x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Mi-am cunoscut tara mai mult pe sub pamant"

0
14 Oct 2004 - 00:00

In ianuarie 1949, cand fidelii Cominternului care ne conduceau pe atunci imparteau, la masa ospatului si a recunostintei, bucati din trupul tarii URSS-ului, un ofiter roman a avut taria sa se opuna acestei nelegiuri. Pentru curajul sau, comandorul Copaciu a fost condamnat la munca silnica pe viata si degradare militara.

ADRIANA OPREA-POPESCU

Copaciu, Constantin, Comm. 7 rue Bel-Respiro, MC-98000 Monte-Carlo, Monaco, Ph: (33)-93305194.

Constantin a venit pe lume pe 26 februarie 1910, in Ploiesti. Nu se stie cu adevarat cine au fost parintii sai naturali, numele nu le-a fost consemnat nicaieri, nici macar in dosarul personal care i s-a facut, peste ani, in arma-ta. A fost infiat, chiar in ziua nasterii, de Nicolae si Elena Copaciu. O adoptie care, spun unii, fusese aranjata cu mult timp inainte. Vom vedea si de ce...

SCUND, DAR MARINAR... Tatal adoptiv era ofiter de infanterie, mama - profesoara de limbi straine, cu diploma luata la Zürich. Pana la 6 ani a copilarit in Ploiesti. Cand a inceput primul razboi mondial, tatal pleaca pe front, iar mama se refugiaza cu el in Moldova. Pe langa teama de bombardamente se pare ca un alt motiv al fugii a fost si adoptia baiatului, de care aflase prea multa lume... Comandorul povestea, spre sfarsitul vietii, ca are din acea perioada amintiri foarte dureroase: iarna 1916-1917, cu geruri cumplite si nameti cat casa, ziua in care el si mama ramasesera blocati in zapada si fusesera salvati, intr-un tarziu, cand nu mai sperau intr-o minune, de ofiterii rusi...

Dupa terminarea razboiului, familia Copaciu s-a mutat la Constanta, iar baiatul a urmat aici scoala primara. Indragostit de mare, visa sa devina marinar. Era bun la invatatura, dar foarte mic de statura, sub 1,60 m. Niciodata n-ar fi reusit sa treaca de standardele impuse de un liceu cu profil militar si totusi... Constantin Copaciu a fost admis la Liceul "Mircea cel Batran", pe care l-a absolvit in 1929, an in care a devenit si membru al Ligii Navale. A fost primul semn evident al protectiei de care se va bucura toata viata. Cine a intervenit pentru el, dand peste cap toate canoanele cazone?

"A avut tot timpul relatii la Palatul Regal, explica astazi comandorul (r) Enachescu Corneliu, coleg de generatie cu Copaciu si fost comandant al Directiei Hidrografice. Ori de cate ori aparea vreo problema, se intervenea de acolo si se rezolva rapid totul. Nu era un secret pentru nimeni, Copaciu era protejatul Casei Regale." Un alt fost coleg de-al lui, comandorul Vasile Panaitescu (n.r. - a decedat in urma cu 4 ani) sustinea, de cate ori venea vorba de Copaciu, acelasi lucru: "A avut sustinere puternica, era protejat al familiei regale si, cand avea nevoie, era ajutat". In baza acestor marturii, cei care s-au apropiat de el in ultima parte a vietii au lansat o ipoteza, astazi imposibil de verificat, conform careia Copaciu ar fi avut legaturi de sange cu familia regala. Ca ar fi fost un copil nedorit, rodul unei iubiri interzise, nascut in Ploiesti, la doi pasi de Capitala, si dat in ingrijire familiei unui ofiter devotat din Armata Regala.... Cine ar fi putut sa traiasca, in 1910, o asemenea poveste? Comandorul Copaciu nu a dezvaluit nimanui enigma vietii sale. Desi a supravietuit multor incercari tocmai prin aceste relatii sus-puse, nu a abuzat de ele, a incercat sa-si croiasca singur drumul prin viata.

