"Am visat aripi sI mi le-am trait"

Ioan Dobran a fost unul dintre cei mai buni piloti de lupta pe care i-a avut Romania in cel de-al doilea razboi mondial. In 1952, desi avea gradul de maior in aviatie, a fost scos din armata si repartizat la Uzinele "Timpuri Noi". Strungar. Si, vreme de 12 ani, cel pe care nemtii il numisera "fachirul cerului" a executat, pentru propasirea Romaniei, suruburi si roti dintate...

A venit pe lume la 5 februarie 1919, in Valeni - Podgori. Parintii lui se cunoscusera in Rucar, mama lui, Maria, se refugiase acolo si obtinuse postul de moasa, iar tatal era sef de post. A mai avut o singura sora care, acum cativa ani, s-a prapadit.

Despre anii copilariei, Ioan Dobran nu-si aminteste decat ca era deja bolnav de zbor. Isi facea aripi din pene de placaj si alerga cu ele prin curte, asteptand sa se inalte asemeni orataniilor care fugeau speriate din calea lui. Si, cum nu reusise niciodata sa se desprinda din batatura barem un centimetru, isi pusese in gand sa sara de pe un deal cu aripile-i de lemn, ca sa zboare peste paraul din vale...

Sansa lui a fost ca familia s-a mutat in Bucuresti inainte ca planurile de decolare sa fie finalizate. Avea 7 ani si, o vreme, lectiile de la scoala l-au tinut departe de aripile de sindrila. Cand a venit timpul sa mearga la liceu, parintii, care aveau planuri mari cu el, l-au trimis la "Sf. Sava", pe atunci cel mai bine cotat din Bucuresti. Numai ca pustiul era o catastrofa, calificativele lui intrau in picaj de la 7 la... 4, la fel ca si visele parintilor. L-au urmarit si i-au descoperit secretul: impatimit de surubarie, baiatul pierdea vremea intr-un atelier din apropiere, unde ajuta la reparatul bicicletelor si radiourilor. Verdictul a cazut ca un trasnet: liceul militar! Credeau ca regimul de internat il va disciplina. Pustiul si-a negociat pedeapsa si a pus conditii: dupa ce termina scoala, sa-l lase sa se faca aviator. Au crezut ca-i va trece si au acceptat.

JURNAL DE FRONT. A absolvit liceul militar din Targu Mures si, la 1 septembrie 1939, prima zi de razboi, a fost admis la Scoala de Ofiteri a Fortelor Aeriene. A terminat-o in 1941 si a fost trimis, alaturi de colegi, sa faca specializare pentru vanatoare, la Ghimbav. N-a apucat sa termine cursurile, in octombrie a fost repartizat la Flotila 1 Vanatoare, iar apoi incadrat ca pilot in Grupul 9 Vanatoare, Escadrila 48. Ca un motto al trecerii lor pe cer, aviatorii aveau pictate pe aparatele de zbor numele nevestelor sau amantelor, ndemnuri mobilizatoare de genul „Hai feti]a!" Pe avionul lui Ioan Dobran era scris „PANTA REII" - eterna curgere. „30.04.1944. Sunt trist. Afar` plou`, norii stau cortin` de plumb [i apas` peste bucurii. Am fost la biseric`. M` c`utam pe mine nsumi [i nu m-am reg`sit nici aici. Omule, te pierzi! Oare de nic`ieri s` nu vin` nimic? |ntre lumini, n parfum de t`m~ie, sub bolta nalt` nu m-au atins dec~t u[or, n trecere, aripile c~ntului care cobora de sus, de la cor, ncepeau u[or, u[or, apoi se n`l]au, se nt`reau n fream`t, n zbucium, n ]ip`t, ca s` coboare spre geam`t surd, apoi nimc. Din nou nimic. Acum de-abia mi vine n minte ce va trebui s` scriu pe avion: «Panta Reii»".Abia astepta sa fie trimis pe front, caci pentru el, atunci, razboiul insemna doar zboruri multe. Si afirmare. Dupa primul raid american asupra Romaniei (HALPRO) din 1942, Grupul 9 Vanatoare primeste misiunea de aparare a teritoriului, iar din 15 martie 1943 aviatorii sunt trimisi pe Frontul de Est.

