x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ţăranii s-au dus şi nu avem incă fermieri

0
Autor: Lavinia Betea 18 Mai 2007 - 00:00
Ţăranii s-au dus şi nu avem incă fermieri


Din 1907 incoace, ţăranii au dispărut in vărtejul schimbărilor epocii. Transformaţi in "proletariat agricol" după colectivizare, tinerii au migrat spre oraş. Nici falimentul postcomunist al industriei romăneşti n-a fost echilibrat in interes pentru economia rurală.

Din 1907 incoace, ţăranii au dispărut in vărtejul schimbărilor epocii. Transformaţi in "proletariat agricol" după colectivizare, tinerii au migrat spre oraş. Nici falimentul postcomunist al industriei romăneşti n-a fost echilibrat in interes pentru economia rurală.Â

 Â

In urmă cu numai o jumătate de secol, intr-un sat nealterat de colectivizare, ziua ţăranului curgea incă domol pe făgaşul "duratelor lungi" săpate-n istorie. Ca-n Evul Mediu, o gospodărie producea in calendarul muncilor anului aproape toate cele trebuitoare familiei. Intr-un sat de deal ori de munte - căci insule ale "traiului liber" nu mai erau decăt in inălţimile neprielnice cerealelor - , ţăranii păstraseră aproape aceleaşi unelte şi deprinderi, obiceiuri şi ritualuri ca şi intemeietorii aşezării.

Â

Â

SCURTE AMINTIRI. Incă aud nostalgii de orăşeni după idilice aşezări şi petreceri rurale. Greu s-ar afla insă vreunul care cu incăntare să-şi inchipuie traiul aidoma săteanului de rănd al unei colectivităţi tradiţionale. Fără canalizare şi curent electric, cu drumuri infundate de ploi şi de ninsoare, fără alţi bani decăt aceia scoşi toamna la tărg din vănzarea vreunei vite - cum incă era prin anii ’60 in multe sate romăneşti - , e de-nţeles exodul tinerilor către oraş. Cănd s-au inmulţit şcolile au apărut "profesionalele", internatele, bursele de studii şi, mai incolo, perspectiva salariului fix, a concediului in staţiune şi apartamentul de bloc, generaţia vărstnică scăpăndu-i pe urmaşi din căpăstrul datoriilor filiale strămoşeşti.

Â

Â
In satele colectivizate, ruperea de tradiţii şi abandonul muncilor agrare s-au făcut şi mai uşor. Cele două politici naţionale - colectivizarea şi industrializarea - fiind aplicate simultan şi forţat, fără o evaluare prealabilă a consecinţelor, "formarea clasei muncitoare" a fost prin toate mijloacele incurajată. Au apărut in schimb maimuţărelile folclorice, cu "formaţii" de elevi şi muncitori care "concurau artistic" in şezători, clăci şi datini de nuntă. In versiunea virtuală a politicului, ţăranul ajunsese o arătare: jumătate - "om nou", cealaltă - poporanistă.

Â

Â

IN INIMA EUROPEI. In anii ’60 şi sociologii francezi grupaţi in jurul lui Gurvitch anunţau apropierea sfărşitului satului şi al "statutului" de ţăran. In clasicul tratat de sociologie generală, capitolul despre "psihologia claselor sociale" conţine şi o schiţă de portret colectiv al ţăranului francez din secolul XX deşi, specifică autorii, ţăranii n-au fost şi nu sunt o categorie omogenă. Chiar in viziunea dihotomică exploataţi-exploatatori din sociologia marxistă, clasa ţăranilor apare ca o categorie precisă doar in momentele precizate istoric ale "luptei de clasă".

Â

Â
Despre ţărani cel mai des se vorbeşte cu trimitere la familia patriarhală, unde membrii unei gospodării işi organizează munca sub autoritatea unui pater familias care veghează la respectarea credinţelor şi cutumelor grupului său. Prin comparaţie cu orăşeanul, "simţirea" omului care trăieşte in şi din natură e sub semnul "imediatului", inţelegănd prin aceasta un raport direct intre efectele raţional-afective şi cauzele lor din lumea exterioară. Trăirile de profunzime ale ţăranilor au fost şi sunt insă axate pe un conflict fundamental. Se incred, pe de-o parte, in ordinea stabilă a naturii, comunităţii şi in munca sub auspiciile forţelor obscure ale divinităţii şi naturii. Pe de altă parte, trăiesc zi de zi teama şi ameninţarea necunoscutului presupus de omnipotenţa aceloraşi forţe: trebuinţele lor primare - hrana, apa şi adăpostul - sunt asigurate dacă alternanţa dintre zilele ploioase şi cele insorite e benefică recoltelor.

