x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman "Nu conteaza cum arati. Important e sa fii om!"

"Nu conteaza cum arati. Important e sa fii om!"

25 Aug 2004   •   00:00
"Nu conteaza cum arati. Important e sa fii om!"

La 20 de ani neimpliniti si-a invins soarta care i-a fost potrivnica din primele clipe de viata. In ciuda handicapului sever cu care s-a nascut a avut forta de a se ridica. Arta l-a ajutat cel mai mult. A avut nenumarate expozitii personale, iar in toamna se pregateste pentru admiterea la Academia de Arta din Bucuresti.

ALEXANDRU NASTASE

In dimineata zilei in care l-am intalnit pe Marin Basa am facut un dus, m-am spalat pe dinti, am mancat o omleta, am transcris un articol la calculator si am verificat cateva e-mailuri. Desi s-a nascut cu o malformatie grava a mainilor, Marian Basa a facut aceleasi lucruri ca si mine: s-a folosit exclusiv de picioare.

ORICE E POSIBIL. Marian este din Galati si va implini in noiembrie 20 de ani. Baiatul s-a nascut cu o grava afectiune a bratelor - artrogripoza congenitala multipla. Practic, nu-si poate folosi mainile la nimic, pentru ca muschii superiori ai spatelui si cei ai mainilor sunt subdezvoltati. Poate doar sa care vreo sacosa mai usoara, dar si aceea cu mare dificultate. Are insa un crez de invingator: "Nu conteaza cum arati. Important este sa fii om". Pentru Marian, orice lucru este la fel de usor de facut ca pentru un om normal. Mananca, se joaca la calculator, se spala, foloseste telefonul, coase, poate face orice, totul cu picioarele. S-a obisnuit asa de cand era mic. "Niciodata nu am putut sa dorm foarte mult. Ma trezeam dimineata foarte devreme si cat ceilalti mai dormeau, eu imi faceam de lucru. Am invatat sa fac orice folosindu-ma doar de picioare. La inceput a fost teribil de greu, dar cu rabdare si exercitiu, nimic nu mai este astazi imposibil de facut pentru mine. Asa am invatat sa desenez. Dormeam cu caietul in care desenam sub perna", povesteste Marian.

A inceput prin a copia diverse obiecte, apoi, incet-incet, a facut si alte tipuri de lucrari. In clasa a III-a, un profesor l-a ajutat sa faca niste felicitari de Craciun pe care le-a vandut. Apoi au urmat tablourile. Acum are la activ numeroase premii pentru pictura si expozitii si se pregateste sa sustina peste cateva saptamani examen de admitere la Universitatea de Arte din Bucuresti. Handicapul cu care s-a nascut nu l-a impiedicat sa mearga la scoala. Probleme. "In Galati nu exista o scoala pentru co-piii cu probleme ca acelea pe care le am eu, ci doar pentru cei cu handicap psihic. O scoala la care as fi putut sa merg era doar la Cluj. Mama a discutat cu cativa directori de scoala si acestia i-au spus ca ar fi fost pacat sa ma trimita la scolile ajutatoare sau la Cluj, unde era foarte departe. Asa ca m-a inscris la o scoala normala", spune Marian. A pri-mit o banca special pentru el, foarte joasa, pe care putea scrie cu picioarele. In clasa a VII-a, banca pe care statea s-a pierdut si, o perioada, a scris cu gura. "Colegii m-au adoptat repede, la fel si profesorii. Nu am avut niciodata probleme la invatatura. Ba chiar prin gimnaziu si chiar in liceu am fost printre cei mai buni din clasa", povesteste Marian.

PLANURI. Nimic nu este imposibil de facut pentru Marian si, de altfel, spune ca face tot ceea ce face si un om normal. Se joaca la calculator cu pasiune, mai ales jocuri sportive si shooter-e. Iese in fiecare seara in oras cu numerosii prieteni si de cate ori nu are treaba merge cu baietii din cartier la fotbal. Anul trecut a fost prima data la mare, la o tabara de pictura, si a invatat sa inoate. A avut si cateva prietene, dar de care s-a despartit. "Ma inteleg mai bine cu prietenii pe care ii am. Am foarte multi si ma simt foarte bine cu ei!", sustine Marian. Tanarul spera sa fie admis la facultate si planuieste ca in viitor sa-si deschida propria afacere: o firma de design si arhitectura de interior. ACTIVITATI "Mananc, ma joc la calculator, ma spal, vorbesc la telefon, cos, pot face orice, totul cu picioarele" - Marian Basa

EXPOZITII

  • Cateva zeci de tablouri
  • Numeroase participari la olimpiadele nationale de pictura
  • Numeroase diplome si premii la expozitii si concursuri de pictura in tara
  • Expozitie personala la Muzeul de Arta Vizuala Galati

    SCOALA

    "Colegii m-au adoptat repede, la fel si profesorii. Nu am avut niciodata probleme la invatatura. Ba chiar, prin gimnaziu si chiar in liceu am fost printre cei mai buni din clasa" - Marian Basa

    FOTO

    VIS. Marian Basa spera ca intr-o zi sa conduca propria firma de design si arhitectura de interior

    ARTA. Tablourile executate cu picioarele i-au adus nenumarate distinctii lui Marian

    INCEPUTURI. Marian a invatat inca de mic sa-si foloseasca picioarele in locul mainilor
  • ×
    Subiecte în articol: viata mea e un roman