Harry Tavitian: "Am fost un copil tembel"

Ii place sa cante si sa vada ca oamenii sunt fericiti atunci cand il asculta. Cand esti de fata iti dai seama ca muzica pe care o auzi ia nastere sub ochii tai. Totdeauna a fost atipic, spontan in ochii unora - extravagant pe scena, iar in viziunea lui, "cam tembel". Pentru restul lumii, el este Harry Tavitian - un geniu al jazz-ului.

"Placerea mea cea mai mare a fost dintotdeauna sa fac muzica si sa vad ca aceia care o asculta se bucura de ea. Si pot sa spun ca Dumnezeu m-a rasplatit cu carul!", ne spune Harry, cel care te incanta cu muzica lui si cu tot arsenalul inedit cu care apare pe scena (talangi, fluiere, moristi, bice...).

ADICA LENES. S-a nascut in 1952, in Constanta, pe Strada Ilie Pintilie. "Era o zi foarte calduroasa si, auzind ca la maternitate in urma cu cateva zile se inversasera niste copii, mama a refuzat sa ma nasca la spital. Primele sunete le-am scos acasa, la 9 dimineata, la 11 august", ne povesteste Harry, zambind, despre venirea lui pe lume. Inca de la inceputul vietii sale, Harry Tavitian a reusit sa iasa din tipare.

Copilaria si-a petrecut-o intr-o periferie a Constantei de atunci. In cartier erau copii de toate neamurile, "insa toti eram la fel si traiam intr-un mediu in care modelele erau parintii nostri. Mama avea grija de gospodarie, iar tata era bijutier, fapt care a cam avut urmari in anii mei de scoala". Harry zambeste cu subinteles si-si continua povestea: "Aveam o profesoara de astronomie care aflase ca tata e bijutier si-si facuse un obicei sa ma sperie cu corigenta, ca sa beneficieze de «service» gratuit pentru bijuteriile pe care le avea, iar cand trebuia sa dau un examen (in scoala sau liceu), tata, saracu’, trebuia sa dea inele sau bratari ca sa iau examenul respectiv, eu fiind de felul meu mai tembel", apoi se ridica si vine cu un dictionar turc-roman. "Uite, in limba turca, «tembel» inseamna lenes." Apoi continua sirul amintirilor... "Tata era specializat in filigran. De la el mi s-a transmis importanta detaliului atat in muzica, cat si in viata."

ARESTAREA. Rareori mi-a fost dat sa vad pe cineva cum povesteste cu atata drag de copilarie si cu atata veneratie de parinti. Desi nu toate amintirile sunt placute.

Pe la sfarsitul anilor ’50, autoritatile au pornit "goana dupa aur" prin casele armenilor. "Prigoana a durat cam cinci ani", isi aminteste Harry Tavitian, in timp ce-si savureaza ceaiul din cana de lut. "Armenii adunau aur, pentru ca erau muncitori, si asta era cea mai sigura investitie la acea vreme, iar autoritatile s-au gandit ca au descoperit un munte de comori in gospodariile acestora, asa ca au inceput sa-i adune... de pe strada, din casa... faceau perchezitii... Ajunsesem de dadeam noaptea peste gard, la vecinii nostri tatari, covoarele din casa, desi si ei se expuneau daca erau prinsi." Nici Agop Tavitian - tatal lui Harry - n-a scapat. "Stateam cu frica-n san, intr-o atmosfera de teroare. Pana intr-o zi din vara lui ’61, cand, venind cu tata spre casa, am vazut GAZ-ul la vreo 20 de metri de poarta noastra. Dupa ce ne-am asezat la masa, au intrat si l-au «invitat» pe tata la sectie. Mama i-a dat pachetul, care era deja pregatit, iar ei ne-au asigurat ca nu va avea nevoie decat de schimburi. A stat o luna in beciurile militiei, timp in care a fost batut, supus la «tratamente» electrice... Peste ceva timp, in acea luna, a venit unul din cei doi acasa si i-a spus mamei: "Scoate aurul de unde l-ati ascuns, ca barbatul tau a declarat tot!". Mama atunci i-a raspuns: "Va rog sa cautati dumneavoastra si tot ce gasiti sa luati. Eu cred ca barbatu-meu a innebunit!". In acea perioada s-a deschis un birou oficial la care armenii puteau sa mearga sa-si "vanda" aurul. Bineinteles pe un pret de nimic. S-a dus si mama acolo. Abia dupa aceea a venit tata acasa. A fost cea mai fericita zi...".

DRUMUL. Harry a inceput sa-si arate aptitudinile muzicale inca de la cativa anisori, cand "dirija" radioul. La 6 ani a inceput sa ia lectii de pian de la o batrana profesoara olandeza, iar la 7 ani avea primul sau pian.

"Desi am inceput cariera muzicala in vremuri de restriste, totusi oamenii reuseau sa creeze frumosul chiar si-n acest context - uneori sinistru. Acele vremuri aveau un parfum special in jurul lor, care stimula creatia si care, din pacate, azi nu mai exista."

