte, acolo unde aveau o casă, şi stăteam de vorbă. Uneori imi scria." Locuinţa fusese cumpărată in anul 1907. Tot acolo se găsea tipografia publicaţiei Neamul Romănesc. Astăzi există un muzeu memorial cu obiecte şi mobile ce au aparţinut savantului.

STILURI. Din al doilea război mondial işi aminteşte bombardamentele care puneau in fiecare noapte Bucureştiul pe fugă. Luminile capitalei erau stinse, dar avioanele picau din cer atăt de precis, incăt ai fi crezut că nişte reflectoare imense s-au aprins dintr-o dată peste oraş. In timpul celor şase ani de război, pe malul Dămboviţei au căzut şi bombele aliaţilor ,şi cele ale Axei. "Nemţii aveau stilul lor. Veneau cu aparatele foarte aproape de pămănt, printre blocuri. Le auzeai uruind ca şi cum se aflau la căţiva metri deasupra ta. Era inspăimăntător. Coborau mult mai mult decăt ceilalţi. De aceea erau şi mai precişi." Cănd aveau loc raidurile, bombardierele innegreau văzduhul. "Aliaţii trimiteau obuzele de la o inălţime mai mare. Vă daţi seama că şi ei făceau ravagii, dar nu aşa de mari ca ăştialalţi. Erau mai puţin exacţi." Cănd suna prealarma care vestea inceputul bombardamentelor, Eugenia Georgescu se refugia intr-un muzeu de la Piaţa Victoriei. Rămănea in subteran pănă la plecarea escadrilelor. "Il cunoşteam pe un profesor de acolo, care imi dădea acest ajutor", povesteşte femeia. A trecut prin toate aceste orori cu nepotul ei, de care avea grijă de cănd tatăl acestuia fusese chemat pe front. "Cănd avea 10 ani a venit să locuiască cu mine."


Rebeliunea legionară din iarna lui ’41

Eugenia Georgescu a suportat şi teroarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Işi aminteşte cu groază de acele momente. Cel mai mult s-a temut pentru viaţa nepotului ei, pe care il avea in grijă. In acele vremuri, centenara lucra foarte aproape de sediul Jandarmeriei, un loc unde s-au dat lupte crăncene intre armată şi trupele Gărzii de Fier. "Se auzeau de peste tot impuşcături. Eram foarte speriată. Intrasem in subsolul Institutului şi il ţineam in braţe pe cel mic, aşteptănd să treacă totul." După ce a ieşit din refugiu, a văzut că geamurile locuinţei sale fuseseră sparte de gloanţele şuierătoare.

Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   iorga

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de