x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Profesor de "limba desen"

0
Autor: Irina Munteanu 01 Aug 2005 - 00:00
Profesor de "limba desen"


Nicolae Rosu a invatat sa modeleze lutul si sa lucreze in lemn si marmura la Bucuresti, dar a ales sa plece in Germania, fugind de regimul lui Ceausescu. A invatat sute de copii sa iubeasca artele vizuale. Sculpturile lui au teme inedite si fascinante, precum "silfidele" sau "punctul".

Fiecare om are ideile lui fixe, "care-l si omoara". Ideea fixa a barbatului cu care stam de vorba a fost sa fuga de Ceausescu si de regimul lui intr-un loc unde sa fie liber sa-si exerseze arta: sculptura. Nicolae Rosu venea dintr-o familie care suferise mult din cauza comunistilor: bunicului i se impusese domiciliu fortat, tatal fusese arestat de doua ori pe motive politice, unchiul murise in inchisoare. Lui insusi i s-a refuzat accesul la studii superioare din cauza originii sociale nesanatoase. "In 1962, cand am intrat in sfarsit la facultatea de arte, nu se mai facea diferenta intre copilul de familie buna si cel de familie burgheza". Si-ar fi dorit sa urmeze scoala de arhitectura; uneori viseaza si acum, la 60 de ani, sa conceapa cladiri. La Arhitectura era secretara matusa lui, "o femeie mai frumoasa decat Marilyn Monroe", matusa de care era indragostit la 12 ani. "Ea m-a trimis la atelierul de modelaj. Meseria asta te acapareaza si te mananca mainile daca nu lucrezi cu lutul." Prima lui "lucrare" a fost o masca de faun, care l-a uimit pe profesorul Tudor Ionescu si a dovedit tuturor ca are talent. Era atat de fascinat de arta pe care incepea sa o deprinda, incat iubea pana si mirosul de panza de iuta bagata la apa, "un miros greu, neplacut pentru altii".

LEMN. Sculptorul si-a intitulat aceasta lucrare in lemn, ce aminteste de troite, "Semn agresiv"

PROFESOR DE DESEN. Cand a terminat facultatea, nu a putut sa-si aleaga drumul. Omul de la partid le-a spus tuturor absolventilor: "Tovarasi, va duceti unde va trimite partidul trei ani de zile." Pe Nicolae l-a trimis la Giurgiu, profesor de desen la un liceu. "Sa faci asta in Romania, e o treaba neplacuta de tot, pentru ca muzica si desenul sunt considerate aici materii neimportante. Am avut noroc, am dat acolo de un director de treaba. Ma intelegeam bine cu copiii, dar m-am suparat pe ei ca au injurat Biblia. Asa am inceput sa le citesc din cartea sfanta cate un pasaj si sa-l discut cu ei." Intr-o zi, portarul scolii l-a avertizat ca il asteptau "doi baieti mari". Securistii l-au interogat despre lectiile de religie si i-au spus sa-si taie barba, dar dupa cateva zile, ca sa nu se prinda elevii care este motivul. Nu le-a ascultat sfatul. "Partidul m-a ras", le-a spus a doua zi liceenilor care se uitau uimiti la profesorul care-si pierduse barba. "Nu eram disident! Eram pur si simplu al dracu’!"

EXIL. La inceputul anilor ’70, a organizat o expozitie, alaturi de Simona Runcan si Eva Suto. "Asa a dat peste mine doamna Constantinescu, din Olanda. M-a intrebat daca nu vreau sa fac o expozitie la Haga." Bineinteles ca a avut probleme cu viza, dar a profitat de ocazie pentru a parasi tara, asa cum visa de mult. S-a convins ca aceasta e singura cale de ales dupa ce a auzit o cuvantare la radio, in care se spunea ca nu mai e voie sa se asculte decat muzica romaneasca, sa se vizioneze decat filme romanesti. "Am facut o criza de nervi, am urlat «comunisti imputiti» si m-am decis sa plec". Cand a ajuns la gara, avea in bagaj doar niste scule si niste haine, iar bagajul i-a fost plasat de tatal sau in alt vagon, pentru a-i insela pe vamesi. "Am schimbat trenul la Viena. Cand am ajuns la Passau, am inceput sa urlu si sa injur de fericire ca am plecat." Initial, s-a gandit ca se va putea descurca fara sa ceara azil politic, dar si-a dat repede seama ca nu prea avea alta solutie. "Am completat pe cererea de azil drept motiv ca nu ma inteleg cu Ceausescu". S-a stabilit la Straubing, in Bavaria, iar in 1985 si-a cumparat "un casoi pe malul Dunarii". "Vedeam uneori vapoare romanesti. Le recunosteam imediat, pentru ca erau singurele care faceau un zgomot de se zguduiau geamurile."

