x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Performanta - Sah cu viata

Performanta - Sah cu viata

11 Mai 2005   •   00:00

Dacian Pribeanu, de profesie fizioterapeut, are 27 de ani si este campionul national la sah la nevazatori. La finala de sah a celor fara probleme cu vederea, Dacian s-a clasat intre primii 24 de jucatori din tara.

  • de ROXANA I. ANCUTA
  • VIATA MEA E UN ROMAN
  • EXERCITIU. Adesea, operatiunile unei partide de sah dintre nevazatori se fac mental
    Acum incearca prin toate mijloacele sa-si implineasca visul: acela de a ajunge campion mondial, iar dezamagirea faptului ca ii lipsesc resursele financiare il face la un moment dat sa exclame: "Ma gandeam cu nostalgie ca daca vreunui om de afaceri care investeste in sport i-ar fi placut sahul, as fi fost mult mai aproape de visul meu... Imi lipsesc mijloacele financiare care mi-ar permite sa-mi desfasor activitatea exclusiv pentru sah. Asociatia de care apartin sponsorizeaza aceasta activitate in limitele competitiilor interne pe care le are. Dar daca vreau sa merg la un tuneu puternic, la care participa mari maestri, asociatia nu are posibilitatile financiare de a sponsoriza". Ambitia pe care o are s-ar putea sa-i aduca si realizarea mult dorita, pentru ca altfel este hotarat sa plece din Romania si sa-si continue activitatea in alta tara.

    DESTEPTAREA LA 6:00. Pribeanu Dacian Mihail... zambeste des, vorbeste frumos, gandeste liber, "citeste", asculta la televizor. "Imi place sa ascult Discovery sau Animal Planet, asa am ocazia sa-mi perfectionez vorbirea limbii engleze." Intr-o singura zi face atatea lucruri, incat, in mod firesc, ajungi sa-ti pui intrebarea cum de nu oboseste. "Pentru mine, nu exista o zi obisnuita. Fiecare zi are piperul ei. Muncesc la o intensitate mare. Intotdeauna ma trezesc la 6:00, cand plec la serviciu. La 15:00 termin lucrul, iar de la 17:00 si pana la 21:00 am antrenamente de sah. De la 21:00 ma vad cu prietenii, mergem la Internet, mai citesc o carte pentru relaxare. Ce citesc acum? Se cheama "Justin", iar autorul, al carui nume nu mi-l amintesc acum, este strain."

    Pentru Dacian, "a citi" o carte este ceva normal. De fapt, este mult mai simplu decat lecturarea obisnuita. Datorita unui program pentru calculator, orice nevazator poate "asculta", relaxat, in timp ce i se citesc randuri dintr-un roman. Sa-i asculte pe altii cum povestesc este, de altfel, una dintre marile lui placeri. La fel se intampla si atunci cand merge peste hotare, de regula pentru a participa la diverse competitii internationale de sah impreuna cu toti colegii sai sahisti de la Asociatia Nevazatorilor din Romania, si nu pierde nici o ocazie de "a vizita" locurile in care ajunge.

    ISI IMAGINEAZA NATURA. A "vazut" Anglia, Germania, Turcia si Spania de vreo 10 ori. "Consider ca sahul este un avantaj, pentru ca imi ofera ocazia sa calatoresc, sa-mi fac noi prieteni, sa-mi dezvolt inteligenta si sa am incidenta cu mai multe culturi. In momentul in care asculti un ghid care vorbeste despre un anumit loc, iti functioneaza bine imaginatia. Poate ca traiesti putin intr-o lume a ta, dar, oricum, este interesant. Cum imi imaginez un peisaj?! Este mai mult o traire sufleteasca... Nu poate fi exprimata in cuvinte... Imi place sa vizitez locuri, sa merg la teatru... Sa zicem ca merg la o manastire... acolo pot atinge obiectele, ma duc cu gandul la trecut, imi imaginez cum era in acele vremuri. Imi place sa ma transpun din timpul meu in timpuri trecute. Imi place sa calatoresc in locuri incarcate de istorie. De fapt, imi place sa fie cineva langa mine si sa-mi povesteasca tot ceea ce vede." Dacian nu se cramponeaza deloc de handicapul lui. A invatat sa se descurce foarte bine, chiar daca nu vede. "Am un rest mic de vedere. Pot distinge la un metru in jurul meu, atat cat sa nu dau un pahar jos de pe masa, de exemplu. Pentru mine, distanta de un metru inseamna distanta de 20 de metri pentru un om normal. Cum disting eu la un metru, ei vad la 20. Dar nu pot juca sah uitandu-ma la piese, pentru ca dupa o jumatate de ora de privit pe tabla, as obosi foarte tare."

    VICTIMA PROFITORILOR. Din pacate, exista indivizi care se folosesc de handicapul celor din jurul lor in cel mai mizerabil mod cu putinta. Chiar daca si Dacian a fost victima unor astfel de profitori, el povesteste cu umor despre ceea ce i s-a intamplat odata, considerand experienta a fi una "deosebita". "Eram in Istanbul alaturi de prietenul meu, Gabi, si de un antrenor din Spania. Dupa o partida epuizanta de sah, ne-am hotarat sa pornim prin oras. Am vrut sa mergem la o discoteca, dar n-am fost primiti, pentru ca nu eram insotiti de fete, de prietenele noastre. Pana la urma, cineva, care ne-a vazut destul de dezorientati - noi nu stiam incotro sa mai mergem si nu ne hotarasem ce sa facem - , s-a hotarat sa ne conduca intr-un loc frumos. Am acceptat. Tin minte ca ne-am asezat la o masa si nu stiu cum, probabil ca de sub masa, au aparut tot felul de sticle de bautura, iar la doi metri in dreapta noastra, mi-au povestit prietenii, pe un ring, s-a facut lumina si au aparut cateva dansatoare. Mi-am dat seama ca nu este in regula ceva si le-am sugerat amicilor mei sa intrebam care este nota de plata si sa plecam. In fine, a venit o nota de... 1.000 de euro. Evident ca nu consumasem atat de mult si le-am si spus asta chelnerilor. Ei si-au chemat bodyguardul, care ne-a spus ca este managerul si ca trebuie sa platim. La un moment dat, fiind putin emotionat, nu mi-am mai gasit cuvintele in engleza si am folosit cateva cuvinte in romana. La care "patronul", foarte intrigat, "roman, roman?". Era furios sa afle ca suntem romani, pentru ca si-a dat seama ca nu are ce bani sa scoata de la noi."

