x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Patruzeci de ani am visat la Romania"

0
03 Sep 2004 - 00:00


VIATA MEA E UN ROMAN

Maria Ene a trait 40 de ani visand la Romania, tara langa care traia, dar despre care autoritatile ii spuneau ca nu exista.

Viata in Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca a fost crunta mai ales prin satele din apropierea granitei. Romania era la cativa zeci de metri, dar cenzura de la Moscova spunea ca ea nu exista. Maria Ene a trait 40 de ani in acea lume visand la Romania, iar cand a ajuns in tara a fost numita "Rusoaica".
ALEXANDRU NASTASE

In primavara lui 1986, Maria Ene era profesoara de limba moldoveneasca la o scoala din URSS. Se nascuse in Romania, dar pe cand avea abia cateva luni, cativa barbati - sefi de tari care castigasera razboiul - desenasera la o intalnire un alt destin pentru acel colt de lume. Acum era cetatean sovietic. Simtea ca, parca, ceva se intamplase in acel inceput de mai. La 1 mai, de ziua muncitorilor, sarbatorita cu atatea parade si atatea manifestari in toate colturile Uniunii Sovietice, nimeni nu miscase anul acesta un deget. Muncitorii fusesera lasati acasa, in cateva zile libere. "Pe 6 mai, un instructor a venit la colective si a spus ca a avut loc o explozie, undeva in Ucraina si ca multi oameni sunt raniti. Era nevoie de voluntari care sa aiba grija mai ales de copii. N-am ezitat o secunda", povesteste Maria Ene. A plecat alaturi de ceilalti voluntari la Sergheievca, langa Cetatea Alba, unde zi de zi soseau copii din Prepiati (orasul cel mai apropiat de centrala de la Cernobil). "Copiii erau toti infectati. Stiau ca vor muri, ca nu mai au nici o sansa, desi nu intelegeau prea bine ce li se intamplase. Nimeni nu le spune nimic. Asa era in Uniunea Sovietica, nu intelegeai mai nimic din cele ce se intamplau in jurul tau", isi aminteste Maria Ene. Copiii mureau pe capete. In fiecare zi, cativa dintre ei erau imbarcati in autobuze si dusi la Odessa, la mare, la tratament. Li se dadeau sucuri, poate si vin, li se facea baie in mare dimineata si seara. Dar cei mai multi nu supravietuiau. "La Odessa plecau cei care se umflau si le curgea sange din urechi. Acestia erau condamnati, nu mai aveau nici o sansa", povesteste Maria. S-a atasat acolo de o fetita, Taniusa, "o gagalice de 6 ani". "Era grasuta, cu un par saten lung, superb. Toata vara a zacut bolnava. Ii placea grozav sa stea cu mine, iar eu o adoram. Era foarte isteata. Fusese despartita de parinti si imi spune mie mama. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea, i-am gasit parintii si dusa a fost", spune Maria. S-a molipsit si ea de la copiii radiati si mai sufera si acum.

GRANITA. Maria Ene s-a nascut in 1946 in satul Tatarasti din judetul Cahul. Acolo era inca Romania. La scurt timp, Prutul s-a transformat in granita dintre Romania si ceea ce a devenit Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca. "Nu mai aveam voie sa suflam un cuvant despre Romania. S-au pus autoritati rusesti care ne-au spus ca romanii sunt de acum dusmanii nostri, ca au luptat alaturi de fascisti in razboi si sunt niste nenorociti. Din cauza acelei spalari de creier si azi mai sunt multi moldoveni care nici nu vor sa auda de Romania. Eu am fost crescuta in alt spirit. Am visat la Romania, sa pot ajunge in Patrie, sa pot respira aerul de aici, sa fiu romanca", spune femeia. Au fost adusi multi rusi in partile romanesti. Sub Stalin, vremurile au fost crancene, oamenii nu aveau ce sa manance si nici dreptul de a spune ceva impotriva regimului. Cei care o faceau, erau luati imediat pe sus, torturati de KGB si multi, deportati in Siberia sau in alte zone. "Pentru reconstructia URSS-ului." "In 1953, cand a murit Stalin, mama a ingenuncheat la icoane, dar tata a ocarat-o zicandu-i sa nu planga pentru ca acela care a murit nu a fost om! Toti il urau de moarte!", povesteste Maria.

