x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu sufletul in palma

0
30 Ian 2005 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
"Ani de liceu, cu emotii la romana…" Gheorghe Sovu, autorul romanului "Liceeenii" un profesor de limba romana care a scos la cinematograf o tara intreaga.

Unde pleci? La Sovu, zic. George Sovu care a scris "Liceenii", au sarit colegele?! Te-ntalnesti cu el?! Cand te-ntorci, sa ne spui cum a fost! Un cinic pus pe glume ar zice ca a fost "bine". Un apartament de bloc, aranjat cu caldura, o tona de amabilitate, alune, apa minerala si un neintrerupt flux de informatie.

VLADIMIR IOAN

SUCCES. Sase milioane de romani se ingramadeau in cinematografe cand aparea o ecranizare a unui roman marca "Sovu"
Poate cel mai puternic sentiment pe care l-am primit in cele cateva ore de povesti a fost o amaraciune, bine disimulata, a omului al carui nume era intr-o vreme pe buzele tuturor, astazi cam pierdut de memorie. Oricum, departe de ce ar fi putut fi. Insa a ramas sigur cel mai cunoscut membru al familiei sale, una numeroasa, cu sapte copii, din care el a fost primul baiat dupa o serie de trei fete. Taica-sau, Samson (cine i-o fi pus numele asta intr-un satuc pierdut?), a dat cu caciula de pamantul bocna al lui ianuarie ’35, cand a aflat vestea, si l-a iubit ca atare toata viata.

SCOALA DASCALULUI. Cu toate astea l-a dat de la 6 ani la scoala, dar concluzia este ca n-a facut rau. O tinerete intreaga George a luat ba premiul I, ba a fost sef de promotie, dupa cum inainta prin scoli. Initial se lansase ideea de a urma o scoala militara, dar taica-sau, cand a auzit de pe front treaba asta, a trimis acasa o scrisoare cu concluzia clara: "In nici un caz". Asa ca, vreme de trei ani, baiatul si-a luat picioarele la spinare 6 kilometri catre Livezeni si retur, la o scoala normala. Prin ’44, intr-o frumoasa zi cu soare, a plecat la liceu, la Campulung Muscel. Destinatia era una traditionala, cativa flacai din sat mai trecusera pe la acel liceu industrial si se facusera oameni. Adica erau la casa lor si nu fusesera condamnati niciodata. Asta micu’ auzise de alte institutii de invatamant, cu nume mai sonore si eventual mai riscante in privinta admiterii. Cum s-o dea la-ntors? A fost unul dintre putinii pentru care au venit americanii sa-i faca bine. Cam pe cand sa intre in sala cu inscrieri s-a dat alarma aeriana, yankeii treceau sa bombardeze Ploiestiul. S-a strecurat afara din cladire si s-a infipt direct in fata comisiei de la Scoala Normala "Carol I", pe care a numit-o mai tarziu "cetatea emotiilor". Taranul de taica-sau tocmai venise intr-o permisie si a plecat cu baiatul la examen. Nu stia inca de beneficiile bombardamentelor aeriene si al batran s-a trezit in fata faptului implinit, copilul isi facuse de cap dupa cum il taiase. Un parinte "normal" i-ar fi tras o scurta, dar densa mama de bataie cu reteveiul, dar acesta avea sufletul si mintea deschise larg. L-a luat pe George in brate si l-a strans tare la piept, ba cica avea si lacrimi in ochi: "Toata nadejdea noastra e-n tine". Dupa partea de suflet a urmat aspectul practic, un curcan "mai greu", prezentat comisiei medicale de admitere, asa cat sa se adauge celor 35 de kilograme cate avea George distribuite intr-un metru ’35 si sa iasa la socoteala cu baremele. "Iaca rezultatele! Primii trei pe care-i strig - la mine, restu’ - pe geam! (adicatelea acolo unde se lipeau listele cu rezultatele), a strigat directorul catre gramada de pitaci si parinti, toti la fel de incremeniti de emotie. Al doilea nume tunat a fost Savu Gheorghe. Savu o data, Savu de doua ori, a treia oara i-a picat fisa: "Asta-s eu!".

IASII. Au urmat felicitari mixate cu momente penibile pentru un copil dat ca exemplu in fata curtii pline, precum si trei ani in care a fost premiant. In acelasi ton enervant pentru colegi, care ar fi vrut sa fie si ei macar o data primii, a terminat cu studiile preuniversitare si a ajuns la Iasi. Nu voia in ruptul capului la Moldova, dar unul dintre profesori, "marele eminescolog Augustin Z.N. Popescu", l-a silit, cu vorba buna. Sovu a plecat cu gandul ca, dupa un an, sa se transfere in Bucuresti. N-a mai facut-o niciodata pe parcursul facultatii (Limba si literatura romana - Universitatea "Al. Ioan Cuza"). A-ndurat mic dejunuri cu mamaliga rece si zama de ceai. Spalatul cu apa, innebunitor de consecvent rece. A facut cursuri intr-o juma’ de clasa, in cealalta odihnindu-se raniti, cei mai multi ajungand s-o faca pentru totdeauna. In curte functiona un crematoriu pentru membre umane. Vlemenschi, amicul lui, avea raie, probabil d’aia capreasca, diabolica, orice remediu fiind inutil. De fapt unul avea ceva efecte, putea ingrozitor. Dar cine n-a fost in Iasi sa-si cumpere. Inima Moldovei, cea care a dat cultura la metru, are ceva de care nu te mai poti desprinde. O pace sufleteasca amestecata cu dor greu se stratifica in cei care trec prin acest oras. Peste bla, bla-ul romantic, George Sovu a avut parte de profesorii cei mai buni dintre cei buni. Cunoasterea i se impregna in piele laolalta cu un dulce si satisfacator sentiment de semiilegalist. Profesori cu mintea-ntreaga faceau seminarii cu literatura neciopartita. Zburau prin aer, fara taieturi, cuvintele lui Blaga si Arghezi. Intr-un spirit de fronda, lucrarea lui de diploma a avut subiectul "Pamfletul in proza lui Tudor Arghezi". Cand a venit sorocul marelui poet, din cortegiul funerar si subtirel, format din vreo 70 de oameni, facea parte domnul Sovu, ajuns dascal, si clasa sa, pe care o tragea catre cultura.

