x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Arsinel: "Vaca ne-a scos din foamete"

0
04 Sep 2004 - 00:00
Arsinel:


Pe Alexandru Arsinel toata lumea il stie de "ala" din cuplul Stela si Arsinel. Multi dintre noi au ras in hohote la glumele lor. Desi toti il credem mereu pus pe sotii - ca si personajele sale - Alexandru Arsinel este foarte serios. El a crescut in plin razboi, printre gloante si grenade. Nu de putine ori a vazut moartea in fata ochilor. Dar a stiut sa isi pastreze zambetul pe buze.

CRISTINA OLOGEANU

Cu Alexandru Arsinel ne-am intalnit in biroul sau de director al Teatrului de revista "Constantin Tanase". O camaruta simpla. Pe un perete trona, impunator, un tablou al celui care a fost Constantin Tanase. Ne-a privit tacut pe parcursul celor doua ore cat am stat la taclale cu cel care ii conduce teatrul. Ne-a suprins foarte tare ca ditamai directorul isi petrece cea mai mare parte a timpului intr-un birou modest. Nu am dat de un calculator sau de diplome ori tablouri extrem de valoroase atarnate pe pereti. De fapt, acel birou il reprezinta foate bine, pentru ca, in esenta, Arsinel este un om simplu, ca noi toti.

PRIMELE AMINTIRI. Anii copilariei unuia dintre cei mai populari actori de comedie de la noi n-au fost, asa cum ne asteptam, mereu presarati cu intamplari amuzante si lipsiti de griji. Nascut in 1939, pe Alexandru Arsinel cel de-al doilea razboi mondial l-a prins la o varsta la care nu intelegea gravitatea evenimentelor. Abia acum, la maturitate, marturiseste cu groaza ca ar fi putut muri in acele zile. Calvarul a inceput in 1944, cand a trebuit sa se refugieze impreuna cu familia din Dolhasca natala. A plecat in Ardeal intr-un vagon de marfar, asa cum calatoreau toti refugiatii. Si-au luat cu ei ceva mobila, imbracaminte. Atat cat au putut duce. Au mers pana la Razboieni, undeva langa Ocna Muresului, care pe atunci se numea Uioara, unde tatal sau, angajat CFR, a fost detasat la revizia de vagoane. Nu au fost primiti cu bratele deschise. "Ca sa nu mai spun ca, pe drum, ne-am lovit de tot felul de greutati legate de mancare si de alte multe lucruri. Intrasem in zona ocupata de unguri, care ne faceau foarte multe figuri. Foarte multe am avut de indurat si in Razboieni."

UN FRATE DESCURCARET. Populatia maghiara nu era tocmai incantata de venirea romanilor. Au avut norocul fie cazati la niste oameni foarte draguti, la familia Crisan. Dar altii erau mai putin prietenosi si nu intelegeau de ce au fugit din calea rusilor. "Dar, dupa ce au fost ocupati de rusi, si-au dat seama ce fel de oameni sunt rusii. Le stateau femeile ascunse prin poduri, prin stogurile (n.r. - capitele) cu fan, prin porumb, numai sa nu dea rusii de ele." S-au intors acasa dupa ce trupele romane au pactizat cu armata sovietica. Pe drum au intampinat alte greutati. Cele mai dese erau cele legate de mancare. "Am avut foarte mare noroc cu ostasii romani, dar si cu fratele meu, care avea pe atunci 10 ani si facea rost de mancare. Pleca si venea de fiecare data cu ceva: ori cu o gaina, ori cu sfecla de zahar pe care o coceam si o mancam. Fratele meu era sa si moara cand ne intorceam spre Dolhasca."

