x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tata Pesi, calugarul cu bisturiu si halat

0
05 Oct 2004 - 00:00


Despre profesorul Alexandru Pesamosca se pot spune multe si niciodata cuvintele nu sunt prea mari. A implinit 50 de ani de activitate chirurgicala, vreme in care peste 40.000 de copii si-au regasit zambetul sub bisturiul maestrului.

DORU COBUZ

Multi oameni fac ochii mari cand aud numele de Pesamosca. Profesorul este azi o legenda si nu putini sunt cei care au fost operati de el sau au auzit de maiestria cu care acesta taie in trupurile suferinde. Batranul medic pe care copiii il alinta Pesi, si unii chiar nu se sfiesc sa-i spuna "tata Pesi", este insa un incapatanat caruia i s-au facut de patru ani formele de pensionare, dar el refuza sa accepte tragerea pe linia celor care si-au terminat flaconul de minuni. Profesorul continua sa opereze, dar nu din orgoliu, ci din convingerea ca mai este nevoie de el, de oameni ca el veniti din epoca cand medicina era o specialitate de elita si nu o cale de imbogatire.

REZERVA. La 74 de ani, profesorul Alexandru Pesamosca poate fi gasit zi si noapte in Spitalul "Marie Curie" din Bucuresti, la Clinica de Chirurgie Ortopedica, pe care inca o conduce, chiar daca nu i se plateste indemnizatia. O rezerva de spital a fost transformata intr-o locuinta modesta, intr-un raport invers proportional cu valoarea profesionala a "chiriasului" si direct proportionala cu nivelul "atentiilor" pe care le accepta profesorul.

Chirurgul poate fi gasit in locuinta pe jumatate plina cu carti, pe jumatate cu amintiri ale unei intregi cariere atunci cand nu este prin sectie sau in policlinica spitalului. Paraseste rar acest spatiu impregnat cu miros de medicamente. De sase ani locuieste neintrerupt in aceasta rezerva formata din doua camarute si o baie, in total 10 metri patrati. A spus o data ca a facut aceasta alegere pentru ca traficul il facea sa piarda prea mult timp. Pe jumatate adevarat. Celalalt adevar este ca profesorul se simte mult mai bine stiind ca poate sari in ajutorul medicilor de garda de fiecare data cand i se cere un sfat, dar prea rau fizic pentru a suporta dus-intorsul acesta zilnic dintre universul care il face sa se simta util si proprietatea care ar trebui sa-i fie salas. Se multumeste cu mult mai putin, numai sa se stie ca langa cei care au nevoie de el.

Cartile fac ca ingusta rezerva sa para mult mai mica, si doar el stie la ce foloseste fiecare hartiuta si cum a ajuns acolo. Portretul unei micute cu mina solemna, semnat Andreescu, poarta o dedicatie intr-un colt care spune intreaga poveste: "Lui tata Pesi, de la Andreea. 1977". Andreea este astazi medic stomatolog si inca il viziteaza pe "tata Pesi".

GENERATII.Profesorul Pesamosca este constantean si italian la origine. Bunicul sau, mestesugar dintr-o zona saraca a Italiei a venit in Romania pentru un castig mai bun. De altfel, profesorul si-a facut studiile primare la scoala italiana din Constanta, azi in paragina.

A intrat la Facultatea de Medicina din Bucuresti in ’48, un an cand furia muncitoreasca nu deformase nivelul de seriozitate a examenului de admitere si cand inca se mai gaseau baieti de familii bune care sa incerce o cariera care, pe langa pregatire, iti impunea si o stare materiala confortabila pentru a putea sa iti permiti o astfel de cale. O generatie de oameni sanatosi morali, care va disparea atunci cand profesorul Pesamosca va iesi din spital.

La sfarsitul studiilor, Alexandru Pesamosca a fost repartizat la tara si acolo a invatat sa locuiasca in spital, dar dupa trei ani s-a intors in Bucuresti. A operat vreme de 30 de ani la Spitalul "Grigore Alexandrescu", a fost sef de clinica, mare parte din aceasta perioada, si apoi a fost transferat la Spitalul Budimex, actualul "Marie Curie", atunci cand a fost infiintata clinica si era nevoie de specialisti.

Alexandru Pesamosca a fost ucenicul unui mare chirurg roman, Dumitru Vereanu, si modelul profesorului a incercat sa-l transmita si el celor care i-au fost elevi. "Cine n-are profesor, sa se duca sa-si caute... Doar nu cresti asa ca o balarie".