Â

Â
După industrializare şi generalizarea educaţiei s-a produs pretutindeni disoluţia lumii rurale. Dar, in caracteristicile fermierului occidental persistă incă neincrederea faţă de ultimele tehnici şi utilaje de lucru, faţă de străinii de sat şi schimbările sociale. In raport cu celelalte specializări derivate din diviziunea muncii industriale ori din diversificarea serviciilor, meseria de fermier presupune mai multe obligaţii şi responsabilităţi: cunoştinţe diverse (in ţările scandinavice, spre exemplu, fără o dipomă in domeniul agrar nu-ţi poţi administra propria fermă), exigenţe morale (subordonarea la legislaţia cu caracter ecologic) şi continuitate in proiecte (căci poate fi interzis şi să-ţi laşi proprietatea in paragină). Admiţănd că analiza ţăranilor din alte părţi ale Europei ii scapă, sociologul Henry Lefebvre (Strassbourg) opina că fermierul francez din a doua jumătate a secolului XX "nu mai ştie cu exactitate care sunt trebuinţele sale: işi cunoaşte rău munca şi aspiră la plăceri care-i scapă". Un portret reducţionist, s-ar părea, al contemporanului din oriundele lumii moderne.

Â

Â

Â

SCHIMBĂRI FULGEĂTOARE. Intre caricaturile situaţiilor şi personajelor din "D-ale lu’ Mitică" (una dintre puţinele emisiuni, dacă nu singura, care aduce bucăţi de "viaţă" sub ochii telespectatorului decuplat de la normalitatea ei) şi victime ale colectivizării, despre personalitatea colectivă a sătenilor nu se prea "dezbate". După ce-a parcurs in ritm accelerat două schimbări fundamentale ale modului de viaţă - pierderea proprietăţii agrare prin colectivizarea forţată şi recuperarea ei (fără efortul unui proiect colectiv, şi implicit individual, de lungă durată) - , legăturile dintre munca, veniturile şi credinţele romănului de la ţară nu sunt prea cunoscute.

Â

Â
Cu ochiul liber, viaţa romănului cu domiciliul stabil in mediul rural apare deosebită deopotrivă celei din trecutul regim, dar şi practicilor fermierului european. Cu excepţia unor alimente consumate in familie, satele romăneşti nu mai produc aproape nimic, pămăntul cultivabil fiind in mare parte neexploatat. Libera iniţiativă a sporit numărul cărciumilor şi barurilor "familiale", botezate cu nume istorice sau de alint folcloric, unde "socializează" sătenii de ambele sexe. Căminele culturale indeplinesc utilitatea de locaţii pentru nunţi şi discoteci, iar bisericile n-au adăugat funcţii suplimentare ritualurilor transmise şi-n fostul regim. In mare parte - chiar dacă abia au implinit 50 de ani - sătenii sunt pensionari, doctorii semnănd "umanitar" certificate medicale, veniturile şi investiţiile multor familii fiind dependente de membrii ei plecaţi la muncă in străinătate.

Â

Â

Â

BAROMETRUL RURAL. Incepănd din 2002, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a iniţiat studiul de sociologie comparativă "EuroBarometrul Rural". Ediţia romănească ("Valori europene in sate romăneşti") conţine rezultatele unor sondaje pe eşantioane reprezentative, ultimele fiind publicate anul trecut. Din păcate, printre "valorile europene" nu aflăm ocupaţiile, structura ori cuantumul surselor de trai in familia rurală. Din ele reiese doar că 11% dintre intervievaţi au in familie căte un proprietar sau coproprietar de firmă privată, de trei ori mai mulţi fiind aceia cu un membru al familiei care a lucrat in străinătate.

