x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Fara Gopo sunt singur"

0
29 Noi 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN
ARTISTI - Dumitru Bobirca a fost cel mai bun prieten al marelui desenator roman

Dumitru Bobirca este cunoscut pentru piesa de teatru "Zbor de sticleti", care a facut in 1978 o tara intreaga sa se prapadeasca de ras. In spatele scriitorului stau insa o mare dragoste pentru teatru si film, multa sensibilitate si o prietenie de-o viata alaturi de artistul Gopo.
IOANA MOLDOVEANU

IDEAL. Dumitru Bobirca si-a dorit foarte mult sa ajunga actor. Soarta insa l-a facut dramaturg
Dumitru Bobirca s-a nascut in Strejesti, un sat pe Valea Oltului, intr-o familie saraca. "Mama era analfabeta, iar tata avea doua clase", spune el si ii dau lacrimile, pentru ca este un om sensibil si timid. Mandria familiei era bunicul, care fusese aghiotantul lui Carol al II-lea si sfarsise prin a fi impuscat de legionari atunci cand regele a fugit la Odessa cu Zizi Lambrino.

COPILARIE. Pe cand avea sase ani, Dumitru a trait venirea nemtilor, in "zeci de divizii". Acestia au fost cazati in sat, impreuna cu contingente de austrieci, aliatii lor. "Mi-era mila de austrieci, ei nu aveau camioane ca nemtii, venisera pe jos din Austria". Cotropitorii se purtau insa frumos cu copiii, le dadeau bomboane. Tot atunci, Bobirca a vazut pentru prima data un meci de fotbal.

In ’45, marea seceta l-a prins la Craiova, unde facea scoala. I-a placut cartea si invata foarte usor, in ciuda faptului ca singura hrana erau boabele de grau. 11 ani mai tarziu a terminat liceul pedagogic si si-a luat atestatul de instructor superior de pionieri, insarcinat cu educarea comunista a elevilor. S-au strans atunci cei mai buni absolventi si au venit la Bucuresti sa vada manifestarile prilejuite de Festivalul Mondial al Tineretului de pe stadionul "23 August". "Erau zeci de mii de delegati din toata lumea. M-a impresionat ordinea si disciplina sociala, entuziasmul. Tot atunci s-a inaugurat Herastraul. Dar eram provincial, vedeam totul cu alti ochi", povesteste Bobirca.

ISTRUCTOR DE PIONIERI. S-a inscris la Facultatea de Geografie si, in ’56, intr-o tabara de studenti la Snagov, Dumitru l-a cunoscut pe secretarul PCR pe probleme de tineret, Nicolae Ceausescu. Acesta l-a simpatizat pe Bobirca si i-a gasit un loc ca instructor de pionieri la Scoala 28, unitate de invatamant cu circuit inchis, unde urmau cursuri doar copiii de comunisti cu functii importante. "Directorul era rus, in consiliu se vorbea in limba rusa, iar profesorii erau strigati pe nume rusesti. Eu n-am acceptat insa niciodata sa fiu chemat Bobirkov." Profesorul muncea mult, dar nu reusea sa insufle copiilor dragostea pentru comunism. Parintii erau nemultumiti si instructorul era criticat in consiliul profesoral. "Eu le-am explicat insa ca in marxism conditiile materiale genereaza constiinta sociala, ca ei isi cresc copiii acasa in mod burghez, iar la scoala vor sa-i faca comunisti. Am crezut ca voi fi dat afara, dar am fost felicitat." Bobirca a renuntat insa sa ii invete pe copii ceva in care nici el nu credea cu adevarat si si-a dat demisia.

FILM. S-a angajat profesor de geografie la Liceul "Petru Groza" din Bucuresti si s-a dedicat pasiunii sale pentru teatru si film. In 1961 a reusit sa le ofere copiilor primul cine-club existent vreodata. In acelasi an a incearcat sa obtina rolul principal in filmul "S-a furat o bomba" si l-a cunoscut pe celebrul regizor Ion Popescu Gopo. Acesta nu i-a acordat rolul mult visat lui Bobirca, dar ceva s-a legat intre ei si au ramas prieteni 24 de ani, pana la moartea artistului.

Dumitru a incercat de trei ori sa intre la Academia de Teatru si Film, dar nu a reusit. I s-a spus ca "exista deja un Puiu Calinescu in teatrul romanesc, nu mai au nevoie de altul". "Daca m-ar fi acceptat, as fi fost un mare comic al Romaniei", spune el si iar i se umplu ochii de lacrimile regretului.

Bobirca insa nu si-a abandonat visul si, in 1965, s-a angajat la Buftea ca secretar de platou. Mai tarziu a lucrat cu regizorul Mircea Dragan la filmul "Columna" (1968), ca regizor secund. Filmul vorbeste despre etnogeneza romanilor, iar Bobirca s-a ocupat si de documentarea istorica. In 1977 a realizat la studiourile Sahia documentarul "Aici am fost, aici vom fi", in care prezenta istoria nationala vazuta prin desenele unor copii de 14-16 ani. Doi ani mai tarziu a atacat, tot pe pelicula, o problema grava cu care se confrunta Bucurestiul, poluarea. Pentru a-si arata respectul ce-l poarta femeilor datatoare de viata, artistul a filmat mii de femei, de la savante la muncitoare si le-a pus pe o pelicula de 50 de minute, intitulata "Inaltimea florilor".

