x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"In umbra altora!"

0
Autor: Irina Munteanu 21 Oct 2005 - 00:00
"In umbra altora!"


Traduce zilnic in jur de opt pagini. La 81 de ani, Antoaneta Ralian continua sa ni-i apropie pe marii scriitori ai lumii.

Antoaneta Ralian spune, cu modestie, ca viata ei "nu e un roman", dar ar putea fi spectaculoasa prin prisma cifrelor: 81 de ani si jumatate de existenta, 50 de ani de cariera, peste o suta de carti traduse, 57 de ani de casnicie "cu acelasi sot".

Datorita traducatoarei Antoaneta Ralian, sute de mii de cititori romani au avut acces la marile opere ale literaturii engleze si americane. Crede ca nu ar putea fi personaj de roman, dar numele ei gasit pe-atatea carti a incitat imaginatia cititorilor. "La un targ de carte m-a oprit o doamna descriindu-mi cum ma vedea ea: cu un port-tigaret foarte lung in mana, invaluita in fum", povesteste amuzata doamna Ralian. Ani in sir s-a pus "in papucii" lui D.H. Lawrence, Saul Bellow, Virginia Woolf, Lawrence Durrell, Henry Miller, s-a identificat cu personajele lor si a recreat in limba romana carti minunate. "De 50 de ani, tot dublez pe altii, sunt umbra, ectoplasma altora. Stiu ca traducerile le fac bine; nu am deloc senzatia ca daca as scrie ar fi foarte bine. Nu cred ca am talent epic si nu vreau sa ingros numarul scribilor de duzina".

A invatat engleza, franceza, italiana, germana in copilarie, la Roman, cand parintii i-au angajat profesori particulari. In loc sa se joace, statea toata ziua si studia, ceea ce a facut din ea un copil retras: "Eram de o timiditate pe care am pastrat-o pana la adanci batraneti si cu care m-am luptat teribil, ca Demostene cu balbaiala lui. Cand trebuia sa iau cuvantul la o sedinta, lesinam! Varsta te face sa capeti incredere, pana la un moment dat, cand incepe declinul, marea neincredere".

Doamna Ralian nu e speriata de generatiile de azi, ci retroactiv, de educatia pe care a primit-o ea, cu toate restrictiile la care a fost supusa. A facut liceul de fete "Sturza Cantacuzino" din Roman, "un liceu foarte strict, unde se umbla cu palaria de la sprancene si pana la ceafa". "Mi-am dat seama ca e stupida educatia asta si ca alta este viata; totusi, cei sapte ani de-acasa iti raman toata viata implantati in sange".

O MARE PRIETENIE. Era studenta la Facultatea de Litere cand a inceput sa lucreze in Ministerul Culturii. Ea, care avea sa faciliteze de-a lungul vietii accesul romanilor la marea literatura, a fost nevoita, in anii ’60, sa participe la epurarea bibliotecilor de scriitorii indezirabili regimului. "Am venit acasa plangand in hohote pentru ca a trebuit sa fac un referat negativ la «Sun», al lui George Calinescu. Trebuia sa scot din biblioteci aproape toata literatura contemporana". Mai tarziu, a fost transferata din minister pentru ca avea un dosar prost - provenea dintr-o familie burgheza - si nu era membra de partid. "M-au dat chipurile la munca de jos, la Editura Univers, ceea ce pentru mine a fost o fericire".

Printre scriitorii pe care i-a tradus pentru "Univers" se afla si Iris Murdoch. Doamna Ralian a avut ocazia sa o cunoasca pe Iris si sa intretina cu ea o corespondenta care a durat 25 de ani. "Am fost invitata in Anglia de catre British Council si acolo am fost intrebata ce autori doresc sa cunosc. Iris Murdoch, o mare nonconformista, a stabilit intalnirea intr-un pub. Cu o noapte inainte, am stat in hotel si mi-am alcatuit in cap tot felul de fraze, de intrebari, ca sa-i arat intelectualitatea mea". Iris a venit "cu parul perlat de ploaie, cu obrajii imbujorati", direct la masa unde o astepta traducatoarea. "In cinci minute s-au spulberat toate intrebarile mele docte si s-a creat o dragoste la prima vedere; asta este empatia. Am ramas prietene pana cand a murit, sarmana, de Alzheimer".

