x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Una la un miliard si ceva

0
16 Oct 2004 - 00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Carmen Cotovanu a petrecut aproape doi ani in India, incercand sa se poarte ca indienii. A mers cu celebrul tren cu gaini si a dat mana cu oficialitati, a cunoscut familia lui Raj Kapur si, mai ales, a supravietuit. O romanca pierduta intr-un miliard de suflete.

VLADIMIR IOAN

ARTA. Carmen dansand kathak la Festivalul indian organizat si regizat de ea insasi
PSSST! Liniste interioara
Daca reusesti sa ramai treaz mai mult de o jumatate de ora ascultand-o pe Carmen ti se dezvaluie un univers pe care filmele de la Bollywood doar il sugereaza. Spune lucruri interesante, dar o face atat de repede si pe un ton atat de egal incat e nevoie de un mare efort de vointa ca sa nu te urci totusi pe pereti. Parerea mea. I se trage de la hindi, limba pe care o iubeste cu pasiune si o vorbeste cu o viteza pe masura. Totul a inceput intr-un catun fara curent electric in care bunica ei, cu un par negru si lung pana-n calcaie, care-i dadea un aspect oriental, tinea loc de bocitoare la intampinarea celeilalte lumi sau de solista la nunti. Si-avea o voce de uita nepoata ca merge cu pantofii pe umar atunci cand ploua, iar carutele se intepeneau in namol, ca rarele masini ramaneau in sat o saptamana asteptand soarele, ca locuia aproape de rusi si n-avea tata.

MAGIE. Carmen se suia pe suportul ligheanului cu apa de ploaie si ingana franturi de melodii sau incantatii auzite de la maica-sa, si ea un fel de vraci al satului, de rupea inima gainilor ramase siderate in fata copilului care topaia nebuneste pe lada de lemn. La aproape trei decenii distanta, inca vorbeste despre "aura pozitiva" pe care o avea mama ei. "Era o femeie foarte religioasa, o practicanta a magiei albe, iar la noi in curte parca animalele si florile cresteau mai repede, mai mari si mai frumoase decat ale vecinilor." Era un fel de trecere catre meleagurile Indiei, unde vegetatia luxurianta e ceva obisnuit chiar si in mijlocul marilor orase, iar animalele isi baga capul pe geamul masinilor si te-ntreaba de sanatate. Trecerea de la radioul cu lampi la casetofon a facut-o o data cu prima banda primita, imprimata cu melodiile Narghitei. Lipita de difuzor, a invatat dupa ureche, una foarte muzicala, franturi de versuri si cantece. O data cu mutarea in Bacau, mama ei lucrand la oras, miracolele urbei i s-au dezvaluit incepand cu salile de cinema. Mergea acolo ca ursul la borcanul cu miere, filmele indiene erau la moda si nu scapa o pelicula fara sa o vada de cateva ori. Biletele se dadeau pe sub mana, va aduceti aminte probabil de salile arhipline, mirosind a urina, rahatei de sobolani si bomboane agricole. In lumina slaba, cu un carnetel pe genunchi, Carmen a inceput sa-si noteze replicile si traducerea lor. Sensibilitatea afisata pe ecran isi gasea cel mai bun ecou in sufletul ei, inca un copil care isi imbraca papusile in sari-uri, ea insasi infasurandu-se intr-un cearsaf rosu si improvizand dansuri si minispectacole in fata colegilor de scoala.

ORIENT. Mai un film, mai o lacrima, Carmen a ajuns la sfarsitul facultatii sefa de promotie si a nascut o frumoasa si stufoasa lucrare de diploma despre stampele orientale. A urmat si un curs de "hindi", cea mai importanta limba vorbita in India, una din cele aproape 20 oficiale, la sfarsitul caruia s-a ales si cu o bursa de studii in tara la care visa. A plecat spre New Delphi cu un enorm bagaj de cunostinte teoretice si mult avant, dar practica ne omoara. Cum a coborat din avion pac!, primul soc. In taxi, in afara de ea, o colega si sofer, s-au mai suit doi prieteni ai soferului. Fetele s-au cam speriat, nu intelegeau ce naiba cauta si aia in masina, dar cu timpul si-au dat seama ca era o practica curenta. Daca tot merge masina si arde gazul, de ce sa nu mai cari si niste tovarasi? Mai schimbi o vorba la unul din rarele stopuri, mai razi la o gluma pana se elibereaza strada de elefanti, vaci si alte lighioane mai mult sau mai putin sfinte, dar care circula nestingherite, pe mijlocul drumului. Una peste alta, Carmen a deprins in numai doua saptamani alfabetul, un fel de serpisori nervosi, a invatat sa tina capul sus atunci cand indienii se mirau ca-si spala singura rufele (cu pielea ei nu prea maslinie trecea ca facand parte dintr-o casta superioara) si ca nu trebuie sa intarzie seara la camin. Fiecare abatere era amendata cu 50 de rupii, Dumnezeu stie cat inseamna asta, dar se pare ca nu foarte putin.

