x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Primul preot ortodox "Drept intre popoare"

0
15 Iul 2004 - 00:00
Primul preot ortodox


VIATA MEA E UN ROMAN

A cui e mana care se intinde spre tine cand esti cazut la pamant? Si al cui sufletul care alearga, nestrigat, sa-ti dea o farama de speranta, atunci cand stie ca esti deja pierdut? Numele bunului samaritean nu va fi trecut nici in documentele vremii, nici in manualele de istorie... Se va sterge de pe pamant, dar va ramane mereu pe buzele lui Dumnezeu.

ADRIANA OPREA-POPESCU

A venit pe lume in satul Orlesti, judetul Valcea, in anul 1910, ziua a 23-a a lunii aprilie. Despre tatal lui, care era mai tot timpul plecat la armata si-n razboi, nu are prea multe amintiri. Nici n-a apucat sa-l cunoasca foarte bine, cand a venit pacea, el avea opt ani si nu mai indraznea sa se apropie de strainul care venise de pe front necajit si abatut. A crescut langa fusta mamei si in bratele ei, care-l purtau la camp si, in fiecare duminica, la biserica. Tot ea a fost si aceea care i-a hotarat destinul, caci, in ziua in care parintii se intrebau spre ce meserii sa-si impinga copiii, femeia, demult hotarata, a spus raspicat "pe Gheorghe il facem preot". "Ba, negustor, i-a raspuns barbatul. Numai ca ea, crestina cu frica de Dumnezeu si de razboaie, a tinut-o pe-a ei pana cand asa a ramas. Iar baiatul a plecat inspre preotie numai de dragul mamei.

ICOANE DEZGROPATE. A facut scoala, s-a insurat si, la 21 de ani, a primit parohie la Govora, tot in Valcea. Aproape de casa, era multumit de cum se rostuisera lucrurile. Nevasta, Elisabeta, era invatatoare in sat, lumea-i respecta si-i saluta cu "saru’ mana" cand treceau pe ulita. Curand, familia lor a sporit cu doi copii, un baiat si o fata... Si, desi departe de Capitala, tanarul preot a reusit sa patrunda in cercurile intelectuale de aici. Nu cu crucea, ci cu condeiul... Era colaborator la ziarul Universul, iar atunci cand ajungea in Bucuresti inevitabil se oprea la "Capsa". I-a cunoscut pe Nicolae Iorga, despre care spune ca a fost cel inteligent roman al secolului XX, pe Dimitrie Gusti, pe I.Gh. Duca si pe I.C. Bratianu. Si socotea ca viata lui e plina, pe orice fata ar fi rasucit-o. Pana in ziua in care pentru Romania a inceput cel de-al doilea razboi mondial.

In 1942, Episcopia Ramnicului l-a trimis in Transnistria, ca preot misionar. A fost repartizat in parohia Savoro din tinutul Golta (Pervomansk), pe Burg. Toti cei trimisi aici aveau misiunea sa reinvie credinta in satele romanesti care fusesera pangarite de bolsevici. Mergeau pe linia frontului cu Dumnezeu inainte si cu "Coloana a cincea" in spate...

Gheorghe Petre a scos din pamant icoanele ascunse de rusi in timpul lui Stalin si le-a pus inapoi in bisericile distruse, devenite grajduri sau magazii, a asezat altare, a botezat copii crescuti precum paganii. A facut slujbe si a adus credinciosii in biserica. Si, cand Dumnezeu a avut din nou casa in Golta, parintele Gheorghe Petre s-a apucat sa construiasca o biserica si-n inima lui.

PUNGA DE BOMBOANE. Nu o data, mergand prin satele Transnistriei, a intalnit evreii deportati in ghetouri in drumul spre Bug si sufletul i s-a umplut de amaraciune. I-au amintit de Mayer, evreul de acasa care tinea un magazin de haine si care intr-o zi, vazandu-l cum trece pe strada intr-un palton ponosit, l-a oprit si i-a zis: "Parinte, dumneata, de la Govora, cu paltonul asta? Ia da-l incoa, am adus eu acum de la Viena niste paltoane bune". L-a imbracat aproape cu forta si i-a luat banii doar cand el a avut sa-i dea... De Mayer si de bombonareasa Weksler care le dadea copiilor lui zilnic dulciuri ii aminteau evreii aceia din ghetourile "Crivoi Ozero" si "Trei Dube"...

Intr-o zi, mergand spre Romania sa-si vada mama grav bolnava, in trenul permisionar "Crimeea" l-a intalnit pe capitanul Ciurascu Gheorghe. Era comandantul trenului si omul de legatura al evreilor din Bucuresti care incercau sa-i ajute pe fratii lor aflati in suferinta. De atunci, preotul misionar a devenit legatura cu lumea a celor din ghetouri. Le aducea din tara pachete si bani si ducea, la schimb, scrisori pline de disperare. Il impresionau si lacrimile lor de multumire, si mizeria in care traiau, dar, cel mai tare, faptul ca ei stiau ca merg spre moarte.

