Sefa bocitoarelor plange la nunti si inmormantari

In satul prahovean Sangeru se mai pastreaza inca un obicei al timpurilor trecute: bocetul. Si la nunta, si la inmormantare se jeleste la fel de dramatic. Exista aici un cor al bocitoarelor, care vin la ceas de nevoie si plang la comanda. Corul are si o sefa, pe Georgeta Dedu, cea mai eficienta dintre bocitoare.

Pentru inceput, femeia nu se da intervievata. "Si primaru’ asta n-a avut alta treaba? De ce nu v-a trimis la altele? Ce i-a casunat, mamica, pe mine? Aoleu, aoleu, ce-mi face el mie! Da’ sa mor ca mortii, daca nu i-o coc eu cat de buna si cat de repede!" Tanti Georgeta bate spre 65 de ani si de mai bine de 25 a inceput sa boceasca. Mai mult la mort, dar si la nunta.

Bocet de nunta

"Acuma, daca tot ati venit - se inmoaie ea - hai sa va spui cate ceva. Sa incepem cu bocetul de la nunta, ca e mai simplu la asta. Orice fata se marita si orice mama, ba si tatal uneori se pun pe jelit cand le pleaca fata. Ca nu e deloc usor sa auzi cum vine lautarul si-ti baga la ureche cantecul miresei. Cand zice asta "Ia-ti mireasa, ziua buna!", te zgudui de plans. Plang parintii, e adevarat, dar trebuie sa fie alaturi de ei si o bocitoare. Ea zice cu versuri ceea ce mama si tatal nu pot sa zica. Io-te asa: "Ginerica, ginerica, sa ai grija de mireasa, ca-ti face lumina-n casa! Sa nu o certi, sa nu o bati, ca norocul ti-l certi si ti-l bati! Ca mama ei a crescut-o ca pe o floare, nu a lasat-o in ploaie, nu a lasat-o-n soare". E mai mult de zis, da’ ma faceti sa rad si nu mai imi vine. Cert e ca la imbracatul miresei toata lumea boceste. Bocitoarea e gatita si ea, ca toti nuntasii, nu vine in haine cernite, ca la mort. Si basmaua e inflorata, nu e neagra, cum e la inmormantare. De altfel, si bocetul, cu tot izul lui tragic, o coteste spre vesel. Ca, dupa ce-l avertizeaza pe ginerica, bocitoarea are ton ironic, vorbeste despre noaptea nuntii, despre camasa, despre cum sa umble barbatul cu fata. Si, asa, incet, incet, se da in Nuneasca si in Perinita si nu mai e bocet". Trebuie adaugat in bocet, cum ne-a destainuit femeia, ca fata e frumoasa, chiar daca e hidoasa, trebuie laudati socrii si implorata soacra mare sa nu fie poama acra si sa lase mireasa sa vina, din cand in cand, pe la parintii ei. In treacat fie spus, nu toti parintii plang cand le pleaca fetele, caci, zice tanti Georgeta, "nu sunt toate poame bune".

Jele mare de la ceapa

Tanti Georgeta se asaza trainic pe o bancuta si se strofoaca rau, atunci cand o intreb de alte colege: "Lasa, acu’ nu mai va duceti la altele, ca va spui io tot. Daca ati venit la mine, la mine stati! Da-le incolo, pe alealalte... Daca primarul, lua-l-ar boala, a zis ca io sunt sefa, atunci stati asa ca sunt chiar sefa. Bocesc de multa vreme, si la tineri, si la batrani. La tineret, e durere mare, maica. E pacat sa te ia Dumnezeu de tanar. E jale cumplita, plangi de mila amaratului, ca putrezeste. Si de a familiei, da’ familia se ia cu ale ei si merge mai departe."

Zice ca nu primeste niciodata bani la bocet. Doar o farfurie cu pomana, poate si un prosop. "Dar face popa si dascalul urat, ca vor sa le ia ei pe toate. Numai cu invitatie merg la mort. Ca asa e obiceiul. Nu, nu cu invitatie scrisa. Culmea e ca uneori iti curg lacrimile de la sine, dar alteori nu. Mai ales daca e cate un mos urat, care si-a mancat malaiul, nu poti sa plangi. Atunci se impune sa ai in buzunar, la indemana, cate o ceapa. Cum nu te vede careva, dai cu ceapa pe la ochi si vin lacrimile. Te mai gandesti si la mortii tai, ca nu e om sa nu aiba pe cineva mort. Trebuie sa fii priceputa la bocit, ca altminteri nu te mai cheama nimeni. Inainte, fiecare localitate avea bocitoarele ei. Cand se imbracau ale noastre in haine negre si se despleteau la par, apoi incepeau sa boceasca, se cutremura satul, nu alta. Erau platite cu argint si aur, cand se ingropa mortu’. Acum, care mai stie jeli, o face de amorul artei, cum v-am spus deja, mamica!"