POVESTEA VACII. Acasa nu au mai gasit mare lucru din ce lasasera in urma. "Cand am ajuns la casa din Dolhasca, una dintre cele mai rasarite ale satului inainte de razboi, am constatat ca rusii facusera grajd din ea." Inainte de a pleca aveau doua vaci pe care le-au lasat in grija cuiva. Dar nu am mai gasit nici una. Intr-un final, tatal actorului descoperise una dintre ele. Fusese furata. "La randul nostru am furat-o si noi de undeva de la Vorona, de peste Siret." Fusese "adjudecata" cu complicitatea a doi ostasi rusi. "Tata legase cat de cat unele prietenii cu soldatii rusi. S-au dus intr-o noapte si au furat vaca. I-a convins dandu-le macheala - samahoanca. Adica tuica de sfecla de zahar pe care o primise tata." Un timp, au tinut vaca in odaia din fata, in camera de oaspeti, din doua motive: grajdul fusese ars si de teama sa nu ne fie furata din nou. Incepuse foametea, iar vacile erau o adevarata alimentara pe vremea aceea. Actorul recunoaste: "Vaca ne-a scos din perioada de foamete".

"JOCURI" DE COPII. Cand povesteste despre anii petrecuti in satul natal, Alexandru Arsinel trece de la o stare la alta: de la tristete la bucurie. Tristete pentru ca de Dolhasca il leaga si amintiri neplacute. Bucurie ca astfel retraieste momentele placute. Ne-am fi asteptat ca si actorul, ca orice copil, sa se fi jucat sotronul ori "Tara, tara vrem ostasi", dar nu a fost asa. "Habar nu aveam ce este aia. Noi mergeam pe malul Siretului, adunam cu sacii cartusele pe care le gaseam, faceam un foc mare pe care puneam cartusele si asteptam sa inceapa sa faca «pac-pac-pac-pac». Apoi ne apropiam de foc sa vedem daca s-au terminat." Se intampla sa mai zboare un cartus, care sa loveasca pe cineva, sa zboare degetul vreunuia dintre copii. Unuia i-a zburat o jumatate de mana. Odata, trei frati s-au jucat cu o grenada care a explodat si i-a omorat pe toti trei. Ba chiar un cartus i-a zburat un deget varul actorului… "Erau jocuri la indemana oricarui copil si nu erau controlate de parinti." Odata, chiar era sa o faca lata! La un moment dat, gasise un pistol ascuns in soba de unchiul sau, care se intorsese de pe front. L-a incarcat, dupa care s-a dus cu vaca la pascut. A luat si pistolul. "Am plecat pe Zona. Ma laudam cu el, trageam si trageam, dar… nu se intampla nimic. Si m-am tot jucat cu el asa. Deja nu mai controlam directia. De fapt, nu era trasa piedica." Dar cand a sarit piedica a inceput sa impuste in dreapta si in stanga. Din fericire, nu a fost nimeni ranit.

ATAC PE SINE. Una dintre cele mai mari grozavii a fost sa puna praf de dum-dum pe sinele de tren. Toti copiii asteptau sa vina trenul. "Ei, si a trecut drezina cu directorul regionalei CFR Iasi, iar noi ne-am ascuns. Calea ferata era la 50 de metri de casa. Noi credeam ca o sa vina un marfar, dar cand am vazut drezina ne-am ascuns repede sa nu ne vada. In momentul in care praful acela a inceput sa faca pac-pac-pac au sarit oamenii din drezina de teama sa nu fie impuscati." Bineinteles ca si Alexandru Arsinel a trecut prin perioada fumatului. Fara stirea parintilor, fireste. Numai ca nu i-a mers mult. "M-a prins tata cand veneam calare pe vaca si fumam matase de porumb. De teama sa nu ma bata, am stat in podul surii o zi intreaga. Si tata venea la mine si striga: «Neluuu - ca asa imi ziceau ei - , da-te jos!». «Nu ma dau, tata, ca ma bati». «Da-te, ma, jos, ca nu te bat!». Dar nu coboram pana nu-i trecea."

