"Mi-a imbogatit viata!"

Rade. Se intristeaza. Vorbeste clar si raspicat. Cu acea voce puternica si cu care ne-am obisnuit inca la primele sale emisiuni. Este Jana Gheorghiu. Este femeia care a avut curajul, singura fiind, sa infieze un copil, desi nu pleaca de la lucru mai devreme de 10, 11 noaptea.

Nu se dezlipeste de pachetul de tigari si nici de cele doua telefoane mobile. Este energica si mereu pe fuga. Are insa o mare placere, aceea de a-si aduce aminte. Doar asa poti sa o tii pe scaun. M-a primit in biroul sau spatios, s-a asezat la masa rotunda si a inceput povestea.

IMPLINITA. De mai bine de 20 de ani, Jana Gheorghiu a inceput sa vorbeasca despre ea la plural. De tot atata timp inima ei bate in acelasi ritm cu o alta, aceea a baiatului sau, Ioan. Nici o clipa nu i-a trecut prin minte ca ar putea fi mama altui copil decat cel nascut din trupul si din sangele ei. Intr-o zi insa, cand a pasit pe usile unui spital cu gandul de a se documenta pentru realizarea unui reportaj, manutele unui copil de doar 4 ani s-au agatat cu disperare de ea. Atunci a fost si momentul cand a zarit si cei doi ochisori atat de senini si de frumosi. Dar si obrajii mancati de bube, trupul firav si nedezvoltat. "S-a lipit de mine, iar eu nici macar nu stiam cum sa reactionez. Nu stiam ce sa fac, ce sa zic." Zambeste. Si ochii ei, obisnuiti sa nu tradeze emotiile, de data aceasta aluneca prin zeama unei lacrimi. I-au trebuit doar trei zile ca sa se intoarca in spital. "Ma imbracasem in rochie. Eram complet diferita. Le-am spus asistentelor ca vreau sa-l vad. Pe hol, in lumina, se zarea doar o silueta slabanoaga, care de-abia se tinea pe picioare. Cand m-a vazut a inceput sa strige cat putea el de tare: «Mami, mami!». Si zambea atat de frumos, cu fata lui plina de rani deschise. Ma recunoscuse. Iti dai seama?", povesteste Jana Gheorghiu, amintind apoi si de drumul lung pe care l-au avut de traversat, ea si mama ei, pana au reusit "sa-l dam pe brazda". "Nici sa zambeasca nu stia. Cand voia sa rada, se stramba, casca gura si scotea sunete ce pareau a fi mai degraba urlete de groaza. Nu recunostea decat laptele, apa si painea. Tin minte, ca atunci cand am vrut sa-l urc in masina nu am putut sa-l atrag decat cu bomboane. De fiecare data cand il vizitam ii aduceam dulciuri. Se obisnuise. Cand a trebuit sa plecam impreuna acasa, mi-am asezat geanta pe bancheta din spate, iar el cand a zarit-o s-a si repezit la ea. Tot drumul el a mancat bomboane, iar eu incercam sa-l imbrac cu hainutele pe care i le adusesem. Singurele lucruri pe care le avea erau o camasuta si o pereche de ghete decupate la calcai si la degete pentru a putea fi purtate si atunci cand ramaneau mici." Le spune pe toate cu drag si pare a nu se mai opri.

O LUME DISPARUTA. In urma cu cinci ani, mama sa a plecat in lumea celor drepti, lasand un gol imens pentru Ioan, nepotul cu care statea mai toata ziua. "Si-a revenit foarte greu. Eu il certam foarte mult, voiam sa fie un copil responsabil. Tot timpul se simtea nedreptatit. In schimb, mama il mai pasuia." Amintirile despre copilarie i se redesteapta. In minte-i apare si invatatoarea, care vazand ca stie sa scrie si sa citeasca inca de cand avea 4 ani, a hotarat ca eleva Jana Gheorghiu sa intre in clasa atunci cand va voi ea. Dar si de profesorul de Latina, cu care "traduceam, din Cicero, Cezar. Asa am descoperit placerea de a folosi limba romana si de a-i afla ascunzisurile", spune Jana Gheorghiu si trage cu nesat dintr-o tigara. Sa tot fi fost a zecea intr-o jumatate de ora.

"Nu am fost un copil comod!" Desi voia sa devina chirurg cardiolog, pentru a-l vindeca pe proful de Latina care suferea de inima, a ajuns pe bancile Facultatii de Filologie.

