x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aruncat in puscarii pentru ca a citit

0
20 Aug 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Experienta medicului Cornel Boiangiu prin inchisorile comuniste seamana cu un foarte bun scenariu hollywoodian, numai ca marturia lui si a altor zeci de mii de detinuti politici nu are nimic de-a face cu fictiunea. Poate doar motivele aberante pentru care adolescenti nevinovati erau luati noaptea din case pentru a se prapadi prin lagare.

DORU COBUZ

Cornel Boiangiu a fost eliberat din inchisoare in luna februarie a anului 1964, in primul lot de la Gherla al condamnatilor politic care s-au intors acasa ca urmare a politicii de amnistie a regimului comunist. Aproximativ 80 de persoane, dintre care trei au murit pe drum. Slabit si cu diagnosticul lupoviscerita subacuta, tanarul de numai 23 de ani parea condamnat la moarte. "Nu mai puteam sa ma ridic din pat", isi aminteste astazi Cornel Boiangiu.

Supravietuise epidemiei de leptospiroza care facuse ravagii printre condamnatii din Balta Brailei, dar, in urma mizeriei din lagarele de munca si a umezelii in care a dormit, numarul de globule albe din sange crescuse atat de mult incat medicii nu ii mai acordau nici o sansa. A fost urcat intr-un tren cu ordin sa nu discute cu nimeni si a ajuns intr-o sanie acasa, in comuna doljeana Comonesteni, sat Gangiova. A aflat ca in cei aproape sase ani, cat a lipsit de acasa, mama a fost alungata, dupa ce tatal sau a fost arestat si el, acuzat ca ii instiga pe sateni sa nu se inscrie in CAP, si a supravietuit cu ajutorul unei rude de langa Caracal, care a riscat sa fie acuzata de ajutor pentru contrarevolutionari - pentru ca-l gazduia vara si ii oferea o bucata de paine. Casa a fost folosita intre timp ca depozit pentru bumbac, iar gardul a fost distrus.

VINA. Dupa o luna, Cornel Boiangiu si-a revenit fizic, norocul lui fiind tocmai acela ca era tanar si corpul lui a avut puterea sa se refaca, iar diagnosticul medicilor nu s-a confirmat. Trebuia sa-si construiasca viata distrusa din vina de a fi citit.

Tragedia a intrat in viata elevului Cornel Boiangiu intr-o noapte a verii anului 1959. Securistii au dat buzna in casa si l-au arestat pe fiul familiei. Totul a inceput la un concurs scolar profesional, unde unul dintre prietenii lui Cornel, Nicolae Vaduva, s-a laudat cu "Fratia" din care face el parte. Din invidie, un alt baiat, Gheorghe Neacsu, a denuntat organizatia elevilor de la liceul craiovean "Nicolea Balcescu", azi "Carol I". Aproape 100 de elevi faceau parte din organizatie, iar vina lor era aceea de a citi carti de istorie a romanilor, intr-o epoca cand regimul fabrica o istorie mult mai pe placul aliatilor sovietici. Adolescentii erau incurajati de Aurelian Popescu, un student craiovean din Iasi care furniza carti "Fratiei". Cinci dintre membri au fost arestati, batuti si torturati, pentru a dezvalui numele celorlalti "frati", dar singurul care ii stia, Cornel Boiangiu, care avea pe atunci 17 ani, a rezistat anchetei fara a provoca si alte drame.

"Ma interogau noapte de noapte si ma bateau pana la sange sa semnez ce voiau ei. Te bateau pana te lasau intr-o balta de sange si apoi ieseau la o bere. Noaptea calcai pe sange in beciul Securitatii din Craiova. M-am rugat atunci sa rezist pentru a nu face sa sufere si altii. Alte 97 de familii ar fi fost afectate daca spuneam ce stiam, dar la primele confruntari cu ceilalti baieti arestati am inteles ca nu stiau alte nume si ca doar eu i-as fi putut trada", povesteste Cornel Boiangiu.

INTALNIREA. Cei cinci tineri au fost judecati in regim de urgenta de catre tribunalul militar, iar Boiangiu a primit cea mai mare pedeapsa: a fost condamnat la 21 de ani de temnita grea. Viata lui a luat cursul inchisorilor pentru condamnatii politic: Craiova, Gherla, Jilava, Galati. A urmat chinul de la Periplava, pe Bratul Chilia. Recoltau stuf iarna si erau batuti crunt. De multe ori erau transportati inapoi in lagar in paturi de la cate batai luau, pentru ca nu erau in stare sa se deplaseze pe propriile picioare.

In lagarele de munca din Balta Brailei i-a vazut pe cei din jurul lui murind inghetati sau din cauza leptospirozei. "Te trezeai dimineata si observai ca cel de langa tine a murit peste noapte." Conditiile mizere, hoardele de sobolani care misunau peste tot, inclusiv prin mancare, au raspandit virusul. Miile de victime au trezit chiar ingrijorarea autoritatilor, in conditiile in care rolul lagarelor era chiar acela de exterminare. Detinutii cu pregatire medicala au fost chemati sa ajute la infirmerie. In lagarul de la Salacia l-a cunoscut pe Victor Gordean sau pe doctorul Mircea Trifan, care opera cu coada de lingura, si viitori medici de prestigiu in SUA. De la ei a mostenit dragostea pentru medicina.

