x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Bruxelles - O romanca, sefa secretarilor UE

Bruxelles - O romanca, sefa secretarilor UE

de Cristinel C. Popa    |    23 Ian 2006   •   00:00
Bruxelles - O romanca, sefa secretarilor UE

Are agenda foarte incarcata… Deunazi a fost primita de Bill Clinton. Fostul presedinte i-a intins mana si au vorbit un minut. Alta data, l-a intalnit pe Tony Blair si s-a intretinut fugitiv cu Helmuth Kohl. De curand a avut o conversatie cu prim-ministrul Belgiei. Zilnic se intalneste cu parlamentarii europeni. E o romanca de rand. Fara "trese politice". Doar cu studii la Oxford.

Cum e posibil, ca persoana obisnuita, sa te bati pe umar cu mai-marii lumii fara sa-ti bage pumnu-n piept oamenii din garzile de corp? Care e secretul abordarii fara teama a conducatorilor celor mai influente state ale lumii? E simplu. Trebuie sa lucrezi la Parlamentul European, asa cum face Andrada Timofte din Iasi, care e administrator la secretariatul Comisiei pentru agricultura a Legislativului Europei. "Este locul unde pe culoar vorbesti franceza cu deputatul Verhoengen, apoi engleza cu un deputat euro-britanic. E ca o Europa in miniatura, numai ca e una calda, primitoare."

PUTEREA EXEMPLULUI. Andrada Timofte este unul dintre cei 24 de romani care lucreaza la institutia-emblema cu sediul la Bruxelles. Un organism unde printre sute de alesi din toate colturile continentului isi desfasoara activitatea si un staff tehnic ce numara mii de angajati. Printre ei, ca o furnicuta, Andrada. Are inalta functie de administrator si isi face meseria cu profesionalism. Un job foarte important, prin care face, intr-un fel, si lobby romanilor. "Ii ajut pe romani indirect. Faptul ca reusesti sa te impui acolo e important pentru ca, dovedind profesionalism, ii faci pe ceilalti sa te vada in alta lumina. Impresionati, toti ma intreaba de unde vin, ce fac, ce si pe cine am in tara. Am o harta mare si le arat. Le spun ca Iasiul e un oras al poeziei, un fel de Florenta a Romaniei, si ca tara noastra este de o frumusete nebanuita. Exista un cadru natural nemaipomenit si universitati cu renume, oameni simpatici si inteligenti. Si prin exemplul personal le arat ca noi, romanii, facem treaba buna si putem fi competitivi." Ieseanca aduce un bun renume romanilor si prin faptul ca este primul conational care a obtinut o specializare in Drept la Oxford. Au remarcat acest lucru nu numai cei din Marea Britanie, ci si cei de la Bruxelles.

FACEREA LEGILOR. A ajuns la Parlament dupa aceasta specializare obtinuta la un concurs la care au fost 4.000 de candidati foarte bine pregatiti. "Sunt administrator in cadrul secretariatului Comisiei pentru agricultura, care face parte din directoratul pentru politica interna din cadrul Parlamentului European. Noi redactam legile. De exemplu, acum lucram la un pachet legislativ care va fi dezbatut pana la sfarsitul acestui an. Intr-un fel, asiguram cadrul legal pentru procedura ce urmeaza." Andrada povesteste ca in lucrul la o asemenea institutie trebuie sa ai o concentrare maxima si sa fii foarte bun, pentru ca n-ai voie sa faci nici o greseala. "Nu se poate sa propui o lege care nu este buna sau nu se potriveste, trebuie facuta mereu o coordonare intre cele trei institutii: Parlamentul, Consiliul Europei si Comisia Europeana. Iar noi, ca Parlament, avem de multe ori rol de codecizii cu Consiliu. Trebuie sa existe o perspectiva clara asupra a ce se voteaza si cum."

SPECIALIZARE LA OXFORD. Andrada Timofte s-a nascut in 1975, la Iasi. A terminat Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Petre Andrei" Iasi in 1998, ca sef de promotie, dupa care si-a luat masterul in stiinte juridice la cea mai titrata universitate a lumii. A trimis documentatia ceruta la doua facultati europene de top si a primit o bursa la Oxford. Acolo selectia este foarte riguroasa, iar profesorii sunt si ei de exceptie. "Sunt locuri foarte putine, greu de obtinut, pentru care lupta si copiii aristocratiei britanice - am fost colega cu fii de duci si fiicele unor familii de vita nobiliara. Insa este un sistem deosebit, pentru ca ai posibilitatea unei intalniri directe cu profesorul. Ai acces direct si individual la o somitate in domeniu."