ZBOR DE STICLETI. Cineastul a fost sfatuit la un moment dat sa scrie teatru, pentru ca are un simt al umorului greu de egalat. Astfel s-a puns in scena, in 1978, "Zbor de sticleti", o piesa greu de jucat, pe care numai Dem Radulescu a reusit sa o regizeze. "Din doua ore jumatate se radea doua ore". A mai scris apoi Bobirca alte noua piese, dar "succesul a suparat si nu s-a mai pus nici una in scena", spune el. Acum scrie teatru pentru elevi, schite umoristice in care critica starea jalnica din scoli. Le-a adunat pe toate intr-o carte sponsorizata de Ministerul Culturii. A aparut in putine exemplare, iar bani de pe urma vanzarilor nu prea a adunat. "Scriu din placere, nu traiesc din asta. E imposibil in societatea in care traim. Numai Sadoveanu a trait din scris."

REALITATE. Este sanatos, dar din cand in cand are insomnii, provocate de realitatea ce-l inconjoara. "Comertul cu vorbe imi provoaca chinuri psihice. Aceasta avalansa de informatii si gratuitati imi provoaca o stare de angoasa". Vrea sa apara pe ecrane o comedie cinematografica pe care a scris-o, "Morti de ras", si care sa readuca zambetul pe fata oamenilor, "pentru ca ei nu mai stiu sa se bucure". "Puiu Calinescu a murit cu durerea in suflet ca nu a apucat sa faca acest film, iar eu nu am finantator acum", se plange artistul. Are o pensie de 3.600.000 de lei si 45 de ani de munca in invatamant.

TEATRU

"Teatrul este o chemare care te indeamna sa redai momente de viata pe care ai vrea sa le traiasca lumea frumos. Este un mijloc de purificare morala"

EDUCATIE

"Cel mai mult mi-a placut munca de invatator. Daca invatamantul e bun, poporul e bun si civilizat" - Dumitru Bobirca, invatator, cineast si scriitor de teatru

PRIETENIE DE O VIATA
"Dialogurile si cultura maestrului Gopo erau ca un magnet pentru mine", povesteste Bobirca cu nostalgie despre prietenia sa cu maestrul. Au fost prieteni o viata, iar, dupa ce Gopo a trecut in nefiinta, Dumitru nu s-a mai simtit atat de apropiat fata de nimeni. Plange cand povesteste cum, in fiecare sambata in care il vizita, era sarbatoare, cum ii iubea atat de mult copilul, pe Ana-Maria... "Disparitia lui Gopo mi-a adus singuratatea", spune el si se joaca nervos cu ochelarii. Au calatorit mult impreuna. In ’72 au fost la Geneva, in Elvetia, unde au stat doua luni. Apoi s-au dus in Franta, apoi la Viena. Datorita prietenului sau, Bobirca a reusit sa vada Europa si ii este recunoscator pentru asta. Isi aduce aminte si rade cum in ’67 s-au dus in comuna Zevideni, la 13 km de Dragasani, si au fost cazati intr-o casa de unde s-au umplut de purici. "Gopo a inceput sa urle, am iesit pe terasa, ne-am dezbracat de camasi si omoram purici. Am facut noapte alba". Regizorul i-a cedat lui Bobirca drepturile de autor ale desenelor sale, iar Bobirca doreste acum sa faca un Gopo Land cu lumea personajelor lui Creanga. "Cu investitii minime ar fi un mare dar pentru copiii romani si foarte avantajos turismului." Dumitru este insa constient de dificultatea acestei realizari si cauta cu orice pret sa tina vie memoria prietenului sau: "...macar un album cu desenele sale", spune el si-i sclipesc ochii la gandul ca intr-o zi va reusi.

DRAGOSTE
Bobirca plange cand se gandeste la prima lui dragoste, la Veronica. A cunoscut-o in 1957 si a iubit-o pentru ca avea un umor deosebit, radeau mereu impreuna. I-a fost insa teama de casatorie, nu avea o conditie financiara care sa-i permita intemeierea unei familii si a pierdut-o. Sase ani mai tarziu insa, soarta i-o scoate in cale pe Viorica, care il convinge ca e mai bine sa fii insurat decat burlac. "Datorita ei am acum o viata de familie. Nu ne-am casatorit din dragoste, dragostea este o reactie chimica, e trecatoare. A fost o casatorie rationala, potrivire de caracter. Suntem de 40 de ani impreuna." Au impreuna o fata, in varsta de 32 de ani. Se numeste Ana-Maria si poarta numele doamnei Gopo.
Citeşte mai multe despre:   dumitru,   teatru,   gopo,   viata mea e un roman,   bobirca

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de