"SILFIDELE". Si-a continuat cariera inceputa in Romania, aceea de "profesor de limba desen", dar s-a dedicat si sculpturii. Operele sale se afla "pe la oameni prin casa, sau pe-afara, in locuri publice din Germania, America, Teneriffe". In insula, exista un areal denumit Atlantis 2000, loc de intrunire intre finantatori si artisti.

Acolo, se afla expusa lucrarea sa "Silfidele". "Am vrut sa le sculptez pe zeitele aerului si cum sa fac asta, cand ele sunt imateriale? Am lucrat un soclu, pe care am sapat urmele picioarelor fetelor mele, si am scris titlul sculpturii."

Acum artistul spune ca se straduieste sa nu mai faca nimic. Dar am vazut ca e sugubat, si ne e greu sa-l credem. "Punctul este nimic sau totul. Eram in Teneriffe, citeam o carte de muzica si am aflat ca "nohta" inseamna "punct" in araba. De aici vine si denumirea de "nota". Asa mi-a venit ideea. Voi face un soclu foarte zvelt, cu plinta in detaliu, pe care voi scrie «Nohta». Se vor intreba unii ce inseamna, dar asta e treaba lor."

Vizitand un muzeu de langa Salonic, sculptorul s-a convins ca "orice ai face, lucrul ala a mai fost facut de cineva inaintea ta". Acolo erau expuse niste dale, durand din antichitate, pe care erau sapate nimic altceva decat urme de picioare. Aceasta revelatie nu l-a descurajat. Continua sa imagineze sculpturi neconventionale. "Cea mai draga lucrare e asta pe care o am acum in cap. O familie care n-o sa fie acolo."

CALATORII
"Locul pe care-l iubesc cel mai mult, din toata lumea, este Venezuela. E o tara fascinanta, nedescoperita in totalitate. Oamenii sunt foarte buni si ospitalieri, dar traiesc intr-o saracie lucie. Unchiul meu avea o firma de constructii la Caracas si am fost sa-l vizitez in 1974."

"NOHTA"
"Punctul este nimic sau totul. Citeam o carte de muzica si am aflat ca «nohta» inseamna «punct» in araba. De aici vine si denumirea de «nota». Asa mi-a venit ideea. Voi face un soclu foarte zvelt, pe care voi scrie «Nohta». Se vor intreba unii ce inseamna, dar asta e treaba lor." - Nicolae Rosu, sculptor

DORUL DE ROMANIA
In 1976, lui Nicolae i s-a facut dor de tara natala si nu s-a lasat pana nu a gasit o cale de a reveni pentru a-si revedea parintii. Desi plecase ilegal din tara, a avut indrazneala sa incerce imposibilul, adica sa se intoarca in lagarul comunist folosind un pasaport de refugiat politic. "M-am dus la ambasada romana din Germania si cei de acolo mi-au spus ca nu-mi pot da viza. Am obtinut-o pana la urma pe o foaie volanta." In bagajele cu care a ajuns pe Aeroportul Otopeni avea 20 de filme pe role mari, pe care erau surprinse secvente din viata lui in Germania. Dorea sa arate si familiei lui cum traieste acolo, departe. Parintii au fost uimiti cand le-a batut la usa: "Cand m-a vazut mama acasa, m-a intrebat: «Spune-mi sincer, esti securist?»."

INSPIRATIE
Nicolae Rosu lucreaza in piatra, lemn, bronz. Dar bronzul este materia pe care o indrageste cel mai putin. La inceputul carierei, se inspira din lucrari de arta populara, cum ar fi troitele, crucile. "Mai tarziu, operele mele au fost influentate de lucrurile vazute in calatoriile facute prin lume. Am o biblioteca foarte mare cu lucrari de istoria artei, incerc sa fiu la curent cu tot ce e nou. Nu prea am avut timp sa citesc romane." Printre sculptorii pe care ii admira se afla Brancusi si Canova. Despre acesta din urma spune: "Lucreaza in marmura atat de exact ca mi se face rau." Clientii dornici de sculpturi realizate de Nicolae ajung la el de cele mai multe ori dupa ce i-au vizitat pagina de Internet. "Ma suna, apoi vin la mine acasa. Eu ma uit la om, la pantofii lui, la cum gandeste. Nu-mi vand lucrarile daca nu simt ca locul lor este acolo, la acel om."
Citeşte mai multe despre:   nicolae,   viata mea e un roman

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de