Din primele luni traite in infern, Ioan Dobran incepe sa tina un jurnal in care-si noteaza constiincios, aproape zilnic, toate misiunile, avioanele doborate, problemele tehnice, camarazii disparuti... Moartea prematura a colegilor de liceu il indarjeste si mai tare. Se ofera sa plece in misiuni, refuza concediile, chiar bolnav fiind. "Sunt furios..., noteaza el in jurnal, asta in limbajul meu si al lui Colea inseamna doar ca vreau sa zbor si zbor intr-adevar". Se credea imbatabil cu fotografia mamei in buzunarul de la piept al combinezonului. Pe spatele ei, Maria, moasa din Rucar, ii caligrafiase tremurat "sa nu uiti ca suntem amandoi nascuti in zodia varsatorului si ca nimic rau nu ti se poate intampla". Fotografia mamei a avut efect de icoana facatoare de minuni: de trei ori a fost doborat din cer si a scapat nevatamat.

ZBOR PENTRU CIOCOLATA. 25.09.1943 - "Am primit de la nemti niste cutiute de ciocolata. Sunt de marimea unei cutii de crema de ghete si au inauntru doua tablete marca Hildebrand, foarte bune si pe seama lor circula butada, luata de la ei, probabil: "Vir fligen nicht fur Vaterland, vir fligen nur fur Hildebrand" (Nu zburam pentru patrie, zburam numai pentru ciocolata!)". Ii aprecia pe nemti. Pentru respectul deosebit pe care-l aveau fata de uniforma militara, pentru organizarea lor, pentru spitalele de campanie impecabile. Si nemtii il stimau, pentru maiestria cu care stia sa struneasca aparatul de zbor. Intr-o zi, s-au luat la intrecere cu el, sa vada care dintre ei poate sa zboare mai jos. Dobran i-a dovedit. In urma lui, pe camp, au ramas 14 taieturi facute cu aripa avionului. S-au inclinat in fata lui, iar Helmut Lipfert l-a numit "Fachirul".

La 28 august 1944, cand germanii devenisera inamici, aviatorul nota in jurnalul sau: "Ce stare de suflet! Asta ma hotaraste sa ma bat impotriva nemtilor, dar numai aici si in aceasta situatie de legitima aparare. Doar e casa mea in joc..., parintii mei..., orasul meu... Ce se va intampla mai tarziu, vom vedea." Caci, "in fond - scria el in acelasi jurnal de front - suntem niste "gladiatori" moderni. Unul din doi trebuie sa moara. Cine o fi ridicat degetul in sus pentru iertarea mea?" Acelasi care l-a impiedicat pe el, de-atatea ori, sa apese cu degetul pe tragaci...

"Urcam. Deodata, intr-o viroaga, dam de rusi. Urcau pe firul ei ciorchine tarand si cateva tunuri. Sunt multi si foarte, foarte ingramaditi. Zburam, doar la cativa metri deasupra lor, sar ingroziti in laturi de parca ar vedea chiar moartea. Mana mea insa, curios, nu vrea sa apese pe tragaci, ceva din strafundurile sufletului meu ma retine, poate ca tradez o cauza. Dar nu tradez. Omenia. Singura mea scuza in clipele acelea este ca sunt luptator aerian si ca nu trebuie sa strivesc viermii aceia truditi care indura cumplita mizerie oarba a vietii de jos, din noroi" ("Jurnalul locotenentului Dobra")

Niciodata aviatorii n-au vazut in oameni inamici. Singurele care contau erau aparatele de zbor doborate. Cand pilotii lor se puteau parasuta si scapau cu viata, romanii rasuflau usurati. Un pacat mai putin.