"ATACUL" COMUNIST. Desi razboiul trecuse, oamenii sperau ca le va fi mai bine. Familia Arsinel avea sa treaca printr-o perioada neagra. Pe numele mamei si al bunicii actorului - amandoua de origine germana - venise un ordin de deportare. "Tata n-a mai fost om. Cred ca zilele alea umbla numai beat, atat de suparat era." Salvarea a venit de la un rus, seful de gara, colegul tatalui actorului. "Dupa ce i-a spus ce se intamplase, rusul l-a intrebat daca este membru de partid. Tata nu era. «Intra in partid si asa ai sa scapi de problema asta.» Asa se face ca, in ’46, tata a intrat in partid." Din clipa aia nu s-a mai vorbit nemteste in casa. Dar lucrurile nu aveau sa se opreasca aici. Alexandru Arsinel era strigat cu apelativul "Fritz". "Copiii erau tare rautaciosi si ma intampinau cu salutul lui Hitler, ceea ce era tare periculos." Astfel ca, in primavara lui ’48, tatal actorului a aranjat ca intreaga familei sa se mute la Iasi. "Asa a inceput o a doua perioada distincta din copilaria mea. Ma intalneam pentru prima oara cu orasul."

DE VORBA CU EMINESCU. Ajuns in Iasi, Alexandru Arsinel marturiseste ca s-a trezit, dintr-o data, intr-o lume la care nici nu visa. A locuit intr-un cartier la periferie. Casa era data de CFR si avea o livada mare de cateva hectare. Ca mai mare parte a timpului o petrecea in gradina Copoului. Aici l-a cunoscut pe Mos Periade, un batranel de 90 de ani care lucra ca paznic al celebrului parc. Ii asculta cu mare drag povestile despre Eminescu, pe care batranelul il vedea deseori in parc si cu care a vorbit de nenumarate ori. "Mos Periade era tinut mai mult ca o piesa de muzeu, ca o bucata vie din istorie. Vedea foarte bine, avea o carja in mana cu care ne tot ameninta, striga de te baga in pamant, de o luai la fuga chiar daca erai la 500 de metri de el. Noi, copiii, adunam bani sa cumparam tigari la bucata si ne mai duceam la Mos Periade sa i le dam ca sa ne lase sa culegem toporasi, viorele din sere."

"GIGI DURU’". La Iasi a terminat scoala primara, apoi a urmat trei ani la Scoala tehnica de constructie. "Tata m-a dat la scoala de constructie pentru ca liceul, pe atunci, se facea doar trei ani si a zis ca asta nu era scoala. Numai ca, in anul trei, s-a desfiintat scoala tehnica si am trecut la Liceul clasic". Pentru ca sora sa invata intr-o zona rau famata, de fiecare data trebuia sa o duca si sa o aduca de la scoala. "Sora mea, Marieta, invata la Scoala «Petru Poni». Odata, pentru a-i lua apararea surorii, m-am batut cu unul mai mare cu trei clase decat mine. Eram o fire destul de impulsiva pe atunci si nu prea mancam bataie. Eram un fel de «Gavrosica»." Cand isi aminteste cat de mandru era el de cravata lui de pionier, Alexandru Arsinel izbucneste in ras. "Am fost facut pionier in primele detasamente care s-au facut in Iasi. Eram tare mandru. Nu ma mai desparteam de cravata aia pe care o spalam in fiecare zi si care devenise un rosu spalacit, o culoare nedefinita. Dar eram cel mai fericit din lume."

LA CIOCAN. Imediat dupa ce a terminat liceul, tatal sau l-a trimis sa dea examen la Facultatea de Constructii. Dar nu a intrat. Pentru ca nu concepea ca fiul sau sa stea un an pe bara, Arsinel senior si-a angajat fiul la CFR. "M-a trimis la munca, la ciocan. In conditiile in care fratele meu era student, iar sora mea era premianta." Aici s-a produs primul contact cu scena. "Intamplarea a facut ca un coleg de-al tatei, care era actor in Miscarea de amatori si angajat la Nationalul iesean, sa ma vada intr-o zi si i-a spus tatei sa ma lase sa vin si eu la teatru, ca aveau nevoie de figuratie. Asa am dat peste ceea ce inseamna scandura si peste ceea ce avea sa insemne o viata de om - adica peste meseria mea." Abia in ’58 a dat examen la Institutul de Teatru. Si a intrat din prima. Mama sa i-a dat 400 de lei, cam o jumatate de salariu la vremea respectiva, sa mearga la Bucuresti sa dea examen. Aflase dintr-un ziar de concurs. "Tata m-a avertizat ca, daca nu intru la facultate, sa nu ma mai intorc acasa. Sa ma opresc direct la Pascani, unde fratele meu era director de santier."