"Intr-o zi, convoiul nostru s-a intersectat cu altul. Cineva a inceput sa ma strige pe nume. Tatal meu, care a fost arestat si el la vreo patru luni dupa ce m-au luat pe mine, era intemnitat la Salcia si, banuind ca sunt in celalalt convoi, ma cauta." Gardienii au amenintat ca trag, dar Ion Boiangiu vroia sa afle daca fiul sau este sanatos. Era tot ce il interesa. Doctorul Trifan l-a ajutat apoi pe tanar sa-si reintalneasca tatal. I-a administrat acid picric, iar rezultatul a fost ca baiatul a inceput sa prezinte simptomele leptospirozei. Pentru cateva zile, Cornel l-a intalnit pe tatal sau si a aflat nenorocirea care a cazut pe familie dupa arestarea sa.

VANAT. Eliberat mai mult mort decat viu, tanarul a inteles repede situatia dramatica in care se afla familia sa, care abia avea ce sa manance, si a cautat sa se angajeze. Un baiat din sat l-a ajutat sa se angajeze dulgher pe un santier din Craiova. Pentru a-si putea continua studiile a fosti ajutat insa de catre fosti detinuti politici, organizati de catre Ion Omescu (actor si dramaturg arestat in 1947), sa capete o slujba la Termocentrala de la Isalnita. Orele de matematica din inchisoare cu Doru Novacovici sau de istorie si literatura cu unele dintre cele mai luminate minti ale romanilor l-au ajutat sa-si termine studiile.

A incercat sa dea examen la Facultatea de Medicina din Iasi, dar cineva i-a suflat lui Ion Omescu ca rectorul ar fi declarat prin anumite cercuri ca tanarul nu avea nici o sansa sa ia o nota mai mare de 1, indiferent ce ar fi scris in lucrare. A fugit la Targu-Mures, tot cu ajutorul altor fosti detinuti, si a intrat in secretariatul facultatii in ultimele 5 minute pe care le avea la dispozitie pentru inscriere. Nu a completat cea de-a doua parte a fisei de inscriere unde trebuia sa marturiseasca faptul ca a fost condamnat politic, iar secretara nu a avut timp sa verifice. De altfel, cine ar fi crezut ca tanarul de 25 de ani din fata sa era un pericol la adresa societatii comuniste? A intrat printre primii pe lista beneficiind de bursa.

POLITICIAN

Dupa ’89, Boiangiu s-a numarat printre fondatorii Partidului National Liberal. A devenit senator si apoi membru in Parlamentul Romaniei, dar a fost exclus din partid in 2001. Astazi este deputat PNTCD, fiind liderul filialei doljene a acestui partid. Singura satisfactie personala pe care a avut-o dupa cei opt ani prin temnite a fost acordarea de catre comunitatea romaneasca din SUA a trofeului "Vulturul American", ca recunoastere a suferintei pricinuite de regimul comunist.

DIN NOU

Cornel Boiangiu a lucrat intre 1978 si 1984 la Spitalul de psihatrie din Poiana Mare, dupa ce a facut secundariatul la Bucuresti. Ca fost detinut politic, in fiecare luna i se innoia delegatia de sef de sectie. Medicul povesteste ca au fost doua cazuri dubioase de puscariasi care i-au fost trimisi spre internare. Nu aveau trimiteri de la alti psihiatri si medicul a banuit ca i se baga pe gat detinuti politici si a refuzat internarea.

In urma presiunilor pe care Boiangiu le-a facut, procurorul doljean Victor Ignat a propus Parchetului General un regulament strict pentru internari, care a fost acceptat, astfel incat sa nu fie adusi detinuti care aveau singura boala ca nu conveneau regimului. Atitudinea lui era una sfidatoare la adresa regimului, in fata caruia era un paria. In ’84 a fost arestat sub acuzatia de luare de foloase necuvenite. "Internarile se faceau cu trimitere de la Parchet, iar externarile le hotara o comisie care venea in fiecare saptamana de la Craiova. Lipsea complet motivul mitei. Au luat un tigan din Ferentari fara discernamant si care a fost internat la Poiana Mare in urma cu cinci ani, Radu Ion, si l-au pus sa declare ca mi-a dat un cartus de Kent, o butelie de incarcat brichete si altele." Cornel Boiangiu a fost condamnat la sase ani de temnita, desi principala marturie a acuzarii era a unui bolnav mintal. In puscarie s-a reintalnit cu condamnatii pe care i-a cunoscut in perioada ’59-’64. A inteles atunci ca niciodata nu au disparut condamnatii politici, doar ca au fost incadrati la fapte pedepsite de Codul Penal. Li se inscena cate ceva. Boiangiu a fost eliberat in 1988, dupa trei ani de detentie, dupa ce cazul sau a fost facut public la Radio Europa Libera.
Citeşte mai multe despre:   cornel,   viata mea e un roman,   boiangiu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de