x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Inima unei mame

0
05 Iun 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Stefan Bogdan a venit pe lume in ajun de Craciun. Grav bolnav, numai dragostea mamei l-a salvat. Ea nu doar s-a rugat la Dumnezeu, ci a mers pana la El, cu sufletul in genunchi, cerandu-i o viata in plus pentru baietelul ei. Aceasta este povestea inimii unei mame...

ADRIANA OPREA-POPESCU

Nicoleta Ignat are 33 de ani si este acum fericita mama a doi baieti frumosi si sanatosi. Acum aproape un an viata Nicoletei era un infern din care nu credea ca o sa mai iasa vreodata cu mintile intregi... "Bogdan a venit pe lume pe 20 decembrie 2002, isi incepe ea povestea. Se nascuse fara probleme, cantarea 3,600 kg si obtinuse un scor Apgar de 9. Era un copil galagios si dolofan, iar eu eram fericita, nu banuiam nimic din tot ce avea sa urmeze..."

Disperare

"A doua zi, m-am dus plina de emotie sa-mi tin in brate pentru prima data odorul, dar stupoare: mi s-a spus ca este la oxigen pentru ca "a avut ceva probleme de adaptare". Am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare, nu putea fi vorba de copilul meu..."

Mai tarziu, asistenta i-a adus Nicoletei cu un ghem de scutece din care rasarea un capsor plin de vanatai. "Firesc, am intrebat doctorita care-l avea in grija ce s-a intamplat, iar ea mi-a dat un raspuns care m-a lasat buimaca...: "Ce ati facut, doamna, de bucurie ca ati nascut un baiat, l-ati dat cu fata de perete?". Nu mai aveam cuvinte". Medicii de la maternitatea in care nascuse nu i-au mai dat mamei nici o explicatie. Mai mult, desi sansele de viata ale micutului ar fi fost mai mari daca ar fi primit din timp un diagnostic corect, bebelusul si mama au fost externati si trimisi acasa dupa zece zile... "Doctorita mi-a explicat ca micutul are un usor suflu sistolic la inima, care va disparea", isi aminteste Nicoleta. "Dar dupa 3 zile sunam disperata la policlinica: copilul devenise somnolent si pierdea in greutate. Mi s-a spus ca nu pot face nimic, pentru ca e perioada sarbatorilor de iarna si abia dupa 6 ianuarie se deschide Policlinica..."

Nicoleta a descoperit ca bebelusul ei este in pericol de moarte abia dupa o luna. "Am facut de urgenta o ecografie cardiaca la Spitalul Fundeni si dupa indelungi analize ni s-a dat verdictul: copilul are o malformatie congenitala de cord numita transpozitie necorectata de mari vase. Trebuia neaparat operat, dar in Romania nu erau specialisti. Am luat copilul si am plecat impreuna cu sotul meu spre casa, adauga mama, cu vocea tremurand de plans. Pur si simplu ne tineam in brate si nu puteam sa vorbim..."

Au pornit in cautarea italienilor salvatori care operasera in decembrie, la Spitalul Militar, un copil cu aceeasi malformatie ca a lui Stefan, dar medicii plecasera si reveneau abia peste 3 luni. I-au asteptat, cu speranta, dar ei veneau cu un alt verdict necrutator: nu mai puteau face nimic, pentru ca acel tip de malformatie trebuia operat in primele 3 saptamani de viata. Ar mai fi avut o sansa, in Italia, unde interventia chirurgicala costa 8.000 de euro. Parintii au depus un dosar la Ministerul Sanatatii, care le-a fost respins pe motiv ca "in Israel, costul ar fi de numai 5.000 de dolari". "Am refacut corespondenta, spune mama, si am primit avizul favorabil pentru spitalul The Edith Wolfson Medical Center din Holon. Dar de la Minister nu mai puteam primi nici un ajutor, caci banii alocati pentru operatii pe 2003 se terminasera, desi nu era decat luna mai. Ne-a ajutat Dumnezeu si-am facut rost de bani, singuri... Alergam sa ne salvam copilul... Dar in momentul in care am declarat ca platim noi in contul statului, cei de la Ministerul Sanatatii au inchis corespondenta cu Israelul si ne-au lasat balta. Nimeni nu s-a mai interesat de noi."