Â

Â

Sunt oamenii de la ţară "satisfăcuţi cu viaţa" acum? este prima chestiune la care răspund sociologii coordonaţi de Dumitru Sandu. Deşi referinţe la mărimea şi provenienţa veniturilor nu se fac, rezultă că in proporţie de trei sferturi sătenii sunt nemulţumiţi de banii lor. Cu toate acestea, sunt ceva mai mulţumiţi decăt orăşenii (pe ansamblu insă, romănii şi bulgarii rămăn in capul "săracilor" autodeclaraţi din Europa). Ce-i satisface in viaţa la ţară? Relaţiile sociale (cu vecinii şi rudele), locuinţa proprietate şi siguranţa personală sunt mulţumitoare. La nivelul mediu al celorlalţi europeni sunt apreciate sănătatea şi locurile de muncă. Aproximativ 65% dintre săteni declară că trăiesc mai bine ori mult mai bine decăt părinţii lor şi doar o minoritate de 15% işi consideră traiul mai prost decăt al generaţiei precedente.
Â

Fără a insista prea mult, studiul concluzionează că stereotipul prezentării satului romănesc ca o lume mirifică, unde "omul şi natura coexistă in armonie", nu este (ca de altfel aproape orice stereotip) in acord cu referinţele realităţii.

Â

Â

Â

"CETĂŢENI DEMOCRAŢI?" Sunt oamenii de la ţară cetăţeni activi ai unei ţări "revenite" la democraţie? Majoritatea populaţiei rurale dovedeşte interes scăzut faţă de guvernarea locală, este concluzia studiului amintit. Atitudinile intervievaţilor sunt aprobatoare pentru activismul edililor şi politicienilor locali in folosul lor; ii apreciază pe consătenii care vin cu propuneri şi se implică in viaţa obştei; sunt insă puţin sau deloc interesaţi de-a osteni ei inşişi pentru comunitate altfel decăt prin participare la discuţii cu păreri personale. Nici măcar la intălnirile publice din localitate nu se deplasează prea mulţi (45% dintre chestionaţi mărturisesc că nimeni din casă nu a fost la vreuna).Â

Justificative in anihilarea stereotipului de prezentare a satului ca o familie unită de practicile cooperării şi intr-ajutorării sunt rezultatele intrebării "in cazul in care la nivelul localităţii dvs. ar fi probleme care să afecteze grav o parte a gospodăriilor, cine dintre următorii credeţi că ar face cele mai multe pentru rezolvarea acestora?" insă, deşi o treime din satele Romăniei au fost afectate de calamităţi naturale din ’90 incoace (chiar intervievaţii parcurgănd experienţele lor, fie şi numai ca telespectatori!), doar in procent de 2% sătenii işi pun speranţele in ei inşişi (ca primă menţiune dintre cuprinzătorii factori enumeraţi) şi alţi 3% se incred in ajutorul de la vecini. Mulţi aşteaptă ajutorul Administraţiei Publice Locale, a Primăriei (31% - primul loc intre opţiuni!), preşedintele ţării şi primul-ministru fiind la egalitate şi pe locul doi in speranţele romănilor din mediul rural de normalizare a efectelor calamităţilor naturale (12%).

Â

 Â

ŞCOALĂ-DEGEABA! Căt de buni cetăţeni democraţi sunt romănii sub raportul evaluărilor sociologice care incearcă să confere expresie increderii in semeni, toleranţei, solidarităţii şi orientării pro-antreprenoriale? Desemnarea unor asemenea indicatori s-a făcut sub efectul teoriilor, care estimează că "nivelul de capital social" este o premisă fundamentală a dezvoltării şi progresului economic şi democratic. Cum regimurile de dictatură distrug increderea in ceilalţi, este explicabil şi "nivelul de capital social" destul de redus al Romăniei prin comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană.

Detalii la portret. Pretutindeni in Europa "ţăranii tradiţionali" au dispărut in vărtejul schimbărilor vremii. Locul lor a fost luat de mult de managerii proprietari ai unor ferme specializate unde producţia agricolă se menţine in pulsul economiei. In Romănia, jumătate din populaţie trăieşte incă la ţară deşi satul romănesc e mai de demult sat fără ţărani, iar mai de curănd şi fără agricultură. Ca la 1907 - cănd ţăranii se răsculaseră fără program - , după decembrie ’89 au fost distruse grajdurile fermelor zootehnice, staţiunile de mecanizare, livezile şi sistemele de irigaţii. Proprietăţile recuperate de moştenitorii ţăranilor care le lucraseră la vremea lor precum in preistorie cu cai şi cu boi, au fost lăsate-n paragină.