Viata muzicala a lui Harry Tavitian a fost una furtunoasa, inedita, invaluita in ropotele frenetice de aplauze ale publicului. Acum, publicul a ramas, dar concertele au cam disparut...

Ineditul in evolutia sa scenica a fost deseori criticat. Harry a inceput in 1974 cu blues si apoi cu free-jazz cu influente folclorice, cand publicul nu era inca obisnuit. Acest stil avea sa ajunga in trei decenii in mare voga. Acum 30 de ani, Harry "facea" acest stil instinctiv si era contestat de majoritatea criticilor si de colegi, singurul sau sustinator fiind publicul. Erau criticate pana si barba, fesul si faptul ca iesea in sosete pe scena. La un moment dat s-a ajuns pana la "acuza" (controversata) ca face spectacole pentru "intelectualii perversi".

DIMENSIUNEA REALA. Publicul de jazz din Constanta a fost format de Harry Tavitian. "Este un miracol, ne spune el cu mahnire, existenta publicului constantean fata de inexistenta concertelor. Am fost invitat mai mult in alte orase ale tarii: Oradea, Satu-Mare, Timisoara, Iasi, decat in orasul in care locuiesc."

De altfel, Harry Tavitian sustine mai multe concerte in afara granitelor decat in Romania. "Aceasta situatie este oarecum asemanatoare cu cea de dinainte de 1989, cand aici nu puteam scoate discuri, pentru ca nu le inregistra nimeni. Din acest motiv, primele doua discuri le-am inregistrat in Anglia. Dupa aceea am fost «contactat» de Securitate pentru a da explicatii. Le-am dat si lor atunci acelasi raspuns pe care vi-l dau si voua acum: dorinta mea e sa scot discuri in Romania, nu in alta parte, prefer sa cant aici, nu in alta tara, dar nu am ce face, ma duc si cant acolo unde sunt chemat."

Altfel, ca simplu cetatean, Harry poate fi vazut pe strada, prin magazine, la platit de facturi si, in fiecare duminica - la biserica. "Dimensiunea religioasa este singura reala, adevarata si datatoare de forta", isi incheie Harry Tavitian povestea.

PERSECUTIE
"Tata a stat o luna in beciurile militiei, timp in care a fost batut, supus la «tratamente» electrice... Peste ceva timp, in acea luna, a venit unul din cei doi acasa si i-a spus mamei: «Scoate aurul de unde l-ati ascuns, ca barbatul tau a declarat tot!". Mama atunci i-a raspuns: "Va rog sa cautati dumneavoastra si tot ce gasiti sa luati. Eu cred ca barbatu-meu a innebunit!»"

DORINTA
"Am fost «contactat» de Securitate pentru a da explicatii. Le-am dat si lor atunci acelasi raspuns pe care vi-l dau si voua acum: dorinta mea e sa scot discuri in Romania, nu in alta parte, prefer sa cant aici, nu in alta tara, dar nu am ce face, ma duc si cant acolo unde sunt chemat" - Harry Tavitian, jazz-man

SPECTACOLUL INTERZIS

In 2001, a trait o "intamplare" unica in viata lui. Urma sa tina un concert aniversar in Constanta impreuna cu faimosul saxofonist bulgar Anatoly Vapirov. S-au tiparit afise, s-a scris in presa, s-au vandut bilete, chiria salii era platita. Insa in ziua concertului a aflat ca presedintele de atunci al Consiliului Judetean Constanta l-a interzis. "Urma ca spectacolul sa se tina in sala Muzeului de Arta Constanta - aflat in gospodarirea CJC. Am auzit cu cateva ore inainte de concert ca nu avem voie sa intram in sala. As fi putut intra, deoarece aveam chitanta in buzunar, dar salariatele muzeului m-au rugat cu lacrimi in ochi sa nu o fac, pentru ca fusesera amenintate cu demiterea. Mi-a crapat obrazul de rusine fata de Vapirov si fata de oamenii care cumparasera biletele. Cu o zi inainte avusesem concert la Varna si, desi era viscol, Ministerul Culturii din Bulgaria a trimis o masina care sa ma astepte la granita, minister care a si sponsorizat evenimentul din Varna. Insa cand am venit in Romania... Cu doua ore inainte de inceperea anuntata a concertului, umblam cu Vapirov si cu ziaristii dupa mine sa-l gasesc pe presedintele Consiliului Judetean. Ulterior, am aflat motivul - era un fel de reglare de conturi: sponsorul nostru era un fost prieten al acestuia, care, intre timp, ii devenise dusman... " A avut totusi noroc in acea seara, pentru ca a gasit un alt club care i-a pus sala la dispozitie pentru spectacol. Insa... "A fost singurul concert interzis din toata cariera mea artistica, spune Harry cu tristete, fara vreo urma de ranchiuna in glas. Am cantat pana si la Brasov imediat dupa revolta din 1987. Eram imbracat in costum popular si am inceput cu «sculati, sculati boieri mari, sculati voi romani plugari...», si tot nu am fost interzis".