Venind dintr-o tara din Est, a trebuit sa invinga tot felul de stereotipii. Mai ales ca era prima studenta din Romania care s-a specializat in Drept la Oxford. "Era mult orgoliu, ti se spunea ca esti printre cei mai buni, ca faci parte din crema intelectualitatii. Mai ales cei veniti pe filiera nobiliara aveau un soi de aroganta, intr-un fel motivata. La terminare, profesoara de Drept comunitar mi-a sugerat sa incerc sa merg la Bruxelles. Am depus un dosar pentru un stagiu la Comisia Europeana si de la 1 martie 2000 lucrez acolo." Andrada crede ca reusita se datoreaza nu doar studiului intens, ci si pasiunii care a existat dintotdeauna. "De mica mi-au placut limbile straine, mai mult, am avut o mare atractie pentru engleza. Am fost tot timpul premianta si olimpica si l-am avut ca model pe tatal meu, care a terminat facultatea cu 10 pe linie. Peste tot - si la Oxford, si la Parlamentul European - mi-a placut si imi place ceea ce fac. Aceasta este si cheia reusitei depline intr-un domeniu."

ATMOSFERA LA BRUXELLES. Tanara spune ca aici ai senzatia ca toti sunt foarte aproape de tine. Premisa ca unii europeni sunt inaccesibili e falsa... "M-am intalnit cu prim-ministrul Belgiei si am conversat cateva minute cu el. Statea la o masa si l-am abordat pur si simplu, am intrat in vorba. Lumea e mult mai accesibila, e mai apropiata sistemului suedez. Remarci ca politicienii sunt si ei oameni. Sigur ca pozitia pe care o ocupa in acel moment le impune un anumit comportament si un anumit statut, dar poti sa ii intalnesti la o cafea si sa intri in vorba cu ei."

Important in viata, spune Andrada, este sa nu treci neobservat, sa-ti lasi cumva amprenta. "Eu merg pe acel extrakilometru, cu putin exces de zel. Si sunt intotdeauna dispusa sa parcurg acel drum in plus. Asa m-am remarcat. Am intalnit destui deputati romani care circulau pe culoare la Parlamentul Europei, printre care si domnul Mircea Pascu, doamna Mona Musca si domnul Mircea Cosea. Cu domnul Cosea stau de vorba mai des. Fiecare tara este interesata sa aiba cat mai multi oameni acolo. Fiind centrul UE, Bruxellesul este un oras international, unde trebuie sa vorbesti cel putin doua limbi." Andrada Timofte este un pion important in tot acest mecanism, in pofida aerului sau modest, de sfiiciune, si a staturii delicate.

MERIT
"In vara anului 2001 am fost aleasa ca delegata la Summit-ul celor 8, sectiunea tineret, care a avut loc in Japonia. Si atunci, fiind prezenta acolo, am participat la dezbaterea unor probleme privind viitorul planetei noastre"
Andrada Timofte
administrator, secretariatul Comisiei pentru agricultura a Legislativului Europei

VIATA LA OXFORD
Andrada sustine ca viata de zi cu zi la Oxford e mult diferita de cea din Romania. Doar mergand pe strazi ai tot timpul senzatia ca fiecare cladire iti spune o poveste si esti impresionat si ca pe acolo au trecut nume mari, care te coplesesc. "Nu m-am impiedicat de nici un cersetor. Majoritatea celor pe care ii vezi umbla cu carti si hartii dupa ei. Multi merg la biblioteci, dar si prin pub-uri, mai ales seara. Sa nu va inchipuiti ca acolo invatam tot timpul. La Oxford ieseam la cine festive, in tinuta de gala. Era o atmosfera sobra, fastuoasa, veneau si profesorii. In campus se mergea cu bicicleta. Se iesea prin pub-uri, dar ne intorceam devreme acasa. Oxfordul e ca un certificat de excelenta. Peste tot ti se deschid usile dupa ce ajungi sa studiezi aici. Parlamentul European m-a primit imediat cu bratele deschise. Bineinteles, dupa ce au vazut si ce pot si cat stiu."

CLINTON
"Tony Blair venise la Parlament sa tina o cuvantare inainte de un summit, povesteste Andrada. Pe Kohl l-am cunoscut in timpul unui congres. Iar cu Bill Clinton m-am intalnit cu alta ocazie. El a fost si la Oxford - cu ocazia implinirii a 10 ani de la caderea Zidului Berlinului. Am dat mana cu el si am remarcat ca este extraordinar ca persoana. In momentul cand il vezi, te captiveaza si ai impresia ca tu esti centrul atentiei pentru el si ca in jurul tau se invarte toata lumea. Are o carisma extraordinara si inteleg de ce se face atata valva in jurul lui, desi nu este tipul de barbat frumos."
×
Subiecte în articol: Oxford viata mea e un roman andra