x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Innobilata prin iertare

0
20 Oct 2004 - 00:00

Hedi Fried era o adolescenta atunci cand a fost deportata impreuna cu parintii, sora ei, rude si multi prieteni. Dupa 60 de ani de la atrocitatile comise de nazisti la Auschwitz, Hedi marturiseste ca a gasit puterea sa ierte si sa renunte la gandurile de razbunare care au bantuit-o ani in sir.

MIRA MUNTEAN

INTELEPCIUNE. De multa vreme a renuntat la ganduri de razbunare, intelegand ca viata este mult prea scurta pentru a fi irosita in conflicte fara noima
Se spune ca iertarea innobileaza. Si ca ura nu foloseste la nimic bun. Abia dupa multi, multi ani, Hedi Fried a reusit sa se gandeasca la ceea ce s-a intamplat la Auschwitz fara a purta in suflet ura, manie, dorinta de razbunare. "I-ati putut ierta pe cei care v-au ucis parintii?", o intreb. "Multi mi-au pus aceasta intrebare de-a lungul timpului. La inceput, trebuia sa ma gandesc «oare m-am eliberat de ura?». Dupa multa vreme am realizat ca, urand, nu-mi fac decat mie rau. Cei pe care ii urasti nu sunt afectati in nici un fel de resentimentele tale. Sigur, nu pot sa neg ca nu am urat. I-am urat pe cei care mi-au distrus familia si imi doream sa le pot face si eu acelasi rau: sa-i lovesc, sa-i torturez, sa-i omor chiar. Cu trecerea anilor, mi-am dat seama ca, prin razbunare, nu fac altceva decat sa ma cobor la nivelul lor."

SIGHET. In acest orasel transilvan, a venit pe lume, la 1924, Hedi. A fost o fetita iubita si rasfatata, desi toata copilaria ei o obsedase gandul ca ar fi trebuit sa fie baiat. Motiv pentru care se comporta ca un baietoi… fluiera, calarea, se catara prin copaci, facea tot timpul galagie. Pe atunci, n-avea trecut. De fapt, nu se gandea la el. Crestea, mergea la scoala, se juca, se visa ba actrita, ba mare om de stiinta. "Credeam ca lumea inseamna Sighet si camera mea. Dar aceasta idee mi-a fost spulberata intr-o seara, cand am auzit la radio o voce feroce. Am intrebat-o pe mama cine este. «E un idiot din Germania, dar nu-ti face griji, Germania este asa de departe de noi.» Am vazut insa pe fata mamei ca era speriata, dar nu voia sa-mi arate acest lucru. Asa ca eu mi-am continuat atunci jocurile de copil. O credeam pe mama, ca Germania e departe si ca aici, in Sighet, in casa noastra, nu ni se poate intampla nimic rau."

SPRE IAD. A crescut cu credinta ca ei nu i se poate intampla nimic rau. "Gandeam ca raul ii loveste intotdeauna pe altii, pe mine niciodata", imi spune. Raul a inceput insa treptat sa-i invadeze viata. Sub diverse forme: "Evreii nu au voie sa se plimbe prin oras, nu au voie la cinema, la teatru, la restaurant", "evreii trebuie sa poarte steaua galbena"… Lumea in care traise pana atunci se schimba. Niciodata nu stia ce se va intampla cu ea, cu familia ei, in minutul urmator. Iar Hedi incepea sa inteleaga ca, pentru a supravietui, va trebui sa invete sa fie puternica. "Cand ne-au mutat in ghetou, i-am spus mamei ca va fi bine, ca acolo suntem in siguranta. Intr-o seara, au venit ofiteri SS, ne-au incolonat si ne-au dus spre gara, unde era pregatit un tren pentru noi. Mama era speriata, dar eu ii spuneam sa fie linistita, pentru ca ne duc la munca in Ungaria. Pe vagoanele trenului cu care am fost transportati scria «Pentru cai», adica era un tren pentru transportul animalelor. Ne-au inghesuit in vagoanele acelea si au inchis usile. Era intuneric bezna, ca si cum ai sta cu ochii inchisi. Intr-un colt, ne-au pus o galeata cu apa si o galeata goala. Atat." Si trenul tot mergea, zile si nopti. Iar Hedi traia cu speranta ca trenul ala se va opri odata, in Ungaria, unde va ramane sa munceasca impreuna cu familia ei. "Era o gaura mica intr-unul din peretii vagonului. Ne uitam pe rand pe acolo. Vedeam ca trecem prin tot felul de localitati. Intr-o seara, insa, trenul se opreste. Se deschid usile vagoanelor si ne trezim in ochi cu niste reflectoare puternice. Pe o tablita vad scris un cuvant strain, care mi s-a intiparit atunci in minte. Eram la Auschwitz." Se opreste pentru a mai lua o inghititura de apa. "Observi ce multa apa beau… uite, am baut deja doi litri"… O privesc si ma gandesc atunci cum poate supravietui un om fara sa poata bea, macar din causul palmelor, un strop de apa… La Auschwitz sunt intampinati de ofiteri care urla fara oprire, ii imbrancesc, ii separa… femeile cu copiii, intr-un loc, barbatii, in alta coloana. Hedi si sora ei raman langa mama lor. "Mergem impreuna cu mama, pana cand ofiterul ne separa si de ea. Mama ii cere atunci putina apa. «O sa primesti cafea», ii raspunde ofiterul. Nu a primit nici apa, nici cafea. Ci gaz. A fost ucisa in acea seara, impreuna cu alti oameni. Eu si cu sora mea nu am stiut unde o duc pe mama. Pe noi ne-au bagat intr-o incapere unde erau si alti copii. Acestia ne-au aratat atunci niste hornuri din care iesea mult fum. «Acolo sunt parintii vostri, ii ard». Nu am inteles atunci si n-o sa inteleg niciodata cum este posibil ca oameni care nu au facut nimic rau, oameni nevinovati sa fie ucisi."