Bocet la moment

Georgeta Dedu ne marturiseste ca a fost, inainte de pensie, vanzatoare la magazin, la oras, dar si atunci bocea, in timpul liber. "Sa stiti ca pentru fiecare moment al ingropaciunii, se boceste intr-un fel. Acasa, cand intra prima data in curtea mortului, jelitoarea se pune si striga mortul pe nume. Zice si de rude, ca sunt si ele prin preajma si e bine sa le faci sa se simta bine. Vorbesti - musai! - de lucrurile care i-au placut mortului si care l-au facut fericit. La priveghi nu prea se plange. Mai mananci o gogoasa, mai bei un pahar cu vin, ca asa se procedeaza, familia da de sufletul mortului, ca sa treaca nestingherit prin vami. Si, stiti cum e lumea: dupa ce jeleste mortul, cat il jeleste, o da pe alte alea, cat castiga Cutarica, ce a mai facut Dracica, Nodica cu cine mai umbla... Cand e scos mortu’ din casa, iar bocesti altfel. Acuma, vorbesti despre alti morti din sat, din neamul mortului, despre cat de trecatoare e lumea. Zici in bocet sa-l primeasca si pe el, mortul de acum, langa ei, sa nu-l lase stingher, pe cele taramuri necunoscute. Sa-l astepte cu paine si vin... Si se adauga ca toti suntem trecatori prin lumea asta si ne indreptam spre loc cu verdeata si lumina. Si la biserica, atunci cand se tine slujba, bocitoarea zice discret de inima grea. Si, cand vine momentul despartirii, ea, bocitoarea, ii spune mortului ca vin cei dragi sa-si ia la revedere de la el. Cum e scos din biserica si porneste cortegiul catre cimitir, o luam, cu mort cu tot, pe la neamurile lui. In dreptul fiecareia dintre rude se deschide poarta si bocitoarea il indeamna pe cel plecat sa se opreasca la respectiva ruda. Ca oriunde e mai bine ca in pamant, de unde nu se mai vede, nu se mai aude nimic... In timp ce se arunca pe jos cu bani din metal, buni de frica, sa stiti, bocitoarea isi vede de treaba. La groapa, vaietul e cel mai sfasietor. Il spui sacadat, printre loviturile de cazma, care lovesc pamantul, si printre cuvintele popii, care face slujba serioasa pe marginea gropii. Toata lumea tine de coliva si popa zice Vesnica pomenire, de te taie la ficati de durere. Apoi se pleaca la pomana. Eu nu mananc niciodata la morti. Nu pot, nu ca fac fite. Zice ca e bine sa gusti, dar eu nu pot."

Bocitoarele, trimisele mortii

Uneori, in trecut, ca si in prezent, bocitoarele se intampla sa ajunga la cel ce sta sa-si dea duhul, inaintea mortii. Omul nici nu si-a dat ultima suflare si ele incep sa-si cante bocetul. E un vaiet general, si muribundul, care aude tot, se oripileaza si nu-i mai vine sa lupte cu Cea cu Coasa. Intelege ca sfarsitul i-a venit, ca e ultima data cand mai aude vaiet de om, ca e ultima oara cand lumina ii intra in suflet si in priviri. E, de fapt, ultima data cand mai simte ceva. Inclusiv durerea... Daca pana la jelania bocitoarelor chiar familia se lupta sa-i tina limba in gura, o data cu venirea lor, si mai ales cu inceputul bocetului, totul se surpa. E ca si cum se da semnalul catre taramul mortii.

"Aaaoleu, unde te duci?"

"Zau, daca-mi vine sa bocesc! Nu pot! N-a murit nici unul acu"", de curand. Uite, zau, spun drept, e unul care trage sa moara mai in marginea comunei, cand o trece dincolo, va chem sa fac demonstratie pe bune. Acuma nu-mi vine, maiculita". Asa ne-a spus destula vreme tanti Georgeta, apoi, de gura noastra, dar si ca "i-a venit", a trecut la fapte. Iata un exemplu de bocet: "Aaaoleo, mamaaa, de ce-ai plecaaat? Unde te-ai duus? Cui ne laaasi pe toti? Nu ti-a fost mila de noi, ca ne lasi singuri si goi?" Sau: "Vino, barbate, inapoi, ca sa fim iar amandoi!" Sau si acesta pare a fi cel mai serios bocet pe care il stie sefa bocitoarelor din Sangeru: "Ooomuleee, ai lasat femeia ta, la aaani nepoootriviti, nici sa stea singuraaa, nici s-o mariti. Si te duci in pamant greuuu, omule, nu-ti pare raauuu? Lasa moartea, vino in viata, ca te asteptam in fataaa!"

DESPARTIRE

"Oricat i-ai striga si i-ai boci, nu mai vine nimeni. Nu se mai intoarce nimeni de dincolo. Nu stie drumul. Sau o fi mai bine pe acolo..., mai stii?! Nici bocitoarele nu se mai intorc" - Georgeta Dedu, sefa bocitoarelor din satul Sangeru