x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Sclav pe viata

30 Oct 2004   •   00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Un ploiestean de 48 de ani se ofera sclav pe viata. Plata pe care o pretinde: un acoperis deasupra capului si o farfurie cu mancare.

Halmaghi a dus cultura romana la Pittsburgh

L-am intalnit in holul hotelului "Imparatul Romanilor" din Sibiu. Cu ochelari si baston, purtand pe cap o "sapca englezeasca", asa cum se descrisese el insusi la telefon. Un domn dintr-un alt secol, care isi impartaseste cu bucurie amintirile despre Noica, Eliade, Cioran, dar si despre anii traiti in America. Ion Halmaghi.
IRINA MUNTEANU

VIZITA. Cand e vremea frumoasa, Ion Halmaghi se plimba prin centrul Sibiului si vine sa bea cafeaua la "Imparatul Romanilor"
EXPERIENTA. Fostul bibliograf isi aminteste cu bucurie de suetele cu Cioran
Ne intreaba daca bem o cafea si despre ce am dori sa ne povesteasca mai intai. Nepotul care il insoteste, om in varsta si el, ne spune: "Cu domnul Halmaghi ar trebui sa stati cate o zi de vorba despre Eliade. O zi despre America. Si tot asa. Are foarte multe amintiri..." Dar suntem in Sibiu doar pentru cateva ore. N-avem vreme decat pentru o singura pagina din cartea care ar putea cuprinde viata acestui om...

Il intrebam despre Cioran. "Cu el vorbeam de toate. Si despre fete, si despre baieti! Eram la el la Paris si vorbeam despre Rasinari, iar Emil si-a amintit de o fata de acolo: «Zoia aia era asa de frumoasa, bai, si-mi placea si mie». S-a ridicat, s-a dus la debara si a adus imediat poza ei. Iar Simone, prietena lui Cioran, a sarit imediat: «Emile, nu mi-ai vorbit niciodata de fata asta, si acum imediat i-ai gasit poza!»". Mircea Eliade i-a fost profesor la facultate, prin 1938. S-au revazut in America, la Pittsburgh, la universitatea catolica, unde Eliade a fost invitat sa faca un curs despre istoria religiilor.

Cand era student in anul IV la Filosofie, la cursul de "Enciclopedia filosofiei", a venit un profesor nou. Era Constantin Noica, un barbat de 40 de ani, care vorbea frumos despre uneltele necesare in studiul filosofiei: limbile clasice - greaca, latina, ebraica. "Noi il respectam, il adoram, dar am ramas dezamagiti de prelegerea lui, pentru ca nu eram dispusi sa invatam limbile astea", isi aminteste zambind batranul.

MENTORUL. In timpul anilor de studentie, Ion Halmaghi a inceput sa colaboreze pe la diverse ziare. Nu pentru a-si castiga existenta, pentru ca primea suficienti bani de acasa. Voia sa devina un nume in presa romaneasca. Pamfil Seicaru, pe care l-a revazut in Spania, a fost unul dintre mentorii sai in materie de ziaristica. "Eu voiam sa scriu ca Nae Ionescu, scurt. Ideea era sa incepi cu un fapt si sa termini cu efectul. Si ca Pamfil, as fi vrut sa-mi apara articolele pe ultima pagina." Si-l aminteste pe Pamfil Seicaru fiind un barbat impunator, masiv. "Eu faceam cronica de cultura la Evenimentul zilei. Am scris o recenzie la cartea lui Serban Cioculescu despre Caragiale, iar Pamfil m-a chemat la el si m-a laudat. Mi-a dat si un plic, in care erau 4.000 de lei, o suma enorma pentru 1938." Geani, asa cum ii spun apropiatii domnului Halmaghi, a cheltuit mare parte din ei pe reviste si ziare frantuzesti. Boala ramasa si acum, cand nu trece o zi fara sa citeasca ziarele.

VISUL AMERICAN. Parintii lui Geani au emigrat in America inainte de primul razboi mondial. Au fugit de regimul austriac si s-au intors dupa Unirea din 1918. In 1965, fiul familiei Halmaghi pleca in America, fugind, la randul lui, de regimul comunist. Dupa zece ani petrecuti prin inchisorile Vacaresti, Jilava, Aiud. O perchezitie acasa, la care i-au gasit "Schimbarea la fata a Romaniei", de Cioran, si o carte de istorie a logicii de Nae Ionescu, i-a pecetluit destinul. A fost inchis de comunisti pe motiv ca citeste "carti legionare".

