x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Soldat roman, maghiar si german

0
17 Iun 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Dumitru Ungureanu a intrat in armata romana la 18 ani. In 1942, dupa cedarea Ardealului de Nord, ajunge in armata maghiara. Ungurii il trimit sa lupte alaturi de nemti. Cade prizonier la americani. Romanii il declara veteran de razboi.

Pensionarul Dumitru Ungureanu a intrat, din dragoste pentru armata, soldat in oastea romana. Cedarea Ardealului l-a aruncat insa in armata maghiara, apoi in cea germana. A fost prizonier la americani. Dupa razboi, comunistii nu i-au recunoscut drepturile de luptator pe front, batranul reusind sa le obtina de abia in 2001.
IOANA MOLDOVEANU

Dumitru Ungureanu, in varsta de 84 de ani, ne-a povestit intamplarile sale pe front, stand in jurul mesei, in casa sa din comuna Apahida, la 8 km de Cluj. A urmat cursurile scolii primare in sat si ale celei gimnaziale in Cluj, iar la 18 ani s-a inscris ca voluntar in Armata Romana. "Mi-o placut mult armata", spune Ungureanu si scoate la iveala zambetul stirb, macinat de vremuri. In 1942, in urma Dictatului de la Viena, Apahida a intrat sub ocupatie maghiara. Ungureanu a fost trimis in orasul Miskolc, ca ochitor la tunurile Regimentului 104 Antiaeriana. Batranul isi aduce aminte ca uniforma pe care o purta era foarte mare, umbla cu pantalonii suflecati, sa nu se impiedice de ei, iar manecile jachetei ii acopereau varfurile degetelor. A fost pedepsit de mai multe ori pentru ca a vorbit romaneste in cazarma militara, cand maghiara era obligatorie. De fiecare data cand facea deplasari in satele invecinate orasului Miskolc, maghiarii il urmareau, de teama sa nu fuga in Romania. "Au vrut sa ma maghiarizeze, dar eu n-oi vrut sa-mi dau numele romanesc pe unul unguresc", spune batranul.

Spion pe front, onorat de nemti

In vara lui 1944, fortele anglo-americane au debarcat in Normandia si peste 6.000 de soldati romani, slovaci si cehi au fost trimisi in Germania, carne de tun pentru frontul de Vest. El a fost repartizat tunar la bateria de antiaeriana care apara statia alpina Innsburck. Tot ce isi aduce aminte este ca o data cele 18 tunuri au reusit sa loveasca un avion, iar germanii s-au adunat ciorchine in jurul ramasitelor, sa le pozeze. Nu mai stie multe, pentru ca atunci o schija i-a lovit umarul drept, pierzandu-si cunostinta. "N-a curs pic de sange, Dumnezeu m-o pazit. Schija mi-a luat doar mantaua, nu si umarul", spune batranul si isi face cruce. Nemtii l-au trimis o data cercetas pe front, alaturi de alti doi romani. Trebuiau sa spioneze unde sunt tunurile si tancurile anglo-franceze. "Ne-au dus 50 de km cu masina, dupa care ne-au abandonat in camp. Tot ce ne-au dat a fost un binoclu, un caiet si un pix. De aici, am mers 2 kilometri taras, prin iarba. Cand francezii si englezii au inceput sa traga in germani, ne-am adapostit in rau, pe burta si am stat acolo toata noaptea." Cand s-au intors, nemtii au fost foarte uimiti, pentru ca cine pleca spion pe front nu se mai intorcea. "Ne-or onorat, ne-or cantat imnul nostru si ne-or dat o medalie de bronz." Batranul a aruncat decoratia cand s-a intors in tara, de frica sa nu i-o gaseasca rusii. Si a mai multumit o data Domnului ca a scapat cu viata. In 1945, tabara de la Innsburk a fost bombardata. "Bomba a cazut la 10-15 metri de tunul nostru. Eram opt la un tun, toti ingropati in pamant. Patru dintre noi au murit. Patru!", repeta Ungureanu, marcat si acum de groaza momentului.