HENRY MILLER. Iris s-a aflat printre scriitorii preferati ai Antoanetei Ralian; la polul opus se afla Henry Miller, a carui literatura erotica a tradus-o pentru prima oara in limba romana. "Pe Miller il citisem in tinerete, rosind in sinea mea, l-am citit nu cu indignare, ci cu repulsie. Am avut o educatie de provincie si in viata mea nu mi-au traversat buzele cuvintele pe care le-am folosit eu in Henry Miller. Dar n-am avut de ales: a trebuit sa il traduc asa cum scrie el, pentru ca a fost un novator, a demolat toate tabu-urile, toate tabuurile lingvistice in primul rand". Pentru a gasi cuvintele argotice, care denumesc organele sexuale si actul sexual, doamna Ralian s-a documentat vorbind cu "baietii de cartier, tineretul din bloc, fiii prietenelor".

Traducerea unei carti incepe cu lecturarea ei; urmeaza uneori o documentare minutioasa, cum s-a intamplat in cazul traducerii unui eseu al cabalistului Moshe Idel. Traduce zilnic in jur de opt pagini, cu foaia de hartie in fata si pixul in mana. "Am calculator si nu pot sa lucrez cu el; am nevoie de contactul senzual cu pagina, nu pot sa interpun masina intre mine si creatia mea".

SUPERSTITIE. Incaperea in care stam de vorba are o biblioteca cu albume de arta, carti in engleza, traduceri ale doamnei Ralian, discuri de vinil cu muzica preferata - Bach, Mozart, preclasici. Pe pereti - mici obiecte de arta, suveniruri aduse din calatorii. "Am fost nebuna dupa calatorii si din ce-am castigat toata viata mea nu mi-am luat nici masina, nu m-a interesat nimic, decat sa calatoresc. Dar m-am intors de fiecare data. Daca as spune lucruri mari, as zice ca radacinile m-au facut sa nu raman in strainatate. Insa radacinile toate erau in pamant, la cimitir. A mai fost poate si spaima de necunoscut, un fel de lasitate; aici aveam o meserie de care eram pasionata si stiam ca nicaieri n-as mai fi putut sa fac meseria asta, adica sa traduc din franceza in engleza, de exemplu".

De pe un perete ne priveste o masca africana, un cadou de casa noua adus, in 1977, de prieteni. "Vine barbatul meu intr-o dimineata si spune: «Nu stiu, draga, masca asta si-a schimbat expresia; are o expresie straina». In seara aia a avut loc cutremurul; aveam musafiri. Tot ce era pe masa, cristaluri, portelanuri, biblioteca au cazut. Zile intregi eu n-am putut sa intru in camera asta pentru ca-mi era frica de masca. Si de-atunci ii port respect; cand sterg praful, prima data il sterg la masca. A intrat o superstitie in mine; eu sunt o rationalista, dar fiecare avem inradacinate in noi niste temeri".

O intrebam care e cea mai mare bucurie a ei si doamna Ralian raspunde "recenziile favorabile, premiile pe care le-am luat...", apoi se razgandeste, zambind: "Nu sunt sincera. Lucrurile mici imi dau fericirea. Cand cititorii ma recunosc pe strada si vin si-mi spun ca sunt o traducatoare minunata!".

Acum mai are de terminat cateva pagini din "Nexus" de Henry Miller, iar "Ragtime", a lui E.L. Doctorow, isi asteapta versiunea romaneasca. Neobosita, la 81 de ani, doamna Ralian continua sa ni-i apropie pe marii scriitori ai lumii. "Senzatia utilitatii, asta ma tine. Un panaceu la tot, la tristete, la boala, e munca".

FAMILIA
Parintii i-au murit imediat dupa razboi, "de inima rea", si acelea au fost momente foarte grele. Fratele, Richard Stein, compozitor, autorul slagarului "Sanie cu zurgalai", a murit si el. "Am ramas eu cu sotul, care acum are 88 ani. A fost ziarist, a lucrat la radio, la Romania Libera, la «Informatia Bucurestiului»". L-a cunoscut cand el lucra la Agerpres, iar ea era studenta. "Agerpresul avea o cantina prin Piata Rosetti, la care puteam manca si noi. Ne vedeam la cantina si, pentru ca eu eram foarte cocheta - aveam doua paltoane si le purtam alternativ, el avea impresia ca suntem doua surori si nu era sigur pe care o place mai mult. Ne tot priveam, pana intr-o zi in care am intrat in vorba. Eu l-am intrebat: «Dumneavoastra in ce directie lucrati?» si asa a inceput o casatorie care dureaza de 57 de ani. Din pacate nu am copii si mi-as fi dorit enorm, dar nu le poti avea pe toate".
Citeşte mai multe despre:   doamna,   viata mea e un roman,   ralian

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de