DESCULT PE SCENA. A ajuns in ultima zi in care se dadea examen pentru cursurile de pregatire. La secretariat i-au spus ca era ultima zi de examen pentru ca probele incepusera sa se dea cu doua saptamani mai devreme. "Nu aveam nici acte pentru ca nu le scosesem de la Facultatea de Constructii, unde dadusem inainte examen. Dar, totusi, m-au lasat sa dau proba. Eu credeam ca acel examen era pentru intrarea la Institut, nicidecum pentru pregatirea pentru examenul de la Institut. Nu intelegeam ce era cu acele cursuri de pregatire." Nu era pregatit pentru examen. Dar stia foarte bine Despot Voda. "Am intrat ultimul si le-am spus direct: «Nu va suparati, eu sunt de la Iasi, mai am 300 de lei de intors acasa si va rog sa ma ascultati 5 minute si sa-mi spuneti daca sunt bun de ceva, ca daca nu sa pot pleca, ca am tren diseara." In comisie erau Irina Rachiteanu, Costache Antoniu si Dem Radulescu. "Doamna Rachiteanu s-a uitat la mine si m-a invitat pe scena. Inainte sa urc m-au descaltat de sandale - pentru ca nu voiam sa fac zgomot - si am inceput sa recit din Despot." A fost pus sa recite altceva. A recitat. Tot din Despot. "Ma tavaleam pe jos, imi smulgeam parul din cap, imi rupeam camasa, asa cum vedeam la Iasi. M-au lasat sa ma chinui, dupa care mi-au zis sa astept afara." Dupa cateva ore, doamna Rachiteanu i-a zis ca este acceptat, dar mai are mult de lucru. A facut pregatiri o saptamana pentru examenul cel mare. A invatat "Iepurele cherchelit", "Noi vrem pamant" si "Telegrama venita azi-noapte". La IATC, pe 40 de locuri au fost peste 1.000 de candidati. "Dupa afisarea rezultatelor venise Dem Radulescu la mine sa ma felicite. Si mi-a spus ca i-a placut chestia aia cu Despot si o sa o facem la cursuri. Numai ca eu nu ma regasisem pe lista celor admisi." De fapt, Arsinel se uitase la ultimii zece intrati. Dar, cand a luat lista de la capat, intrase al cincilea.

PRIMA CASA IN BUCURESTI. S-a mutat in Capitala. Unul dintre cele mai grele lucruri a fost obtinerea buletinului de Bucuresti. Ca sa ai buletin de Bucuresti trebuia sa ai casa in Bucuresti, dar, ca sa ai casa aici, trebuia sa ai buletin de Bucuresti. "La vremea aia, in ’64, cand am venit eu in Bucuresti, era cumplit de greu sa gasesti unde sa stai. Totusi l-am obtinut printr-o «miscare»." O cunostinta, care locuia la curte, urma sa fie demolata si mutata la bloc. Inainte de a se intampla lucrul acesta, l-a trecut pe Arsinel in spatiu, chiar daca el nu locuia acolo. Asa, persoana respectiva isi lua o camera in plus la bloc, iar Alexandru Arsinel si-a putut face buletinul de Bucuresti. Pe rand a locuit in casa unui prieten, o camara de alimente, apoi a stat impreuna cu Nea Mitica, tatal lui Sergiu Cioiu. O iarna intreaga a locuit la o ruda de-a sa pe langa Gara de Nord. Numai ca nu avea incalzire. "Mi-a trimis mama cea mai groasa plapuma de la Iasi ca sa pot trece peste iarna cu bine." Insa primul spatiu pe care l-a obtinut in ’67 a fost o intamplare. Undeva pe Domnita Nastasia, intr-o camera, s-a sinucis o fata. In acelasi imobil, pe acelasi culoar locuia o cunostinta de-a sa care i-a spus ca acolo este un spatiu liber. "M-am dus atunci la seful spatiului, un om extraordinar, care mi-a dat aceasta repartitie fara aprobari. Venea la spectacole si ma stia. Si imi spune: «Ti-o dau! Dar e plina cu mobila si trebuie sa o tii in custodie pana vine cineva sa o ia». Am dormit in patul acelei fete care, Dumnezeu sa o ierte, s-a sinucis cu verde de Paris." A stat o luna jumate cu mobila in casa. A aranjat apoi totul dupa bunul plac. Tot in camera aceea de 12 metri, cu chiuveta in camera, cu WC pe culoar, pe care il mai foloseau inca zece familii, cu dusuri pe hol, unde se mai spalau alte zece familii s-a insurat. Acolo i s-a nascut primul fiu, in ’70.

