x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata intre ghisee Codasii din Europa

Codasii din Europa

de Irina Cristea    |    Maria Toader    |    15 Sep 2006   •   00:00
Codasii din Europa

Hartogaraia si statul la cozi sunt motiv de exasperare peste tot in Europa. De departe, statele care s-au remarcat prin birocratie si functionari neproductivi sunt Italia si Grecia, se arata intr-un studiu citat de International Herald Tribune. In Italia, numarul functionarilor publici este de aproape 3,5 milioane, la o populatie de 58,7 milioane. Exasperarea populatiei a luat o forma organizata dupa ce Corriere della Sera a publicat un articol in care se recomanda Guvernului concedierea functionarilor care stau si reducerea cheltuielilor publice. Un sondaj efectuat luna trecuta a aratat ca 71% dintre italieni vor acest lucru. Iritarea lor este justificata. In domeniul constructiilor, de exemplu, pentru a obtine autorizatiile necesare, e nevoie de o asteptare de 284 de zile, aproape dublu fata de media europeana. Deocamdata, Guvernul n-a reusit decat sa propuna o scuza pentru serviciile de slaba calitate si supraaglomerarea administratiei publice. S-a dat vina pe regimurile trecute, cand politicienii indesau in administratia publica tot mai multi angajati, pentru a reduce numarul somerilor.

Statul la coada la diverse ghisee i-a innebunit si pe vecinii bulgari. Dand curs plangerilor, autoritatile de la Sofia au stabilit, printr-un decret, un timp maxim pentru "petrecut" la casieriile statului. Mai mult de 20 de minute nu va trebui sa le ia pe viitor functionarilor bulgari ca sa serveasca oamenii, informeaza Sofia News Agency. In plus, acele servicii care le vor lua mai mult de 20 de minute bulgarilor vor fi inscrise pe o lista speciala intitulata "Carta Clientului". Noul decret mai prevede ca tuturor petitiilor sau cererilor scrise sa li se dea un raspuns in maximum o saptamana. Si britanicii dau semne ca li s-a luat de statul la cozi. Un studiu realizat de o companie de servicii bancare arata ca limita de suportabilitate a unui supus al Regatului este de opt minute de asteptat ordonat la rand. Dincolo de acest prag incep iritarea si nervozitatea, femeile dovedindu-se cele mai sensibile. (Irina Cristea, Maria Toader)

×
Subiecte în articol: viata intre ghisee