x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Besoiu: "Cuceream fetele cu poezii!"

0
Autor: Carmen Preotesoiu 27 Dec 2005 - 00:00
Besoiu: "Cuceream fetele cu poezii!"


Filmul "Toate panzele sus" i-a dat aura de legenda. Crede in Dumnezeu si in prieteni, iubeste Sibiul, orasul natal, ii place sa citeasca, sa cunoasca oameni, locuri, sa joace. Este actorul Ion Besoiu, un om care a vazut cu ochi de copil ce inseamna ororile razboiului, cu ochi de om mare, ce inseamna "tropaiala nebuna dupa globalizare".

"Nu trebuie sa pierzi vremea cu cineva intr-o conversatie, decat daca iti da mingea inapoi!", m-a atentionat actorul Ion Besoiu, de cum ne-am intalnit. Au urmat apoi cateva zeci de minute de plimbare prin Bucuresti, in incercarea de a gasi un loc in care sa putem lasa povestea sa-si "toarca" firul. Cine ar fi crezut ca in privirea unui om care nu sta prea mult pe ganduri atunci cand te apostrofeaza, fie ca ai stalcit un cuvant, fie ca ai avut indrazneala sa ripostezi "obraznic" la vreo remarca de-a domniei-sale, se tanguie atata sensibilitate si dor?

REVOLTA. Ion Besoiu, sau "capitan Lupan", numele cu care s-a pricopsit de cand cu filmul "Toate panzele sus", este un om greu de cunoscut. Se ascunde sub privirea-i cand blanda, cand taioasa, chicoteste strengareste la vreo aducere aminte, si repede ii vezi apoi ridurile incruntate pe fruntea-i lata, de parca retraieste scene dintr-un film, jucat in urma cu mai bine de 50 de ani, in care protagonistul era un tanar din Sibiu, care pasea in lumea actoriei, mai mult din intamplare: "Eram elev, cand Mircea Muresan, cu care am ramas foarte bun prieten, a fost luat in armata. El era actor la teatrul din Sibiu, coleg cu fratele meu mai mare, Avram. Se juca piesa «Argila si portelan». Trebuia sa-l inlocuiasca cineva. S-au gandit la mine. Le-a placut cum am jucat si mi-au zis: "Ramai cu noi!". Mai tarziu am dat la Academia de Teatru si Muzica din Sibiu, pentru ca imi placea sa scriu poezii si as fi vrut sa invat sa le recit frumos fetelor", se amuza actorul, dupa care redevine serios, caci amintirea vremurilor in care era interzis sa citesti Blaga, Bacovia sau Minulescu l-au marcat si l-au facut sa se rusineze ca traieste intr-o tara in care valorile nu sunt respectate. Si parca nici acum, dupa atatia ani de zbucium, "tot de prostie, de vulgaritate si de prost gust suntem guvernati": "Faceam o emisiune la televizor, «Debut 50 plus». M-au scos din grila de programe, nu mai sunt interesati de folclor... In locul emisiunii o sa bage o groaza de nenorociri, si mai rau este ca, in tropaiala asta dupa globalizare, ne putem pierde identitatea nationala".

PALMA BATUTA, CUVANT TINUT. Ofteaza oleaca si trece mai departe. Despre filme, piese de teatru, spune Ion Besoiu, "am tot vorbit, toata lumea le stie", in schimb povestile despre "Mosul" sau de la Sebes, Alba, despre parinti sau copilaria sa in care tanjea dupa un "corn uns cu unt si cu miere" asteapta inca sa fie stranse in paginile generoase ale unei carti. "Am trait vremuri grele, cu toate astea, copilaria ne-a fost fericita. Eu si fratele meu ne faceam mingi din carpe si in fiecare an imi puneam in gand o dorinta: sa am o bicicleta. N-am avut-o, dar nici nu am suferit dupa ea. Era de ajuns ca aveam ce pune pe masa. Vara, in vacante, ma duceam la bunici. Tin minte ca intr-o zi, bunicu’, Mosu’, cum ii ziceam noi, s-a dus la targ sa vanda o juninca. Intre timp, la bunica a venit un vecin care avea si pravalie si care i-a zis ca-i da pe vacuta 1.000 de lei. Seara, cand s-a intors bunicu’ de la targ, ne-a spus ca a gasit om care-i da 700 de lei. «Pai, uite, vecinul ne da 1.000 de lei!», a sarit bunica. Mosul insa, nici nu a vrut sa auda. S-a incruntat si a zis: "Pai tu, muiere, ce crezi, io am batut palma, nu mai pot sa-mi iau cuvantul inapoi!" Si asa a ramas. "Acum, sa te duci la notar si sa lasi trei inscrisuri, si tot nu-ti mai capeti banii!", se revolta Ion Besoiu.