JOC

"Mergeam pe malul Siretului, adunam cu sacii cartusele pe care le gaseam, faceam un foc mare pe care puneam cartusele si asteptam sa inceapa sa faca «pac-pac-pac-pac»"

BATAIE

"Sora mea, Marieta, invata la Scoala «Petru Poni». Odata, pentru a-i lua apararea surorii, m-am batut cu unul mai mare cu trei clase decat mine. Eram o fire destul de impulsiva pe atunci si nu prea mancam bataie. Eram un fel de «Gavrosica»" - Alexandru Arsinel

MOS PERIADE

"Noi, copiii, adunam bani sa cumparam tigari la bucata si ne mai duceam la Mos Periade sa i le dam ca sa ne lase sa culegem toporasi, viorele din sere"

MANCARE

"Fratele meu avea pe atunci 10 ani si facea rost de mancare. Pleca si venea de fiecare data cu ceva: ori cu o gaina, ori cu sfecla de zahar si coceam si o mancam"

LA FURAT

"Tata legase cat de cat unele prietenii cu soldatii rusi. S-au dus intr-o noapte si au furat vaca. I-a convins dandu-le macheala - samahoanca" - Alexandru Arsinel

PRIMA PILA

La un moment dat a trebuit sa se mute din camaruta de pe Domnita Nastasia. In barul unde el canta venea fiul primarului de la acea vreme. Pentru ca se cunosteau, fiul primarului a intervenit pe langa tatal sau pentru Arsinel. "De fapt, baiatul lui mi-a pus o pila sa pot intra in audienta la tatal sau. Aia a fost prima mea pila. De atunci nu am mai avut nevoie." Dar pila a avut rezultat, pentru ca a reusit sa obtina un apartament cu doua camere. Apoi a obtinut o casa la curte - pentru ca intotdeauna actorul a vrut sa stea pe pamant, nu la bloc.

DESTIN

Cand l-am intrebat de povestea lui de dragoste, actorul a ezitat putin. A incercat un inceput timid de poveste, dupa care ne explica: "Povestile de dragoste, in general, nu se pot marturisi foarte deschis. Poate doar daca stii ce inseamna dragostea. Intamplarea a facut sa ma duc intr-o zi pe strandul Tineretului si am vazut o fata frumoasa. Nu stiu cum am reusit sa o fac pe Marlene sa imi dea numarul ei de telefon. Pentru ca, daca vrei sa scoti ceva de la nevasta mea, trebuie sa bagi clestele". La ceva timp dupa ce a obtinut numarul ei de telefon, Arsinel a sunat-o pentru a-i da intalnire si de atunci au ramas impreuna. In ’66 s-au cunoscut, in ’68 s-au casatorit.
Citeşte mai multe despre:   casa,   intr-o,   scoala,   iasi,   bucuresti,   s-au,   tatăl,   tata,   examen,   viata mea e un roman,   arsinel,   vaca

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de