"Cand eram copil nu stiam romaneste. Cand m-am dus indarat nu stiam englezeste. Reinvatasem cate ceva in inchisoare." S-a prezentat la Aeroportul Otopeni cu 1.000 de dolari, primiti de la Ambasada SUA, in calitate de cetatean american. Nu i-au dat voie sa treaca cu banii, asa ca i-a returnat functionarului de la ambasada. A trecut doar cu valiza plina cu 40 de carti, cateva perechi de ciorapi si doua camasi.

Prima intalnire socanta cu lumea libera a fost la Viena, in aeroport, unde a vazut scarile rulante. "Am fugit ca un copil, desi ghidul striga la mine ca nu am voie acolo." Aeroportul din Manhattan i s-a parut "o nebunie". "Mama imi povestise ce frumos e acolo, dar pe vremea ei se circula cu vaporul, nu erau atatea avioane. Eu, daca n-as fi fost atat de fericit ca scap de comunisti, n-as fi zburat pentru nimic in lume. Ma uitam in ocean cu frica si ma gandeam ca sunt un fel de Fat-Frumos plecat dupa Ileana Cosanzeana." Pe aeroportul american a fost luat in primire de agentii FBI, care s-au uitat in ochii lui si l-au intrebat: "Cum e in Romania?". Le-a spus doar atat: ca nu doreste nimanui sa treaca prin ce a trecut el.

BUGET: 300.000 de DOLARI. Ajuns pe taramul fagaduintei fara nici un ban in buzunar, Ion Halmaghi s-a prezentat la oficiile de plasare. "Ei au vazut ca am studiat latina in liceu, cate 4-5 ore pe saptamana, si au vrut sa ma trimita profesor de latina. Eu aveam o mentalitate europeana, stiam ca nu am facultate de limbi clasice si nu ma simteam pregatit sa predau latina." N-a devenit profesor si nici supraveghetor la biblioteca Universitatii din Harvard, post oferit de un prieten. "Aveam nevoie de bani, nu de faima. Nu-mi trebuia sa ma laud ca lucrez la Harvard." Dar a ajuns sa lucreze tot intr-o biblioteca universitara. Pe care practic a construit-o, dar nu punand caramida pe caramida, ci carte pe carte. "Universitatea din Pittsburgh avea una dintre cele mai bune facultati de filozofie din America, dar ii lipsea o biblioteca adecvata. La interviul pentru angajare le-am vorbit cu admiratie despre biblioteca congresului si i-am impresionat pe americani, care sunt foarte nationalisti. Postul a fost al meu, in detrimentul unuia cu doctorat in stiintele bibliotecii." L-au preferat si pentru ca era european. Halmaghi a urmat cursuri de biblioteconomie si a invatat sa lucreze cu computerul. Asta se intampla prin 1967.

Cartile erau alese din cataloagele librariilor si anticariatelor din intreaga lume. Bibliograful isi aminteste cu regret de o achizitie de carte care nu i-a reusit. "A aparut un anunt ca se vinde biblioteca lui P.P. Panaitescu, unul dintre cei mai buni slavisti ai Romaniei. I-am spus directoarei bibliotecii, care a trimis o scrisoare in tara. Dar domnii ciocli din Romania ma cunosteau, asa ca nici macar n-au binevoit sa ne raspunda."

Pentru achizitia de carti dispunea lunar de un buget de 300.000 dolari. Bani din care Ion Halmaghi a utilat biblioteca americana cu lucrarile lui A.D. Xenopol si ale lui Nicolae Iorga.

IN CHILIE. S-a intors in tara dupa 32 de ani, in 1997. S-a gandit ca e timpul sa revina acasa. Locuieste la Sibiu, cu familia unei nepoate. Din cand in cand rasfoieste "Criza politica contemporana si exilul romanesc", un volum in care si-a adunat articolele publicate in America. "Mai citesc cate un capitol din cartea asta si din cand in cand imi fac cate un proces de constiinta. Si atunci ma gandesc si la prietenii care au murit in inchisoare", spune Halmaghi, fara sa vrea sa dezvaluie aceste amintiri. De viata lui de acum se plange, mai in gluma, mai in serios: "Am 85 de ani. Cei apropiati se sperie la cea mai mica raceala. M-au izolat in chilia mea, dar macar acolo am toate cartile necesare".
×
Subiecte în articol: america viata mea e un roman halmaghi