x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Celebra dintr-o… declaratie de dragoste

0
16 Mar 2005 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
CAUTARE - Teodora Mares ar fi fost un bun arheolog, dar steaua ei a dus-o spre teatru

A facut sport de performanta, la care a renuntat dupa treapta a doua de liceu. A picat de doua ori la Institutul de teatru din Targu-Mures. La 21 de ani, Teodora Mares intra la IATC Bucuresti. Dupa un an, este aleasa sa joace in filmul "Declaratie de dragoste", rol care ii aduce faima.
MIRA MUNTEAN

DARUL LUI DUMNEZEU. Talentata, stilata, frumoasa. O actrita pentru care "o declaratie de dragoste" a insemnat inceputul unei cariere
Nu a fost dusa la teatru de la cinci ani si nici nu a jucat in filme pe cand era un ghemotoc de copil. Nici nu se gandea de fapt ca va ajunge actrita. Cand era prin liceu, voia sa fie manichiurista. Intalnirea cu teatrul zice ca a fost o intamplare. "Asa a fost mereu, cand am luat hotarari importante si am schimbat ceva, au aparut lucruri din senin, la care nu ma gandisem deloc", spune Teodora Mares. A terminat liceul la o clasa de arhitectura unde a intrat, desi n-avea nimic de-a face cu desenul tehnic. Dar asta a fost sansa ei.

GAZE SI PADURE… Pana la 7 ani, Teodora a fost crescuta de bunicii din partea mamei, in Rusavat, un sat buzoian rar batut de picior strain. "Oamenii erau saraci, nu aveam curent electric. Imi amintesc ca una din obligatiile mele era sa curat lampa." Era plina de energie si ascultatoare, nu a trebuit imblanzita cu bata, dovada ca bunicii aveau incredere in ea si o lasau uneori sa trebaluiasca prin mica lor gospodarie. Unul dintre evenimentele satului, de care vorbeau mai apoi mult timp, era trecerea unui camion pe drumul de tara. Fiindca se intampla, in cel mai fericit caz, o data pe vara, mirosul de benzina ori motorina ramanea zile in sir plutind in aer. "Ma leaga foarte mult de copilarie mirosurile, cel de motorina, de iarba, de muschi de padure. Imi facusem un soi de derdelus in frunze pe albia unui rau uscat. Luam cainele cu mine si cutreieram prin padure, gaseam pasarele moarte, le ingropam, le puneam floricele pe mormant. Ma uitam la caprioare. Imi cream lumea mea." Cand a venit vremea sa mearga la scoala, Teodora s-a despartit de sat si de bunici, fiind luata de mama ei la Braila. De aceea, daca o intrebi "de unde e", iti raspunde "sunt si buzoianca, si braileanca, prin adoptie".

SPORT SI CONSTRUCTII. A facut liceul in doua orase diferite si era cat pe ce sa ajunga sa-l termine la seral. Cand se pregatea de prima treapta, s-a gandit sa dea la liceul sanitar, ca apoi sa urmeze Medicina. Dar dupa ce a stat si a intors-o pe toate partile si-a dat seama ca "materia asta numita matematica e chiar o trauma psihica". Pe scurt, si-a zis ca n-are rost sa se chinuiasca singura. Din generala a facut sport de performanta, atletism, numai bine pentru a avea sanse la un liceu de sport. Si s-a dus la Ploiesti, la clasa de "filologie, istorie, sport". A fost bine, mai ales ca elevii de aici aveau si avantajul ca nu faceau "munca patriotica" pe campiile patriei la cules sfecla, cartofi… Cand sa dea treapta a doua, clasa s-a desfiintat si Teodora s-a intors la Braila. S-a inscris la o clasa de "istorie-geografie", care s-a desfiintat cu trei saptamani inainte de a da examen. "Am picat in depresie. Imi ziceam, daca nu intru anul asta sa termin liceul, o sa fac un curs. Si ma gandeam sa ma fac manichiurista, ca stiam eu ca din meseria asta ies multi bani." S-a dus pana la urma - dupa ce a vazut un anunt in ziarul local - la Liceul de Constructii, la o clasa de "arhitectura, sistematizare si desen tehnic". Chit ca habar n-avea ce e ala "teu" si cum se foloseste. Cand s-a inscris aici, directorul liceului i-a promis ca nu va da examen la desen, dar cand s-a dus la scoala sa-si ia fisa de inscriere, afla ca toti, inclusiv ea, trebuie sa dea si proba asta. "Toti candidatii erau in uniforma. Eu eram in blugi, in tricou. Cand am aflat ca trebuie sa dau examen, sa mi se faca rau. Mi-a dat cineva o bucata de creion ascutit cu lama. Dar am reusit. Si uite asa am trecut eu prin arhitectura."