Zbor

Mama si-a luat in brate bebelusul si a plecat sa-l salveze. Au ramas in urma ei un baietel de numai doi ani, plangand, si un sot buimac si disperat, fara sa stie daca-si va mai vedea vreodata celalalt copil... "Plecam intr-o tara aflata la mii de kilometri distanta cu un copil foarte bolnav. La aeroport am inceput sa plang la decolarea avionului si o stewardesa s-a apropiat de mine sa ma incurajeze. I-am spus sincer ca mi-e frica, dar nu pentru ca zburam prima oara, ci pentru ca plec in strainatate, sa-mi operez baietelul bolnav de inima. A fost foarte atenta cu mine tot drumul. Si cand mai erau 40 de minute pana la aterizare puiutul meu a inceput sa se agite si sa planga. Intr-un moment de inspiratie, am cerut oxigen pentru copil. A fost chemat imediat comandantul aeronavei, care a anuntat prin statie ca au un caz urgent la bordul aeronavei si a intrebat daca exista vreun medic aflat printre pasageri. Mi s-a adus o butelie de oxigen si a venit si un medic. Intre timp, aeroportul a fost anuntat ca au o urgenta la bord, solicitandu-se o ambulanta la scara. Imi priveam copilul pe care il tineam in brate si din care nu mai ramasesera decat doi ochi mari si rugatori si priveam si ecranul televizorului care anunta cat mai avem pana la aterizare. Credeam ca timpul sta pe loc... Cand am aterizat, ne-a preluat un medic. I-am spus ca suntem asteptati la spitalul din Holon. "Ce Holon, ce spital, imi este teama ca in urmatoarele 3-4 minute acest copil va muri!". Intr-o goana nebuna, am plecat catre cel mai apropiat spital."

Imediat dupa ei, la acelasi spital a ajuns si dr. Sion Houri, seful terapiei intensive de la Spitalul Wolfson din Holon. Ii asteptase pe aeroport si, in momentul in care a vazut ca nu mai apare "copilul din Romania", s-a interesat si a plecat in cautarea lui. "A venit la mine, isi aminteste mama, si mi-a spus ca va veni o alta ambulanta care ne va duce la spitalul unde suntem asteptati de o intreaga echipa de medici care au venit special din vacanta pentru a-i salva viata fiului meu. Ne-am suit intr-o ambulanta superdotata care mergea mancand asfaltul cu 140 km/ora..."

Salvare

In Holon, Dumnezeu s-a indurat de chinul mamei si i-a dat micutului Stefan o alta viata... Pentru fiecare interventie chirurgicala, mama era pusa sa semneze inainte. De fiecare data, ea nu stia daca nu-i scrie biletul de salvare sau condamnarea la moarte... "Pentru copilul meu, spune ea, drumul Golgotei era abia la inceput. Si pentru mine, la fel. Mi s-a spus ca, desi este mare ca varsta, i se mai poate face corectie totala la inima, dar numai dupa ce anterior i se va face o operatie ajutatoare, pentru a-i pregati inima pentru marea schimbare. O alta varianta ar fi o operatie mai simpla si mai sigura, dar care nu-mi garanta un copil sanatos pentru toata viata. Am decis ca, daca Dumnezeu vrea sa-mi ia copilul, sa o faca atunci. I-am explicat doctorului ca nu suport nici macar gandul ca as putea sa-mi vad copilul crescand 20 de ani, ca dupa aceea sa-l pierd. Cred ca decizia mea i-a impresionat foarte mult, pentru ca mi-au spus ca sunt "idise mama", adica o adevarata mama evreica, de vreme ce sunt in stare de sacrificiul suprem, numai pentru a-i oferi copilului meu ce e mai bun..."

Dumnezeu s-a indurat de lacriumile ei, caci cele trei operatii pregatitoare au fost incununate de succes. Urma interventia chirurgicala decisiva. "Cu mana tremuranda am semnat pentru operatie si m-am rugat cu ardoare la Dumnezeu sa nu ma paraseasca si sa nu mi-l ia pe Stefan. L-am dus pana la usa blocului operator si o durere imensa imi sfasia tot corpul pe interior. M-am aplecat peste el si l-am pupat si l-am rugat sa fie tare si sa se intoarca cu bine la mine, ca eu il astept..." Iar Stefan s-a intors. Prin sternul lasat deschis de medici se vedea inimioara lui batand, grabita sa strabata drumul spre inima mamei care-l astepta... Doua zile mai tarziu operatia a fost declarata reusita. Pe 4 august 2003, Nicoleta si fiul ei s-au intors acasa. "Trecusera 2 luni fara 2 zile de cand parasisem Romania, fara nici o speranta, iar acum ne intorceam acasa ca doi invingatori."

DESTIN

A trecut aproape un an de la acest cosmar, iar Nicoletei i se pare acum tare demult.... "Ma uit la el si imi simt inima cum sta sa plesneasca de atata dragoste, cand il vad cum merge si cum se joaca. Iar cand amandoi baietii mei sunt impreuna, ma simt cea mai bogata fiinta de pe planeta."

Astazi, Nicoleta lupta pentru a salva viata altor bebelusi nascuti cu malformatii cardiace. Desi este de profesie economist, se implica activ in completarea dosarelor necesare pentru operatiile din strainatate, face traduceri si tine legatura intre familii si medicii cardiologi. Se simte datoare sa continue batalia pentru viata. Si a plans citind tragica poveste a celor sapte bebelusi cardiaci pasati, in Romania, de la un spital la altul... Ma roaga, la despartire, sa nu uit sa trec, in povestea ei, si o adresa de mail salvatoare: donnini@ifc.cnr.it. Este a italienilor care vin sa faca operatii in Romania, o data la cateva luni...
Citeşte mai multe despre:   mama,   copil,   viata,   copilul,   inima,   viata mea e un roman

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de