x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Unde au fost cei care nu mai sunt

0
Autor: Cristinel C. Popa 20 Iun 2007 - 00:00
Unde au fost cei care nu mai sunt


Capul? Retezat de obuz. Năclăit de praf şi sudoare, poartă sub ochi un rănjet surd, forţat de durere şi surpriză. Un chip inecat in sănge - scheletul funerar al tinereţii pierdute o dată cu viaţa, un ultim suflu de prospeţime. Macabră. Incredibil, dar corpul decapitat a păşit căţiva metri, a tremurat spasmodic căteva secunde şi s-a prăbuşit…


Cruda imagine ii dă tărcoale de atunci… Camarazii din pluton au pierit toţi răpuşi de gloanţe şi schije. Un maior impuşcat in cap de soldaţii săi: frica pornită din autoapărare, din instinctul supravieţuirii, a primat, terfelind haina preţioasă a onoarei… Şi batjocura la care au fost supuşi soldaţii romăni aflaţi in retragere din Basarabia.


Fapte trăite de veteranul de război Radu Vasile, omul care a făcut 12 ani puşcărie pentru uneltire impotriva poporului. După eliberare a stat şase ani in domiciliu obligatoriu alături de soţia lui Antonescu, de nevasta "căpitanului" legionar Corneliu Zelea Codreanu, de şoferul mareşalului, scriitorii Paul Goma, Adrian Marino şi alţii, intr-un sat al exilaţilor clădit din sudoarea consemnaţilor la domiciliu, un sat ras in cele din urmă de pe faţa pămăntului de comunişti. Â


A ACCEPTAT RĂZBOIUL. Bărbatul işi aminteşte că la 22 iunie 1941, cănd Romănia a intrat cu trupele in Basarabia, toţi tinerii care trebuiau să ducă greul războiului nu s-au răzvrătit, ci au acceptat ceea ce trebuia făcut: "Din spirit de frondă ar fi putut exista impotriviri, dar lumea a acceptat, pentru că aşa a considerat că era necesar la momentul respectiv pentru binele ţării. Mergeam la moarte sigură şi totuşi am acceptat ordinele superiorilor. Printre aceştia m-am aflat şi eu ca tănăr comandant de pluton la Regimentul 13 de la Iaşi", precizează Radu Vasile. A ajuns aproape de Stalingrad.


CADAVRE MĂNCATE DE LUPI. Din plutonul pe care il conducea, din 32 de terişti au rămas doar şase. Toţi ceilalţi au pierit in luptă. A văzut sute de oameni murind sub ochii lui. "Oameni sfărtecaţi de bombe, cu membrele dislocate, muribunzi. "Un trup fără cap a mers patru-cinci metri - corpul era la verticală, iar capul smuls zăcea la picioare. Burţi spintecate. Imagini de coşmar. Cănd am fost in Rusia, o ţară imensă, cu o climă vitregă, cu hrană puţină, iarna am văzut cum lupii se hrăneau cu cadavre de oameni". In prima fază a războiului, cănd a ajuns pănă la Cotul Donului, Radu Vasile spune că oamenii ingheţau pur şi simplu. Nu ştie nici acum unde ii ducea, aşa ingheţaţi, sau cu degerături, pentru că erau şi foarte prost imbrăcaţi. "De aceea au şi murit foarte mulţi, in afara celor pieriţi in lupte teribile. Era o aberaţie să spui că ai plecat pe front şi te mai intorci", işi aminteşte Radu Vasile. Din fericire, el a scăpat fără nici o zgărietură şi a rămas in viaţă doar in baza unui ordin prin care erau chemaţi procurorii in ţară. Era nevoie de jurişti. A asistat şi la cazuri de dezertare, de automutilare.


TABĂRA DE DEZERTORI. La Sărata, in Basarabia, se făcuse un fel de lagăr unde erau aduşi refractarii, dezertorii, cei cu nebunie simulată sau care se automutilau pentru a scăpa de front. Aceştia făceau instrucţie o scurtă perioadă, după care, drept pedeapsă, erau trimişi la moarte sigură, in cel mai dificil punct al frontului. Constituiau carnea de tun a războiului. Apoi erau situaţii cănd soldaţii, pentru a scăpa, işi impuşcau comandantul. Dacă acesta se purtase rău cu subordonaţii, de-a lungul timpului, aşa era pedepsit. Radu Vasile a fost martor la impuşcarea in acest mod a unui maior. "Pe front am observat grozăvii care nu se pot povesti, un adevărat carnagiu. Am fost in tranşee cu soldaţii şi totuşi am rămas viu". Spune că greul războiului l-a dus soldatul romăn: "Ostaşul, pănă la gradul de locotenent, că nu prea am văzut in tranşee căpitan, maior da, colonei nu. Şi pe urmă s-au trezit cu decoraţii Mihai Viteazul şi alte distincţii nemeritate. Nu ei au făcut războiul". Â