LIMBA MOLDOVENEASCA. A plecat de tanara din satul macinat de foamete si de boli, s-a dus la Cahul sa invete carte. I-a rugat luni in sir pe parinti s-o lase, dar n-au vrut si atunci a plecat singura pe jos, 25 de kilometri, pana la Cahul. "Tata, om cu stiinta de carte si un povestitor desavarsit, a venit dupa mine cu caruta, m-a luat inapoi si apoi m-a inscris la o scoala cu camin. Nu am platit nimic, era totul subventionat de statul sovietic", isi aminteste Maria. Dupa liceu, s-a inscris la Facultatea de Limba si Literatura Moldoveneasca in ’66. "Scoala a fost foarte ciudata, nimic nu era romanesc, totul era moldovenesc. Stefan cel Mare nu existase decat foarte putini, ceilalti domnitori deloc. Dintre scriitori, doar Eminescu, Alecsandri si Creanga, in rest nimeni." Istoria, geografia (dincolo de Prut nu exista nimic), literatura, cultura romana era negata", povesteste femeia. A ajuns profesoara de limba moldoveneasca si s-a intors in regiunea natala pentru a invata copiii. Viata sub ocupatie nu se schimbase, romanii erau tratati foarte rau de rusi, mai bine s-a trait doar pe vremea lui Brejnev, dupa cum spune Maria Ene. "Eram o superputere, dar noi nu faceam parte din ea, noi eram romani, noi nu ne gandeam decat cum am putea ajunge in tara. Eu aveam peste 130 de rude in Romania si am incercat sa ajung aici, dar nu m-au lasat niciodata", spune Maria. S-a casatorit si a avut un baiat nascut in 1968, acum absolvent al Facultatii de Jurnalism din Chisinau si ziarist de limba romana in Republica Moldova. "Un baiat deosebit. Dupa ce m-am despartit de taica-sau, un inginer electronist rus, am luat-o de la capat. Cand a inceput razboiul in Afganistan, l-am internat la spitalul de nebuni, ca sa nu-l duca pe front", rememoreaza Maria.

PODUL DE FLORI. Momentul de maxima bucurie a fost pentru Maria "intalnirea" cu Romania. S-a intamplat in 1991. "Stiam ce va urma, eram sigura ca dupa Revolutia romanilor, despre care am aflat destul de tarziu, urma sa putem intra in Romania, situatia in URSS nu mai era roz. Nu mai puteam iesi din republici, nu mai puteam merge la mare, la Moscova, se simtea ca se va intampla ceva sub Gorbaciov. Reformele pe care le-a facut au fost resimtite foarte puternic de sovietici. Romanii trebuiau sa intre cu armata in ’91, pentru ca rusii fugeau si atunci ne-am fi unit. Asa o sansa nu vom mai avea prea curand", crede Maria. In 1991 a trecut podul la a patra incercare, pe la Giurgiulesti, unde o asteptau toate rudele si in marea de oameni care se imbratisau, a ingenuncheat si a sarutat pamantul Romaniei, o clipa la care visa de 40 de ani. "Nu sunt dezamagita, dar Romania era putin altfel. Acolo eram romanca indiferent ce faceam, aici sunt rusoaica."

DUSMANI

"S-au pus autoritati rusesti care ne-au spus ca romanii sunt de acum dusmanii nostri, ca au luptat alaturi de fascisti in razboi si sunt niste nenorociti. Din cauza acelei spalari de creier si azi mai sunt multi moldoveni care nici nu vor sa auda de Romania."

CENZURA

"Stefan cel Mare nu existase decat foarte putin, ceilalti domnitori deloc. Dintre scriitori, doar Eminescu, Alecsandri si Creanga, in rest nimeni. Istoria, geografia (dincolo de Prut nu exista nimic), literatura, cultura romana era negata."

STALIN

"In 1953, cand a murit Stalin, mama a ingenuncheat la icoane, dar tata a ocarat-o zicandu-i sa nu planga pentru ca acela care a murit nu a fost om! Toti il urau de moarte!"

REGRET

"Nu sunt dezamagita, dar am un mic regret care ma macina: Romania era putin altfel. Acolo, in Basarabia, eram romanca indiferent ce faceam, aici sunt rusoaica"

GEST

"Romanii trebuiau sa intre cu armata in ’91, pentru ca rusii fugeau si atunci ne-am fi unit. Asa o sansa nu vom mai avea prea curand" - Maria Ene, profesoara din Basarabia
Citeşte mai multe despre:   romania,   maria ,   viata mea e un roman

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de