x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ducu Bertzi: "Mihalea m-a invatat sa stau pe scena"

0
09 Iul 2004 - 00:00
Ducu Bertzi:


VIATA MEA E UN ROMAN

Despre Ducu Bertzi se pot spune si scrie multe. Nascut la 21 septembrie 1955 in Sighetu Marmatiei, folkistul considera ca originea sa maramureseana ii poarta noroc. Absolvent de Mecanica Fina, el a profesat in domeniu 12 ani, insa in muzica "lucreaza" de o viata intreaga.

CRISTINA OLOGEANU

La sase ani studia vioara. Ar fi vrut sa faca pian, dar parintii i-au cumparat o vioara. A avut doi profesori, unul mai sever ca altul. Cel mai dur l-a indepartat de vioara pentru ca, de cate ori gresea, il batea cu arcusul peste degete. Insa vioara l-a ajutat cand a inceput sa cante la chitara, pe care a descoperit-o la Scoala Populara de Arta. "Vioara mi-a mancat copilaria. In timp ce toti copiii se jucau, eu trebuia sa exersez. Parintii mei erau cadre didactice si nu isi permiteau sa imi cumpere pian. Asa ca mi-au luat vioara, dar fara toc, pentru ca era foarte scump." Mama sa era educatoare, tatal preda matematica si fizica. Chiar l-a avut ca profesor la matematica in clasele a VII-a si a VIII-a, dar era mai sever cu el decat cu ceilalti elevi.

CORIGENTA SI MATUSA. Sacrificiul insa a fost pe deplin rasplatit la varsta adolescentei, cand a inceput sa cante la chitara iar fetele roiau in jurul lui. In clasa a noua de liceu, impreuna cu alti colegi, a pus bazele unei trupe de rock, "Mi bemol rock". In timp, trupa a ajuns "orchestra liceului" si canta la fiecare serbare. Chitara devenise un aspirator de fete. Din pacate, nu apuca sa se bucure de un dans cu ele. Nici dupa terminarea momentului artistic nu avea timp sa stea la taifas cu domnisoarele pentru ca trebuia sa returneze instrumentele de unde le inchiriase cu 25 de lei pe seara. In clasa a X-a a fost cat pe ce sa ramana corigent la franceza. Profesoara era o matusa de-a lui. Pe relatia de rudenie se baza si Ducu de isi permitea sa nu acorde mare importanta acestei materii. Tot el a gasit solutia: "In fata intregii clase am intrebat-o daca o sa compun o melodie pe versurile unui poet francez ma va trece. Mi-a spus ca da. Asa ca am ales o poezie de-a lui Jacques Prevert. Cred ca aceasta a fost si prima compozitie proprie".

CANTEC PENTRU MILITIENI. Cu muzica folk, Ducu Bertzi a intrat in contact prin clasa a XI-a. Pe atunci asculta piese de gen la Europa Libera, de pe discurile de vinil primite de la prietenii din strainatate, ori la emisiunile de muzica ale posturilor maghiare de televiziune. Prima chitara acustica si-a cumparat-o dupa castigarea, in 1973, a Marelui Premiu al Festivalului de poezie si muzica folk de la Sighet: o… valiza. "Pe atunci nu stiam cat de utila imi va fi aceasta valiza in turneele ce vor urma." Debutul muzical, dupa cum apreciaza artistul, s-a produs in doua etape. Primul il "localizeaza" in perioada in care a inceput sa cante la Casa Studenteasca din Bucuresti, "unde era o miscare foarte faina de folk si de rock". Se tineau concerte aproape in fiecare seara, iar afisele le faceau singuri… de mana. "Cantam pana la trei noaptea, cand veneau militienii sa ne dea stingerea. Apoi le mai cantam si lor cate ceva, astfel ca ne intindeam, uneori, pana la patru." Insa debutul pe o scena cunoscuta s-a produs in 1979, la Teatrul Ion Creanga, la un spectacol al Cenaclului Flacara.

DUET CU MIHALEA. Intre timp a mai colaborat cu grupul Song, dirijat de regretatul Ioan Luchian Mihalea. Desi venise la Bucuresti sa cante in acest cor, niciodata nu s-a simtit un oarecare, venit de acolo de unde se agata harta in cui. "Mihalea nu facea diferente intre noi. Ne punea pe toti pe picior de egalitate. In plus eram foarte multi veniti din alte orase. Stia foarte bine sa fie prietenul nostru, dar si sef." Unul dintre lucrurile pe care Mihalea nu le tolera era infiriparea relatiilor amoroase intre membrii Songului. O alta regula de-a lui Mihalea era ca membrii grupului sa nu sustina spectacole solo fara sa il anunte. Cu toate acestea, o data Ducu a acceptat sa cante la un spectacol al Cenaclului Flacara fara sa ii spuna lui Mihalea. Cand Ducu se pregatea sa interpreteze a doua piesa, din public a urcat pe scena chiar Mihalea. "Nu stiam ca este in sala, nu stiam ca a aflat ca voi canta singur. A urcat pe scena si m-a acompaniat." Acest spectacol a marcat pe de-o parte debutul sau artistic in cariera solo, dar si biletul de intrare in Cenaclul Flacara si desprinderea de Song. A mai cantat ocazional alaturi de grupul condus de Ioan Luchian Mihalea, dar colaborarea a incetat in momentul in care Adrian Paunescu l-a pus sa aleaga intre Flacara si Song. Pentru Mihalea, Ducu Bertzi a avut si are un respect imens. "Am invatat foarte multe de la mentorul meu Mihalea. De la tehnica vocala pana la cum sa stau, cum sa ma misc pe scena, cum sa comunic cu publicul…"

