x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Clovnul orchestra

0
19 Oct 2004 - 00:00

Oleg Golubenco a colindat Europa cantand la orga pe strazi. Totul a inceput acum 10 ani, cand a venit in Romania, iar de atunci, pentru ca iubeste sa vada oamenii zambind, si-a diversificat reprezentatia si a ajuns clovnul-orchestra.

IOANA MOLDOVEANU

DESIGNER VESTIMENTAR. Artistul isi gandeste singur costumele. Le deseneaza, iar apoi le duce la croitor
L-am intalnit pe Oleg in centrul Bucurestiului, imbracat in clovn - o pata de culoare pe strazile cenusii. Invartea o farfurie intr-un bat viu colorat si imbia oamenii sa manance in restaurantul caruia ii facea reclama. Are 39 de ani si este din Chisinau. E artist, iar atunci cand nu face publicitate "live" canta la orga pe strada, sa mai stranga un ban.

COPILARIE. Oleg zambeste cand isi aduce aminte de copilarie. "A fost extraordinara!", spune el si povesteste cum alerga toata ziua prin Gradina Botanica din Chisinau, mare cat parcul Herastrau din Bucuresti. Juca fotbal, se scalda si se plimba cu bicicleta printre sutele de pomi fructiferi. In fiecare vara se ducea la Odesa la mare, iar intr-o iarna mama l-a dus la Sankt Petersburg, cu avionul, sa vada podurile si Palatul de Iarna al tarului. "Traiul era mai bun pe vremea aceea, familia mea avea bani sa se plimbe". Oleg iubea cartile, iar daca nu gasea ceva in rafturile de acasa, mama, ziarista, il ducea la biblioteca de la Casa Presei. Aici a citit, la opt ani, "Cei trei muschetari", o carte "groasa de cinci centimetri".

"La Chisinau nu poti sa cresti un copil fara sa-l dai la cor si pian", spune Oleg si povesteste ca in paralel cu scoala generala a urmat-o si pe cea de muzica, unde a invatat percutia. Mai tarziu a absolvit Institutul de Arta din Chisinau, specializarea "dirijor orchestra fanfara". "Aveam 20 de ani si toata lumea se uita la mine cu respect pentru ce am realizat. Mergeam ca un paun pe strada".

TEROAREA RAZBOIULUI. In armata, Oleg a fost dirijor de fanfara. A pus mana pe Kalasnikov doar de doua ori, o data la juramant si o data cand a pazit niste buncare unde locuiau superiorii. "Eu stateam intr-un turn, trebuia sa pazesc, dar nu vedeam nimic, un reflector ma orbea. Eram foarte speriat sa nu ma impuste vreunul, sa-mi ia arma". Cea mai mare temere a artistului a fost insa sa nu fie trimis pe front, in razboi cu Afganistanul. "Am ingropat multi colegi atunci, am fost foarte nefericit".

Un singur lucru bun i s-a intamplat in armata, si-a facut un prieten "cu care poti sa mergi pana la capatul pamantului", pe Anatoli, si el baterist. De la el a aflat ca, daca te duceai marinar in flota ruseasca, primeai locuinta. Oleg s-a angajat la serviciul hidrografic si a facut un singur voiaj, de patru luni, dupa care a abandonat marina, deoarece rusii nu s-au tinut de cuvant si Oleg nu a primit casa.

CANTARE CU TIGANI. A venit prima data in Bucuresti dupa Revolutie, cand, spune el, "facea comert, un fel de bisnita", aducea instrumente muzicale din Moldova si le vindea la Bucuresti. In 1992 insa a inceput razboiul cu Transnistria, lui Oleg i-a fost teama sa nu-l trimita pe front si s-a stabilit in Romania. A primit cetatenie imediat, pentru ca mama sa este nascuta la Chisinau, pe vremea Romaniei Mari.

La inceput a cantat pe litoral, la tobe, prin diferite restaurante. "Mentalitatea sovietica nu se potrivea pentru Romania, ma simteam emigrant", povesteste artistul. Nici limba nu o stia, a invatat-o de la un prieten roman din Ploiesti. "Asta a fost cea mai grea bariera de infrant. Dialectul basarabean nu se potriveste deloc, radea lumea de mine, ca nu vorbeam corect". Ca sa supravietuiasca, Oleg a batut la tobe alaturi de tigani, la nunti si prin "bombe", carciumi rau famate. "Noi la Chisinau nu avem tigani, am fost crescuti sub influenta culturii ruse si ucrainene. Nu mi-a placut sa cant alaturi de ei, ma pacaleau la bani, dar am trecut cu vederea, trebuia sa traiesc si nu voiam sa ma intorc in Moldova".

CU ORGA PRIN LUME. Dornic de ceva nou, Oleg a plecat in Europa sa cante pe strazi, la orga. Din ’96 si pana in 2002 a colindat cate trei luni pe an strazile Germaniei, Ungariei, Turciei, Austriei, Olandei si Cehiei. "Inainte credeam ca apartin Chisinaului, insa peste tot m-am simtit ca acasa", spune Oleg. Cand se intorcea in Bucuresti canta la statia de metrou Stefan cel Mare. L-a amendat de multe ori Politia, pentru ca a fost "depistat cersind cu orga electronica". Pentru ca se considera un artist si nu unul care "zdrangane" ca sa nu moara de foame, s-a simtit umilit: "In Romania, daca stai pe strada si canti esti cersetor, in afara insa pana si marii dirijorii de orchestre canta oriunde vor", ofteaza Oleg.