TRENUL. Dornica sa afle mai multe decat se putea vedea intr-o vizita organizata, Carmen si-a luat prietena si s-au urcat in celebrul tren indian. "Mersul pe calea ferata, intr-un vagon normal, fara pretentii de clasa I, spre nordul Indiei e o aventura. Foarte lungi, foarte late, trenurile sunt pline pana la refuz si nu exista bilet cu loc. Iti iei bilet ca sa mergi cu trenul, nu sa stai jos." Imagini desprinse parca dintr-un exercitiu de supravietuire ii zguduiau impresiile cu care venise din Romania. Femeile se luptau din rasputeri sa prinda un loc, valizele mai usoare zburau prin aer, iar boccelele indesate se opinteau peste picioarele celorlalti. Nu mai conta nimeni si nimic, telul suprem era bancheta. Asa i s-a dezvaluit o alta trasatura a Indiei, unde forta fizica este bine apreciata de oamenii simpli. Cele doua romance au ramas undeva pe coridor, iar pe Carmen, lovita de o gripa, mai ca o bufnise plansul. "Venisem in India pe care o iubesc si oamenii nu se purtau asa cum credeam si cum as fi dorit." Fetele au avut noroc cu doi frati, foarte amabili, care le-au cedat scaunele lor. Din vorba-n vorba, tot compartimentul a aflat ce faceau romancele pe acolo si atunci atmosfera s-a transformat. De la imbranceli si ghionturi, oamenii si-au impartit mancarea cu ele, parca si cu o rusine in suflet pentru comportamentul lor de mai devreme.

MOD DE VIATA. Ce a impresionat-o cel mai tare pe Carmen in India a fost un batran care se aventurase pe o ulicioara stramta si foarte aglomerata. Orb si neputincios, bajbaia printre orientalii grabiti. Aproape toti cei carora le iesea batranul in fata il imbranceau fara menajamente. Omul a sfarsit pana la urma pe jos si abia se mai tara, dar nimeni nu-i intindea o mana de ajutor. Lui Carmen i s-a strans inima, pentru a cata oara, si s-a indreptat spre mosneag sa-l ridice.

La o tara atat de mare cum e India povestile traite de ea sunt nenumarate, n-avem loc pentru toate. Ar mai fi de amintit politistii calare, cu bastoane de un metru si ceva, care mai pocnesc din cand in cand oamenii, asa... preventiv, camerele din caminul in care a stat Carmen, fara geamuri, ca nu se poarta, dar cu musuroaie de furnici si porumbei cuibariti prijn colturi. Sau Craciunul la 50°C la care a prins stelute in palmier (indienii serbeaza tot ce se poate), sau soferul-magarus care i-a adus inapoi bagajele uitate in ricsa.

DUMNEZEU STIE. Dupa un total de aproape doi ani petrecuti in India, Carmen s-a intors in tara natala si a lucrat o vreme la o firma, bineinteles, indiana, dupa care a colaborat cu Antena 1 la traducerea filmelor. I-a tradus in hindi si pe Eminescu si Blaga. Si-a incropit o formatie de dans kathak si este invitata nelipsita a Ambasadei Indiei la Bucuresti. Tot ea le organizeaza oficialilor si evenimentele: festivaluri, prezentari de moda sau targuri. Este secretarul general al Asociatiei Culturale Romano-Indiene, angajata Bibliotecii pedagogice nationale "I.C. Petrescu" si ar pleca oricand din nou in tara pe care o iubeste cu atata pasiune. "Dar de ramas, ai ramane acolo? - La prima vizita imi doream foarte tare, a doua oara inca as mai fi vrut. Azi? Nu stiu. M-am intors din India mai inteleapta, cu un mai bun echilibru interior si cu o mare putere de acceptare a destinului. Daca o fi sa fie, voi ramane in India."

TRENUL

"Aveam gripa, ma simteam rau, iar comportamentul celor din tren ma facea sa plang. Venisem in India pe care o iubesc si oamenii nu se purtau asa cum credeam si cum as fi dorit. Dupa ce doi baieti mai fortosi mi-au oferit locul, toti au devenit binevoitori" - Carmen Cotovanu, romanca pasionata si curajoasa

VIATA LA ORAS

Cum iesi din aeroport, dai in centru. In centru ca la periferie. "Totul parea parasit, aveam senzatia ca ma aflam in mijlocul unei stepe si nu in partea veche a orasului. Pustiu!". Pe marginea drumului se insirau case, ba foarte bogate, ba niste bordeie de ti se rupea sufletul de mila si nasul de sila. Cand s-a mai obisnuit cu atmosfera, romanca a inceput sa iasa la plimbare prin parcurile cu vegetatie luxurianta si maldare de maimute hoate si obraznice sau la cumparaturi, desi e doar un fel de a zice. "Nu trebuia decat sa cobori in fata casei ca sa-ti cumperi aproape orice doreai. Vanzatorii ambulanti umblau toata ziua prin oras calare pe bicicletele cu cosuri incarcate cu haine, mancare, bautura."
Citeşte mai multe despre:   carmen,   viata mea e un roman,   india

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de