Sub zodia acordeonului

Nicolae si Silvia Dumitrescu sunt doi pensionari aproape obisnuiti. Azi aniverseaza 60 de ani de casnicie. Martor al logodnei lor a fost doar Dumnezeu. S-au casatorit in timpul bombardamentelor din 1944. El a fost detinut politic. Cinci ani a stat la Canal.

Sunt singuri, n-au rude apropiate. Cunoscutii i-au uitat. Nu-i mai cauta decat o nepoata. "Vizite primim de doua ori pe luna. Postarul ne deschide usa si aia de ne citeste contoarul", afirma nea Nicolae. Cu toate acestea, cei doi pensionari isi traiesc linistiti zilele date de Domnul. Sunt fericiti ca sunt de 60 de ani impreuna, vor ca lumea sa stie asta.

EI. Nicolae Dumitrescu s-a nascut la 12 iunie 1916, in Bucuresti. Tatal sau s-a despartit de mama sa cand micul Nicolae nu avea decat un an. Daca n-a fost sa-l aiba aproape pe tatal bun, nea Nicu a avut aproape un tata vitreg, mai bun decat tatal natural. Mester brutar, acesta nu a dorit ca fiul sau sa aiba o meserie grea in viata, l-a dat la scoala. Nea Nicu a terminat Liceul "Gheorghe Lazar". Aici i-a fost insuflata dragostea fata de muzica, fata de acordeon, "steaua lui norocoasa". In armata, tot acordeonul l-a salvat, era la Regimentul "Mihai Viteazul". Desi Romania era in razboi, tanarul Nicolae statea acasa, necazarmat. La unitatea militara il trecusera la un depozit, tot cu muzica se ocupa. Intr-o zi, pe cand se intorcea acasa de la unitate cu tramvaiul - unitatea era Uranus, pe la 13 Septembrie - la un moment dat a vazut lumea bulucindu-se intr-un loc. Cineva a urcat in tramvai, nea Nicu l-a intrebat ce se intampla, era curios. "S-a cedat Ardealul, s-au facut noi puncte de trecere a Frontierei, la Feleac. Se cauta tineret, ca sa improspateze Politia, nu au destule cadre ca sa acopere teritoriul", i-a raspuns omul. Tanarul Nicolae avea liceul terminat, puteau sa-l primeasca subcomisar. S-a dus si el, a dat examen si l-au admis. Era subcomisar in Politia Regelui. L-au trimis la Turda, apoi la Roman, la Giurgiu. Cand Nicolae Dumitrescu a ajuns ca subcomisar in Giurgiu, Silvia era o tanara frumoasa, in cautarea dragostei. De felul ei este originara din Giurgiu. S-a nascut la data de 3 octombrie 1920. Ea a avut patru frati, dar au murit toti. Tatal ei era un fost comerciant. Cand au venit comunistii, i-au inchis pravalia. Omul s-a "reprofilat", a intrat ca incasator la "Lumina". Pe viitorul sau sot Silvia l-a vazut in noaptea de Inviere, in 1944. El supraveghea la linistea credinciosilor. In acea noapte s-au vazut intamplator, ca un subcomisar si o credincioasa.

CU VOIA DOMNULUI. "A doua zi ma plimbam, era un turn, si lumea se plimba in jurul lui, inclusiv eu. El m-a vazut, i-a placut de mine", rememoreaza Silvia. El a cunoscut o alta prietena de-a Silviei. A vorbit cu ea. Fata a venit cu el la mine. Mi l-a prezentat. Era in timpul razboiului. Silvia trebuia sa duca niste mobila la tara. Stia ca el este in Politie, l-a intrebat daca o poate ajuta. Mobila i-o cumparase fratele sau, "era mobila mea de fata", povesteste Silvia. El s-a implicat, a reusit sa faca rost de o caruta. Ea a dus mobila, la un moment dat s-a urcat si el in caruta. In aprilie s-au cunoscut, iar in septembrie s-au cununat. De Sfantul Petru, s-au logodit, la Biserica, era dupa bombardament. Nu era nimeni, nici macar preotul. "Ne-am asezat in genunchi in Biserica si ne-am logodit. Ne-am spus ca daca scapam de bombardamente, ne casatorim", isi aminteste batranul. Cand erau bombardamente fugeau cu masina Politiei la vreo 10 kilometri de oras. Cand se intorceau era dezastru. Nicolae se saturase de viata de om singur. N-avea cine sa-i spele, sa-i gateasca. Manca la un restaurant, nu-i placea. "Pe 2 septembrie, am chemat-o si i-am spus: Silvia, vrei sa ne casatorim?", spune Nicolae. A vorbit cu seful ei si au plecat sa se casatoreasca. La primarie, oamenii il cunosteau. "Sefule, acu’ te-ai gasit sa te casatoresti?", spuneau acestia. Trebuia sa vina rusii. Trebuiau martori. Nicolae a iesit pe trotuar. A gasit doi cetateni: "Ma baieti, am si eu nevoie de voi, sa-mi fiti martori la casatorie", le-a spus barbatul. Au venit. Au spus ca il cunosc, ca una, ca alta... S-au casatorit. Fara petitori. La un an dupa casatorie au facut un copil. O data cu botezul au facut si cununia religioasa. Copilul, din pacate, a murit. Avea nevoie de penicilina, dar nu era.