    REGULI

    "O partida intre doua persoane nevazatoare, dar care au aptitudini de sah, decurge ca o partida intre doi oameni apti. De cele mai multe ori, piesele raman pe tabla, deoarece toate operatiunile se fac mental, iar piesele se ating numai in momentul in care trebuie mutate. O partida se joaca dupa aceleasi reguli, cu mici exceptii: ai voie sa scoti o piesa de pe tabla; dar daca o scoti din gaura, trebuie sa o muti. Si trebuie sa-l anunti pe adversar ca ai mutat si unde anume ai mutat"

    INCEPUTURI

    "Primii pasi in sah i-am avut in Timisoara. Ma inscrisesem la o scoala pentru deficienti de vedere si in cadrul acelei scoli l-am intalnit pe profesorul Ancuta, care se ocupa de sectia sah. Apoi, m-am inscris la un club de sah, unde m-am calificat la o semifinala pe tara. Aveam 7 ani si jucam pentru copii de pana la 10 ani. In ’99, la 22 de ani, am ajuns sa fiu campion national la nevazatori, dupa care am inceput sa joc si international"

    OPINIE

    "Dupa parerea mea, Kasparov e cel mai bun jucator din lume, dar ca om, ca persoana, mi se pare un tip cam arogant. Asta ma deranjeaza putin. Poate si din cauza statutului sau social. Dar asta n-are prea mult de-a face cu performantele lui. Cu toate acestea eu il admir foarte mult, intotdeauna i-am urmarit evolutia in sah si am avut multe de invatat din punctul acesta de vedere" - Dacian Pribeanu, sahist nevazator

    PREMII SI CALIFICARI
    Dacian este sahist profesionist. In 2000 a ocupat locul VII la Olimpiada de sah din Polonia, apoi locul V la Campionatul mondial din Germania. Una dintre realizarile lui cele mai mari este participarea la turneul de la Linares, unde se aflau si primii opt jucatori din lume, printre care Kasparov, Anan si Kramnik, care au fost in competitie in aceeasi sala cu primii 10 jucatori de la nevazatori din lume. "Eu am ocupat locul VII, la prima participare, iar la a doua participare am ocupat locul III, la egalitate cu un danez. In 2003, am fost printre primii patru jucatori din lume la nevazatori." Dacian s-a calificat si la finala celor fara probleme cu vederea, din Romania, unde s-a clasat intre primii 24 de jucatori. Impreuna cu alti jucatori care apartin Asociatiei Nevazatorilor din Romania, sahistul nostru se pregateste si pentru alte turnee mondiale de sah.

    STUDII SI MESERII
    Viata l-a purtat prin mai multe locuri. Scoala primara a facut-o la Timisoara, liceul si Postlicealul de Fizioterapie-Masaj la Bucuresti, iar Facultatea de Sociologie la Sibiu. "Dupa ce am terminat postlicealul, am observat ca nevazatorii sunt putin legati de un sistem cauzal. Printr-un determinism social, poti face o anumita scoala si numai pe aceea. Nu sunt alternative. Am ajuns la concluzia asta vazand colegi de-ai mei, fizioterapeuti, unii cu abilitati intelectuale foarte mari, altii cu abilitati reduse, si mi-am dat seama ca aceasta diferenta ar trebui sa produca oscilatii si in statutul ocupational pe care-l au. Lucru care se observa la oamenii apti, din punct de vedere fizic. Un om cu abilitati intelectuale superioare reuseste sa ocupe un post de doctor ori profesor, in timp ce altii sunt niste simpli muncitori. Ori la noi, la nevazatori, nu se ia in considerare acest aspect. Pot fi foarte inteligenti ori foarte slabi, ei ocupa acelasi post. Acest lucru m-a frapat si tocmai de aceea am hotarat sa ma orientez si catre alta meserie. Nu numai aceea de fizioterapeut." Dacian lucreaza ca asistent medical la fizioterapie masaj, in statiunea balneara Calimanesti-Caciulata. "Lucrez permanent, dar am intelegere din partea conducerii si ma pot prezenta si la turneele de sah."

    SUPERLATIVE
  • Cea mai placuta experienta din viata lui: cand l-a invins la sah pe campionul mondial.
  • Cea mai fericita zi: cand a reusit sa termine facultatea. "Am facut o comparatie intre determinismul social care te face sa mergi pe o anumita pista. Semana putin cu acea poveste a lui Oedip, care nu putea sa iasa din mana destinului. Trebuia sa faca anumite lucruri, dar pana la urma reuseste sa iasa din capcana destinului. Asa mi s-a parut si mie. A face facultatea respectiva a fost pentru mine iesirea din aceasta captivitate a destinului, care-i pandeste pe nevazatori"
  • Ce nu-i place sa faca: "Nu-mi place sa fiu rau, sa incalc normele sociale, sa beau, sa fumez".
  • ×
    Subiecte în articol: place viata mea e un roman dacian