Atunci a avut prilejul sa-i asculte prelegerile lui Calinescu, dar si sa citeasca foarte mult. "Cand eram mica impartisem o foaie pe din doua si scrisesem intr-o parte «Stimulente» si pe cealalta jumatate «Pedepse»." Primele se numarau in prajiturele, celelalte, in curele. Si cum nu-i placeau prajiturile, tatal sau facea socoteala la sfarsit de luna si-i dadea recompensa in banii pe care i-ar fi dat pe desertul dulce. Jana repede se ducea la libraria din colt si isi achita cartile pe care vanzatoarea i le oprea. Ii placea si sa se joace, iar bucuria cea mai mare era bicicleta pe care o cara peste tot. "Imi organizasem o ceata de vreo 11 baieti si cotrobaiam prin poduri parasite, unde descopeream carti vechi din care le citeam baietilor. Aveam sentimentul ca descopar ce altii nu reusisera."

Ii rasuna in minte "Ninel", numele cu care se pricopsise de la tatal sau, si repede aminteste si despre conventiile viclene pe care le facea ba cu bunica sa, care, in schimbul unor tigari pe care-i le procura pe ascuns, aceasta trebuia sa o anunte cand venea mama de la serviciu si sa se protapeasca in fata mesei de lucru, de parca acolo ar fi stat toata ziua, si nu pe afara cu trupa de baieti, calare pe bicicleta. Ba cu invatatoarea, care ii dadea voie sa-si puna gulerasul si funditele scrobite de mama sa numai la inspectiile scolare. "De trei ori am ratat sa fiu facuta pionier. Niciodata nu am fost supusa. Dar nici nu am fost un copil rasfatat." Si nici nu ar fi avut cum. Copilaria ei a fost una fericita, dar nu imbelsugata. Parintii sai s-au despartit, iar cateodata nici bani de paine nu aveau. Poate asa se si explica preocuparile ei de a strange bani inca din liceu. A facut meditatii, a scris la diferite gazete, iar cand nu mai avea nici o alta solutie, se despartea, rand pe rand, de cate vreo carte, ducand-o la anticariat.

DOR. Isi doreste sa-si poata continua munca din televiziune si sa-i fie copilul fericit. Ii e dor de parinti, de veselia din copilarie, cand inchiria bicicleta pe cate vreo prastie, de perioada de un an cand a facut naveta Bucu-resti - Vrancea, timp in care citea geamantane de carti. Acum timpul nu-i mai da ragaz decat sa se bucure de ceea ce are mai de pret, de Ioan.

PARINTE
"De cand il am pe Ioan, viata imi este mai bogata, abia acum au inceput sa capete sens si pentru mine vorbele pe care le tot auzeam de la mama: «Stii pentru cine muncesc eu, pentru cine ma zbat?»" - Jana Gheorghiu, om de televiziune

NEAJUNSURI
"In copilarie, traiam intr-un subsol de locuinta, apoi ne-am mutat intr-o casa de paianta. O duceam tare greu. De cele mai multe ori, mama imi facea mie un ou prajit, iar ea manca ce mai ramanea pe fundul tigaii" - Jana Gheorghiu

INCOMODA

EXIGENTA. Nu suporta minciuna si nici oamenii lenesi. Nu accepta lucrurile impuse, caci spune ea: "Ma guverneaza intrebarea «de ce?»" Nu a fost casatorita niciodata. De ce? "Asa a fost sa fie!" Logodna a rupt-o pentru ca acela care ar fi trebuit sa-i fie alaturi o punea sa aleaga intre casatorie si meserie. A ales meseria, desi a trecut prin momente grele, mai ales in timpul si dupa Revolutie. Ea a fost singura care se poate mandri cu realizarea unei transmisii in direct, chiar in zilele acelea de maxima tensiune. A vorbit despre Revolutie cu sinceritate in primul talk-show din Romania, intrand in legatura cu telespectatorii. "Pentru ca imi place sa fiu cinstita si sa spun lucrurilor pe nume, am fost data afara din televiziune, acolo unde victimele erau asezate langa calai. M-au trimis in radio. Tot raul a fost spre bine. M-au rechemat ulterior in TVR. Firea mea insa iar le-a dat de furca, asa ca anul trecut s-au descotorosit de mine. Nu ma plang. Imi place sa muncesc. Am scris si la rubrica sportiva in gazete, am scris si despre subiecte interzise, cum ar fi SIDA, copii abandonati." Si povestea ar continua la nesfarsit, caci vorbeste despre ceea ce a facut toata viata: despre munca.