INIMA REGINEI. Dupa absolvirea liceului, este admis la "L’...cole Normale Sup...rieure" din Paris dar, dupa numai un an, se retrage. Tatal sau, ramas invalid din razboi, avea o sanatate subreda, iar fiul adoptiv a considerat de cuviinta sa-i fie aproape. In 1930 s-a inscris la Scoala Navala din Constanta, pe care a terminat-o doi ani mai tarziu, iar pe 1 iulie 1932 a fost avansat sublocotenent si repartizat la baza maritima. De la inceput fusese atras de hidrografie, desi la noi aceasta activitate stiintifica era abia la inceput, caci Romania a avut iesire la mare dupa 1878, iar prima harta romaneasca a coastei de vest a Marii Negre a aparut abia la 1900... Dar lui ii placea sa cerceteze amanuntit si sa deseneze harti, avea aceasta vocatie, iar primele sale lucrari de hidrografie le-a facut in Cadrilater, dincolo de Balcic, in zona romaneasca aflata astazi la bulgari. A elaborat pe planseta sondajele executate vara, in zona Ecrene-Balcic, si a pus in tot ce a facut si minte, si suflet in egala masura. In dosarul personal de ofiter, pastrat la Arhivele Militare, Copaciu a fost dintotdeauna apreciat de superiori drept un "foarte bun hidrograf, indragostit de meseria sa". Chiar seful Serviciului Hidrografic de atunci, capitanul Emil Ghergescu, viitorul viceamiral, spunea despre el: "Este un excelent colaborator, cu foarte frumoase cunostinte hidrografice".

SI-A IUBIT MESERIA.Dar nu cu toata inima, caci o farama din ea ramasese pentru totdeauna la Balcic. A trait mereu cu nostalgia acelor locuri si n-a uitat niciodata ultimul drum al Reginei. Facuse parte din garda care, in august 1938, a condus inima Reginei Maria cu salupa, pe nava botezata Distrugatorul "Regina Maria", si de acolo mai departe, spre Balcic... Ii placea sa "imblanzeasca" apa pe coala hartilor, dar si-n panza velelor umflate de vant cu care se plimba pe mare. A avut o mica ambarcatiune, iar in 1934 a organizat, la Mamaia, impreuna cu capitanul Gheta Eduard si sublocotenentul Calabreza Manole - "Jamborea Internationala a Cercetasilor", sub inaltul patronaj al printului Nicolae. O intrunire a cercetasilor din intreaga lume, in care Copaciu a raspuns de partea nautica. Mai mult, dragostea pentru mare l-a inspirat sa scrie si, in 1940, alaturi de locotenentul Calin Botez - fiul comandorului Eugeniu Botez, nimeni altul decat scriitorul cunoscut sub pseudonimul Jean Bart - editeaza lucrarea "Abecedarul Marinarului". Cartea a fost premiata de Liga Navala, iar autorii ei - decorati cu "Virtutea Militara".

Un an mai tarziu, la alegeri, a fost propus spre avansare la gradul de capitan si numit ajutor al comandantului Serviciului Hidrografic. Iar in timpul razboiului, cu protectia de care se bucura si cu ajutorul dat de mama sa, care intretinea relatii stranse cu familiile multor ofiteri din armata regala, Copaciu reuseste sa infiinteze in Bucuresti un supraorganism al Serviciului hidrografic din Constanta - Oficiul Hidrografic. Este numit director (functie pe care o detine pana in 1946) si, cum Oficiul functiona in cadrul Ministerului Aerului si Marinei, devine ministru secretar de stat. Primeste apoi functia de consilier hidrografic al ministrului Afacerilor Straine si pe cea de delegat al Romaniei in Comisia Internationala a Dunarii de la Viena.

MISTERUL ELIBERARII. Poate doar o coincidenta, cariera sa a intrat in declin o data cu prabusirea monarhiei in Romania. Tri-mitandu-l sa negocieze cu delegatia sovietica niste conditii umilitoare pentru tara - si de mult convenite... - , cei care venisera la putere i-au intins, abil, o capcana. Comandorii Constantin Copaciu si Ovidiu Limbide, reprezentanti ai tarii noastre in Comisia mixta romano-sovietica pentru delimitarea frontierelor pe Prut, Dunare si Mare, au refuzat sa semneze harta cu solutiile propuse de sovietici. S-au opus mutilarii Romaniei, asa cum arata ea acum... Ovidiu Limbide a fost trecut in rezerva, Copaciu - arestat la 5 martie (in hartiile oficiale este trecuta data de 7 martie) 1949 si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la munca silnica pe viata si degradare militara, pentru "crima de inalta tradare". A trait toata teroarea puscariilor comuniste. A trecut prin beciurile Serviciului de Informatii al Armatei si prin cele ale Ministerului de Interne, prin celulele din Jilava si Malmaison, prin izolatoarele din Pitesti, Aiud, Ramnicu-Sarat si Sighet. "Mi-am cunoscut tara mai mult pe sub pamant", glumea el amar, dupa 1989, intr-o scrisoare adresata dr. Mariana Pavaloiu, muzeograf la Academia Navala "Mircea cel Batran".

