x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un destin, o vioara

0
30 Mar 2005 - 00:00

Femeia sta dreapta in scaun, fara sa se sprijine de spatar, cu privirea atintita cand pe vioara, cand pe dirijor. Sala este plina, dar nu se aude nici cel mai mic zgomot. Arcusul fuge pe corzile incarcate de muzica ce tine spectatorii in transa - unii inchid ochii si parca dispar pentru o clipa din realitate.



  • de IOANA MOLDOVEANU

  • RESPONSABILITATI. "A fi concert-maestru inseamna a fi seful orchestrei, imediat dupa dirijor, inseamna a coordona 103 instrumentisti, cat are Filarmonica "George Enescu", spune Anda
    Este muzica viorii construite de Nicola Galiano, fiul napolitanului Alessandro Galiano, elev al marelui lutier Antonio Stradivari. Cea care plimba cu maiestrie arcusul pe coarde este Anda Petrovici, prima femeie concert-maestru a Filarmonicii "George Enescu", infiintata in 1968. Din cei 51 de ani, 44 i-a trait cu vioara si arcusul in mana. S-a vazut inca de la gradinita ca are ureche muzicala, iar mama a incurajat-o sa faca aceeasi scoala ca si ea.

    SANSA VIETII. In meseria de instrumentist reusesc de regula copiii ai caror parinti sunt muzicieni, spune violonista, dar tatal ei era ziarist, iar mama asistenta de ocrotire (se ocupa de educatia tinerelor mame - n.r.). Ei n-au stiut catre ce profesori sa-si indrume copila, iar soarta acesteia a stat in noroc, "destul de trist", pentru ca Anda a schimbat in decurs de doi ani nu mai putin de sapte profesori. In clasa a III-a intamplarea a facut sa ajunga eleva profesoarei Aniela Beldi, care, impreuna cu sotul ei, profesor universitar la Conservator, i-au fost micutei violoniste "parinti adoptivi", de-a lungul intregii sale cariere. Amintirea profesoarei ii umple ochii de lacrimi: "Era frumoasa, cocheta, o bruneta micuta de statura, eleganta, ambitioasa si muncitoare. M-a simtit ca am talent, dar mi-a spus: nu stii nimic, trebuie sa o luam de la inceput". Iar micuta violonista s-a pus pe invatat. "A fost sansa vietii mele", spune Anda.

    PASIUNE SI CONCENTRARE. "Apoi, am inceput sa studiez singura. Nu mai venea mama sa ma ia de la joaca si sa ma puna la lucru. Era o necesitate, asa simteam." In penultimul an de liceu, profesoara Beldi i-a spus elevei sale ca nu mai are ce sa o invete si au inceput sa mearga, o data pe luna, la regretatul profesor Modest Iftinchi, fost sef al catedrei de vioara de la Conservator. "Era pasionat sa descopere felul in care omul isi misca mana stanga cand manuieste arcusul. A creat exercitii ce pot sa desfaca mana si unui anchilozat". Dupa ore, urma studiul individual, care "se face intre patru pereti, sa te asculti, sa silabisesti fiecare sunet. Acum sunt practic toata ziua cu vioara in mana, aproape noua ore cu tot cu repetitii", spune violonista. Cand a intrat la Conservator, profesoara Beldi s-a trezit cu ea, dupa sase luni de scoala, pe treptele casei, plangand. Andei nu-i placea la universitate, acolo nu era "cocolosita si bibilita" de profesori. Profesoara a luat-o de mana si a dus-o inapoi la facultate. "Nu era o studentie obisnuita, ci una foarte singuratica, ne distram foarte putin, studiam mereu."

    DRAGOSTE PE BEETHOVEN. Tot vioara i-a aratat Andei ce-i dragostea. Prima sa iubire a fost un coleg de muzica de camera. Au cantat impreuna Trio-ul in do minor de Beethoven "si de acolo s-a extins pasiunea". "Artistii se intalnesc pe unde artistice", spune ea si zambeste. Tot ce are in viata are de la vioara, nu are hobby-uri sau alte pasiuni, zice ca muzica nu-i lasa timp pentru asa ceva. Si-a pus toata pasiunea in muzica de camera si a fondat Trio Pro Arte. Nu s-a gandit niciodata insa sa paraseasca Romania si, desi a colindat toata lumea, spune ca nicaieri nu e ca la tine acasa. Povesteste ca are emotii inaintea fiecarui spectacol, iar ca si concert-maestru "problema este sa poti lupta si domina", atat sala, cat si orchestra. Desi a participat si la concursuri mari, nu a reusit sa castige. "Emotiile erau prea puternice. Nu am rezistat psihic concurentei." A ajuns insa laureata la concursurile internationale "Primavara la Praga" si"Vaclav Huml" de la Zagreb.