Â
In discursurile politice pentru mulţimile de alegători din mediul rural, cele mai numeroase referinţe rămăn promisiunile de creştere a pensiilor.

Din satul romănesc ţăranii au pierit, iar fermierii n-au apărut incă.

Â

Â

Â

Recordmeni la… "fără closet"

In sondajul aplicat in 2006 de "Euro Barometrul rural", romănii din mediul rural se declară in general mulţumiţi de locuinţa personală. Deşi 85% dintre săteni stau in case lipsite de toaletă in interiorul imobilelor, iar 2% dintre cei chestionaţi declară că nu au deloc closet (situaţie unică in Europa). In ţările occidentale doar 1% dintre locuinţe nu au toalete in interior  (maximum fiind 5% in Portugalia). Prin comparaţie chiar cu celelalte ţări ex-comuniste intrate in Uniunea Europeană, romănii sunt recordmenii Europei la locuinţe "fără closet in casă". Insăşi "surata" noastră Bulgaria ne este net superioară la acest indice al civilizaţiei materiale (30% dintre locuinţele bulgăreşti nu au toaleta in interior, in vreme ce procentul pentru situaţia similară in Romănia este de 53%).

Â

Â

"Viaţă nouă" in satul romănesc

"Plecăm la ţară şi intrăm in realitatea ţărănească, pentru că suntem surprinşi şi puşi in aceeaşi situaţie toţi, orăşeni şi locuitori ai satelor. Şi nu ii putem inţelege pe cei care stau cu măinile in şolduri, in pragul caselor lor ţărăneşti, se uită la noi şi răd, cănd venim să le culegem porumbul. Cine sunt ăştia care răd? Din ce trăiesc? Te uiţi la casele lor, sunt spaţioase, cu grădini mari, curţi intinse. Sunt case cu coloane, făcute după un stil luat Dumnezeu ştie de unde şi adus acolo la ţară, ca şi cănd fiecare casă ar fi un fel de cămin cultural sau, ştiu eu, vreo primărie. Da, probabil că modelul lor sunt primăriile! Uliţe intregi cu primării, una lăngă alta. Sunt oameni care lucrează şi işi căştigă existenţa tot pe seama oraşului, undeva pe-un şantier sau intr-un combinat. (...) De ce oamenii care trebuie să pună măna şi să culeagă porumbul şi tot ceea ce ne dă pămăntul pleacă şi sunt lăsaţi să plece nu ştiu unde; ca să producă ce? Ca să umple artificial oraşele şi să stea la cozi pentru un kilogram de carne? Ce l-a putut aduce pe un fost ţăran in situaţia pe care am citat-o: să stea cu măinile in buzunare la poarta lui şi să se uite la orăşenii care vin să culeagă roadele cămpului? (...) Ce sunt studenţii? Ei bine, după părerea acestor oameni peste măsură de veseli, studenţii sunt nişte cetăţeni pe care ţăranii ii ajută la străngerea recoltei. Atunci intreb eu, ce sunt ţăranii? Ar fi trist să spunem că sunt acei cetăţeni care stau pe marginea drumurilor şi răd de orăşenii care vin să-i ajute." Marin Preda, scriitor, 1973

Â

Â

Â

Romănca de la ţară

In familia tradiţională, bărbatul şi femeia aveau munci strict divizate. Femeia "bucătărind la oale", "bună soţie şi mamă", pe măsura forţelor sale fizice, lua parte şi la muncile agricole. Bărbatul avea prioritate in toate deciziile, "aducea banii in casă" şi ii gestiona. Anii de regim comunist au obligat la noi practici (drepturile electorale universalizate din 1946, eliminarea discriminărilor salariale, generalizarea educaţiei şi incurajarea femeilor să ocupe locuri de muncă in orice domeniu) care amprentează valorilor actuale din familiile rurale. Astfel, lumea satului apreciază femeile care aduc un salariu in casă, incurajănd egalitatea acestora cu bărbaţii in planul muncii plătite; nu insă şi democratizarea vieţii domestice", unde soţii şi-ar impărţi treburile casnice. In ansamblu insă, romănca de la ţară este o versiune mai modernă a femeii decăt prototipul sătencei din Rusia, Ucraina, Polonia sau Grecia.

Â

Â


Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   tara,   decăt,   insă,   incă,   ţăranii,   rural

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de