In 1963, conform art. 7 din Decretul nr. 5 pe acel an, i se reduce pedeapsa la 25 de ani de munca silnica. Ar fi iesit din inchisoare la varsta de 64 de ani, dar a plecat acasa un an mai tarziu, la 30 iulie 1964. Si, desi dosarul de la Ministerul de Justitie atesta clar ca eliberarea lui Copaciu s-a facut in baza celebrului Decret nr. 411/1964, care a golit puscariile de detinuti politici, pe marginea acestui episod din viata au aparut legende... Unii spun ca, datorita "legaturilor de sange" pe care le avea cu Casa regala, Copaciu s-ar fi inrudit cu insusi printul Principatului de Monaco, care l-a rugat pe U. Than, secretar general al ONU, sa intervina la Guvernul Romaniei pentru eliberarea comandorului. Conform aceleiasi ipoteze, dupa iesirea din inchisoare, Copaciu a fost ajutat, tot de U. Than, sa emigreze, impreuna cu sotia, in Monaco. Din pacate, nu mai e nimeni in viata care sa confirme daca, intr-adevar, secretarul general al ONU a jucat vreun rol in toata aceasta poveste. Marturie a vizitei pe care U. Than a facut-o in acea perioada in tara noastra e o fotografie in care el apare alaturi de Gheorghe Gheorghiu-Dej si Petru Groza. Iar in anul 1957, cand Copaciu isi astepta sfarsitul prin puscariile comuniste, numele lui apare, ca reprezentant al Romaniei, in Anuarul Editat de Biroul International Hidrografic din... Monaco!

AUTOEXILARE. Un alt episod invaluit in mister este acela legat de angajarea lui, dupa eliberare. Avea 54 de ani, cazier de detinut politic, dar a reusit sa obtina o slujba la Institutul Geografic al Academiei Romane... In mai 1965 este pensionat de Ministerul Armatei, care-i recunoaste calitatea de capitan comandor, dar si pe cea de "veteran in razboiul antifascist". Iar un an mai tarziu Constantin Copaciu para-seste Romania si se stabileste, impreuna cu sotia sa, in - ati ghicit - Principatul Monaco. Si din nou in povestile celor care l-au cunoscut este invocat amestecul lui U. Than, de data asta la o solicitare venita din partea statului englez. Ajuns in Principat, s-a angajat la Biroul Hidrografic International din Monte Carlo si apoi a devenit membru al Societatii Europene de Geografie, precum si al Societatii pentru Cercetari Marine din Londra. Si-a recapatat, inca din 1965, dreptul de membru in Comisia Internationala a Dunarii de la Viena si a fost primit in Uniunea Geofizica americana din Washington si in Asociatia Internationala a Geodeziei din Copenhaga.

A facut expeditii stiintifice in mai toate intinderile uriase de ape din lume: in Marea Nordului si Marile Sudului, Mediterana, pe Oceanul Indian, Pacific, Atlantic si Inghetat. Rezultatele cercetarilor le-a publicat, intre anii 1977-1981, intr-o revista de specialitate din Monaco. Dar toate aceste recunoasteri nu i-au putut umple golul din inima caci, oricate oceane i s-ar fi intins la picioare, Copaciu a trait pana-n ultima clipa cu nostalgia Marii Negre si, mai ales, a Dunarii, de care-i era, marturisea el, tare dor. Iubea Chilia si spunea adesea ca Delta Dunarii a ramas locul celor mai frumoase amintiri din viata sa.

Monaco l-a primit cu generozitate si i-a oferit o batranete lipsita de griji. Cetatenia franceza o obtinuse inca din 1969. S-a instrainat si izolat singur, desi ducea dorul celor de-o limba si-un neam cu el. "La Monaco nu cunosc nici un roman, ii scria el profesorului Dominut Padurean in 1994, mi se spune ca sunt... unde sunt si ce fac nu stiu si nici nu ma intereseaza ce fac... Educatia mea militara - spartana aproape, imi interzice sa am legaturi care ar putea fi gresit interpretate!"... Nu a mai revazut niciodata Romania. Pana in decembrie ’89 s-a temut de mizeriile pe care i le-ar fi facut Securitatea. Apoi, in ’90, drumul spre acasa i-a fost ingreunat de un cancer care i-a macinat trupul impovarat de ani. S-a luptat cu el pana-n 1995, cand sufletul lui a urcat la Cer, impovarat de un vis neimplinit. In urma lui n-a mai ramas nici o aducere aminte. Memoriile pe care le lasase sotiei rugand-o, pe patul de moarte, sa le trimita in Romania, s-au pierdut. La cateva zile, niste jurnalisti francezi au vizitat-o pe doamna Copaciu si au luat cu imprumut manuscrisele, sa scrie un articol. N-au mai aparut, nici jurnalistii, nici articolul si nici amintirile lasate prin testament de Copaciu tarii sale.