ARTILERISTUL BODNARAS. La 9 mai 1945, de ziua victoriei, Ioan Dobran executa a 340-a misiune din cei aproape doi ani de razboi. Ultima patrula, alaturi de Bazu Cantacuzino. In zilele acelea, printul i-a intrebat pe toti fostii camarazi de front cine vrea sa se inroleze in armata americana. Scapau, instrainandu-se, de ciuma rosie care avea sa vina in tara. Dobran a raspuns printr-o gluma: "Mersi, astia ne baga piloti in Pacific si eu nu stiu sa inot". Ar fi putut sa mearga oriunde dincolo de granite, caci era printre putinii piloti care zburau cu munitia si incarcatura de benzina completa. Si stia, inca de pe atunci, ca pentru cei care luptasera in Rusia vor veni vremuri grele. N-a fugit, desi multi dintre colegii lui n-au avut balastul de patriotism.

Prin ’49, Emil Bodnaras, fost artilerist venit in Romania pe tancurile sovietice si ajuns aici ministru de Razboi, a adunat toti ofiterii intr-o sedinta extraordinara - Ioan Dobran primise gradul de capitan in martie ’46 - si le-a spus: "Pe voi, aviatorii, sunt foarte suparat, in fiecare zi dispare din tara cate un avion". Unul din ofiterii aflati in spatele salii, trecut prin razboi si mucalit din fire, a dat replica: "Da’ ce, domnule ministru, daca tunurile ar zbura, ati mai avea artilesti in tara?". Cam o luna a mai rezistat in tara acel curajos...

Pentru cei care doar au ras, "exmatricularea" a venit in 1952. Dobran fusese ridicat la gradul de maior (in iunie 1950) si era angajat la unitatea militara din Popesti-Leordeni. Intr-o zi, fara preaviz sau vreun alt avertisment, el si ceilalti camarazi care luptasera pe Frontul de Est au fost pusi pe liber. Nu mai "prezentau incredere". Cineva l-a sfatuit sa se angajeze repede, in timp de o luna, ca sa nu piarda vechimea in munca. Si cum ofiterii nu mai erau deloc la mare cautare, s-a lipit de un strung, la Uzinele "Timpuri Noi". Salariul i s-a prabusit de la 1.800 la 200 de lei pe luna...

Sotia, Angela (erau casatoriti de sase ani si aveau deja un baietel de 3 ani), era absolventa de "Notre Dame", deci incompatibila si ea cu noul regim. Dar a avut noroc, caci si-a gasit, cu relatii, un post de bibliotecara, pe Soseaua Bucuresti - Otopeni, la kilometru 16.

ZBOR CU PESTICIDE. La "Timpuri noi" maiorul facea piese. Prin celelalte ateliere si-a descoperit fosti colegi din aviatie, comandori aviatori care lucrau la bancul de proba sau in atelierul de forme. Pentru muncitori, fostul comandant al Escadrilei 48 devenise "nea Ion". Dar era un reper de seriozitate pentru ceilalti, care ajunsese sa se jure, in campul muncii, cam asa: "Pe cuvantul lui nea Ion, poti sa-ti iei casa!"...

Cei din conducere i-au trecut cu vederea gradul militar si, in timp, l-au avansat de la strung - tehnolog, apoi normator, apoi sef de sectie... Trecusera 12 ani de "Timpuri Noi" cand intr-o zi a venit la "nea Ion" un maior, fost coleg de aviatie care l-a intrebat, scurt, daca nu vrea sa zboare din nou. Pe avioane utilitare, ce-i drept, dintr-alea care imprastie pe camp ingrasaminte si prin orase prafuri contra tantarilor. Dar maiorul Dobran a zis "da" fara sa clipeasca, caci erau tot aripi imprejurul lui.