    COMUNISM. A studiat 16 ani sa ajunga unde este si crede ca pentru nici o meserie nu este nevoie de atata carte. Acum isi da doctoratul in interpretare muzicala, iar teza sa este despre evolutia istorica a functiei de concert-maestru. Zambeste nostalgic si cade cateva secunde pe ganduri, dupa care povesteste cum a dat timp de sase ani examene pe vremea comunistilor ca sa ocupe aceasta functie. "Nu ma gandeam eu sa conduc 80 de barbati", spune Anda, dar un coleg ii explicase ca este necesar ca postul sa aiba cat mai multi concurenti deoarece este in pericol sa fie dat lui Nicolae Iliescu. Acesta "canta ingrozitor, dar era protejatul lui Gogu Radulescu, pe atunci al doilea om in stat". "Primul violonist din orchestra trebuie sa cante solo-uri, care cateodata sunt mai grele decat concertele solistice, iar Nicolae nu canta, scartaia." O saptamana a pregatit Anda lucrari de vioara de Bach, Mozart si Paganini. A luat nota cea mai mare, dar postul i-a fost atribuit tot lui Iliescu, "nu voiau sa-l dea unei femei de 29 de ani". La fel s-a intamplat si la concursurile din ’86 si ’88. A venit insa Revolutia si dreptatea si-a spus cuvantul. Pe 5 ianuarie 1990, Anda Petrovici a fost numita concert-maestru.

    "Nu concep viata fara muzica, fara vioara. (...) Va imaginati ca ma duc la serviciu in splendoarea asta de Atheneu? Sunt indragostita de aceasta cladire."

    MAIESTRIA LUI NICOLA GALIANO
    REPARATII. Vioara lui Galiano, pe masa lutierului neamt Wolfgang Bunnagel
    Nu se stie cum a ajuns la noi in tara vioara la care canta Anda Petrovici. Instrumentul a fost construit in 1737 si cumparat 225 de ani mai tarziu de la un batran violonist din Orchestra Filarmonicii, un instrumentist care isi facuse studiile la Paris in perioada interbelica. Vioara i-a fost destinata solistului Filarmonicii "George Enescu", Stefan Gheorghiu. Acesta isi facea atunci specializarea la Conservatorul "P.I. Ceaikovski" din Moscova, iar cel care i-a recomandat Ministerului Culturii sa cumpere instrumentul a fost profesorul sau, celebrul violonist David Oistrah. Vioara a fost consacrata mai tarziu ca fiind a concert- maestrului Filarmonicii, incepand cu Varujan Cozighian. Acesta a iubit foarte mult vioara Gagliano si, asistandu-l pe lutierul bucurestean Pollak la diversele reparatii necesare unei viori de o asemenea vechime, a invatat el insusi tainele acestei meserii. Anda canta pe aceasta vioara din martie 1990 si este mandra ca il urmeaza atat pe Stefan Gheorghiu, la clasa caruia a absolvit Conservatorul de stat "Ciprian Porumbescu", cat si pe Varujan Cozighian, de la care a invatat ce inseamna sa fii un adevarat stalp al orchestrei. In 2003, vioara s-a stricat si a fost reparata in Germania, la Köln, pentru cel putin inca 50 de ani, de catre lutierul Wolfgang Bunnagel. "Viorile vechi sunt grozave, au sunetul dulce, placut, care duce in sala, la public, fara efort. Iar ca instrumentist ai foarte mare placere sa le canti", spune Anda, marturisind ca cel mai mare cosmar al ei este ca ramanea fara vioara.

    INSTRUMENTUL FACUT GULER
    MAIESTRIE. "Vioara este un instrument greu. Pana ajungi sa scoti un sunet omenesc auzi doar scartaieli"
    Pe cand era in clasa a IV-a, fratele sau o tot necajea pe Anda in timpul studiului individual, ii dadea peste arcus. Nervoasa, copila i-a dat cu vioara in cap, iar instrumentul "s-a facut praf". "Din clipa aia am inceput sa tremur, m-am bagat sub un birou si n-am iesit de acolo pana seara", povesteste violonista. Parintii n-au mai certat-o, copila suferise destul. Fratele insa nu va uita niciodata vioara-guler.
    Citeşte mai multe despre:   anda,   vioară,   viata mea e un roman

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de