O singura data a primit rasplata pentru drumurile care-i puneau viata in pericol. Un evreu descult din lagarul "Crivoi" l-a rugat sa-i duca o scrisoare pe Calea Victoriei, din Bucuresti. La adresa era o cofetarie cu lacatul pe usa. A sunat indelung, pana sa-i raspunda cineva. Erau doua femei speriate, mama si fiica, probabil familia celui deportat. In graba, au facut un pachet pentru el: niste perechi de ciorapi, doua flanele, ceva dulce... Preotului i-au dat in prag, la plecare, un kil de bomboane pentru stradania lui. L-a luat de mila femeilor care insistau intr-una si l-a impartit pe tren, la intoarcere in Transnistria.

CURTEA MARTIALA. N-a durat mult tot acest misionariat. Cineva i-a "turnat", iar actiunea a fost interceptata. Marele noroc al preotului a fost ca il prevenise cu o zi inainte un locotenent de la Jandarmeria din Golta. A distrus toate scrisorile si fotografiile pe care le avea la el, iar pachetele a reusit sa le duca la cel mai apropiat ghetou, Crivoi-Ozero. Desi la perchezitie nu au gasit nimic asupra lui, parintele le-a marturisit totul. Nu credea ca e o crima sa-ti ajuti aproapele... A fost deferit Curtii Martiale din Tiraspol si judecat de comandantul Legiunii de Jandarmerie Golta pentru "trafic de scrisori si bani pentru evreii din ghetouri". Dosarul nr. 4252/943 se incheie cu sentinta: "Capitanul Ciurascu Gheorghe a fost dislocat pe linia intai de front, iar preotul Ghe.I. Petre, achitat in lipsa martorilor". Caci, intre timp, martorii fusesera dusi peste Bug...

Nici un moment nu a regretat ce a facut. Mergea spre sala de judecata, alaturi de doi ofiteri aviatori, care-l asistasera la proces, cand pe treptele tribunalului s-a aruncat la picioarele lor un evreu. In spatele lui, doua fetite. Tatal si-a ridicat mainile spre ei si i-a implorat: "Luati-le voi, ca si asa mor!". Din nou, inima preotului s-a clatinat. Ar fi luat macar una din fete, sa i-o trimita nevestei, s-o boteze, s-o creasca langa copiii lui, dar, cand a iesit de la proces, evreul nu mai era...

Dupa ce i-a fost data sentinta s-a intors acasa, la Govora. Era impovarat de amintiri si spaime. Se temea ca nu va mai putea fi preot, dar, mai ales, ii era teama de ceea ce avea sa vina peste tara...

PREOTI CONVERTITI. In mai ’43, venit intr-un concediu in tara, fusese gazduit de bunul sau prieten, preotul Marina, viitorul Patriarh al Romaniei. Erau in biserica atunci cand Marina si-a asezat mana peste a lui si i-a zis: "Mai, hai cu noi! Mergi cu noi!". Stia care "noi", caci statuse in preajma lui Iorga si a Bratienilor. Si nu s-a mirat, a zis doar: "Nu. Stiu ceva, dar nu pot". "Bine, mai, atunci mi-aduci si mie niste pielicele, sa-ti dau bani pe ele", a schimbat celalalt vorba. N-a uitat aceasta intamplare si astepta, cu teama, momentul in care acei "noi" vor veni la putere.

El ramasese crestin si roman. Pentru asta l-au torturat, i-au zdrobit unghiile de la mana stanga si l-au batut pana cand nu s-a mai putut tine pe picioare. Din nou, a avut noroc. Prefectul, care era si comunist, dar si preot, l-a instiintat pe Marina, care a intervenit pentru el. Si, la ceva timp dupa eliberare, cand a primit de la el crucea patriarhala, i-a incredintat si secretul intrebarii din biserica: "Mai, tu stii cine era la mine in biserica atunci? Ana Pauker si Teoharie Georgescu!".

Nu l-a impresionat. Cand s-a dat dispozitie ca din toate bisericile sa dispara portretele regilor Romaniei, preotul Gheorghe Petre s-a ingrijit ca in biserica din Govora sa fie pictat Sf. Nicolae peste chipul regelui Ferdinand, pentru ca, dupa spalare, sa se poata reveni la pictura dintai. Presimtea, inca de pe atunci, cum se invarte roata istoriei...

Astazi, la 94 de ani, sapte nepoti si cinci stranepoti, preotul Ghe. Petre isi face autobiografia intr-o singura propozitie: "Am slujit biserica si pe aproapele meu". Si, desi cu viata lui s-ar putea scrie o pagina din istoria neamului romanesc, bunii samariteni sunt, poate, prea mari ca sa incapa in paginile manualelor de istorie...

