Ocolul tarii cu stupii de albine in spate

"Ca tiganii cu satra suntem si noi. Unde e loc bun de pus stupii, acolo ne asezam si stam atat timp cat e necesar. Apoi ne mutam iar si iar, pana tarziu, in toamna, cand vine frigul si cade bruma si ne intoarcem pe la casele noastre. E destul de greu sa te ocupi cu albinaritul, dar e una dintre cele mai frumoase si mai deosebite indeletniciri."

Asa ne-a spus zilele trecute, cand din curiozitate gazetareasca ne-am oprit langa niste stupi de albine, Traian Merdariu. E din Reghin, dar bate drumurile presarate cu floarea-soarelui din judetul Prahova, ca sa gaseasca cea mai buna miere. Si in timp ce-mi doftoricea cu tuica, "nu cu propolis, ca se umfla si tuica e cel mai bun antidot in astfel de cazuri", locul unde o harnicuta de albina isi lasase, inoportun, acul, omul a inceput sa-si depene povestea vietii.

DOUA PATIMI. "Dupa cum bine ati observat, dupa numarul masinii, a inceput apicultorul, suntem din Mures. Din Reghin, mai precis. Avem acolo casa, ca toti oamenii gospodari si ne place, mie si familiei mele, sa ne ocupam cu albinele. Eu am lucrat ca tamplar, am pipait si prelucrat lemnul. E o corvoada dulce sa modelezi, dupa cum vrei ori are trebuinta, lemnul. Si sa stiti ca nu ma laud, in mana mea acesta e fericit. Parca se lasa mangaiat de dalta si ciocan, parca nu se supara cand bat cuiul in el. E o comuniune buna intre noi doi. Ne intelegem bine. Stiti cum e: ori faci cu placere o treaba, ori n-o mai faci. La mine in familie exista, mai presus de patima modelarii lemnului, aceea a albinaritului. Ma chema si pe mine. Ma atragea. Nu-i vorba, de 35 de ani ma ocup si de albine. Dar la un moment dat, tot impartindu-mi viata intre lemn, pe de o parte, si albinele pe de alta, m-a potopit oboseala. Si am ales albinele, pentru ca ele imi sunt bune prietene. Ne intelegem, uneori, fara vorbe. Alteori, le vorbesc indelung. Si-mi raspund si ele, cu zumzetul lor. E o incredere reciproca in relatia noastra."

APOSTOLII REGINEI. In timp ce trebaluieste la un stup, omul, care are in jur de 55 de ani, continua sa povesteasca: "Atata truda si migala, atata desavarsire in munca mie nu mi-a fost dat sa aflu altundeva. Uitati-va la fagurii astia: cata perfectiune! Nu vezi, oricat ai cauta, un singur milimetru mai aiurea. Totul e facut perfect. Si, apoi, regulile stupului sunt foarte clare. Regina hotaraste totul. Ea dirijeaza munca in comunitatea pe care o conduce, ea indreapta zborul celorlalte catre locul pe care urmeaza sa-l polenizeze, ea alege florile cele mai frumoase. Are o garda, formata din 12 sa le zicem trepadusi. Sau apostoli, cum va place mai mult. Garda este cea care niveleaza terenul pentru regina. Garda merge inaintea ei in permanenta, garda asigura securitatea reginei, caci si la ele in stup au loc, din cand in cand, unele revolutii, pentru tron. Uitati-va, garda e mereu langa regina. Celelalte locatare ale stupului nu indraznesc sa faca altceva decat li se spune. Si sunt sute de albine intr-un stup… Dar, cum spuneam, aici exista o ordine desavarsita. Si regulile si legile lor sunt cele mai multe fara cusur. Poate ca ar trebui ca noi, oamenii, sa invatam ceva de la vietuitoarele de langa noi. Ne credem superiori si refuzam sa luam in calcul ca, in unele privinte, sunt mai bune ca noi. Ca avem ce invata de la ele."