Un an a stat in aviatia utilitara, pana cand l-a descoperit Dumitru Balaur, fost elev de-al lui la scoala din Clinceni, ajuns peste ani sef la TAROM. Ioan Dobran a inceput sa invete sa zboare pe avioanele de pasageri. A fost copilot o vreme, apoi a ajuns pilot-prim. A avut curse in toata Europa, la Tel Aviv, in Belgia, Germania. Un singur zbor a refuzat intotdeauna. Spre Rusia, "astia au infrastructura proasta", justifica el... A iesit la pensie in 1973, dupa o cursa Bucuresti - Targu Mures, pe un IL 14. A fost asa cum visase, "am visat aripi si mi le-am trait", marturiseste astazi, la 85 de ani, generalul (r) Ioan Dobran.

MODESTIE

"Este tipul pilotului de vanatoare, modest, dar hotarat. Face cinste Armatei" - Romanescu Mihail Comandant Flotila 1 Vanatoare, Cdor.

ALTRUIST

"Tenace, hotarat, cu sange rece si spirit de sacrificiu, distins vanator aerian" - Ionescu Emanoil Comandantul Corpului Aerian Roman, General

LA GREU

"Foarte bun zburator si un admirabil pilot de razboi, trimis acolo unde situatia era mai grea, se califica si se caracterizeaza ca cel mai bun pilot de vanatoare dintre toti pilotii ofiteri ai Grupului 9 Vanatoare" - Ion Negrescu Comandantul Grupului 9 Vanatoare, Cpt. Cdor.

SCRISOARE

"12.09.1943. Ploua stupid, ca in Bacovia, din cand in cand se aud explozii puternice, de la distrugeri sau de pe front. Stau in reverie si nu-mi vine sa cred. Ioan Dobran pe malul Niprului, intr-o cabana nemteasca, ca ocupant in retragere. Ce glume poate sa faca istoria! Nu stiu de ce, dar in clipele acestea imi vine in minte Carol al II-lea.

Dar sa-l las mai bine si sa spicuiesc ceva din scrisoarea pe care nu ma indur sa o trimit Pelagiei, pentru ca nu mi se pare destul de frumoasa. Putine clipe am petrecut impreuna. Pentru mine nu au pretuit decat acelea in care iti priveam la nesfarsit ochii.

Apele adanci ale ochilor tristi m-au facut sa ma cutremur. De unde, Doamne, ai putut sa pui atata regret in ei, atata tristete! Imi tremura sufletul ca un nufar. M-ai miscat din adancuri si viorile sufletului meu au inceput sa cante singure, aruncand in raspantii valuri de armonii.

M-ai incalzit. M-ai desteptat la dragoste, la viata. Pentru tine scrisoarea aceasta vrea sa fie o plimbare prin vara de afara, in care cu maini de vestala sa culegi mladitele inflorite ale gandului meu. Flori de cires, sulfina, levantica, prospetime." ("Jurnalul locotenentului Dobran", Editura Modelism, 1998)

"PANTA REII" - ETERNA CURGERE

Ca un motto al trecerii lor pe cer, aviatorii aveau pictate pe aparatele de zbor numele nevestelor sau amantelor, indemnuri mobilizatoare de genul "Hai fetita!" Pe avionul lui Ioan Dobran era scris "PANTA REII" - eterna curgere.

"30.04.1944. Sunt trist. Afara ploua, norii stau cortina de plumb si apasa peste bucurii. Am fost la biserica. Ma cautam pe mine insumi si nu m-am regasit nici aici. Omule, te pierzi! Oare de nicaieri sa nu vina nimic? Intre lumini, in parfum de tamaie, sub bolta inalta nu m-au atins decat usor, in trecere, aripile cantului care cobora de sus, de la cor, incepeau usor, usor, apoi se inaltau, se intareau in freamat, in zbucium, in tipat, ca sa coboare spre geamat surd, apoi nimc. Din nou nimic. Acum de-abia imi vine in minte ce va trebui sa scriu pe avion: "Panta Reii"".