ELIBERAREA. Trei luni a stat la Auschwitz. Hedi si sora ei au fost printre putinii supravietuitori din acel lagar. De aici, au fost trimise in lagarul de munca Eidelstedt, de langa Hamburg, unde vreme de opt luni au rabdat de foame si de frig si au fost obligate la munci grele ore in sir, umilite si batute. "Cand ne-au urcat din nou in vagoane de vite, am fost sigura atunci ca ne duc sa ne omoare. Trenul s-a oprit la Bergen-Belsen. N-am primit nici paine, nici apa mult timp. Si totusi, am supravietuit pana in 15 aprilie 1945, ziua eliberarii noastre." Oare ce sentiment au putut trai, in momentul cand s-au vazut liberi, acei oameni dusi in lagare pentru a fi ucisi, dar de care moartea nu a vrut sa se atinga atunci? "Cand am aflat ca acest iad s-a sfarsit, nu am putut sa ma bucur, sa plang de fericire. Mi-am zis, maine o sa ma bucur. Azi nu pot. Dupa aceasta cumplita trauma am cautat insa sa-mi refac viata. Sa o reincep", spune Hedi.

PUTEREA. "Ceea ce nu te ucide te face mai puternic" este o maxima celebra pe care Hedi Fried spera sa o cunoasca si sa o tina minte tinerii. La 80 de ani, Hedi calatoreste pentru a sustine conferinte despre atrocitatile comise de nazisti acum sase decenii. Pentru ca lumea sa nu uite. Spune ca este singura cale de a preveni ca, in viitor, raspunsurile despre trecutul oamenilor sa fie insemnate pe piele. In 1999 a gasit puterea de a vizita lagarul de la Auschwitz si lagarul de munca Eidelstedt. Desi, recunoaste acum, nu credea ca va gasi vreodata atata putere in ea.

IMPACAREA

"Ce a fost, a fost. Orice as face nu mai pot sa-i aduc inapoi pe parintii mei. Este important sa te gandesti la viitor, la copii, la copiii copiilor si sa faci tot ce depinde de tine pentru ca acestia sa traiasca intr-o lume mai buna. Chiar si in acest secol, cei mai multi oameni au prejudecati, nu-i respecta pe ceilalti si nu inteleg ca toti suntem de fapt la fel."

PATRU VIETI

"Habar n-am daca se poate spune ca un om are mai multe vieti, asa cum se crede despre pisici. Eu pot spune insa despre mine ca acum imi traiesc a patra viata. Scopul primei vieti a fost sa cresc. In a doua, sa supravietuiesc. In a treia viata am muncit ca sa pot ridica ceva pe ruinele vechii existente. Acum, in cea de-a patra viata ce mi-a fost harazita, telul meu este sa lupt impotriva raului, sa le vorbesc oamenilor si mai ales copiilor, celor tineri, despre Holocaust. Daca uitam, asemenea crime se pot intampla din nou. Copiii trebuie invatati sa nu accepte niciodata o nedreptate." - Hedi Fried

HOLOCAUST

Sau dorinta lui Hitler si a nazistilor de a extermina poporul evreu si alte natii considerate de ei inferioare. Aceasta inumana nazuinta a insemnat 12 milioane de morti, mai mult de jumatate fiind evrei. Modalitatile de exterminare la care recurgeau nazistii sunt greu de imaginat. Cele mai multe victime au pierit fiind impuscate, gazate. Multe s-au imbolnavit. Altele au fost torturate pana la moarte ori erau supuse unor experiente medicale ingrozitoare. Auschwitz a fost cel mai mare lagar de exterminare nazista, cel mai cunoscut "camp al mortii" nazist. Este simbolul genocidului, al terorii, al Holocaustului. Adusi aici, cei mai multi dintre oameni - barbati, femei, copii - erau trimisi direct in "camerele mortii". 1,5 milioane de copii au fost ucisi de nazisti in lagare.

"Am inteles repede ce se intampla la Auschwitz, spre deosebire de altii. Cred ca acest lucru m-a ajutat, mai ales atunci cand mi-am dat seama ca va trebui sa traiesc toata viata cu acele amintiri", spune Hedi Fried.

SUEDIA

O privesc si o ascult vorbind. Romaneste. Se opreste deseori si ma intreaba: intelegi ce spun? Recunosc, nu mi-am putut imagina ca mai stie romaneste. Stie si este mandra sa vorbeasca limba romana. La 20 de ani, s-a stabilit la Stockholm. S-a casatorit, are trei feciori si sapte nepoti. A facut studii de psihologie, a scris carti, a realizat filme, a primit titlul Doctor Honoris Causa. In octombrie a fost in Bucuresti pentru a-si lansa cartea "Pendulul vietii". "Azi sunt fericita", marturiseste Hedi.
Citeşte mai multe despre:   mama,   viata,   ne-au,   viata mea e un roman,   hedi,   Auschwitz

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de