N.R. Multumim dr. Mariana Pavaloiu, muzeograf, prof. Dominut Padurean de la Academia Navala "Mircea cel Batran", comandorului (r) Enachescu Corneliu si dr. Bologa Alexandru, director al Institutului de Cercetari Marine, pentru sprijinul acordat in realizarea acestui articol.

IDEAL

"Era un om integru, care si-a iubit tara. Provenea dintr-o generatie de militari crescuti intr-un ideal al Romaniei intregite, o generatie pentru care pamantul tarii era sfant" - dr. Mariana Pavaloiu, despre comandorul Copaciu

DUBLA EXPERIENTA

In 1986, Bologa Alexandru, director la Institutul de Cercetari Marine, obtine o bursa si pleaca la Monaco, intr-un stagiu de specializare. Aici traieste o dubla experienta... Intr-o zi, mergand pe plaja, aude o voce cunoscuta si se duce la respectivul, spunandu-i: "Buna ziua, sunt fiul doctorului din Brasov care va punea mainile si picioarele bine, cand jucati tenis". Acela ii intoarce insa spatele, intr-un gest de aroganta, rusinat fata de cunostintele lui ca un roman l-a abordat pe o plaja din Monaco... In aceeasi zi, spre seara, biologul merge la biblioteca Muzeului de Oceanografie unde, auzindu-l vorbind romaneste, un mosulet mic de statura, slabut, vine la el. "Buna ziua, domnule, eu sunt Constantin Copaciu, comandor in Marina Regala Romana, cercetator aici, pensionar, si-am auzit ca a venit un roman de-al meu. Nu vreti sa luati, in seara asta, cina cu mine?". Uimit, nu stia daca sa accepte sau nu... "Domnule, a insistat Copaciu, imi face placere, n-am mai fost in Romania de 20 de ani, mi-e drag sa stam de vorba." Si l-a invitat la unul dintre cele mai luxoase restaurante, unde l-a tratat cu cele mai scumpe delicatese... "In tot timpul conversatiei noastre, isi aminteste astazi Bologa Alexandru, n-a rostit un singur cuvant urat despre Romania. Desi, la cat a avut de patimit, poate ar fi fost de inteles... Dar el inca avea sufletul plin de caldura si de respect deosebit."

SOTIA COMANDORULUI

De aproape 10 ani, sotia comandorului Copaciu locuieste singura intr-un apartament inchiriat de ei pe Bel-Respiro. In varsta, singura ei fereastra spre lume e un televizor urias, la care priveste toata ziua. Ii lipsesc mult lungile calatorii cu vaporul pe care le facea odinioara, insotindu-si sotul in expeditii pe toate oceanele lumii. Dar cel mai tare ii lipseste Valcovu din Romania, despre care spune ca este un fel de Venetie in miniatura, cu canale si case pe piloni. "Am colindat lumea, dar cand vreau sa-mi amintesc ceva frumos, imi amintesc Valcovu, unde mergeam adesea cu sotul meu. Si Balcicul..." E o femeie volubila, ii place si-i e dor sa vorbeasca romaneste. Dar nu s-ar mai intoarce in tara decat cu gandul. Spune ca nu mai vine aici de teama nepotilor ramasi de la fratii ei, care nu se gandesc decat la cum sa-i toace averea. Si-atunci, prefera sa ramana departe, cu amintirile ei. Pensia o primeste in cont, iar o functionara a Biroului Hidrografic International ii gestioneaza banii si se ocupa de plata tuturor cheltuielilor.Se spune ca intre Constantin Copaciu si sotia lui au existat legaturi de rudenie, ca erau veri primari, prin parintii lui adoptivi. Indirect, recunoaste si ea acest lucru, fara sa ofere mai multe detalii. N-au avut niciodata copii...

FOTO

COPACIU FOTOGRAF. Marea, pe care a iubit-o atat de mult, a ramas pe vecie imortalizata in inima lui si-n fotografiile sale de amator. Imaginea de fata surprinde un grup de colegi-hidrografi aflati in misiune
A DOUA CASA. Ultimii 28 de ani din viata si i-a petrecut in Principatul Monaco, unde a fost tratat cu respect si generozitate
MERITE. Alaturi de fiul lui Jean Bart a editat o carte pentru care a primit "Virtutea Militara".
Citeşte mai multe despre:   romania,   tara,   constantin,   viata,   viata mea e un roman,   copaciu,   monaco,   hidrografic,   constantin copaciu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de