PRIGOANA COMUNISTA. In 1951 s-au mutat in Bucuresti. Politia s-a transformat in Militie. Pe Nicolae l-au "restructurat", fusese in Politia Regelui, comunistii nu puteau accepta asta. "Imi spuneau sa stau linistit, dar la o luna m-au arestat", rememoreaza el. Nu l-au condamnat, dar l-au tinut cinci ani in toate penitenciarele, la Fagaras, Iasi, Suceava si la Canal. In acest timp, sotia lui ramasese in Bucuresti, fara serviciu si persecutata. Abia au angajat-o la Acumulatorul, doar acolo se mai primeau fosti ofiteri, detinuti politici, din astia ca ei. Cand era sotul la Canal, Silviei i-a fost foarte greu. Securitatea o "vizita prieteneste" mereu. Incercau sa o convinga sa divorteze. Divortat fiind, il puteau face mai usor pe Nicolae disparut. Ea ii amana mereu, le spunea ca nu are bani de avocati. Comunistii nu se lasau usor, i-ar fi dat chiar ei bani de avocat. Nu au reusit s-o convinga insa, mai bine! Tinea la sotul ei. Dupa ce a intrat la fabrica, la Acumulatorul, n-au mai deranjat-o.

LA CANALUL CU BASCUTE. "Un inginer nu primea nici un fel de pachet de la Craiova, facea «bascute», pe mucuri de tigara, croseta. Mi-a facut si mie una, sa am ce pune pe cap cand dormeam. Impreuna cu buzunarul de la haina de detinut, de la Canal, le pastrez ca relicve, sa nu uit prin ce-am trecut!", povesteste batranul Nicolae. Acum il sacaie bronsita. Dar inca mai are atata suflu incat sa poata citi cartile postale primite de la sotia lui in zilele negre de la Canal si de prin inchisorile comuniste. El ii scria sa nu-l lase. O ruga sa nu-l lase sa moara, de dor sau singuratate. Ea era frumoasa, tanara, chipesa. Din salariul ei de 300 de lei, sotia incerca sa-i trimita si lui cate ceva, ceapa, usturoi, mere, sunca..., dar cu cantar, nu putea trimite prea multe. Cand era la Iasi, din cauza lipsei de vitamine, nu mai vedea, ruga pe cineva sa-i scrie sotiei. Dar simtea totusi o adiere de libertate, se simtea... Ei nu erau condamnati, erau tinuti intr-un depozit. Cica erau persoane periculoase. Cand te gandesti: preoti, fosti functionari, parasutisti care trasesera in rusi ca sa nu moara chiar ei, tarani chiaburi. Erau numai "periculosi"! "Romania trebuia sa intre in ONU, dar din cauza noastra, a detinutilor politici, era privita «suspect»", rememoreaza barbatul. Printr-un simulacru de proces, autoritatile i-au condamnat la cinci ani de inchisoare, exact cat statusera la Canal. La Spitalul Coltea a gasit pe cineva binevoitor, l-a tratat si a inceput sa vada.

UN DETINUT POLITIC IN LIBERTATE. Dupa ce a iesit de la Canal, la "Bratele de Munca" il trimiteau tot la sapat, se bagau gaze in Bucuresti. El venea de la Canal, era slab, amarat. Pana la urma s-a angajat tot la Acumulatorul, a lucrat aici, in mediu toxic, pana a iesit in 1970, sotia sa in 1975. Chiar in mediu toxic, si tot era mai bine decat arestat si la Canal. Datorita acordeonului, in fabrica, Nicolae si-a imbunatatit viata, i-a mai inmuiat pe comunisti. Din "oaie neagra" a devenit ceva asa, mai... alb. Organiza concerte sindicale. Se ducea la diferite concerte. Au trecut anii si s-a ivit pensia. Acordeonul si sindicatele l-au scos la pensie pe Nicolae ca tehnician. Inainte, cand a venit de la Giurgiu, locuiau pe Slatineanu, la niste fosti mosieri, "Stateam… ca sula-n coaste acolo!", glumeste Nicolae. Dupa ce s-a dat decretul cu posibilitatea achizitionarii de catre muncitori a unor locuinte, cei doi soti s-au inscris si ei pe liste. Cei de la fabrica... "uitau" sa-i treaca ei pe liste, probabil statutul de fost detinut al lui Nicolae conta, cine stie? Au luat apartamentul in care locuiesc din ’69, cu 79.000 de lei, platiti in 25 de ani, cu 5% dobanda.

PERECHE

Nicolae a cantat la Radio. A primit invitatie si a cantat in cadrul unei orchestre multi ani. Are 40 de ani de cariera muzicala in spate. "Cu toate acestea, de la Ministerul Culturii n-am primit si eu o legitimatie, sa pot intra gratuit la muzee si spectacole. De noi, fostii detinuti politici, nu se ocupa nimeni. Eu nu sunt exponentul detinutilor politici, dar imi pare rau ca nu se mai ocupa nimeni de noi", afirma batranul. Sotia sa ii aproba toate cuvintele. "Avem grija unul de celalalt cum putem. El se mai duce la piata, eu gatesc", povesteste Silvia. Au mai avut cate o mica cearta. Nimicuri. El nu a baut, nu a fumat. Considera doamna ca de la tutun vin toate problemele. Amandoi isi doresc un singur lucru, acum la aniversare, un frigider mai performant. Pe cel pe care il au la maximum doua saptamani trebuie sa-l dezghete.