Mai bine in lagar decat in Romania

La 10 aprilie 1945, Austria a capitulat, iar nemtii le-au dat drumul romanilor acasa. Alaturi de alti 11, Ungureanu a fost debarcat, dupa doua zile de mers cu trenul, intr-un orasel austriac. Au dormit la o fabrica de la periferia orasului, au mancat pui din cuiburile de ciori din padurea invecinata si fiertura de orz necopt de pe camp. "O data, ne era atat de foame incat am impartit o bucata de soric de porc gasita in gunoi", spune el si scoate limba afara, a sila. Cand francezii au ocupat orasul, ei au fugit in padure si, dupa doua saptamani, au ajuns intr-un triaj austriac de granita, pazit atat de rusi, cat si de americani. Romanii au incercat sa-si croiasca drum printre santinele in doua grupuri. Primii sase au fost prinsi de patrulele sovietice si au fost deportati in Siberia, iar ceilalti sase, printre care si Ungureanu, au fost luati prizonieri de americani si dusi in lagarul de la Kunstein. Aici erau peste 15.000 de soldati, maghiari, cehi si romani. Primeau o jumatate de kilogram de hrana pe zi: fasole conservata, doua plicuri de cafea, ceva zahar si biscuiti si stateau in cort. "Am avut parte de haine si mancare mai bune decat imi pot permite acum, din amarata mea de pensie", se vaita el. Aici a intalnit un ofiter american, de origine romana, Gheorghe Craciun. "I-o crescut inima cand o vazut ca cineva vorbeste romaneste." Ofiterul le-a gasit de lucru romanilor la bucatarie, usurandu-le astfel viata de lagar.

A aflat ca traieste din ghicitul in carti

"Cand am ajuns acasa, in octombrie 1945, n-am mai recunoscut Clujul, atat era bombardat!". Un laptar l-a dus cu trasura pana in sat, iar cand a ajuns acasa, "biata mama m-o intampinat plangand, nu ma mai vazuse de patru ani", povesteste Ungureanu. "Trei ani a crezut ca m-a pierdut. Dupa razboi insa, si-o cautat in carti sa vada daca mai traiesc si o aflat ca sunt viu." Ungureanu s-a insurat trei ani mai tarziu. A muncit 15 ani ca bucatar si macelar, in Cluj. Si-a dus viata linistit pana la Revolutie, cand groza razboiului l-a napadit din nou. "Se auzeau impuscaturi din Cluj. Am iesit afara, la poarta. Am crezut ca a inceput din nou razboiul. 10 milioane sa-mi deie si nu ma mai duc in razboi", spune batranul si trece mana uscata de vreme prin parul alb, ciufulit.

VETERAN IN... 2001

Intors din razboi, comunistii nu au vrut sa-i recunoasca lui Dumitru Ungureanu drepturile de luptator pe front si sa le consemneze in acte, pe motiv ca ar fi luptat in armata hitlerista. Mai tarziu, Ungureanu a avut probleme in obtinerea carnetului de veteran de razboi. Acest lucru l-a privat de 6.000 de marci despagubiri de la statul german.

Batranul a reusit sa obtina carnetul de veteran in 2001, dupa ce au sosit documente de la Budapesta care confirmau participarea sa la cel de-al doilea razboi mondial si dupa ce ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, a trimis o scrisoare la Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi.

Acum, se bucura de pensia de veteran de razboi, de 244.000 de lei. Locuieste cu sotia sa, Simona, care primeste o pensie de munca de 475.000 de lei. Toti banii se duc pe medicamentele acesteia. Ungureanu este sanatos, dar sotia acestuia sufera de "apa in corp", piatra la ficat, astm deschis de efort si cardiopatie ischemica. "Sangele nu circula bine si ma dor picioarele.

De doi ani n-am mai fost la alimentara. Si e aici, la colt", spune batrana si incepe sa planga. Au doi copii, un baiat de 48 de ani si o fata de 55. De la ei au patru nepoti. Cresc animale, au rate, gaini, un cal si opt oi. Au avut si patru vite, dar le-au dat acum doi ani, ca erau bolnave. Pe masa din bucatarie sta o Biblie cu copertile din piele scorojite de vreme. "Acum fac parte din oastea Domnului, propovaduiesc cuvantul Lui Dumnezeu", spune batranul. Nu e trist, nu se supara niciodata, e sanatos si multumeste Domnului pentru asta. Ii place sa faca poezii, nu le scrie, le noteaza pe toate in gand. "Bucuria mea este cate un paharel din cand in cand", mai spune batranul si rade complice.

POEZIE

S-o facut lumina-n sat, mai tarane mai,
C-am ales un bun barbat, la conducerea din sat.
Sa traiasca Apahida, ca-i frumoasa ca oglinda!
Strazile noastre-s curate, de buldozer sunt calcate.
De te duci la Primarie, e curat ca-n farmacie:
La geamuri o pus perdele si la strada floricele.
Suntem vecini cu orasul, la noi e primar Farcasu.
Suntem vecini cu hotaru si la voi domnul Funaru.
Sa traiasca toti primarii, ca-s frumosi ca gradinarii!
Satul nostru-i sat istet, suntem primii pe judet!
Sa vedeti ca pan’ la vara, Clujul e primul pe tara!

- Poezie compusa de Dumitru Ungureanu, dupa alegerile locale din 2000)
Citeşte mai multe despre:   razboi,   ungureanu,   bătrănul,   viata mea e un roman

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de