IMNUL INFRICOSATOR. Are 74 de ani. De-acum nu mai e de glumit. Firele albe i-au nins parul, boala i-a slabit inima, dar sufletul inca mai tanjeste dupa prospetimea inceputurilor. Nu intamplator, in urma cu 13 ani, la 61 de ani, a putut sa se indragosteasca din nou. A cunoscut-o pe cea care avea sa-i devina sotie, dupa ce i-a facut asiduu curte, si nu cu flori sau ciocolata, ci cu cate o legatura de marar sau de patrunjel, ba chiar si cu cate un carton cu oua, caci, spune "capitanul" "in viata tre’ sa te faci util". Si rade cu pofta, caci in minte ii rasare o alta replica de-a sa cu care isi amuza prietenii: "Prima mea casatorie a fost cu o cantareata foarte talenta, cand aveam 23 de ani. A durat doar cateva luni, apoi m-am recasatorit de doua ori, iar cea de-a patra sotie, actuala, e filoloaga. Cand o prezint unei cunostinte zic: "Ea este penultima mea sotie!". Zambeste, dupa care adauga: «E minunata, sunt fericit!» Are doi copii, o fata, consilier juridic, din penultima sa casatorie, si un baiat, student la regie, din casatoria anterioara a sotiei sale. Si tare se mandreste cu ei. A incercat sa le daruiasca tot ce n-a avut el. Le-a povestit despre deportarea sasilor in ’45 la munca fortata in Rusia, despre cei care au revenit si au fost transformati in slugi la tiganii care fusesera improprietariti, despre seceta dureroasa care fusese in ’45, ’46, cand, pentru a putea face paine, mama lor ii trimitea in judetul Romanati dupa faina. Despre ei, care au fost "copii truditi si care aveam «onoarea» de a merge la a doua sapa de cucuruz, cu Mosul meu, desi nu mi-a placut niciodata munca campului", despre teroarea care le era injectata in sange de sistemul ticalosit din anii adolescentei sale spune: "Era prin 1949", isi incepe actorul povestea. "Tin minte ca fuseseram invitati la ziua unei colege sasoaice. Eu m-am imbatat destul de repede, ca pe vremea aia se bea Monopol, un fel de spirt indoit cu apa. Mie mi s-a facut rau si un coleg m-a urcat in tren spre Sibiu. A doua zi au intrat in clasa trei civili, doi pedagogi si directorul scolii si au luat din banci sapte colegi de-ai mei. Am aflat ca toti au fost arestati pentru ca, inainte cu o zi, cantasera "Desteapta-te romane!" la petrecearea la care fusesem si eu. In mintea mea, asa de tare s-a intiparit lucrul asta, ca in 1966, cand deja eram actor in Bucuresti, si prezentam un spectaol dat in cinstea lui George Cosbuc, la care era invitat si Ceausescu, am tras o adevarata sperietura. Impreuna cu Cozorici aveam de recitat cateva versuri din Cosbuc. Emotiile erau mari, mai cu seama ca nu apucasem sa facem repetitii. Dintr-o data, s-a ridicat cortina si corurile reunite ale Operetei, ale Armatei au inceput sa cante «Desteapta-te romane!» Cand am auzit, am fugit atat de tare, ca nu m-au gasit o zi intreaga, asa de bine mi se intiparise in minte spaima de cand fusesem la petrecerea colegei sasoaice. Tarziu mi-am dat seama ca imnul se putea canta".

FIXATE PE CORTEX. Pierderea fratelui sau, targile cu raniti pe care le vedea in gara, adusi de pe front, siroaiele de sange ce tasneau infricosator din trupul lor schilodit si bandajat cu hartie igienica in lipsa tifoanelor, toate i s-au intiparit pe cortex. Si, mai cu seama urletele de durere si vocile rugatoare ale muribunzilor care o tot strigau pe mama... Nu a uitat nimic din perioada in care facea munca de razboi in spitale, cand trebuia sa ajute la caratul targilor. Atatia oameni fara maini, fara picioare... Si tocmai amintirile aceastea ii dau puterea sa se bucure de orice nimic. Lectia pe care copilaria i-a dat-o a fost sa pretuiasca viata.

PE URMELE GIGANTILOR
Dupa 16 ani de teatru la Sibiu, Ion Besoiu pasea, la 34 de ani, pe scena Teatrului "Bulandra" ca actor in piesa "Vultur 101". Au urmat de-atunci mai bine de o suta de filme in care a jucat, zeci de piese de teatru si nenumarate premii, ba la Festivalul de teatru de la Mamaia, ba Premiul de excelenta al Cinematografiei Romane. "Am jucat cu Pintilie, cu Ciulei, asa am invatat sa jucam la un nivel ridicat. Din urma au venit regizori ca Ducu Darie, Tocilescu, Catalina Buzoianu, Valeriu Moisescu. Imi face placere sa lucrez cu ei. Dintre actori, nici nu mai zic... Am avut cinstea sa joc cu Calboreanu, Mihai Popescu, Clody Berthola si toti marii actori. George Maruta, Ciubotaras erau un model pentru mine. Nici nu apucam eu, ca tanar, un actoras de 21, 22 de ani, sa-mi ridic palaria, ca ei salutau inaintea noastra, dandu-ne un exemplu extraordinar!" Spune despre perioada de un an jumatate cat au durat filmarile la "Toate panzele sus" ca a fost una dintre cele mai frumoase, filmul facandu-l celebru.

TOT ACASA
A vizitat tot ce se poate vizita in lume, a strabatut cu piciorul fiecare particica a acestei tari, de care nu se poate desparti. Nu ar putea sa traiasca fara muzica populara, fara sibienii sai dragi si nici fara sa auda graiul neamului sau. "De 1 Decembrie am prezentat un spectacol la Alba-Iulia. Am fost extrem de emotionant, mai cu seama ca tatal meu a fost la 1 Decembrie 1918 prezent la Alba-Iulia cand s-a proclamat Unirea", se mandreste actorul. Vorbeste despre cel care a fost subofiter in Armata Romana si care a participat la trei razboaie, luptand si pe frontal din Italia. Vorbeste despre tatal sau, care ulterior a fost dat afara din armata, pentru ca a luptat pe frontul din Rusia in ’47, fiind nevoit sa se angajeze apoi ca vatman pe tramvai. "A fost exclus si din partid, si noi, copiii, toata viata a trebuit sa ascundem acest lucru, ca pe vremea aia era mai bine sa nu fi fost deloc in partid, decat sa fi fost dat afara."
Citeşte mai multe despre:   viata mea e un roman,   besoiu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de