CIRCAR. Pe cand canta la metrou, avea zilnic un admirator, pe Carmelo, circar renumit "inalt si chipes", care ii punea in cutiuta bancnote mari si ii spunea ca e artist si ca-l respecta. La el s-a dus Oleg atunci cand s-a hotarat sa-si diversifice spectacolul de strada, sa-l faca mai interesant si mai banos, iar Carmelo l-a invatat, in parcul din fata Circului de Stat, cum sa devina clovnul orchestra. "A avut rabdare cu mine. Nu a ridicat tonul, m-a invatat cu dragoste, precum un tata, fiul". Circarul i-a explicat o gramada de trucuri profesioniste, de la recuzita la numere de circ. I-a facut cunostinta cu impresari si l-a invatat sa-si conceapa singur costumele de clovn. Acum, cand nu canta in restaurante, Oleg le face reclama pe strada, imbracat in clovn, rotind o farfurie intr-un bat, facand jonglerii sau cantand la bateria ce-i este agatata de umeri. "Sunt clovn de soare, adica sunt pozitiv. In numerele mele nu vezi suturi, palme sau caderi. E un numar inofensiv, copilaresc, pentru ca lumea este obosita de atata rau si violenta."

Oleg vrea sa plece in scurt timp din Romania. Ii este dor de calatoriile sale prin tari straine. In plus, va castiga mai mult cu noile sale numere de circ. El nu pune insa foarte mare pret pe bani, face ce face din pasiune. "Pot sa ma simt fericit si cand nu am bani, pentru ca stiu ca pot sa-i fac oricand. Important este sa-ti fie bine, fizic si psihic", spune artistul.

POZITIVISM

"Sunt clovn de soare, adica sunt pozitiv. In numerele mele nu vezi suturi, palme sau caderi. E un numar inofensiv, copilaresc, pentru ca lumea este obosita de atata rau si violenta." - Oleg Golubenco, despre meseria sa

MANDRIE

"Aveam 20 de ani cand am ajuns dirijor de fanfara si toata lumea se uita la mine cu respect pentru ce am realizat. Mergeam ca un paun pe strada". - Oleg Golubenco despre momentul cand a absolvit Institutul de Arta din Chisinau

FAMILIA ASUPRITA

In timpul primului Razboi Mondial, bunicul si tatal lui Oleg au fost deportati de bolsevici in Siberia. Bunicul a stat 20 de ani in lagar, pana cand a fost rejudecat si condamnat la moarte prin impuscare, fiind considerat atunci dusman al poporului. Pozele celor doi se afla la muzeul Victimelor represaliilor lui Stalin din Chisinau. Bunica lui Oleg n-a stiut ca sotul i-a fost impuscat, a aflat abia atunci cand mama artistului, ziarista, a facut cercetari si a gasit dosarul lui in arhivele statului. In prezent, mama si tatal lui Oleg sunt pensionari, locuiesc la Ananiev, in Ucraina, la 130 de km de Chisinau. Artistul are un frate, mai mare ca el cu opt ani, care a fugit din tara, a capatat azil politic in Canada iar acum este dirijor de cor in Montreal. Oleg isi viziteaza rar familia, se duce in Moldova odata la cateva luni, cand are nevoie de vreun act. "E urat in Chisinau. E saracie mare", mijloacele de transport in comun nu merg, iar pe strazi e bezna. Pe strada principala umbli cu lanterna!".

SECRETELE MESERIEI

ORGA. Oleg Golubenco face reclama la un magazin de instrumente din Bucuresti:canta la orga pe strada
Majoritatea oamenilor care pun bani in cutiuta artistului, cand acesta canta pe strada, la orga, sunt femei si oameni in varsta. "Trebuie sa vorbesti cu toti, iar secretul este sa zambesti mereu. Fetele cred ca le fac curte, dar le raspund rece la doua-trei intrebari si ele pleaca mai departe". Oleg isi face meseria cu placere, insa trecatorii nu sunt mereu incantati de acordurile sale. O data, in Saturn, niste tigani l-au batut mar, fara nici un motiv, nici banii nu i-au luat. "Prin ’97-’98 ma injura lumea pe strada iar unii politisti imi dadeau cu piciorul in cutiuta. Acum s-a schimbat mentalitatea. Si eu m-am schimbat insa, am experienta, stiu sa ma imbrac si stiu locurile in care ma pot duce sa cant". Oleg nu are o iubita, cauta o femeie "mai buna ca el". Are prieteni multi, majoritatea din Chisinau si in mare parte toti au de-a face cu muzica. Nu se prea intalneste insa cu ei, nu are timp, munceste mult. Castiga bani frumosi ca artist de strada, nu vrea sa spuna insa cat, "e reclama proasta".
Citeşte mai multe despre:   chisinau,   strada,   oleg,   viata mea e un roman,   orga

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de