DIN DRAGOSTE. "Prima noapte" de amor s-a petrecut in liceu. El era in clasa a XI-a. Ea, mai mare cu doi ani. "Nu era o veterana a dragostei. Nu mai stiu pe unde e si ce face." S-a casatorit abia la 33 de ani. Pe Teodora a cunoscut-o intr-o toamna, la coada la benzina. Au trecut doi ani si jumatate pana s-au decis sa-si uneasca destinele. Parintii l-au batut la cap cand vedeau ca se apropie varsta de insuratoare si nu isi lua nevasta. "Tata a murit cand aveam 25 de ani. Mama ma mai baraia. Ca mamele, deh! A indragit-o imediat pe Teo. Nimeni din familie nu a avut ceva de obiectat ca ea a mai fost casatorita inainte. Toti au placut-o pe loc pentru ca este un om extraordinar." Teo si Ducu au facut nunta in ianuarie, in Sighet, dupa care a urmat o petrecere si la Bucuresti. La nunta au inghetat cu totii, dar s-au incalzit repede cu o palinca de prune. Tata a devenit la 34 de ani.

CENZURA. Daca la Cenaclu nu se punea problema pletelor, nu acelasi lucru se intampla si in afara. "La facultate erau unii profesori care chiar nu ma primeau in examene. Unul chiar m-a intrebat daca ma cred Ducu Bertzi de am plete. Nu stiam cat vorbeste serios, cat glumeste." Si mai multe neplaceri s-au ivit in perioada inregistrarilor TV. "Cand am inceput sa apar la televizor, discutiile se creau pe marginea pletelor si a mustatii. Ne dadeau cu lamaie pe par. Dupa ’85 nu mai puteai sa apari la televizor cu plete si nici cu mustata. Dupa ce mi-am ras-o, mi s-a spus ca fara ea arat mult mai tanar. M-am impacat si eu cu ideea asta." Si versurile sale au suferit ceva "ajustari". Pe vremea aceea era de neconceput sa cante "Cand s-o impartit norocul". Cum puteai sa spui ca nu ai avut noroc? Marea sa sansa a venit in perioada Cenaclului, cand, in ’79, a fost inregistrata aceasta piesa in radio. Altfel nu ar fi trecut de "comisie". Numai celebra melodie "M-am indragostit numai de ea" a suferit modificari. "La un moment dat, in cantec, ziceam: "A plecat, mi-am spus sunt liber". Ei bine, faza cu "sunt liber" a fost scoasa. Dupa ’97 am inregistrat piesa cu versurile Danielei Crasnaru in varianta originala." Dupa ’89 a facut prima vizita peste hotare. Lucra la o fabrica unde se faceau componente nucleare. Colegii sai mergeau la specializare in Canada, dar pentru ca nu avea carnet de membru de partid, Ducu Bertzi nu a putut pleca. Si nici nu a vrut sa isi ia carnetul doar pentru a iesi din tara. Abia dupa ’90 a trecut granita. Prima tara vizitata: Moldova. Au urmat concerte in aproape toate colturile lumii: Canada, SUA, Germania, Franta, Anglia, Spania, Austria, Belgia, Tunisia s.a.

"POMPIERUL" CENACLULUI

Paunescu le interzicea categoric sa aduca fete in camere, sa petreaca... Dar asta nu ii impiedica sa isi faca de cap. Au aflat ca unul dintre sunetisti se dusese in camera lui cu o fata. La un moment dat lui Ducu i-a venit o idee nastrusnica. Impreuna cu Vali Sterian s-a dus sa ia un extinctor de pe perete si i-au bagat spuma pe sub usa, dupa care au sters-o. Dupa cateva zile a aflat si Paunescu. A inceput o ancheta interna. "Am recunoscut ca am fost vinovatul. La care, foarte serios, Adrian Paunescu mi-a replicat: "Te-am adus aici sa fii pompierul Cenaclului?". Mult timp de atunci mi s-a spus Pompierul." O alta nebunie s-a petrecut chiar in orasul natal, la Sighet, cand, pentru ca radea si facea glume cu colegii de pe scena, i s-a spus ca nu va mai canta in seara respectiva. Tragedia era cu atat mai mare cu cat parintii lui Ducu se aflau in sala. Doru Stanculescu a intervenit si a purtat tratative de cateva ore cu Adrian Paunescu in culise. Ducu statea cuminte si astepta verdictul. A venit si Eugen Cristea, caruia folkistul ii spunea "Mentorul". "Statea langa mine si pe un ton extrem de serios imi spunea: "Nu rade! Stai trist! Daca nu-ti asculti mentorul, ai luat bilet la saritura". Era imposibil sa nu rad. Pana la urma am cantat in acea seara".
Citeşte mai multe despre:   mihalea,   scenă,   ducu,   viata mea e un roman,   ducu bertzi

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de