Intr-o zi, o colega de liceu ii spune ca la teatrul din Braila, un actor cauta "tineri mai frumusei" ca sa-i pregateasca pentru IATC. La prima vedere, profesorul nu a gasit ca ar avea talent. Si nu s-a mai dus. Dar a inceput sa se gandeasca la o meserie care pana atunci era departe de gandurile ei. "In vacanta de vara m-am intalnit pe strada cu acel profesor si ma intreaba: «Ei, te-ai gandit la ce facultate dai?». Nu ma gandisem, dar i-am spus ca, daca o sa dau, voi incerca la teatru." Doi ani a dat la Targu-Mures, fiind convinsa ca "la Bucuresti nu se intra decat cu pile". A zis apoi ca lasa un an sa treaca, se pregateste temeinic si mai incearca o data. Dar cand s-a apropiat vara si a vazut cum toti tinerii din jurul ei au inceput sa intre in frenezia examenelor, s-a molipsit si ea. A venit la Bucuresti, pentru ca, la Targu-Mures, nu se putea duce cu acelasi repertoriu cu care picase. "Am vrut sa dau la seral, dar nu aveam domiciliul pe o raza de 60 de km in jurul Bucurestiului. Asa ca m-am inscris la zi." A intrat prima, la clasa profesorului Octavian Cotescu. "Venisem sa dau si eu cu nasul pe aici si am norocul sa reusesc. A fost surprinzator."

1985. "Declaratie de dragoste". Teodora a fost aleasa sa joace personajul Ioana Popa. "Regizorul Nicolae Corjos avea marea calitate de a veni la fiecare examen de admitere cu un carnetel si isi nota toti copiii care se inscriau si toti care ramaneau dupa eliminatorii. Urmarea fete care ii placeau, le lua numele, numerele de telefon. Nu am mai auzit sa faca cineva asa ceva. Cand incepea sa caute actori pentru un film, el te contacta, chiar daca nu ai reusit. A venit atunci si prin institut, m-a vazut si mi-a zis sa merg sa dau o proba. Erau sute de fete, nu numai actrite. Si m-au ales pe mine." Rol care, recunoaste, i-a facut "nume de afis". "Ceea ce sunt eu la ora actuala este consecinta acestui rol. Dintr-o data am devenit Teodora Mares. Nu se stie ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu faceam acest film. A fost un pas inainte, mi-a creat imaginea. Mergeam pe strada si oamenii imi cereau autografe… aveam 22 de ani." Cand a revazut dupa multi ani acest film, spune ca a fost socata, fiindca "am realizat ca incep sa ma transform". Mai mult, se arata uimita cand afla ca filmul este urmarit cu mare drag de generatia asta de "butoane si calculatoare", ca adolescentii secolului XXI mai au rabdare sa se uite la o "poveste din asta de dragoste, si cu putin santier, ca trebuia..."

Dupa 20 de ani, joaca pe scena Nationalului bucurestean o fermecatoare, antipatica, blanda, capricioasa, indragostita, copilaroasa, artagoasa Eva din "Sonata pentru saxofon si Eva". O transformare frumoasa. Cu stil.

INCEPUT

"Anii petrecuti la Teatrul din Sfantu Gheorghe au fost frumosi, dar si grei. Multi locuitori de acolo fiind vorbitori de limba maghiara, nu aveam spectatori decat la primele reprezentatii, iar noi trebuia sa plecam mereu in deplasari ca sa aducem bani. Oamenii erau tare buni. Imi amintesc de vanzatoarele de la Alimentara, care intotdeauna ne dadeau ceva in plus, in afara de ce luam pe cartela" - Teodora Mares, despre inceputul carierei

PARIUL

"Cand am filmat «Declaratie de dragoste», eram destul de inconstienta. Ma chemau de la 8:30, ma plictiseam, dar cum era sa cer sa intru eu la cadru, si nu dna Buciuceanu? Intr-o zi, operatorul m-a intrebat: «Mai, te-au fortat parintii sa faci meseria asta?». I-am spus ca nu-mi place sa fac film. A zis: «Punem pariu pe doua sticle de sampanie ca vei juca in multe filme?». Nu mai stiu daca i-am dat sampania" - Teodora Mares, despre primul ei film

CU FARMEC
De cand vine primavara si pana cade bruma are grija de muscatele ei. Nu-si da voie sa doreasca lucruri care nu se pot realiza. Nu a mai avut de mult concedii, dar se simte legata de statiunea Costinesti, acolo unde mergea la Festivalurile de Teatru si Film, pentru ca "totul era frumos". E fericita ca le are aproape pe mama ei si pe bunica de 89 de ani, care a avut grija de ea in vremea copilariei. Daca ar spune "Deschide-te, Sesam!", ar dori sa gaseasca o comoara (cand era copila, auzise ea, de la oamenii din sat, ca la marginea padurii, unde vezi fum, exista o comoara).

"Uitandu-ma la anumite documentare, mi-am dat seama ca as fi fost un bun arheolog, mi-ar fi placut." Nu se compara cu actorii americani, fiindca are senzatia ca sunt foarte talentati. Daca e chemata la emisiuni TV la care nu se uita ("nu pot sa-mi stric simtul estetic uitandu-ma la ceva prost"), refuza, cu gratie. "Cu toata lipsa de bani."
Citeşte mai multe despre:   teodora,   viata mea e un roman,   teodora mares

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de