DASCALUL SCOLILOR. Pana la urma, inca neautorul "Liceenilor" ajunge in Capitala angajat al Agerpres, redactor "de viza". Aici se ridica in picioare in mijlocul sedintei si-si da cu parerea ce e bine si ce nu in agentie. Urmarea stuporii generale a fost o promovare. A avansat atat cat putea un nemembru de partid, cu un socru chiabur. Ar fi vrut sa plece prin strainataturi, sa fie corespondent de presa. Nu se putea. Ministrul de atunci, parca Margulescu, ii era prieten si i-a propus un "aranjament". Sovu l-a refuzat, mai avusese probleme pe tema "dosarului" sau si n-ar fi suportat sa treaca prin noroiul dezgroparii mortilor. In schimb, a fost suficient de bun sa ajunga dascal, director adjunct si plin la Liceul "Dante Alighieri", sef al inspectorilor de limba romana din inspectoratul scolar, membru al Consiliului profesoral al catedrei de Limba si literatura romana din Universitatea Bucuresti. In acest timp a facut educatie pe gratis si la Liceul "Gheorghe Lazar", gard in gard cu Cismigiu & comp. In 1992 s-a restras din invatamant, efect primar al unei decizii ministeriale prin care un inspector cu state mai vechi de opt ani nu mai poate candida la concursul de atestare.

ROMANTISM STATISTIC. Pensionarea nu l-a dus pe marginea baltii cu undita-n mana, ci i-a dat ragazul de a relua romanele, cele care l-au facut celebru si pentru care ii pomenim astazi personalitatea. Din ’74 a scris in "Cadenta generatiei", cu o usurinta pe care o marturiseste. 27 de romane (sper sa nu gresesc) pana in 2003 e un numar frumos si-mi permit sa dau greutate frazei citand cateva titluri care sa va rascoleasca: "Declaratie de dragoste", "Liceenii", "Liceenii rock’n roll", "Extemporal la dirigentie", "Liceenii in alerta". Daca exista cineva care n-a vazut filmele turnate dupa scenariile omonime trebuie sa aiba o scuza temeinica. Pentru cei mai tineri, rememorez cozile de la Cinematograful Scala, sala in care aveau loc premierele. Incepeau evident din fata casei de bilete din bulevardul, pe atunci, Magheru si dadeau coltul, intr-un sens pozitiv pentru aceasta poveste, pe Maria Rosetti, cale de una-doua sute de metri, iar stufosenia se masura pe patru randuri. Filmele "scrise" de George Sovu au fost probabil cel mai "raiul pe pamant" pentru bisnitarii de bilete, pentru ca vorbim de circa 6 milioane de spectatori la fiecare titlu. Este clar ca lumina zilei ca nici autorul n-o ducea rau. Daca astazi tirajele medii pentru romane se invartesc in jurul numarului 1.000, cartile lui, reeditate, s-au vandut cu zecile de mii. Pentru o carte castiga aproape cat sa-si cumpere o Dacie. Credeti ca a fost o afacere? Judecati urmatorul citat: "Eu umblu cu sufletul in palma si scriu cu sufletul". Traieste cu personajele, iar nevasta lui, pana sa se obisnuiasca cu asta, il intreba: "Tu cu cine razi?", "Cu astia din carte!". Vremurile se schimbara, nu mai e loc de prea mult suflet, nu mai e foarte mult loc pentru romantismul lui Sovu si asa ca aici se incheie articolul.

P.S. Am primit de la autor, acum o luna, unul dintre romanele sale, "Romanticii", pe care l-am tinut in redactie ca material documentar. Astazi il voi duce acasa, prilej de odihna pentru nervii mei zdruncinati de partea femeiasca a familiei care ma intreaba in fiecare zi cand va putea citi aceasta carte.

FILOZOFIE

"A fi romantic nu e totuna cu a fi desuet, caci nimeni n-ar trebui sa rada de cel care pune, in fiecare ceas, peste ranile lumii, macar un zambet, iar, din cand in cand, si cate un vis!..." - George Sovu Romanticii, Editura Semne, Bucuresti 2003

NOSTALGII
George Sovu este membru titular al Uniunii cineastilor din 1985 si al Uniunii scriitorilor din 1980. Si-a castigat pe drept locul in "Enciclopedia marilor personalitati din istoria stiintei si culturii romane, de-a lungul timpului si de pretutindeni" (Editura Geneze, 2003), in editia princeps a Enciclopediei "Who’s who" pe 2002, insa, in primul rand, si-a castigat locul in inima catorva generatii de adolescenti.
Citeşte mai multe despre:   georg,   viata mea e un roman,   sovu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de