Dupa 50 de ani, in care a intrat aproape in fiecare zi in sala de operatii, pentru doua, patru sau chiar sase interventii chirurgicale, completate de cate doua pana la trei ore de consultatii in policlinica, Alexandru Pesamosca nu renunta nici acum sa-si foloseasca toata energia in slujba micutilor pacienti. "Multi dintre ei s-au intors la mine cu copiii lor sau chiar cu nepotii". I-au trecut prin lama bisturiului artisti, oameni cunoscuti sau mai putini celebri, si multora dintre ei le-a pastrat inca amintirea. Cu cativa se reintalneste an de an la aniversarea devenita un fel de traditie. "Acu’, la 75 de ani nu stiu daca am sa mai reusesc sa organizez ceva. E tot mai greu pentru mine...", se intristeaza doar pentru o clipita profesorul.

Medicul apreciaza ca a operat cel putin 40.000 de copii. Cel mai rau ii pare de cei care necesita tratamente in afara tarii, neimpliniri ale medicinei romanesti. "Fac insa tot posibilul pentru a le acorda tot ajutorul la noi in tara". Nu de putine ori insa, Pesamosca are de facut interventii reparatorii, dupa ce micutii au suferit deja o operatie nefericita pe la vreo clinica din tara.

DUMNEZEU. Un televizor si un casetofon la care asculta muzica de acum 20, 30 de ani fac din micul univers cotidian al profesorului un mediu primitor. Fiecare melodie, ca si fiecare lucrusor ingramadit in camaruta poarta amintirea unei operatii reusite si a unei prietenii legate intre medic si pacientul sau. Se ridica greoi pentru a arata vreunul dintre suvenirurile stranse de-a lungul anilor si a-i spune povestea. Un barbat inalt si solid odata, prof. Pesamosca resimte azi varsta, dar si efectele vietii sedentare. "Ce face lipsa asta de miscare din om", spune batranul profesor, necajit ca trupul nu-l mai asculta.

Profesorul are o viata despre care nu vrea sa vorbeasca prea mult, dar suferinta lui pare sa izvorasca din drama de a-si fi pierdut fiul cel mare, medic si el, lovit de un cancer la creier.

In rezerva sa de spital, profesorul pastreaza si multe carti religioase, semn al unei preocupari, recunoaste el, mai mult decat obisnuita pentru a primi binecuvantarea religioasa. Langa sectie a construit o bisericuta, prima poate din toata tara. In camaruta lui, sufletul mare si credinta la fel il asemuiesc pe profesorul Pesamosca unui calugar. Un calugar in halat alb si cu o chilie intr-o rezerva cat un amvon al nemuririi.

INFLUENTA

"De multe ori simt o influenta divina. Duc la indeplinire operatii extrem de dificile, pe care un ins fara frica de Dumnezeu nu ar putea sa le faca. Dumnezeu este singurul lucru de care mi-e frica pe lumea asta" - prof. dr. Alexandru Pesamosca

NEIMPLINIRI

Chiar si profesorul Pesamosca, atunci cand se uita inapoi, peste cei 50 de ani de activitate, "baobabul" chirurgiei romanesti cum l-a numit in gluma un ucenic pe dosul unei fotografii, gaseste si neimpliniri. Si-ar fi dorit sa ii insufleteasca si mai mult pe cei cu care a lucrat si sa-i invete mai multe din literatura de specialitate, dar si o contributie la cercetarea stiintifica prin publicarea unor articole de specialitate "pentru a fructifica bogatul material clinic care s-a acumulat de-a cursul anilor". "Este regretabil ca sunt unii membri ai colectivului care s-au dedicat in exclusivitate activitatii practice", comenteaza el diplomat. Cel mai mare regret al chirurgului este insa acela ca nu a reusit impunerea unei separatii totale intre chirurgia viscerala si cea ortopedica, misiune pe care o primise de la profesorul Vereanu. Alinierea la normele UE au facut implinita si aceasta dorinta a profesionistului.

FOTO

  • DORINTA. Profesorul isi doreste ca ucenicii sai sa-i urmeze nu numai prin rezultatele profesionale, dar si prin daruire

  • CREZ. Pesamosca crede ca un medic trebuie sa ramana mai intai un slujitor al oamenilor, fie ei saraci sau bogati
  • Citeşte mai multe despre:   profesorul,   viata mea e un roman,   pesamosca

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de