SOVIETICII, BARBARI.
Peste tot, ruşii nu respectau nici o regulă a războiului. După ce se termina lupta, omorau fără motiv oameni nevinovaţi. Violau femei şi copii, furau de peste tot, orice. Erau tot timpul beţi, inclusiv ofiţerii. "Nu puteai să zici nimic pentru că una-două "strileaetz" - impuşcă-l!... şi te impuşca. Aşa au pierit foarte mulţi romăni nevinovaţi in Basarabia". Armata sovietică era o armată de oameni dezbrăcaţi, flămănzi. Ruşii nu erau aprovizionaţi, comandanţii spuneau: "Peste deal măncăm". Şi ofiţerul arăta cu degetul linia orizontului. De unde luau?... de la ţărani, de unde se intămpla. Săteanul romăn n-avea ce face, stătea cu măinile incrucişate in timp ce animalul din curte era impuşcat şi luat. "Nu dădeau nici un ban ruşii, nemţii cumpărau, ba dădeau mai mult decăt făcea, căt cerea ţăranul, nu se tocmeau". Nemţii erau civilizaţi, instruiţi nu să facă rău şi să capete oprobiul public. "La nemţi, dacă reclamai că soţia sau fiica ta au fost violate şi puteai proba acest lucru, vinovatul era pedepsit prin impuşcare. Erau şi uscături, comiteau orori, dar mult mai puţine decăt «ciolovecii»".


RETRAGEREA. A trecut prin localitatea basarabeană Edineţ, un tărg 90% evreiesc. Trebuiau să se retragă in trei zile cu armament cu tot. Temători, conştienţi că se aflau in mare pericol, bravii ostaşi romăni tăceau şi răbdau la fiecare umilinţă şi fărădelege indreptată asupra lor. Fiecare era dornic să scape de coşmar. "Cu siguranţă unii dintre ostaşi i-ar fi măncat de vii pe aceia care işi băteau joc de ei". In timpul retragerii existau foarte multe raiduri aeriene, avioanele survolau cerul, ruşii fiind inarmaţi de americani care le dădeau tot, tancuri, echipament de război. "Fără acest armament, ruşii ar fi pierdut demult războiul", crede Radu Vasile. La inceput, cănd erau singuri, sovieticii aveau avioane demodate, depăşite ca tehnologie. Pilotul iţea capul şi scotea dintr-o traistă grenade pe care le arunca. "Ucideau in mod gratuit, ei se distrau ca şi cum copiii ar fi aruncat nişte pietre".


Romăni batjocoriţi de romăni

La retragere, romănii au trecut Prutul cu plute din lemn, un fel de bacuri. Radu Vasile a făcut-o in zona Popricaniului (Iaşi). "Plutele erau realizate tot de nemţi şi pentru tot ce au oferit romănilor, armatei in special, ar trebui să plecăm capul". Radu Vasile consideră că şi atunci nu mergeau treburile din cauza corupţiei şi a furturilor făcute de oamenii partidelor. "Nu cedăm nici o brazdă de pămănt, suntem inarmaţi pănă-n dinţi era o mare gogoaşă: treburile mergeau prost". Trebuia să evacuăm Basarabia cu tot ce aveam, cu tunuri, cu raniţa in spinare. "Am fost martor la nesăbuinţa de care au dat dovadă evreii in Edineţ. Erau unele case cu etaj şi, dacă treceai pe lăngă trotuare, iţi veneau ceainice sau căni cu apă clocotită in cap. S-au fluturat steagurile roşii comuniste, care erau pregătite din timp. Erau pregătiţi pentru instaurarea comunismului". Radu Vasile pune instinctiv măna pe umăr arătănd locul unde a fost stropit cu apă clocotită. "Unii dintre noi am fi pus măna pe arme şi am fi tras in balcoane. Ne-au batjocorit, injurau, strigau impotriva noastră. Soldaţii, printre care mă aflam şi eu, se simţeau ruşinaţi pentru că erau fugăriţi de trei zile, obosiţi şi flămănzi, şi pe acest fond a venit umilinţa. Vorbesc de această parte a frontului. In Est. Ce am avut in unităţi? Haine vechi, puşti de război de prin 1916. Proastă dotare".


Profil

Radu Vasile (foto) s-a născut la Iaşi, intr-o familie cu patru copii. Tatăl său, fiu de ţărani ce venea dintr-o gospodărie modestă cu 11 copii, s-a căsătorit cu o orăşeancă bogată. Tănărul Radu Vasile a absolvit dreptul la Iaşi, fiind coleg cu Decebal Codreanu, fratele cel mai mic al liderului Mişcării Legionare, cu care a şi fost bun prieten.

Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   radu,   vasile

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de