PRESIMTIRI. Omul povesteste si albinele roiesc cuminti pe langa el si fiica lui, studenta in Cluj, la medicina. A luat-o cu el ca sa vada fata cum se castiga banii, ca de cheltuit, adauga el razand, stie cum se cheltuiesc. "Mai am un fiu, care s-a indreptat spre lumea bancara. Am dat lumii eu si sotia mea doi oameni reusiti, doi oameni care au citit si au pus munca mai presus de orice. Iar daca ei sunt niste copii buni, e firesc sa vrem si noi sa-i ajutam. De aceea ne chinuim la sute de kilometri distanta de casa. Caci albinele aduc si bani. N-as fi cinstit sa nu recunosc ca avem un profit din toata treaba asta destul cat sa traim mai bine. Albinele ne rasplatesc, daca vreti, truda de zi cu zi. Nu e de colea sa mai faci un ban la salariu. De primavara pana toamna, noi suntem plecati prin tara. Ca tiganii, fie-mi iertata exprimarea, cu cortul. Ne asezam unde vedem un lan de floarea-soarelui mai bun, ori un palc de salcami mai frumosi. Nici nu prindem bine radacini, ca ne si mutam in alta parte. Va amintiti de vremurile de odinioara, de pe timpul lui Mihai Viteazul? Daca te asezai intr-un loc si bateai un par, locul devenea, fara nici un fel de tocmeala, al tau. In baza unei vechi legi a pamantului. Sigur ca noi nu ne permitem acum sa ne imaginam ca aceste locuri sunt ale noastre, dar noaptea, cand nesfarsitul cuprinde lumea, pare ca nu suntem decat noi si albinele noastre pe aici."

REGULI. "Albinele sunt pretentioase la tot felul de lucruri, adauga Traian Merdariu. De exemplu, trebuie sa fii cu ele, sa te porti cu ele cat mai natural. Nu trebuie sa le arati ca te temi de ele, ca te sperie acul lor. Eu, cum bine vedeti, lucrez cu ele fara camasa, manusi de protectie sau masca pe fata. Albinele stiu aceste lucruri si sunt pasnice. Ne lasa sa luam mierea de la ele, fara sa ne dea bataie de cap. De altfel, o alta regula de aur cand stai langa albine este sa nu mirosi a parfum, ca ele imediat reactioneaza. Nu v-ar fi intepat albina, daca nu ati fi degajat o boare de flori. Noi ne spalam cu apa si sapun si nu ne dam cu nici un deodorant sau parfum. Ne clatim chiar cu multa apa, sa nu ramana nici un pic din mirosul de sapun. Ca atunci ele devin curioase, vor sa stie ce miroase asa placut si se asaza pe unde nimeresc. Asa se nasc intepaturile de albine. Dar sa stiti ca nu se intampla nimic rau. Ustura un pic si trece. Ba chiar, daca cel intepat are o raceala sau un reumatism rebel, scapa de ele. Exista si tratamente pe baza de intepaturi de viespe si albina. Daca te lasi intepat de ele, te poti vindeca de multe afectiuni, care nu au fost rezolvate pe calea medicinii alopate. Nu intotdeauna ajuta omul, caci veninul lasat de intepatura de viespe, de pilda, poate duce la amnezii, la situatii confuze de personalitate si chiar la moarte. Si albinele, daca tabara pe cineva care le-a suparat, pot fi periculoase. Dar nu e cazul cu ale noastre", ma linisteste apicultorul, zambind.

L-am lasat pe Traian Merdariu in marginea soselei, langa lanul care rade galben si vioi catre trecatori. Omul si fiica lui ne fac cu mana, pana ce masina se pierde grabita in arsita zilei toride de vara. Albinele, neinfricosate de vipia cumplita de afara, zboara, ca-n cantecele copiilor, din floare in floare.

MIERE PENTRU TOTI

"Exista pasiunea lucrului bine facut. Si multumirea ca albinele te sprijina la vreme de nevoie. Ele cer timp si dedicatie totala, dar ofera aproape cu aceeasi masura. Asta - si nu e deloc lipsit de importanta - daca si timpul tine cu noi si cu ele. Sa mai stiti ca mierea, chiar daca nu e buna in bucate, cum spune povestea, e tamaduitoare si necesara pentru organism. Pentru copii e buna cea de salcam. Poliflora constituie un adevarat medicament pentru varstnici" - Traian Merdariu, apicultor

LIPSURI

"Plecam mai departe. Mergem acolo unde floarea-soarelui infloreste mai tarziu. Noi, apicultorii, suntem apropiati unii de altii. Doar sa deschida gura unul ca are nevoie de ceva, ca sar si ceilalti. E drept ca nu avem un loc unde sa ne intalnim si sa depanam povesti, sa dansam si sa degustam un nectar pe baza de miere de albine, dar ne sfatuim la vreme de necaz unii cu altii, schimbam impresii, povestim despre locurile cu adevarat bune pentru albine. Nu e usor sa te ocupi de apicultura. Mananci pe unde apuci, ce apuci, caci nu in fiecare seara iti poti permite o hrana calda. Ne spalam rufele in lighean, cu apa de la fantanile pe langa care adastam, asa cum ne spalam si noi. Nu avem utilitatile si confortul de la o casa de om. Nici intr-un pat comod si larg nu dormim. Dar suntem atenti mereu la albinele de alaturi."