CREDINTA

"Faptele preotului Petre trebuie sa ne aminteasca adevarul ca, pe orice treapta sociala s-ar afla, omul trebuie sa il priveasca pe semen ca pe un frate" - Patriarhul Teoctist

APARARE

"In suferinta nu trebuie sa ne uitam cine sunt cei care sufera. La proces m-am aparat cu textul parabolei "samariteanului milostiv". Am slujit biserica si pe aproapele meu" - preot Gheorghe Petre

DURERE

"Eu, care vizitam ghetoul, ii vedeam cum erau desculti, garboviti. Le auzeam copiii cum plang de foame. Stiau... Stiau ca merg spre moarte" - preot Gheorghe Petre

CEI CE SALVEAZA O LUME

"Cine salveaza o singura viata salveaza o lume intreaga." Sunt cuvintele din Talmud inscriptionate pe medalia "Drept intre Popoare", care i-a fost conferita luna trecuta preotului Gheorghe Petre. Este primul preot ortodox roman care primeste cea mai inalta distinctie acordata de statul Israel unui neevreu. Titlul, constand intr-o medalie si o diploma onorifica emise de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, i-a fost inmanat preotului de ambasadorul Israelului la Bucuresti, Rodica Radian-Gordon, in cursul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Patriarhiei.

Institutul Yad Vashem din Ierusalim pentru eternizarea memoriei evreilor ucisi in perioada Holocaustului a initiat, in 1953, programul "Hasid Umot Olam" de identificare a neevreilor salvatori si de onorare a lor prin acordarea tilului de "Drept intre popoare". Celor recunoscuti - sau urmasilor lor - li se acorda, in cadrul unor ceremonii oficiale in tarile lor, o diploma de onoare. Numele lor este trecut pe Panoul de onoare din Gradina "Dreptilor intre popoare" de la Yad Vashem. Cei care au primit "Drept intre popoare" si se confrunta cu probleme materiale sunt ajutati - indiferent unde locuiesc - de "Fundatia evreiasca pentru Dreptii intre popoare" - o organizatie filantropica din New York. 19.708 de barbati si de femei au fost recunoscuti ca "Drepti intre Popoare" si reprezinta peste 8.000 de dovezi de salvare. Intre ei se afla si 108 romani repartizati astfel de Institut: 49 din Romania si 59 din Republica Moldova.

ROMANI PREMIATI

Intre cei 108 de romani care au primit "Drept intre popoare" se afla, intre altii, si fostul diplomat roman Florian Manoliu. El a transportat de la Budapesta la Geneva un document ce dezvaluia camerele de gazare si asasinatele in masa de la Auschwitz, contribuind, in acest fel, la campania pentru oprirea deportarii evreilor din Ungaria.

"Drept intre popoare" este si avocatul Traian Popovici, primar al Cernautiului in anii ’40. Prin demersurile sale insistente, avocatul a salvat 20.000 locuitori evrei de la deportarea in Transnistria. "Drept intre popoare" este si Maria Agarici, care a intervenit pentru salvarea evreilor din "trenurile mortii". Regina-mama Elena a primit aceasta distinctie pentru ca i-a cerut maresalului Ion Antonescu sa opreasca masurile represive impotriva evreilor, iar prof. Raoul Sorban - pentru ca a salvat evrei, trecandu-i granita in Romania. Titlul i-a fost acordat si doamnei doctor Magda Stroe, care adolescenta fiind in anii de razboi, la Cluj - aflat sub ocupatie ungureasca - a salvat-o pe prietena ei, Hanna Hamburg-Kende. I-a dat propriile acte, cu care Hanna a putut fugi, scapand astfel de deportare.

ARHEOLOGIE

Si-a descoperit pasiunea pentru arheologie prin anii ’60... A inceput sa caute singur vestigii ale trecutului, a cules de pe campul proaspat arat sau din malurile raurilor cioburi, obiecte de metal, oase si alte ramasite ale trecutului indepartat. Din banii lui a cumparat de la localnici obiecte antice descoperite de acestia intamplator, salvandu-le de la pieire. A pus astfel bazele unei colectii proprii, "Colectia de arheologie, carte si arta veche romaneasca", care, in 1973, avea sa devina muzeu public la Baile Govora, intrand in circuitul institutiilor cultural-educative ale judetului Valcea. Situat intr-o casa din centrul statiunii, muzeul poarta numele ctitorului sau: "Muzeul de arheologie si Carte veche Pr. Gh.I. Petre-Govora" si adaposteste peste 4.000 de exponate. Fosile de mamut, ceramica din neolitic, obiecte din Epoca Fierului, dar si carti vechi, printre care "Cazania lui Varlaam" (1643), "Un octoih tiparit in Cipru" (1716) sau "Biblia lui Saguna" (1858).

Preotul Gheorghe Petre si-a publicat cele mai multe din lucrarile stiintifice - peste o suta - in prestigioasa revista de specialitate a Academiei Romane "Studii si Cercetari de Istorie Veche si Arheologie". Este autorul volumelor "O preistorie a N-E Olteniei" si "Govora - de la primii oameni la contemporani".
Citeşte mai multe despre:   gheorghe,   petre,   biserica,   drept,   viata mea e un roman,   popoare,   preot

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de